Because we are rebels!

[Who said i have to be normal]

Mulţumesc frumos pentru comentarii. După o lungă perioada în care am lipsit am sosit şi eu cu nextu.

Capitolul 14.

După ce termin doctorul termină cu seringa şi eu mă întorc privindu-l pe blond. Yuzuki, Diablo şi doctorul au ieşit, în salon rămânând doar eu şi Naruto.
- Spune-mi mai multe despre Uchiha. am spus eu fără să ocolesc.
- Păi ce? Zi-mi cam ce şi îţi spun. mi-a spus scurt bondul aşezându-se lângă mine.
Am lăsat capul pe spate încercând să îmi scot întrebarea care mă frământa din minte. De ce nu-mi vine să îl întreb pe Naruto de ce mi-a făcut una ca asta. Dar mai bine las asta ca ultima întrebare,
- Ce a mai făcut, ce face în prezent. am întrebat ridicându-mi capul.
- O să îţi zic dar să nu spui nimănui, nici măcar lui Diablo sau lui Yuzuki. mi-a spus blondul devenind dintr-o dată serios.
- Zi. am spus eu scurt privindu-l nerăbdătoare pe blond.
- Sasuke face trafic de persoane şi droguri, în timpul liber se antrenează. şi Karin este c***a de lux.
Pe faţă mi-a apărut un zâmbet care putea însemna multe dar pentru mine un singur lucru.
- De ce se ţine după Karin şi de ce mi-a făcut asta. am întrebat în timp ce zâmbetul de pe faţă se transforma într-unul malefic.
- Pentru ca eşti pentru el ca un fel de „drog” a vrut să te uite dare orice ar face nu poate şi a ales-o pe Karin pentru că seamănă cu tine…oarecum. mi-a spus blondul în timp ce privea fungi albi de nea, acoperind oraşul.
„Aşa, se pare că Uchiha încearcă să mă înlocuiască. O să vadă el cine sunt eu şi cu cine încearcă el să mă înlocuiască” Mi-am spus eu strângând pumnul.
- Ce ai păţit? mă întreabă blondul, trezindu-mă la relitate.
Îl privesc ca mâţa-n calendar iar brunetul îmi arată aparatul care îmi monitoriza bătăile inimii care o luase deja razna.
- Păi mi-am adus aminte că am uitat ceva important în Grecia, nimic mai mult.
„Da mi-am uitat pastila anti-dragoste faţă de Uchiha.” Mi-am spus eu privind uşa pe care blondul ieşea.
- Naruto stai, Sasuke o să vina la „Dark models” nu? am întrebat au repede.
- Da, normal. mi-a răspuns blondul închizând uşa în urma lui.
Am început să râd ca isterica din cauza nervilor. Se pare că Uchiha v-a înota în propriile bale. În salon a intrat Diablo care mă privea speriat, ştiind că privirea de nebună pe care o am nu înseamnă ceva bine.
- Ce mai ai în cap acum? mă întreabă aprinzând o ţigară şi trăgând din ea lacom.
- Eu? Nimic, doar mă gândesc la prezentarea de sâmbăta viitoare.
M-am lăsat înapoi pe spate şi am adormit. Uite aşa am petrecut zile în spital, dormind şi gândindu-mă la „Dark models” şi fără să-mi dau seama a sosit ziua de vineri. Am semnat acele acte şi am pornit către ieşirea din spital şi odată ce mă văd liberă pornesc către vilă, intru precum pisica, nevrând să fac vre-un fel de zgomot dar mi-a fost imposibil mai ales la ce am văzut. Se pare că dragul meu Yuzuki m-ă crede ori proastă ori blondă vopsită. Am luat pistolul care îl ţineam ascuns într-un serat şi am tras în cei doi care îşi satisfăceau poftele trupeşti pe canapeaua mea. Am continuat să trag până am făcut-o sită pe tipă iar pe Yuzuki i-am nimerit de două ori în umer dar asta nu a fost de ajuns casă îl opresc să se apropie de mine. Am reîncărcat pistolul şi i-am tras un glonţ în picior, cu ocazia asta căzând. Am chemat salvarea şi înainte de asta am pus arma într-o cutie şi am trimis-o cu primul avion către New York. Câtă dreptate a putut avea Dario.
Flashback.
O zii ploioasă, de asta am parte, stau în faţa laptopului albastru cu o cană de ciocolată caldă şi apăs tastele destul de repede. Intru pe messenger şi văd că am câteva mesaje şi un mail. Deschid şi aştept să se încarce linku şi citesc ce mi-a scris Dario. Dario are 23 de ani, parul lung până la umeri, şaten, ochii roşiatici, pielea albicioasă, poate că în faţa multora o face pe durul dar de faţă cu mine este el însuşi. Şi lui îi spun cam ce mă freacă. Revenind la mail se pare că Dario nu se bucura deoarece zice că Yuzuki are un trecut destul de întunecat. M-am oprit din citit şi am citit ultima propoziţie. „Dragoste vine dar este înlocuită de ură pentru persoanele din jurul tău.” End Flachback
