15-01-2011, 12:06 AM
Capitolul 17
Au mai trecut cateva luni fara ca eu si Sasuke sa mai comunicam; au mai trecut cateva luni fara ca nimeni sa nu ne gaseasca; au mai trecut cateva luni in care copilasul meu dadea semne ca ar vrea sa iasa afara. Ma ingrozea faptul ca trebuia sa nasc…in aceste momente cred ca mai bine as muri. Eram singura, sau nu chiar singura, cel putin eram cu copilasul meu, caci Sasuke pentru mine a devenit un strain. In aceste cateva luni care au trecut, el chiar se straduia sa se apropie de mine, sa ma ajute si avea un anume interes fata de copilul ce urma sa se nasca. Daca inainte imi doream ca bebelusul meu sa aiba un tata, acum eram de cu totul alta parere. Ma hotarasem sa cresc copilul singura, fara ajutorul lui, care de la inceput nu l- a dorit.
Stateam intinsa sub un palmier, cu capul sprijinit de o duna de nisip si ma uitam la frunzele mari si verzi ale acestuia. Brusc o durere insuportabila pune stapanire pe mine. Aproape ca nici nu m- am putut ridica de pe nisip, respirand din ce in ce mai greu. Parca fiecare pas pe care il faceam ar fi fost facut pe cioburi de sticla. Simt cum ceva mi se scurge de- a lungul picioarelor.: mi s- a rupt apa. Incep sa gem de durere si sa ma plimb in cerc. Nu stiam ce sa fac, iar durerea era ingrozitoare si devenea din ce in ce mai rau. Ma opresc si ma sprijin de trunchiul palmierului, incercand sa ma calmez. In zadar. Durerea era tot aceeasi.
Probabil alarmat de strigatele mele, il vad pe brunet alergand ca nebunul spre mine. Apoi se opreste si paralizeaza. Enervata peste masura de comportamentul lui ii tip, tinandu- ma de burta si inchizand un ochi:
- Ce te uiti ca idiotu’, eu mor aici de durere si tu stai si te holbezi?! Fa ceva! Ii zic prabusindu- ma pe nisip.
Acesta se apropie intr- un sfarsit de mine si imi spune sa ma linistesc. Daca ar fi stiut el prin ce chinuri treceam…
Nu mai eram constienta de nimic, nu mai auzeam si vedeam nimic, ceea ce puteam face era sa simt o durere nespusa, ce credeam ca nu se va mai termina. Ca un ecou auzeam strigatele disperate ale lui Sasuke. Spunea ceva de genul: “ Sakura, rezista! Inca putin! “ . Nici nu eram prea sigura de ceea ce zicea, pentru ca vorbele ii erau acoperite de tipetele mele. Cand simteam ca nu mai pot, si ca in secunda urmatoare voi exploda, aud niste plansete infundate, zambesc, ca mai apoi sa aud o liniste totala, dupa care lesin. Sper ca bebelusul meu sa fie bine.
Imi duc mainile spre burta si imi dau seama ca nu mai era mare si rotunda. Nascusem!
Imediat imi deschid ochii si ma ridic in fund, uitandu- ma in jur. Sasuke statea si ma privea trist. Ii zambesc, dupa care ii spun:
- Sasuke, am nascut! Unde este copilul nostru? Pe chip mi se putea citi nesfarsita fericire si buna dispozitie.
Nu- mi raspunde. Il vad acoperindu- si ochii cu mana. Ma panichez imediat. Si il intreb speriata, insa pastrandu- mi totusi o imitatie a zambetului de dinainte.
- Unde este? Este fetita sau baietel?
Ciudata- mi veselie se transforma imediat intr- un inceput de plans puternic. Fac ochii mari, simtind cum lacrimile imi inteapa ochii, iar ca o negare a ceea ce era evident, zambetul meu inca se mai regasea. Era un zambet de disperare si nebunie.
- Sasuke, de ce nu- mi spui unde este copilul meu?
Parca un cutit ruginit imi trece prin inima cand il aud cum imi spune distrus:
- Copilul nostru nu mai este.. copilul nostru este .. acolo sus…
Cad in genunchi, pe nisip si incep sa plang necontrolat cu suspine si sughituri, punandu- mi mainile la gura. Era imposibil sa fi murit…. Era imposibil, chiar eu ii auzisem glasul, plansetul innocent. Ma indrept spre brunet si ii zic disperata, obsedata, nebuna:
- Da- mi copilul! Imi vreau copilul inapoi! apoi adaug, de ce mi- ai facut asta? De ce mi- ai omorat copilul?
Il vad si pe el cazand in genunchi, incepand sa planga impreuna cu mine. Am fost parinti doar pentru cateva clipe. Am fost mama timp de o secunda. Am auzit glasul bebelusului meu doar o secunda. Eram de- a dreptul distrusa. Nu pot spune ca Sasuke se afla mai prejos decat mine. Apoi il intreb in soapta:
- Era fata sau baiat?
Dupa ceva timp imi raspunde mai incet decat l- am intrebat eu pe el:
- Era fetita…
Mereu imi dorisem o fetita…
Nu stiu cum m- am descurcat la faza cu nasterea....
