We will still be friends forever despite difficulties

[Vero]

Buna ^_^ Scuzati-mi intarzierea dar am stat prost cu ideile si pana azi nu mi-au venit :"> Deci asadar si prin urmare, fara alte cuvinte, am adus nextul >:D< . Lectura placuta!

Capitolul 6.

Liniste. Aceasta liniste pura se invaluia in salonul in care ma aflam. Nici macar sunetul enervant al aparatelor ce ma tineau in viata si glasurile doctorilor nu se mai auzeau. Se pare ca truda lor de a ma tine viu a dat roade.
Imi deschid albastrul ochilor si clipesc de cateva ori pentru a ma obisnui cu lumina din salon. Acum pot sa observ ca peretii acestuia erau de un alb putin cam murdar. Se aflau sase paturi, goale, peste care este o lenjerie tot alba. Erau inconjurate de cate un aparat si un dulapior alb. Pe jos se afla o gresie de culoare verde deschis. In capatul salonului se afla o fereastra, iar in celalalt capat o usa de lemn.
Imi indrept privirea spre fereastra. Afara ploua torential. Sunetul placut al ploii imi creea o senzatie placuta, melancolica. Privesc fereastra in continuare pan ace aud usa deschizandu-se, formand un scartait enervant. Era o femeie in jur de douazeci si cinci de ani, cu parul asemenea rubinului si ochii mici, caprui. Era imbracata intr-un halat alb ce ii acoperea formele bine dezvoltate. Din ceea ce vad imi dau seama ca este o asistenta. Imi zambeste prietenos si ma intreaba cum ma simt. Ii zic plictisit ca sunt bine, desi, gandul meu era tot la acea rozalie, ce mi’a infrumusetat copilaria, apoi viata.

-O fata cu parul roz si un baiat roscat au venit sa te vada. Vrei sa ii las sa intre?

O priveam ametit pe cea care rostise aceste cuvinte. De Sasori, cu siguranta el era, nu prea imi pasa la momentul actual. Tot ce am auzit clar a fost ,,o fata cu parul roz”. Cuvintele acestea mi-au ramas intaparite in minte. Oftez dupa care stomacul meu cerea de mancare. Oare de cand nu am mai mancat? De zile bune banuiesc. Dupa doua minute, ma hotarasc sa ii raspund roscatei care privea in toate partile nerabdatoare.

-Nu. Nu am chef sa vorbesc cu nimeni astazi. Dupa ce te asiguri ca au plecat, adu-mi si mie ceva de mancare.

