Pisicuta este de fapt catea... [+16]

[DeMentă]

Hei dragilor, multumesc foarte mult pentru comentarii!
Stiu ca am promis ca voi da comentarii inapoi, dar sunt disperata, pentru ca timpul abea imi permite sa scriu doua-trei pagini la calculator pe saptamana, iar acesta nu este sngurul meu fic :| Voi incerca totusi sa comentez in vacanta dintre semestre :D
Oricum, am adus nextul, e putin cam tras de par, stiu, dar sper sa va placa :D Scuzati greselile de tastare...

Capitolul 3:

Ah, ce ticait enervant. Nu vreau sa ma trezesc, inca imi e somn. Si lumina asta care imi vine in ochi e mult prea puternica. L-a naiba, sa opreasca cineva ceasul ala! Degeaba, oricat as incerca sa vorbesc, nu imi pot misca buzele. Firar sa fie de treaba. Sunetul nu se estompeaza nici macar putin. Iar lumina nu se misca din ochii mei nici o secunda.

Am intors capul intr-o parte si m-am simtit mai bine. Ploapele mi-au tresarit in sus, imediat ce mediul era potrivit. Am ridicat o mana, ce avea o culoare cam galbuie pentru placul meu si am dus-o la fata. Ce naiba?! Am fire bagate in nas?!

Le-am scos cu o miscare rapida, nepasandu-mi de riscurile la care ma supun. Puteam respira mai bine acum… Am inceput sa imi trosnesc degetele amortite, era un obicei destul de prostesc. O mana calda le prinse pe ale mele, lasandu-le in jos, iar eu abea acum observasem ca puteam sa privesc in toata incaperea, pentru ca lumina puternica si enervanta disparuse.

-Nu trebuia sa scoti alea! Ma atentiona o voce groasa, pe care nu o puteam recunoaste. Am privit persoana. Un barbat imbracat in alb complet, saten cu o noanta purpurie a ochilor.

-Nu ma intereseaza ce trebuia si ce nu trebuia sa fac. I-am raspuns, iar vocea mea mult prea ragusita imi rasuna in minte ca un ecou.

-M-ai speriat atat de tare! Nu mai urci pe scari cat timp Tsunade e in apropiere! Am auzit glasul iubitului meu, care imi tine mainile strans si imi puteam da seama ca si-ar fi dorit sa ma pot ridica sa il imbratisez. Si eu mi-as fi dorit. Statea asezat pe marginea patului alb, in mijlocul unei camere albe, cu mobilier alb. Pfff, ca sa vezi ca am ajuns si la spital.

-Si cand te gandesti ca nu am ajuns intr-un salon dupa ultimul meci la karate si ajung dupa o cazatura pe scari… murmur, incercand sa stau in capul oaselor, dar Sasuke m-a impins usor inapoi, zambind. Usa se deschide si pe ea intra tata, cu o fata de mort ambulant. M-a apucat rasul cand am vazut in ce fel arata. Isi ridicat capul usor spre mine si intr-o secunda era langa Sasuke.

-Tata, doar de curioasa, de cand nu ai mai dormit?! Si cata cafea ai baut? Sti ca nu iti face bine. ma rastesc, cand i-am vazut cearcanele sub ochi. Arata… mort de doua saptamani.

-De parca mi-ar arde de sanatatea mea cand singura-mi fiica imi e in spital! Mi-am dat ochii peste cap la spusele lui.

-Imi pare rau ca va deranjez, dar trebuie sa va dau asta. Imi intinse un plic, pe care l-am deschis usor nerabdatoare. Pe o coala impaturita frumos, plina cu fel si fel de tabele pe care le-am crezut rezultatele analizelor, scria mare “Sunteti insarcinata! Felicitari!” Mi-am dus automat mana la gura sa inhib tipatul de fericire si am simtit cu lacrimile imi acapareaza fata. Nepasandu-mi de junghiul din coloana am sarit in bratele iubitului meu ce nu intelegea nimic. Aveam un copilas in pantece! Un baiat sau o fetita avea sa creasca in burtica mea. Exact ceea ce vorbisem cu Sasuke in urma cu doua saptamani, cand i-am spus ca vreau un copil, iar el a fost mai mult decat incantat.