Sper sa va placa :* :X: * .. SI SCUZATI MARIMEA ..:(
Au mai trecut cateva luni fara ca eu si Sasuke sa mai comunicam; au mai trecut cateva luni fara ca nimeni sa nu ne gaseasca; au mai trecut cateva luni in care copilasul meu dadea semne ca ar vrea sa iasa afara. Ma ingrozea faptul ca trebuia sa nasc…in aceste momente cred ca mai bine as muri. Eram singura, sau nu chiar singura, cel putin eram cu copilasul meu, caci Sasuke pentru mine a devenit un strain. In aceste cateva luni care au trecut, el chiar se straduia sa se apropie de mine, sa ma ajute si avea un anume interes fata de copilul ce urma sa se nasca. Daca inainte imi doream ca bebelusul meu sa aiba un tata, acum eram de cu totul alta parere. Ma hotarasem sa cresc copilul singura, fara ajutorul lui, care de la inceput nu l- a dorit.
Stateam intinsa sub un palmier, cu capul sprijinit de o duna de nisip si ma uitam la frunzele mari si verzi ale acestuia. Brusc o durere insuportabila pune stapanire pe mine. Aproape ca nici nu m- am putut ridica de pe nisip, respirand din ce in ce mai greu. Parca fiecare pas pe care il faceam ar fi fost facut pe cioburi de sticla. Simt cum ceva mi se scurge de- a lungul picioarelor.: mi s- a rupt apa. Incep sa gem de durere si sa ma plimb in cerc. Nu stiam ce sa fac, iar durerea era ingrozitoare si devenea din ce in ce mai rau. Ma opresc si ma sprijin de trunchiul palmierului, incercand sa ma calmez. In zadar. Durerea era tot aceeasi.
Probabil alarmat de strigatele mele, il vad pe brunet alergand ca nebunul spre mine. Apoi se opreste si paralizeaza. Enervata peste masura de comportamentul lui ii tip, tinandu- ma de burta si inchizand un ochi:
- Ce te uiti ca idiotu’, eu mor aici de durere si tu stai si te holbezi?! Fa ceva! Ii zic prabusindu- ma pe nisip.
Acesta se apropie intr- un sfarsit de mine si imi spune sa ma linistesc. Daca ar fi stiut el prin ce chinuri treceam…
Nu mai eram constienta de nimic, nu mai auzeam si vedeam nimic, ceea ce puteam face era sa simt o durere nespusa, ce credeam ca nu se va mai termina. Ca un ecou auzeam strigatele disperate ale lui Sasuke. Spunea ceva de genul: “ Sakura, rezista! Inca putin! “ . Nici nu eram prea sigura de ceea ce zicea, pentru ca vorbele ii erau acoperite de tipetele mele. Cand simteam ca nu mai pot, si ca in secunda urmatoare voi exploda, aud niste plansete infundate, zambesc, ca mai apoi sa aud o liniste totala, dupa care lesin. Sper ca bebelusul meu sa fie bine.
Imi duc mainile spre burta si imi dau seama ca nu mai era mare si rotunda. Nascusem!
Imediat imi deschid ochii si ma ridic in fund, uitandu- ma in jur. Sasuke statea si ma privea trist. Ii zambesc, dupa care ii spun:
- Sasuke, am nascut! Unde este copilul nostru? Pe chip mi se putea citi nesfarsita fericire si buna dispozitie.
Nu- mi raspunde. Il vad acoperindu- si ochii cu mana. Ma panichez imediat. Si il intreb speriata, insa pastrandu- mi totusi o imitatie a zambetului de dinainte.
- Unde este? Este fetita sau baietel?
Ciudata- mi veselie se transforma imediat intr- un inceput de plans puternic. Fac ochii mari, simtind cum lacrimile imi inteapa ochii, iar ca o negare a ceea ce era evident, zambetul meu inca se mai regasea. Era un zambet de disperare si nebunie.
- Sasuke, de ce nu- mi spui unde este copilul meu?
Parca un cutit ruginit imi trece prin inima cand il aud cum imi spune distrus:
- Copilul nostru nu mai este.. copilul nostru este .. acolo sus…
Cad in genunchi, pe nisip si incep sa plang necontrolat cu suspine si sughituri, punandu- mi mainile la gura. Era imposibil sa fi murit…. Era imposibil, chiar eu ii auzisem glasul, plansetul innocent. Ma indrept spre brunet si ii zic disperata, obsedata, nebuna:
- Da- mi copilul! Imi vreau copilul inapoi! apoi adaug, de ce mi- ai facut asta? De ce mi- ai omorat copilul?
Il vad si pe el cazand in genunchi, incepand sa planga impreuna cu mine. Am fost parinti doar pentru cateva clipe. Am fost mama timp de o secunda. Am auzit glasul bebelusului meu doar o secunda. Eram de- a dreptul distrusa. Nu pot spune ca Sasuke se afla mai prejos decat mine. Apoi il intreb in soapta:
- Era fata sau baiat?
Dupa ceva timp imi raspunde mai incet decat l- am intrebat eu pe el:
- Era fetita…
Mereu imi dorisem o fetita…
Nu stiu cum m- am descurcat la faza cu nasterea....
Sper sa va placa :* :X: * .. SI SCUZATI MARIMEA ..:(
Mi-e foameee!!!