Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

AlerimxD - > Mulţumesc pentru comentariu.
Dedal N. - > Nici eu nu ştiu cum e să râzi până te doare gura, dar totuşi am spus şi eu aşa, ehhh. : - " .
.Chise - > Nu sunt rea. Nu am spus că se va împăca cu Daniel :].
Kayla. - > Mulţumesc pentru comentariu şi evident este ultimul pe care îl mai poţi da. E nedrept, nu trebuia să fii banata. Omg : |
Wanna - > Da, acolo aÅŸa era, dar tu ai decis ... probabil am scris eu greÅŸit. Scuze pentru confuzie.
aharonenstein - > Mulţumesc că ai citit şi mă bucur că îţi place.
Edvina - > Daaaa, doar nu sunt eu aşa de tâmpită încât să-i fi căsătorit pe aia doi O.O.
Juliette - > Nu ai de ce să îţi ceri scuze şi nu eşti întârziată o.o'.
ADemon - > Mulţumesc că ai citit scumpo >;d<.


Capitolul treisprezece - Întâlnirea

Mă uitam la el fără speranţă. Nu puteam să cred ce tocmai mi-a spus. Dacă în urmă cu câteva săptămâni mi-ar fi spus cineva că moartea mă aşteaptă, i-aş fi râs în faţă şi probabil i-aş fi spus că nu este Dumnezeu pentru a decide asta, dar acum sunt total confuză. Nu ar avea de ce să mă mintă, ce ar câştiga cu asta ? Doar o fată speriată de moarte care nu va mai vrea să iasă din casă, cam aşa eram eu acum. Privirea lui era intensă provocând în interiorul meu un val de sentimente şi undeva adânc îmi doream să mă i-a în braţe şi să-mi spună că totul va fi bine. Însă acest gând s-a spulberat imediat ce mi-am adus aminte de Key, nu-l pot abandona acum, nu după ce ne-am împăcat şi totul a fost aşa de romantic. Da, îl iubesc sunt convinsă de asta acum şi el mă iubeşte pe mine, dar Doamne unde îmi poate fugi mintea în astfel de momente. M-am aplecat uşor în faţă pentru a-i şopti lui Daniel :
- Îmi pare rău, dar vestea m-a cam dat peste cap, ar fi trebuit să te aştepţi la asta. Ăăăă şi ei bine, aş vrea să mă plimb puţin ...
În colţul gurii i-a apărut un mic zâmbet şi m-a privit înţelegător.
- Sigur, stai să plătesc şi vin cu tine.
- Singură ! Vreau să fiu singură ! Îmi pare rău, Daniel, dar nu poţi veni cu mine.
Mi-am luat geanta şi am plecat nepasandu-mi că l-am lăsat uitându-se după mine ca un prost. Pur şi simplu trebuia să fiu singură şi să mă gândesc la anumite lucruri, majoritatea fiind încă neclarificate, însă dacă mai stăteam lângă Daniel măcar puţin riscam să mă pierd în ochii lui de un albastru profund şi să fac o prostie pe care aş fi regretat-o mai târziu.
Gândul că moartea mă aşteaptă mi s-a întipărit adânc în minte, chiar dacă încercam să-l înlătur nu reuşeam, tot timpul revenea cu noi forţe. Însă ,, diavolul " ? Nu credeam în prostii supra omeneşti cum ar fi acest lucru. Tot timpul începeam să râd când îi auzeam pe oameni discutând despre asta şi chiar şi atunci când mama mea îmi spunea să fiu cuminte pentru că Dumnezeu mă va pedepsi şi nu voi ajunge în Rai. Am zărit parcul în faţa mea şi m-am gândit că o plimbare nu ar strica. Însă când am încercat să trec strada nu m-am asigurat aşa că m-am trezit pe jos în faţa unei maşini care era cât pe ce să mă lovească. Mă bucur că am scăpat cu bine, dar sigur şoferul a fost atent şi a frânat la timp, altfel sigur aş fi în drum spre spital acum, cu cine ştie ce leziuni.
- Lasă-mă să te ajut.
S-a auzit o voce din spatele meu, dar stai aşa cunosc această voce. M-am întors plină de entuziasm şi am zâmbit cu gură până la urechi când am văzut cine era să mă lovească. M-am apropiat de ea şi am îmbrăţişat-o, gest pe care ea l-a crezut bizar presupun, deoarece nu a răspuns la îmbrăţişare imediat. Când s-a desprins din strânsoarea mea, a afişat un zâmbet incredibil de angelic, sau aşa mi se părea mie, dacă nu cumva eram moartă şi visam ceea ce nu prea cred.
- Bună ! am spus eu aproape repezindu-mă, luând-o din nou prin surprindere. A început să râdă şi mi-a făcut cu ochiul:
- Haide în maşină, Claire. Şi eu mă bucur să te văd, nu pot să cred ca te-am întâlnit în astfel de împrejurări, însă mi-a fost dor de tine să ştii.
Nu am răspuns, cine ştie ce prostie aş mai fi putut spune dacă aş fi deschis gura. Am dat doar din cap în semn de aprobare şi m-am urcat în maşină fără alte gesturi. Dacă nu ştii despre cine vorbesc, îţi reamintesc eu. Fotografa, Mihaela, cea cu care am stat la cafenea, dar ne-a întrerupt Daniel. Off, dacă nu ne întrerupea ar fi fost aşa de bine, dar în fine să-l las pe el în pace. Revenind la Mihaela, chiar nu pot să cred că am întâlnit-o iar, probabil de data asta vom putea vorbi mai mult. Am văzut că mergea pe un drum pe care nu-l ştiam aşa că am îndrăznit să mă rup din lumea gândurilor şi să o întreb:
- Unde mergem ?
- La mine acasă, dacă nu te superi desigur. Aş vrea să ne cunoaştem puţin mai bine şi acum că te-am prins aici nu te las să scapi.
- Sunt de acord, nu-ţi face griji. Am o rugăminte, aş putea rămâne la tine acasă, puţin ?
- De ce nu ? Dar tu nu ai un iubit, draga mea ?
- O, ba da. Îl cheamă Key. E foarte drăguţ, roşcat şi ochii albaştrii . Combinaţie fatală.
- Să ştii că poate să vină şi el cu noi. De ce nu-l inviţi ?
Când am auzit ce m-a întrebat pulsul inimii mi-a accelerat. Chiar îmi doream să fie cineva apropiat cu mine, într-un loc pe care nu-l ştiu, dar trebuie să-l întreb şi pe el dacă vrea asta. După cât de mult îl cunosc, va veni.
- Trebuie să îl întreb dacă vrea să vină. Îi pot da un telefon ?
- Când ajungem acasă. În maşină nu am fix, dacă-ţi aminteşti. Acum povesteşte-mi ce s-a mai întâmplat cu viaţa ta.
- Oh, Mihaela dacă ai ştii ... eu zic mai bine să discutăm asta la o ciocolată caldă. Am nevoie de nişte sfaturi.
Şi nu am mai spus nimic. Am mers în linişte tot drumul acela lung, cred că a durat vreo patru ore. Mă întreb oare, Mihaela mă poate ajuta ?