18-01-2011, 10:43 PM
aloha! pai ma bucur ca aici am avut cel putin un comm pe capitol, ceea ce nu mi s-a mai intamplat,sincer, pe Zup. am venit cu next-ul:
Capitolul 3
Toti se uitau uimiti la chipul lui,pana si eu.
-Sa...Sasuke?Naruto reusi sa scoata doar un cuvant, si acesta cu greu.Statea nemiscat,de parca incremenise.
Ochii mei verzi erau acum holbati catre brunet.Numai pricepeam nimic,absolut nimic.Corp Sasuke, voce Orochimaru.PAUZA!Doar nu a...?Nu imi venea sa cred.Lacrimi incepura sa-mi curga usor pe chip, ochii ramanand fixati pe Sasu...Orochi...nici macar nu stiam cum sa-l numesc.
-Nu plecam? A soptit Neji catre Naruto.
-Esti nebun?Baiatul continua sa se poarte la fel de patetic ca deobicei,urland la Neji.Cand o vom revedea?
-Depinde numai de ea.Vocea care imi dadea fiori pana acum,deja o uram,dar a trebuit s-o aud din nou.Dar stateam.Stateam,legata de un copac de bunul meu prieten Naruto, care urma sa ma lase acolo,cu Sasuke care nici macar nu era Sasuke.Nici nu stiam ce simt.Nici macar nu-mi dau seama, acum, daca ii adoram personalitatea sau trupul.Pentru ca acum a ramas doar trupul,si inca tremur.Tremur ca o proasta si ma gandesc cum ma va folosi sau pur si simplu imi va baga un kunai in gat imediat ce pleaca iubitii mei camarazi care ma lasa aici sa mor.Dar,nu tremuram de frica,tremuram pentru ca el era acolo.
-Plecati.Acum.Ne vom revedea,candva.Am spus-o,am spus-o si nu mai am cale de intoarcere.Tremuram tot mai tare.Ce tot fac?E ca si cum m-as sinucide.Vocea mea rasuna inca peste intreaga padure, in mintea lor, si pana si in mintea mea.Eram,pentru prima data dupa 4 ani, ce se va intampla cu mine. Shikamaru a luat-o inainte.Da, asta e,ma lasa aici.Au plecat,desi inca mai aud mai mult de 2 respiratii.Ma uit cu coada ochiului in partea dreapta si le vad umbrele.Din nou, cateva lacrimi aluneca lent pe obrajii deja rosiatici.Stiu unde e.Nu il vad, dar ii pot auzi respiratia lenta.Dar dintr-o data, si-a schimbat pozitia.Il pot simti in spatele meu.Simt cum sangele imi clocoteste,cum vreau sa urlu,sa arunc ce-mi pica in mana, si la sfarsit, sa-l intreb de ce m-a lasat asa.De ce a plecat din sat in noaptea aia blestemata si de ce m-a lasat sa nu mai fiu fericita niciodata.Eram patetica.Eram, inca sunt. Inca imi imaginez ca ceva s-ar putea lega intre noi.Dar,cum imi puteam imagina asta, cand voi fi o servitoare sau altceva de acum in colo, cand se va folosi de mine, nu stiu nici macar eu.Desi,imaginea noastra inca imi mai era intiparita undeva,in minte,intr-un coltisor unde raman toate sperantele risipite.Sirul gandurilor imi e intrerupt de nimeni altul decat el,defapt, de mainile lui care ma dezleaga de copac.Zambesc,prostesc,si ma uit la apus.Poate ultimul pe care il mai vad.Imi amintesc de acum 4 ani.De noaptea aia,de misiunile pe care le-am avut,de toate momentele in care m-am purtat ca un copil de 5 ani in fata lui. Inca un zambet mi se intipareste pe fata, de data asta unul sarcastic.Cat as mai vrea vremurile alea inapoi,oricat le-as uri.Revin la realitate,cred ca am stat cateva minute privind apusul, dar el, priveste cu mine,la fel de pierdut,cu aceeasi ochi,plini de ura, exact ca acum 4 ani.
-Trebuie sa mergem.Linistea s-a spart de o voce pe care nu voiam sa o aud,pentru ca nu era vocea lui...
-Unde...Unde ma duci? Din nou, imi venea sa urlu, dar nu, nu puteam.Priveam cu regret in jos,lasand bretonul sa-mi acopere ochii.O briza usoara ma cuprinse.Parul imi flutura in vant,odata cu fustita scurta.Am intrebat, dar n-am mai primit un raspuns.Voiam atat de tare sa ma uit in ochii lui, dar, nu puteam.Nu, nu puteam sa devin iar acea fata patetica de acum 4 ani.Trebuia sa fiu puternica.Macar in fata lui...