-Sunt insarcinata! I-am soptit la ureche, iar el a inghetat pentru cateva momente de soc. Apoi o mana a lui ma apuca de obraz, aducandu-mi fata langa a lui si ma saruta . Un zgomot imbufnat ne facu sa privim spre locul unde era tata. Disparuse. M-am aplecat usor in fata si l-am vazut pe jos, cu foaia in mana si ochii inchisi.

-A primit bine vestea… ridic din umeri deloc ingrijorata. Stiam ca va fi bine, nu avea motive sa faca scene…


****

-Avortezi! Spuse, a zecea oara persoana care nu credeam ca imi va cere vreodata asa ceva.

-Nici nu ma gandesc! E copilul meu, nu am de gand sa il omor cu buna stiita! Ii raspund enervata. Puiul crestea in mine de doua luni, aproape trei, nici vorba sa il omor.

-Nu ma intereseaza parerea ta. Pentru numele lui Dumnezeu, esti un copil! Un copil nu poate avea grija de alt copil! Ragni, strangand grilajul patului de spital. Am scos aerul din plamani cu un suerat.

-Din punc de vedere legal am voie sa fac orice vreau cu viata mea! Am 19 ani. Tu ai facut-o pe Chloe la 18 ani, asa ca nu face atata caz! Ii arunc in fata scoasa din sarite. Suera la fel de nervos ca mine.

-Pe atunci erau alte vremuri. Avortul de multe ori se platea cu puscaria si nici nu am stiut ca mama ta era insarcinata decat dupa 5 luni, cand burta deja ii crescuse. Fusesem plecat in Anglia o buna bucata de timp, asa ca nu mai cauta scuze in trecut.

-Foarte bine, dau motive din prezent. Tsunade e de varsta mea. Te culci cu ea in fiecare seara. Daca ea ramane insarcinata, o vei pune sa avorteze?! Il intrab, tremurand nervos.

-Mmn.. nu!

-Si atunci eu de ce ar trebui sa avortez?! Nu imi voi omori copilul pentru ca asa vrei tu. Dupa parerea mea am fost o adolescenta acceptabila. Nu urlam prin casa, nu ascultam muzica la maxim, nu ma incuiam in camera ca o emo screlozata, nu imi taiam venele, aveam note bune, ma tineam de cursuri, mergeam la Karate si faceam antrenamente sa ma descarc de nervi in cea mai mare parte a timpului pentru ca nu vroiam sa fac sou acasa. Merg la biserica in fiecare duminica si nu ma plang cand trebuie sa imi mananc legumele. Nu ti-am umplut capul cu griji legate de baieti, nu m-am batut cu prea multe fete la scoala eccetera. Iar acum, cand am cea mai mare nevoie de tine tu imi interzici sa imi pastrez copilul? Ei, sa te pun la curent: M-ai dezamagit mai rau ca niciodata!

Si cu ultimele cuvinte am alergat spre baia salonului, desculta pe gresia rece. Nu ma asteptam sa reactioneze atat de urat, niciodata nu am crezut ca v-a fi in stare sa imi ceara avort. Si ceea ce spusese inainte, ca aflase de sarcina mamei deabea dupa 5 luni… adica el vroia ca mama sa avorteze? Vroia sa o omoare pe Chloe? Ei bine, intr-o oarecare masura dorinta i s-a indeplinit. Chloe a murit lovita de masina, cand m-a impins pe mine de acolo. Si-a dat viata pentru mine si, la naiba, ca inca ma simt mai vinovata ca niciodata. Ea ar fi fost langa mine, m-ar fi sprijinit si mi-ar fi luat apararea in fata tatei. M-ar fi ajutat…

M-am ghemuit cu spatele lipit de cada. Lacrimile-mi siroiau pe obraji, aproape inecandu-ma in ele.

Pe Tsunade nu ar pune-o sa faca avort, pe mine de ce ma pune?! Lipsa celor mai importante femei din viata acum ma ardea mai rau ca niciodata. Sigur, blonda aia oxigenata era acasa pe post de mama, dar… pentru bani ar face orice, ceea ce inseamna ca va fi de acord cu tata. Si nu am de gand sa ma arunc in bratele ei. Nu mi-ar fi de nici un ajutor….

