spoiled.
L-am vazut si eu acum ceva vreme. Trebuie sa recunosc faptul ca primele episoade, de fapt o multime din primele episoade... cred ca jumatate din anime, sau ceva asemanator, mi s-a parut epic fail. Au fost multe episoade de umplutura, fara nimic interesant sau captivant in ele. Grafica era urata, nu insuportabila, dar pur si simplu urata si nu atat de placut de privit, incat ... episoade de umplutura + grafica nesatisfacatoare = anime dropped. In orice caz, dupa ce l-am lasat balta, vazusem vreo 3 episoade, l-am reluat la recomandarea unei foarte bune prietene, gusturile noastre se aseamana foarte mult. Si, in final, chiar mi-a placut.
Odata ce te obisnuiesti cu actiunea si cu personajele in sine, nu mai iei seama de grafica, neaparat. Problema a fost doar la inceput, cand actiunea nu spunea nimic, personajele parca nici nu existau si nu era nimic catch, atunci nu puteai fi atent decat la grafica.
In orice caz, trebuie sa recunosc ca am plans si eu la acest anime. Imi amintesc ca lacrimile mele au inceput sa curga in momentul in care am vazut-o si pe Nana plangand. A fost trist si, well, asa cum ar zambi si ar spune colegii mei " pe placul Ramonei". Pur si simplu imi plac lucrurile triste, povestile cu sad ending mi se par cele mai bune, sau cel putin cu o tenta de asa ceva. In orice caz, fara a lungi prea mult aceste detalii, a avut niste clipe pur si simplu frumoase, profunde si care te intorceau pe dos.
Personajul meu preferat din acest anime este Takeuchi. Am adorat personalitatea pe care o avea si atitudinea pe care a abordat-o in ceea ce o priveste pe Nana. Desi m-a cam deranjat faptul ca el fusese indragostit si de fosta prietena a lui Yano, cea care era moarta. it was kinda strange and that awkward deja-vu was too much of a cliche. In orice caz, nu e ca si cum se putea face ceva in legatura cu acest lucru; macar acum luase atitudine, si ce mai atitudine! mi-a placut faza cu autobuzul, cu clipa in care i-a spus lui Yano ca daca nu face el ceva, atunci el trece la actiune, and... well, a lot of other things. Ca atunci cand Nana il astepta pe Yano, si el nu mai venea ( pentru ca era la spital cu Yamamoto, that freak stupid biiiit....whatever )si a aparut Take, ca un adevarat salvator.
Adevarul este ca stiam ca nu are nici o sansa in anime sa fie cu Nana, nu se intampla asa intotdeauna? dar tot a fost al naibii de dragut si personalitatea lui era absolut perfecta. M-a cucerit personajul asta, din toate punctele de vedere.
In ceea ce o priveste pe Nana, nu pot spune daca mi-a placut sau nu, am trecut-o - mai mult sau mai putin, cu vederea - nu a fost centrul atentiei mele desi pot spune cu desavarsire ca mi-a placut povestea ei si a lui Yano. A fost touching, dar nici unul dintre ei nu a reusit sa imi capteze indeajuns de mult atentie; pentru mine, singurul personaj adevarat, este Take. Insa, ma repet, povestea celor doi de dragoste este foarte faina, din moment ce m-a facut sa plang. Oricum, voiam sa spun ca ador vocea actritei ce o interpreteaza pe Nana, e atat de sweet and cute and touching and deep and lovely and adorable.
Oh, referindu-ma din nou la Yamamoto, o consider cea mai josnica! oh, cel mai josnic personaj din acest anime ( cum sa se culce cu iubitul surorii ei? that's such a... ) anyhow, si cum a putut face el asa ceva? desigur, scuza epica: e barbat! barbatii sunt slabi. Who cares, Yano wasn't that type of a tough guy, I guess. He was just a little kid. In a way or another.
Oricum, Bokura ga ita este un anime atat de frumos, chiar si prin titlu: We were there. Facand abstractie de episoadele stupide si nereusite, si referindu-ma doar la ceea ce a fost reusit din anime, pot spune ca este un romance foarte bun, unul ce te prinde, cu o profunzime aparte. Personajele sunt si ele simpatice, presupun, si exista atat particularitati insuportabile, cat si particularitati adorabile.
Cel mai mult am adorat titlul si sfarsitul animeului, si - desigur, pe Take.