Şi parcă ştia ce face n*******l asta. Într-un final a sosit salvarea şi i-a luat pe cei doi. Eu am ieşit puţin afară şi se pare că vremea ţine cu mine deoarece a pornit un viscol de nu vezi la 20 de metri în faţă. Mă aşez pe o bancă şi încerc să-mi pun o oarecare ordine în gânduri dar fără vre-un rezultat major. Am mers iar acasă şi i-am împachetat lucrurile lui Yuzuki şi le-am trimis cu avionul privat în Grecia. Am coborât şi m-am urcat în maşină, gonesc ca nebuna pe străzile trec pe lângă mine făcându-mă să-mi amintesc din când în când să opresc la semafoare. Când am ajuns la spitalul SF. Ana am parcat maşina mea, un Corvette Concept, argintiu. Ies din maşină şi intru în spital, mă duc la informaţii şi întreb de roşcat iar o infirmiera se oferă să mă ducă până la el. Accept şi încep să urc scările după tipa de vre-o 29-30 de ani, îmbrăcată în alb iar părul şaten cu fire albe prins la spate în coc, urca la etajul doi a luat-o la stânga şi m-a dus la salonul 415. Am intrat şi l-am văzut pe Yuzuki destul de vioi.
- Bună. am spus eu privind fereastra.
- Bună. mi-a răspuns Yuzuki cu vocea stinsă şi faţa aplecată, parcă spunând „Iartă-mă!”
- Cred că de acum avem drumuri diferite, ţi-am trimis deja lucrurile în Grecia, nu trebui să-ţi faci griji de transport, mă voi ocupa personal de asta. am spus eu încrcând să par nepăsătoare.
- Şi dacă nu vreau? m-a întrebat el ridicându-se din pat şi venind către mine.
- Ce să nu vrei? Mă crezi proastă? Chiar crezi că sunt păpuşa ta de cârpă şi poţi face ce vrei din mine? Hai să-ţi zic ceva băieţaş, nu mă cunoşti. Am mai bătut mulţi ca tine şi nu îmi e frică să te iau la bătaie şi în starea în care eşti acum. am spus apropiindu-mă la rândul meu de roşcat.
I-am tras un pumn în stomac care a fost de ajuns ca să îl pun la podea. Acesta a început să râdă, m-a prins de picior şi m-a tras în aşa fel încât am căzut.
- Şi acum când mă urăşti eşti superbă, corpul perfect, cu forme bine definite şi lista poate continua. Crede-mă nu renunţ la tine nici de-ar fi să ajung în puşcărie. a spus şi apoi mi-a dat drumul.
Am ieşit din salon şi am pornit către maşină, am pornit maşina şi m-am dus în faţa unui bar, am tras maşina pe dreapta şi am intrat în bar. M-am aşezat la o masă şi i-am zic chelneriţei să-mi aducă un pahar de whisky, paharul meu a venit destul de repede şi cu el şi nota de plată, am pus bani în acel plic şi am pus în whisky un praf apoi am început să beau. Da, acel praf pe care acum îl beau sunt ce mulţi cred, droguri. Dacă aşa o să fiu mai fericită atunci de ce să nu văd şi eu viaţa roz? Am dat paharul pe gât apoi am ieşit din local puţin ameţită. Am urcat la volan şi naiba ştie cum am ajuns acasă. Am urcat scările lovindu-mă ba de perete ba de balustradă, parcă sunt mingea de ping-pong iar peretele şi balustrada sunt paletele. Am ajuns la etaj şi m-am dus în camera mea, mi-am făcut un duş şi când am închis uşa de la camera am simţit că ameţeala mă cuprinde, am dat ochii peste cap şi totul negru. Destul de departe parcă aud vocea lui Sasuke care mă tot strigă. Câte poate să facă drogurile astea din om dar măcar acum îi aud vocea lui Sasuke, prima şi singura mea dragoste adevărată. Dimineaţa a sosit iar eu mă trezesc destul de greu. Mă doare capul şi mă simt ameţită din toate punctele de vedere, unii spun că nu ştiu ce au făcut cât erau sub efectul drogului dar eu ştiu exact ce am făcut, bine, bine în mare parte. Mă ridic de pe podea şi cu greu ajung la pat, se pare că încă am simţurile atrofiate. Cred că la nebunia asta a ajutat şi acel pahar de whisky. Încep să mă plimb prin camera şi-mi recapăt echilibrul şi nu mai dau din pat in noptiera apoi in perete si din perete in scaunul de la birou.
- Cum de am ajuns acasă şi mai importat, întreagă? m-am întrebat, aşteptând un fel de răspuns de sus sau ceva de genul.
Nu după mult îmi aduc aminte de Yuzuki, ce l-aş bate, zile întregi, şi ştiu ce să fac. Si ştiu persoana potrivita care mă poate ajuta. Acela este Dario, singurul care mă mai înţelege şi nu o să zică faza aia de grădiniţă cu „Ţi-am zis eu!” o prostie. Mă îmbrac cu hainele pe care mii le-am scos ieri seară apoi înşfac telefonul de pe birou şi caut în agendă mea care nu se mai termină numărul lui Dario. După ani lumină de căutare am găsit. Apăs pe poza lui şi pun telefonul la ureche, nu după mult Dario îmi răspunde.
- Neaţa Saku ce faci? mă întreabă el amuzat.
- Vii in România nu? am spus scurt.
- Da şi bine, te învăţ dar să ştii că nu e floare la ureche. mi-a spus cu o nota de amuzament.
- Nu mă interesează vreau să mă înveţi să….



Eh aici se rupe filmul. Aştept comentarii, păreri, critici. Oh da scuze dacă am greşeli de tastare.