O singura sansa am… iar aceea cade, pentru ca mobilul meu e in salon, unde este si tata. Am oftat, cu un tremurat usor. Se face racoare aici...

Trei ciocanituri in usa m-au facut sa ridic instant capul. Sigur era tata, care inca vroia sa insiste cu avortul. Nici in ruptul capului nu voi face asa ceva!

-Iubit-o?! Te rog, doar imbraca-te. Nu vreau sa racesti, ai putea face rau copilului… Am auzit vocea ingerului meu si oricat mi-as fi dorit sa ii raspund afirmativ, nu puteam.

-Nu ies de aici cat timp Scott Haruno v-a fi prezent acolo! Strig, rugandu-ma sa inteleaga aluzia de al da afara pe tata.

-Iesi!
-Ce? Nici nu…
-Doar iesi afara. Nu am de gand sa ne certam, oricum as castiga. Iesi afara.

Si asta a fost marea lor discutie. Nimeni nu se putea pune cu Sasuke, nici macar tatal meu. I-am spus un “Usa e deschisa” iar el a intrat silentios si s-a pus in genunchi in fata mea.

-Puiule, sti ca nu va primi ceea ce isi doreste. Nu mai plange, totul va fi bine. ma imbratisa, sarutandu-mi fruntea.

-Nu, nu va fi. Cearta asta va dura pana unul din noi va ceda, iar eu nu am de gand sa avortez.

-De parca te-as lasa sa faci asa o prostie…

Murmura si eram sigura ca nu vroia sa aud asta, desi ma bucura enorm sa stiu ca el chiar isi doreste acest copil. Ma lua in brate, ducandu-ma pe patul spitalului si ma inveli mult prea bine. Apoi, se aseza langa mine, punand o mana peste burtica mea.

-Abea astept sa-mi tin fetita in brate… zise, sarutandu-ma pe frunte.

-Va fi baiat! Contraatac ranjind. Eu vreau baiat! Iar el imi spune in continuare ca va avea o fetita, dorindu-si sa poata lua masuri cand va avea primul prieten, primul sarut, cand va face dragoste prima data. Mi-am maginat pentru o clipa un trup micut, cu par scurt si negru ca taciunea si ochi verzi-zmarald. Sa o vad miscandu-si agitata mainile pentru a ajunge la jucaria atarnata, sa fiu acolo cand va spune primul cuvant, sa fotografiez primii pasi, sa ii ingrijesc prima rana si sa ii invit prietenii la o gustare.

As fi vrut sa il intreb daca tata a luat masuri cu primul meu prieten, dar probabil as fi deschis un subiect mai senseibil. Nu vroaim sa-l aduc in discutie pe Scott, pentru ca stiam ca acum probabil asculta la usa, asteptand sa zic ceva ce ar vrea sa auda. Dar… ah ce imi lipsesc mama si Chloe… amandoua ar fi fost de partea mea, stiam asta, pentru ca amandoua iubeau copiii. Iar apoi mi-a aparut in minte un baietel brunet cu ochii verzi jucandu-se cu o lopetica in cutia cu nisip, apoi ridicandu-se prafuit de jos si insfacand pistolul cu apa, udand tot ce ii iesa in cale. O imagine demna de fotografiat. Dar fie ca va fi fata, fie ca va fi baiat, indiferent de toate va fi copilul meu pe care il voi iubii neconditionat.

-Va fi baiat! Continui, inca cu gandul la micul meu print. Sasuke doar a chicotit, strangandu-ma mai tare la pieptul lui.

-De ce vrei baiat? Ma intreba, zambind, cu ochi usor melancolici.

-Pentru ca vreau sa vad cam cat de zbuciumat va fi cand va intalni o fata care sa ii placa, sa il trimit la supermarket sa cumpere portocale el sa vina cu banane. In plus, vreau sa semene cu tine! Ca reactie la spusele mele imi saruta crestetul capului, iar eu am inchis ochii mai mult decat multumita. Apoi, incetul cu incetul somnul puse stapanire pe corpul meu, intrand intr-o stare de inconstienta.