L-am vazut si eu acum ceva vreme. Trebuie sa recunosc faptul ca primele episoade, de fapt o multime din primele episoade... cred ca jumatate din anime, sau ceva asemanator, mi s-a parut epic fail. Au fost multe episoade de umplutura, fara nimic interesant sau captivant in ele. Grafica era urata, nu insuportabila, dar pur si simplu urata si nu atat de placut de privit, incat ... episoade de umplutura + grafica nesatisfacatoare = anime dropped. In orice caz, dupa ce l-am lasat balta, vazusem vreo 3 episoade, l-am reluat la recomandarea unei foarte bune prietene, gusturile noastre se aseamana foarte mult. Si, in final, chiar mi-a placut.
Odata ce te obisnuiesti cu actiunea si cu personajele in sine, nu mai iei seama de grafica, neaparat. Problema a fost doar la inceput, cand actiunea nu spunea nimic, personajele parca nici nu existau si nu era nimic catch, atunci nu puteai fi atent decat la grafica.
In orice caz, trebuie sa recunosc ca am plans si eu la acest anime. Imi amintesc ca lacrimile mele au inceput sa curga in momentul in care am vazut-o si pe Nana plangand. A fost trist si, well, asa cum ar zambi si ar spune colegii mei " pe placul Ramonei". Pur si simplu imi plac lucrurile triste, povestile cu sad ending mi se par cele mai bune, sau cel putin cu o tenta de asa ceva. In orice caz, fara a lungi prea mult aceste detalii, a avut niste clipe pur si simplu frumoase, profunde si care te intorceau pe dos.
Personajul meu preferat din acest anime este Takeuchi. Am adorat personalitatea pe care o avea si atitudinea pe care a abordat-o in ceea ce o priveste pe Nana. Desi m-a cam deranjat faptul ca el fusese indragostit si de fosta prietena a lui Yano, cea care era moarta. it was kinda strange and that awkward deja-vu was too much of a cliche. In orice caz, nu e ca si cum se putea face ceva in legatura cu acest lucru; macar acum luase atitudine, si ce mai atitudine! mi-a placut faza cu autobuzul, cu clipa in care i-a spus lui Yano ca daca nu face el ceva, atunci el trece la actiune, and... well, a lot of other things. Ca atunci cand Nana il astepta pe Yano, si el nu mai venea ( pentru ca era la spital cu Yamamoto, that freak stupid biiiit....whatever )si a aparut Take, ca un adevarat salvator.
Adevarul este ca stiam ca nu are nici o sansa in anime sa fie cu Nana, nu se intampla asa intotdeauna? dar tot a fost al naibii de dragut si personalitatea lui era absolut perfecta. M-a cucerit personajul asta, din toate punctele de vedere.
In ceea ce o priveste pe Nana, nu pot spune daca mi-a placut sau nu, am trecut-o - mai mult sau mai putin, cu vederea - nu a fost centrul atentiei mele desi pot spune cu desavarsire ca mi-a placut povestea ei si a lui Yano. A fost touching, dar nici unul dintre ei nu a reusit sa imi capteze indeajuns de mult atentie; pentru mine, singurul personaj adevarat, este Take. Insa, ma repet, povestea celor doi de dragoste este foarte faina, din moment ce m-a facut sa plang. Oricum, voiam sa spun ca ador vocea actritei ce o interpreteaza pe Nana, e atat de sweet and cute and touching and deep and lovely and adorable.
Oh, referindu-ma din nou la Yamamoto, o consider cea mai josnica! oh, cel mai josnic personaj din acest anime ( cum sa se culce cu iubitul surorii ei? that's such a... ) anyhow, si cum a putut face el asa ceva? desigur, scuza epica: e barbat! barbatii sunt slabi. Who cares, Yano wasn't that type of a tough guy, I guess. He was just a little kid. In a way or another.
Oricum, Bokura ga ita este un anime atat de frumos, chiar si prin titlu: We were there. Facand abstractie de episoadele stupide si nereusite, si referindu-ma doar la ceea ce a fost reusit din anime, pot spune ca este un romance foarte bun, unul ce te prinde, cu o profunzime aparte. Personajele sunt si ele simpatice, presupun, si exista atat particularitati insuportabile, cat si particularitati adorabile.
Cel mai mult am adorat titlul si sfarsitul animeului, si - desigur, pe Take.