Da din cap si paraseste incaperea, lasandu-ma singur. Gandul imi statea la Sakura. As fi vrut sa o vad dar, nu pot sa o vad cum plange. E prea mult pentru mine. Daca ea sufera, sufar si eu. Daca e fericita, la fel sunt si eu. Starea mea sufleteasca depinde de a ei. Ea e tot ce am mai scump pe lume. O lacrima mi se prelinge pe obrazul fin, dar o sterg rapid, deoarece, vad ca asistenta a venit. Ce rapizi sunt cei de aici! Avea in mana o tava. In ea se afla o farfurie cu un sandwich si un pahar de apa. Ii multumesc si incep sa mananc. Firar! Sandwichul asta nu are niciun gust. Se vede ca e spital. Dupa ce termin de mancat, beau putina apa si ma intind pe patul tare uitandu-ma pe tavan si ascultand ploaia ce nu se oprise inca. Ochii mi se inchid incetul cu incetul si eu cad intr-un somn adanc.
Nu dorm foarte mult si ma trezesc. Observ ca deja noaptea invaluie orasul luminat de mii de becuri. Era o feerie, un peisaj scos parka dintr-un tablou celebru. Ma ridic in sezut si incep sa merg prin salon de la un capat la altul deoarece corpul mi-era amortit la cat am stat asezat.
M-am plictisit asa de tare de locul asta urat mirositor. Imi doresc sa ies cat mai repede de aici si sa incep sa stau din nou cu prietenii mei, cu ea. Sa fac tot ce faceam inainte. Nu voiam sa mai stau in acest loc inchis. Aici nu zici ca e spital, ci inchisoare. Imi mai lipsea uniforma in dungi alb-negru si chiar zici ca eram un puscarias. Dar defapt asta eram. Un puscarias care este inchis in el cand vine vorba de persoana iubita. Nu pot sa ii spun ce simt pentru ea desi, cand aveam vreo paisprezece ani am facut-o. Dar atunci era ca o joaca. Insa acum, era ceva adevarat. Mai mult decat o atractie. Era un sentiment profund, chiar foarte. Unii ar numi-o iubire. Dar ce conteaza defapt? Ea nu ma va iubi niciodata. Il iubeste pe Sasori, iar eu nu pot sa fac nimic in legatura cu asta. Tot ce pot face e sa ma bucur ca e fericita, chiar daca eu sufar fara sa arat asta.
Oftez adanc si observ in coltul salonului un cuier in care se afla un halat alb si o masca. Imi arcuiesc buzele formand un zambet stupid si ma indrept se acea parte a camerei. Dupa ce ma deghizez, ies din salon si dau intr-un hol mare, pe peretii caruia se aflau multe saloane, sali de operatii si alte incaperi. Acel hol parca nu se mai termina. Treceam grabit, insa nu stiu de ce, pe langa multimea de doctori ce roiau de colo-colo indreptandu-se dintr-un salon in altul. Oamenii acestia necesita o viata. O au prea incarcata. Dar, daca nu ar fi asa, probabil eu acum as fi mort si as fi lasat-o pe rozalie singura. Adancit in ganduri, nu imi dau seama ca in sfarsit am ajuns la iesirea din spital. Oftez usurat si satisfacut, dupa care ies din cladire. Privesc blocurile inalte din fata mea si observ un taxi ce tocmai trecea pe acolo. Il opresc dupa care ii spun sa ma duca acasa. Din cauza vitezei cu care mergea masina, strada luminata parca mergea si ea alaturi de mine, formand o imagine ireala, dar totusi frumoasa. Trotuarele erau pustii, rar mai vedeai cate o persoana ce pasea pe acolo, si daca vedeai, cel mai probabil erau beti. Pe sosele circulau mai mult taxiuri si ambulanta. Dupa ce soferul ma anunta ca am ajuns la destinatie, cotrobai prin buzunarele halatului in speranta ca sunt niste bani prin el. Norocul se pare ca tine cu mine si am gasit cincisprezece dolari pe care i i-am intins soferului. Cobor din taxi si ma indrept spre intrarea in bloc, dupa care, urc doua etaje pentru a ajunge la apartamentul meu. Intru pe holul ingust al acestuia si ma indrept spre camera mea care era mobilata cu un pat mare, imbracat in lenjerie neagra, injurul caruia se aflau doua noptiere si in final, un sifonier ce ocupa doua sferturi din peretele din fata suprafetei patului. Ma dezbrac de halat si de pijamaua cu care am fost imbracat cat timp eram in coma, mi-am scos masca si le-am aruncat pe unde mi-a venit prin camera, ramanand in boxeri. Din sifonierul imens, incapator, imi scot un tricou negru cu un cap de mort mov si niste blugi albi dupa care ma indrept spre sufragerie. Intru in acea incapere, putin mai mare ca dormitorul, si ma asez pe canapeaua moale, portocalie. Deschid televizorul ce se afla in fata mea si privesc sterile. Iau cutia de tigari de pe masa de vis-à-vis de canapea si scot o tigare pe care o aprind. In urmatorul moment, aud un reporter cum anunta un evadat de la… spital? Frate! Astia sunt nebuni de-a binelea! Nu anunta un evadat de la puscarie si anunta unul de la spital! Incep sa rad isteric aproximativ cinci minute, dupa care, aud telefonul zbierand. Il iau de pe masa si ma uit la apelant. Era Sakura. Il las pe masa dupa care imi iau o geaca de piele si imi pun gluga, dupa care ies din apartament. Norocul meu e ca este ora trei noaptea si nimeni nu isi va da seama ca eu sunt cel prezentat la stiri.

Merg aiurea pe strazile parca infinite ale orasului fara sa am vreo destinatie anume. Cum am zis mai inainte, nimeni nu era pe strazi. Eram doar eu cu mine. Mai merg ce mai merg si ma opresc in fata unui club. Club Azteca. N-am mai auzit de acest loc. Probabil e unul nou. Intru in el si ma indrept spre tejghea. Era o incapere imensa, luminile colorate si fumul dominau, iar muzica era data la maxim. Pe ringul de dans multe domnisoare indecent imbracate dansau alaturi de prietenii lor. Pentru un moment mintea imi zbura la o amintire cu Sakura in care eram in aceeasi ipostaza. Zambesc usor, neobservabil, si ma mai uit prin incapere. In coltul clubului se aflau…

Sper sa va placa!