Mi-a luat-o inainte.Mergea, cu pasi repezi si mici,iar eu il urmam,nici macar nestiind de ce.Puteam sa fug.Da,puteam sa fug dar nu o faceam.Oricum,la cat de precaut e, nu m-ar fi lasat fara sa puna vre-un jutsu sau ceva pe mine, ca sa nu plec. Dar,stai, de ce ma gandesc la personalitatea lui?Nici macar nu e el.Din nou, acest gand ma ingrozeste si prin minte imi trec imagini ce ar forma cel mai groaznic cosmar al meu.Nu pot sa cred ca a pierdut, ca poate nici nu a luptat.Ma opresc.E intuneric si nici macar nu mai vedeam pe unde merg.Pasii lui s-au oprit, cu intarziere.
-Mergi!Acum!Glasul lui poruncitor ma facea sa ma ingrozesc, din nou.Poate ca ar fi fost mai bine daca ar fi fost al lui Sasuke.
-Nu mai pot.Ma dor picioarele.
-Am spus sa mergi!Nu ma face sa repet. Nu m-am miscat.am ramas acolo,privindu-l fix in ochi, pe care aveam norocul sau ghinionul sa nu-i vad,pentru ca daca i-as fi vazut,m-as fi pierdut din nou. Se apropia de mine, tot mai mult,pana cand i-am simtit respiratia in spatele meu. A mea s-a oprit.Timp de cateva secunde nu am mai respirat, de teama ca isi va da seama ca imi e frica.Am expirat, cat mai lent posibil.Doua maini puternice m-au impins in fata,unde am facut contact cu pamantul tare..Un tipat slab mi-a iesit printre dintii inclestati de durere.M-am ridicat apoi, cu greu si am inceput sa merg. Ce as fi vrut sa-i vad fata atunci. Am ajuns, la un moment dat in fata unei pesteri din stanca solida, in jurul careia era intinsa o pajiste cu iarba verde si deasa.
-KAI!A urlat brunetul,facand o tehnica de deblocare.O poarta se ivi in fata noastra,pe unde Sasuke a luat-o inaintea mea cu pasii tot mai mari si repezi.Il urmaream,oare unde avea sa ma duca?
ma scuzati ca este cam scurt capitolul, sper ca am descriere si sper sa fie bun, si sa va placa.zbai:]
Capitolul 3
Toti se uitau uimiti la chipul lui,pana si eu.
-Sa...Sasuke?Naruto reusi sa scoata doar un cuvant, si acesta cu greu.Statea nemiscat,de parca incremenise.
Ochii mei verzi erau acum holbati catre brunet.Numai pricepeam nimic,absolut nimic.Corp Sasuke, voce Orochimaru.PAUZA!Doar nu a...?Nu imi venea sa cred.Lacrimi incepura sa-mi curga usor pe chip, ochii ramanand fixati pe Sasu...Orochi...nici macar nu stiam cum sa-l numesc.
-Nu plecam? A soptit Neji catre Naruto.
-Esti nebun?Baiatul continua sa se poarte la fel de patetic ca deobicei,urland la Neji.Cand o vom revedea?
-Depinde numai de ea.Vocea care imi dadea fiori pana acum,deja o uram,dar a trebuit s-o aud din nou.Dar stateam.Stateam,legata de un copac de bunul meu prieten Naruto, care urma sa ma lase acolo,cu Sasuke care nici macar nu era Sasuke.Nici nu stiam ce simt.Nici macar nu-mi dau seama, acum, daca ii adoram personalitatea sau trupul.Pentru ca acum a ramas doar trupul,si inca tremur.Tremur ca o proasta si ma gandesc cum ma va folosi sau pur si simplu imi va baga un kunai in gat imediat ce pleaca iubitii mei camarazi care ma lasa aici sa mor.Dar,nu tremuram de frica,tremuram pentru ca el era acolo.
