Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Capitolul ÅŸaptesprezece - Damnare

Am păşit sfioasă şi neîncrezătoare în celulă. Uram, detestam, să mă aflu acolo, dar nu prea aveam ce face. De parcă nu era de ajuns, am şters şi ultima dovadă concludentă, adică mesajul de la Daniel. Poliţiştii mi-au scos cătuşele, care începeau să mă strângă, nefiind obişnuită cu aşa ceva.
- Rămâi aici şi fi atentă: Nu vreau scandal ! , mi-a spus idiotul care mi-a găsit acel apelativ " minunat ".
Am început să inspectez celula, deloc plăcută, sper totuşi să nu fie şi gândaci pe aici, asta chiar nu aş suporta. Pereţii erau coloraţi cu un galben pal, iar în mijloc se aflau două paturi, foarte sărăcăcios. Pe unul din paturi, mai exact cel de sus, ele fiind suprapuse, se afla un băiat. Am început să mă holbez, ştiu că era nepoliticos, dar nu mă aşteptam să fiu în celulă cu un băiat. Ei, asta era total nedrept ! Puteau măcar să mă anunţe că închisoarea e mixtă.
Avea părul blond, care îi atârnă leneş peste frunte, iar ochii lui erau de un verde pur, ca de smarald.
- Bună, a şoptit acesta dăruindu-mi un zâmbet absent, care îi lumina chipul. De ce eşti aici ?
Nu aveam încredere în el, cel puţin nu încă. Nu ştiam ce făcuse, în caz că făcuse ceva, ceea ce m-a impulsionat să răspund cam urât:
- De ce ţi-aş spune ?
A început să radă, lucru pe care nu l-am înţeles. Ce era aşa de nostim ?!
- Să începem cu începutul, cred că asta vrei. Mă numesc Shane, mai precis Shane Grigori. Sunt un băiat sociabil, prietenos, dar să lăsăm astea. Mă aflu aici pentru că mi s-a întins o cursă cu droguri. Un tip pe nume Daniel, care se presupune că ar fi amicul meu, m-a adus aici. Acum e bine ? Deci revenind la tine ce cauţi aici ?
Stai ! A spus cumva Daniel ? Acelaşi Daniel pe care îl ştiu şi eu ? Dar cum .... Ahh cât pot să-l urăsc. Shane îmi pare de treabă, mă întreb dacă mai are vreo dovadă împotriva lui, poate aşa îl puteam acuza.
- Aceiaşi problemă. Nu ştiu dacă este acelaşi Daniel, dar tot o cursă cu drogurile am suferit şi eu. Mă numesc Claire. Încântată de cunoştinţă. Aş avea o întrebare ... Te-a ademenit cu un mesaj text pe telefon, cumva ?
- Da. Uite convinge-te singură că nu mint.
Am luat telefonul din mâna lui, iar când i-am atins pielea am simţit ceva ciudat. Nu ştiu exact ce, dar m-a afectat, oarecum. De văzut puteam vedea clar, nu aveam o stare euforică şi nici nu mă simţeam gata să mă prăbuşesc. Nu pot explica senzaţia pe care o simt acum. Ce mi se mai întâmpla ?
M-am uitat atentă la numărul acelui Daniel şi l-am confruntat cu numărul din telefonul meu. Era acelaşi. Am încremenit. Nu mă mai puteam mişca. Parcă eram o statuie ce aştepta ca porumbeii să se aşeze pe ea şi să-i zâmbească. Ce aiureli pot gândi ! Adevărata problemă ar fi fost de ce a făcut asta, acel ratat şi cum vom ieşi de aici.
- Da, categoric, e acelaÅŸi. Dar de ce ar face asta ?
- Nu ştiu, a rapuns Shane privind în gol. Avea o privire rece ca gheaţă şi o expresie total depresivă. La mine înţeleg, dar la tine nu, chiar deloc. Ce ar avea cu o fată aşa de frumoasă ca tine ?
Am roşit când l-am auzit. Se pare că eu eram singura de pe planetă care avea o impresie total diferită de a celorlalţi. M-am îndreptat spre paturi şi m-am aşezat. Eram foarte obosită. Aveam această stare de azi-dimineaţă şi nu cred că o pot elimina, oricât de mult aş vrea. L-am privit pe Shane în ochi, iar atunci privirea i s-a înmuiat, de parcă eu aş fi reprezentat ceva important pentru el. Acea senzaţie de siguranţă a revenit, dar mai era ceva şi tot nu am explicaţia logică. Dacă ar fi Elisa aici poate m-ar ajuta. După spusele Elisei, eram un necromant, deşi sună ciudat, îmi place termenul, sper doar să nu mai văd fantome.
- Să nu exagerăm, am spus în cele din urmă. Nu sunt frumoasă, dar să lăsăm subiectul asta. Cum ieşim de aici ?
- Mâine va veni fratele meu să mă vadă, este avocat. Numele lui : Adrian Grigori, nu ştiu dacă ai auzit de el. Îi voi spune să pledeze şi în favoarea ta, dar dacă ieşim nu prea ştiu unde voi sta. Nu am o locuinţa stabilă.
- Oooo, nu-ţi face griji în această privinţă. Tu doar scoate-ne de aici, de restul mă ocup eu.
- Mulţumesc, Claire. Eşti o dulce. Apropo care pat îl vrei ?
- Pe cel de sus. E ok ?
- Sigur. E vremea stingerii, cred că ar trebui să dormim.
Am dat din cap şi m-am întins pe acel pat rece şi dur. Îmi lipseşte casa mea sau a Mihaelei ! Vreau să plec de aici. Oare cum voi putea dormi în asemenea condiţii ? Priveam în jur scrutând întunericul, până când am văzut o formă ciudată. Nu ştiam ce era, dar o studiam, încercând să-mi dau seama cu exactitate.
- Mă poţi trimite în corpul meu ? Am murit aici. Sunt blocată între două lumi. Ajută-mă, te rog. Ştiu că eşti necromantă şi el este, dar doarme, aşa că tu eşti unica mea şansă.
Am ţipat. Era o fantomă. Nu din nou ! A spus cumva că Shane era şi el un necromant ? Acum înţeleg acea chimie dintre noi. Un sentiment de uşurare mi-a pătruns corpul. Nu eram singura ciudată din lume, asta da motiv de bucurie.
- Nu ştiu cum să te trimit înapoi, am spus eu cu un ton gutural.
- Offf. Eşti la început, nu ? Acum înţeleg culoarea aurei tale.
- Culoarea aurei ?
- Da. E o chestie în jurul tău, colorată. Bine, cel puţin la necromanţi şi crede-mă am văzut destui. Stau aici de mult timp. A ta e galbenă, a lui e verde. E mai " bătrân " decât tine.
- Am înţeles. Mulţumesc pentru informaţii.
- Claire, cu cine vorebsti ? a întrebat Shane. A ! Ce caută ea aici ? Stai .. o vezi ?
- Normal că o văd, altfel nu aş vorbi cu ea., doar nu era să vorbesc singură. Necromantule, l-am tachinat eu, apoi.
Apoi, s-a concentrat pe fantomă. Şi-a fixat privirea asupra ei şi apoi a închis ochii. Fantoma dispărea, iar eu nu ştiam ce face.
- Ce tare. Cum ai făcut ?
- Îţi explic mâine. Acum dormi.
- Bine. Ştii ce detest cel mai mult ? Să mi se dea ordine.
Am auzit un chichot scurt, iar apoi presupun că am adormit, pentru că mă cufundam tot mai mult într-un abis obscur şi lipsit de vise.