###


-Hei! De ce ai facut asta?! Striga cineva dupa o bufnitura infundata.

-Idiotule, o trezesti! Sopteste altcineva mult mai aproape de mine. Glasul gald ce imi facea inima sa tresara si atingerea usoara, mangaietoare de pe spatele meu ma facura sa zambesc si sa deschid ochii. Albul ce invaluia camera nu imi placea deloc. Am vazut-o pe Hinata stand pe canapea, tinandu-l pe Naruto de umar si tragandu-l langa ea sa stea linistit. Tenten se juca pe telefon, iar Neji o privea dragastos. Imi strang bratele pe corpul iubitului meu si ridic capul spre el. Zambii scurt si ma saruta apasat pe buze. Porni un ticait enervant, ce mi-am dat seama ca imita sunetele batailor inimii mele. NU m-am putut abtine si am inceput sa rad. M-am ridicat in sezut, tragand toata cablurile si aparatele la care eram conectata dupa mine. Le smulg enervata, nepasandu-mi ca perfuzia ar fi trebuit sa ramana nemiscata sau ca aparatul ce imi imita inima se oprise brusc.

-Nu cred ca trebuia sa faci asta… Zice Hinata venind langa mine sa ma imbratiseze. De pe hol se auzea o zarva extraordinara si multe strigate.

-Haide-ti oameni buni, ca pierdem pacienta! Se auzi, apoi usa salonului fu trantita de perete si intra vijelios un doctor insotit de tata, ce privea disperat spre mine si Hinata. Doua asistente intrara grabite cu un arsenal intreg, de la aparatura cu socuri elctrice pana la seringi. Hin’ se desprinse uimita de mine si se uita speriata la cei de langa usa. Doctorul rasufla usurat.

-Aparatura buna de nimic. Se strica tocmai cand te astepti mai putin. Imi pare rau domnisoarelor a fost alarma falsa… spuse spre asistente, care isi dadura exasperate ochii peste cap si iesira in liniste din salon. Apoi doctorul se apropie de mine si ma examina atent, palpandu-ma pe burta si privind niste analize.

-Pai se pare ca sunteti perfect sanatoasa, copilul e mai bine ca dumneavoastra. Totusi, v-as recomanda sa nu mai sariti de pe ultima treapta a scari. Indiferent ce trebuie sa prindeti! Zice medicul, privind zambind fotografia de pe noptiera pe care nu o vazusem pana atunci. Am clatinat nesigura din cap, pentru ca stiam ca Tsunade va profita de orice ocazie ca sa incerce sa imi strice pozele cu mama. Sasuke ma strange de mana, si m-am uitat la el. Parea ingrijorat, arunca priviri scurte spre Scott, apoi spre mine.

-Domnule doctor, va vom suna sa va anuntam cand programam avortul. Spune tata, cand aproape iesira din salon. Si eu, cat si iubitul meu am inghetat instant si ne-am uitat la cei doi barbati din usa.

-Imi pare rau, dar domnisoara e majora, nu o puteti obliga sa avorteze. Iubeam acest medic. Daca reusea sa il faca pe tata sa inteleaga ca eu nu renunt la copil, atunci ii maresc salariul. Mi-am dus mana la burta si am mangaiat usor. Nu.. nu voi renunta la tine, micutule copilas.

-Ea nu va avea control total asupra propriei vieti pana la doua zeci si unu de ani. Noi nu suntem din Romania, ci din Japonia. La noi majoratul e la 21 de ani. Maraie tata, cu tonul de “taci din gura ca te sparg!”. Zbuciumul nervos al mainilor il simti si Sasuke care ma privea linistitor si imi facu cu ochiul. In momentul urmator, Yura si Minato il scoasera pe tata din salon, soptind un “Il convingem noi!” si aratand semnul OK cu mana.

Si oricat mi-as fi dorit nu puteam sa rasuflu usurata. Pentru ca eu mostenisem incapatanarea asta de la el…


Va astept cu comentari >:D<