Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Mulţumesc pentru comentarii tuturor >:D<.

Capitolul paisprezece - Oare am luat-o razna ?

Am păşit neîncrezătoare în casa Mihaelei, având un sentiment de déjà vu puternic, gândul zburându-mi imediat la Daniel. Mi-am amintit cât de enervată am fost când am aflat că îmi petrecusem noaptea acolo şi cât de încântată am putut fi, încă nu pot să cred, când eram atât de aproape să facem ceva, ce niciodată nu se va mai repeta. Casa era destul de spaţioasă pentru o singură persoană, dar e pe gustul meu. Peste câteva minute mă aflam în bucătărie, privind-o pe noua mea prietenă cum prepară ciocolata caldă pe care i-am propus-o. Am început să inspectez locul, dar nu prea am reuşit, mă atrăgea un singur lucru. Silueta care stătea aşezată lângă Mihaela, pot să jur că seamănă perfect cu ea. Este înaltă şi palidă. Ochii ei verzi mă privesc nedumerită, probabil nu ştie cine sunt, dar şocul asemănării m-a lăsat fără cuvinte, aşa că am preferat să o privesc, şi eu, în continuare. Dintr-o dată a început să danseze; fiecare mişcare a acesteia fiind plină de graţie, încât părea că pluteşte prin aer. Mă întrebăm de ce oare nu i se aud paşii pe parchet ? Şi răspunsul a venit chiar mai repede decât m-aş fi aşteptat. A trecut prin perete şi s-a pierdut în noapte, iar eu stăteam ca proasta în mijlocul satului şi mă uităm pe geam, după ea. Oare a fost o închipuire ? Ce am în ultimul timp ? Probabil stresul e de vină.
- Claireeee !!!!!! Ce ai păţit ? Stai aşa de câteva minute bune, fără să spui nimic. Ciocolata e gata, poţi venii să o bei.
- Îmi pare rău, nu ştiu ce e cu mine. Aş vrea să fac un duş şi să dorm. Îţi promit că mă revanşez mâine.
Mihaela m-a privit înţelegătoare şi zâmbind m-a condus în noua mea cameră. Imediat cum a plecat, m-am dus în baie şi am început să dau toate hainele jos de pe mine. Apa era caldă şi îmi răsfaţa fiecare părticică a corpului, mă bucuram de ea. Îmi plăcea să mă relaxez şi acesta era cel mai bun remediu, în acest caz. Aud o uşoară bătaie în uşă şi tresar. Mă îmbrac rapid, pentru orice eventualitate şi ies din baia plină de aburi lăsând uşă deschisă. În cameră nu era nimeni, nu-mi pot imagina cine a cauzat acel zgomot. Am urcat în pat şi am început să sar, amintindu-mi de copilărie şi de plăcerile ei pe care nu le mai am, dar nu pot spune că regret. Oricât aş fi încercat să dorm, nu reuşeam. Simţeam o privire asupra mea, iar de fiecare dată când deschideam ochii nu era nimic, nicăieri. A început să-mi fie frică. Aş vrea să-l am pe Key lângă mine, să mă strângă în braţe şi să-mi spună că totul va fi bine, chiar dacă e o minciună sfruntată. Aducându-mi aminte de Key, am luat telefonul şi am tastat numărul lui:
- Key !?
Am spus eu, din reflex, dorind să fie el cel care se află la celălalt capăt al telefonului.
- Claire ? Unde eşti ? Ahhhh, tu ştii cât este ceasul ? Pe unde umbli ? Ai idee cât de îngrijorat am fost ?
Daaa, categoric acesta este Key. Am încercat să-mi înăbuş un râs, dar nu prea am reuşit.
- Hey. Nu mă mai ,, hărţui " cu întrebări ! Bucură-te că te-am sunat.
- Aşa e. Iartă-mă, dar nu m-am putut abţine, pur şi simplu, am izbucnit. Dar tot vreau să ştiu unde eşti, domnişoară.
- Păi, la o prietenă. Nu-ţi face griji. Aş avea o propunere pentru tine; ea mi-a spus că te pot invita să stai aici cu mine, pentru puţin timp, dacă vrei şi tu, desigur. Îţi voi da adresa mâine, în caz că te decizi să vii.
O linişte chinuitoare s-a aşternut asupra încăperii, iar Key nu mai răspundea, probabil că încerca să proceseze informaţia şi să o cântărească pentru a-mi putea da un răspuns clar şi sigur, exact aşa cum îi plăcea lui. Cineva stătea lângă uşă privindu-mă intens, din nou acea fată, mi-am dat eu seama. Cine era şi ce vroia de la mine ?
- Sigur, draga mea, voi veni. O să mai discutăm mâine. Acum culcă-te. Noapte bună.
- Te iubesc, am spus eu înainte să închid telefonul şi neclintindu-mi privirea de la fata, al cărui nume nu-l ştiu, punându-l la locul lui.
Sentimentul de teamă se intensifica cu fiecare minut care trecea. Când am vrut să o caut pe Mihaela şi să îi spun că aş vrea să stăm de vorbă, fata m-a oprit:
- Aşteaptă, aş vrea să-ţi comunic ceva.
Am încremenit când i-am auzit vocea tremurândă, dar nu am spus nimic, nu puteam.
- Sunt Elisa, sora Mihaelei şi ei bine, sunt mai moartă decât aş fi crezut. Sunt prizonieră în casa asta şi aş avea nevoie de ajutorul tău să ies de aici, pentru că tu mă poţi vedea, ceea ce este cam ciudat.
- Să te ajut ? Stai ... eşti fantomă ?
- Normal, fetiţo. Dar ce credeai ? Că sunt un fel de femeie invizibilă care apare când vrea ea ? Şi nu mă întreba pe mine cum mă poţi vedea, asta chiar nu e treaba mea !
Ok, deci să recapitulăm puţin. Sunt un fel de ciudată, care poate vedea fantome. Ceea ce este ciudat, nu credeam în aşa ceva până acum.
- Aş vrea să vorbesc cu sora mea.
- Şi tu crezi că mă va crede că te văd ? Cât de idioată crezi că sunt să-i spun asta ?
- Destul de idioată încât să mă ajuţi, iar dacă nu o vei face, voi vedea eu ce fac şi nu este ameninţare. Şi puteam să jur că tocmai ţi-am explicat că doar tu mă poţi vedea, ea nu, deci va fi imposibil să discut cu ea, fără tine.
- Şi cum o voi face să mă creadă ?
- Ei, dacă nu te crede, voi începe să sparg nişte lucruri. Sunt mai nebună decât crezi, crede-mă. Sunt oaia, defapt am fost, neagră a familiei, sora oiţei albe. Mereu am stat în umbră, probabil pentru că sunt mai mică.
Simţeam umpic de milă pentru ea şi m-am gândit la Alex, oare cum se simte el ? ,, Claireeee ! Chiar nu e momentul să te gândeşti la fratele tău râzgâiat ! ", m-am mustrat singură. Am început să merg şi i-am făcut semn Elisei să mă urmeze. Am dat buzna în camera surorii ei şi văzându-i privirea nedumerită am spus repezită:
- Trebuie să vorbim, e urgent !