-Plecati.Acum.Ne vom revedea,candva.Am spus-o,am spus-o si nu mai am cale de intoarcere.Tremuram tot mai tare.Ce tot fac?E ca si cum m-as sinucide.Vocea mea rasuna inca peste intreaga padure, in mintea lor, si pana si in mintea mea.Eram,pentru prima data dupa 4 ani, ce se va intampla cu mine. Shikamaru a luat-o inainte.Da, asta e,ma lasa aici.Au plecat,desi inca mai aud mai mult de 2 respiratii.Ma uit cu coada ochiului in partea dreapta si le vad umbrele.Din nou, cateva lacrimi aluneca lent pe obrajii deja rosiatici.Stiu unde e.Nu il vad, dar ii pot auzi respiratia lenta.Dar dintr-o data, si-a schimbat pozitia.Il pot simti in spatele meu.Simt cum sangele imi clocoteste,cum vreau sa urlu,sa arunc ce-mi pica in mana, si la sfarsit, sa-l intreb de ce m-a lasat asa.De ce a plecat din sat in noaptea aia blestemata si de ce m-a lasat sa nu mai fiu fericita niciodata.Eram patetica.Eram, inca sunt. Inca imi imaginez ca ceva s-ar putea lega intre noi.Dar,cum imi puteam imagina asta, cand voi fi o servitoare sau altceva de acum in colo, cand se va folosi de mine, nu stiu nici macar eu.Desi,imaginea noastra inca imi mai era intiparita undeva,in minte,intr-un coltisor unde raman toate sperantele risipite.Sirul gandurilor imi e intrerupt de nimeni altul decat el,defapt, de mainile lui care ma dezleaga de copac.Zambesc,prostesc,si ma uit la apus.Poate ultimul pe care il mai vad.Imi amintesc de acum 4 ani.De noaptea aia,de misiunile pe care le-am avut,de toate momentele in care m-am purtat ca un copil de 5 ani in fata lui. Inca un zambet mi se intipareste pe fata, de data asta unul sarcastic.Cat as mai vrea vremurile alea inapoi,oricat le-as uri.Revin la realitate,cred ca am stat cateva minute privind apusul, dar el, priveste cu mine,la fel de pierdut,cu aceeasi ochi,plini de ura, exact ca acum 4 ani.
-Trebuie sa mergem.Linistea s-a spart de o voce pe care nu voiam sa o aud,pentru ca nu era vocea lui...
-Unde...Unde ma duci? Din nou, imi venea sa urlu, dar nu, nu puteam.Priveam cu regret in jos,lasand bretonul sa-mi acopere ochii.O briza usoara ma cuprinse.Parul imi flutura in vant,odata cu fustita scurta.Am intrebat, dar n-am mai primit un raspuns.Voiam atat de tare sa ma uit in ochii lui, dar, nu puteam.Nu, nu puteam sa devin iar acea fata patetica de acum 4 ani.Trebuia sa fiu puternica.Macar in fata lui...
Mi-a luat-o inainte.Mergea, cu pasi repezi si mici,iar eu il urmam,nici macar nestiind de ce.Puteam sa fug.Da,puteam sa fug dar nu o faceam.Oricum,la cat de precaut e, nu m-ar fi lasat fara sa puna vre-un jutsu sau ceva pe mine, ca sa nu plec. Dar,stai, de ce ma gandesc la personalitatea lui?Nici macar nu e el.Din nou, acest gand ma ingrozeste si prin minte imi trec imagini ce ar forma cel mai groaznic cosmar al meu.Nu pot sa cred ca a pierdut, ca poate nici nu a luptat.Ma opresc.E intuneric si nici macar nu mai vedeam pe unde merg.Pasii lui s-au oprit, cu intarziere.
-Mergi!Acum!Glasul lui poruncitor ma facea sa ma ingrozesc, din nou.Poate ca ar fi fost mai bine daca ar fi fost al lui Sasuke.
-Nu mai pot.Ma dor picioarele.
-Am spus sa mergi!Nu ma face sa repet. Nu m-am miscat.am ramas acolo,privindu-l fix in ochi, pe care aveam norocul sau ghinionul sa nu-i vad,pentru ca daca i-as fi vazut,m-as fi pierdut din nou. Se apropia de mine, tot mai mult,pana cand i-am simtit respiratia in spatele meu. A mea s-a oprit.Timp de cateva secunde nu am mai respirat, de teama ca isi va da seama ca imi e frica.Am expirat, cat mai lent posibil.Doua maini puternice m-au impins in fata,unde am facut contact cu pamantul tare..Un tipat slab mi-a iesit printre dintii inclestati de durere.M-am ridicat apoi, cu greu si am inceput sa merg. Ce as fi vrut sa-i vad fata atunci. Am ajuns, la un moment dat in fata unei pesteri din stanca solida, in jurul careia era intinsa o pajiste cu iarba verde si deasa.
-KAI!A urlat brunetul,facand o tehnica de deblocare.O poarta se ivi in fata noastra,pe unde Sasuke a luat-o inaintea mea cu pasii tot mai mari si repezi.Il urmaream,oare unde avea sa ma duca?
ma scuzati ca este cam scurt capitolul, sper ca am descriere si sper sa fie bun, si sa va placa.zbai:]