My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Hey, sank you pentru comentariu * iti iubesc semnatura @-)*. Am venit cu nextul.

Capitolul 34:

-Pai si de ce Sasuke stie asta? Nu ai venit direct catre mine?
L-am privit amandoi mirati. Naruto nu stia nimic de clonele lui?
-Atunci inseamna…
-Naruto, zise Yuuki, nu iti aduci aminte cand clonele tale au fost omorate in timp ce noi patrulam?
-Nu.
Ne privea mirat, fara sa inteleaga discutia. Nici eu nu stiam ce sa cred, nu era deloc logic. Indiferent unde ar fi fost distruse clonele, informatiile ar fi trebuit sa se intoarca la Naruto, insa asta nu s-a intamplat. Putea sa fie…?
-Un jutsu, spuse Yuuki, completand ceea ce aveam in minte.
Ne-am uitat la el mirati.
-In calatoriile mele am intalnit un grup de ninja care erau capabili sa foloseasca acest timp de jutsu pentru a putea sterge memoriile clonelor, sa le distruga si neavand ce informatie sa ofere, cel care le-a creat credea ca ele inca exista. Era un mod bun de a deruta pe timpul razboiului.
Ma intreb daca unul dintre detinatorii acestui jutsu de care ne vorbise era vreuna dintre “companiile” lui Yuuki.
-Esti asa de inteligenta.
Ne-am indreptat amandoi privirile catre Naruto. Inteligenta?! M-am uitat spre Yuuki, insa si el era la fel de uimit – nervos de fapt- ca si mine din cauza afirmatiei blondului. Deci, in tot acest timp, Naruto a crezut ca Yuuki este… fata. Mi-am indreptat din nou privirea catre piticanie. Oricum as fi luat-o, in viziunea mea tot baiat ramanea. Sau poate era din cauza lucrurilor acelea…?
-Esti cam palida. S-a intamplat ceva?
Nu am spus nimic, voiam sa-i vad reactia. Oricum, nu parea ca asta sa fie prima data cand trece printr-o asemena experienta. Desi isi pastra o expresie calma, puteam recunoaste modul in care incerca sa nu-si incrunte sprancele – facea asta de fiecare data cand ii dadeam de inteles ca nu am incredere in el.
-Nu am nimic, sunt doar mirata ca am avut ocazia sa intalnesc din nou tipul asta de jutsu.
Sa-l auzi pe Yuuki vorbind despre el la genul feminin este dezgustator din toate punctele de vedere. Ma face sa ma simt ca un idiot din acela care descopera ca “iubita” lui este de fapt un “iubit”.
-In acest caz, banuiesc ca vom ramane aici peste noapte.
-De ce nu mergem dupa ei? intreba Naruto, gata sa ne arate cat de bun este in lupta.
-Nu pot detecta nici o urma de chackra cu Sharinganul, inseamna ca au plecat de aici. Vom porni spre nord unde ii vom astepta sa atace.
-Chiar crezi ca ne vor ataca?
-Da, nu poti sa-si indeplineasca misiunea cu noi aici.
Am plecat asadar inspre nord, inca cu gandul la genul lui Yuuki. Era bizar. Naruto l-a vazut ca pe o fata si nu a pus deloc la indoiala lucrul asta. Prima data cand eu m-am intalnit cu Yuuki, ce-i drept, nu prea m-am gandit daca era fata sau baiat, insa cu singuranta as fi tins spre a doua varianta. Nu imi arata a fata, deloc chiar. Oricum, nu trebuie sa uit ca aici este vorba de Naruto. Omul asta o sa ramana un idiot pana la sfarsitul vietii.
Ne-am oprit in apropierea unei cascade dupa ce am parcurs in jur de trei ore. Ea era punctul de reper care ne spunea ca am ajuns in nord.
-Nee, Sasuke, de ce nu te schimbi la loc?
Intrebarea de nicaieri a lui Yuuki m-a mirat. Ma asteptam sa stie, insa mi-am readus aminte ca ultima data cand m-a vazut asa nu eram in genul ala de relatie, de aceea, nu i-am spus motivul pentru care voi ramane asa inca o vreme.
-De cate ori ma transform chackra mea se dubleaza, astfel o pot imparti in mod egal ca sa pot lupta. In cazul in care nu a fost cine stie ce lupta ca si consecinta trebuie sa astept pana chackra semnului blestemat este eliminata cu totul din corpul meu. Maine dimineata probabil voi reveni la normal.
-Semnul blestemat… vrei sa spui acela de la Examenul Chunin?
Ma miram ca Naruto isi mai aduce aminte, deobicei uita cam tot ce se intampla in jurul lui. Pentru asta, l-am considerat multa vreme un egoist.
Am afirmat cu o miscare usoara a capului.
S-a lasat o liniste obositoare si greoaie peste noi. Era, din nou, ciudat. Naruto este un hiperactiv inca din copilarie, iar Yuuki nu-i nici el prea departe. Intalnirea lor mi-o imaginam ca o explozie, in care o sa se certe pe fiecare lucru in parte, ceva asemanator Suigetsu-Karin. Insa, contrariul a avut loc, iar asta a fost ca un impact.
-Hei! Ce-i cu fata asta? Nu-ti face probleme, teme! Pana la urma tot Sasuke ramai, cel pe care l-am cunoscut acum ani buni.
Zambetul lui pana la ureche si fericirea evidenta pe care o emana chiar te facea sa crezi ca totul este in regula si ca nu ai nici o grija. Aproape ca uitasem (singura) calitatea pe care o avea.
-Dobe.
Si l-am lovit peste cap, cum obisnuiam sa o fac cu ani in urma.
-Unde o sa stam? a intrebat Yuuki, cu o fata lipsita de orice expresie.
Cat imi placea sa-l vad gelos. Era ca o placerea nebuna a mea atunci cand voiam sa-l torturez psihic.
-Nici o problema!
Ne-am uitat la Naruto. Ma intrebam ce avea de gand sa mai faca. In acest moment, cred ca nimic nu m-ar mai fi mirat la el. Il priveam cum facea semne cu mainile, arata a jutsu de pamant. In urmatoarul minut in fata noastra a luat nastere o casa, relativ mica.
Il priveam uimiti.
-Asta m-a invatat capitanul Yamato, a zis plin de sine, mandru de opera sa.
Am ofat.
-Merg sa caut ceva de mancare.

Seara s-a lasat destul de repede si inca nu am primit nici un semn din partea spionilor. Asta imi dadea impresia ca va dura o vesnicie. Oftam din ce in ce mai des, incercand sa-mi pastrez calmul. Uram sa stau in acea forma pentru atat de mult timp.
Oftasem din nou, indreptandu-ma spre fereastra. Voiam sa ies si sa dorm undeva in apropiere, insa vocea lui Naruto m-a oprit:
-Sasuke, unde pleci?
-Sa dorm.
Cat uram genul asta de intrebari. “ Unde te duci?”; “ Ce faci?” ; “ Cand te intorci?”. Imi aduceau aminte de o persoana care… ei bine, nu prea imi dadea un sentiment de placere.
-Sasuke, nu fi prost.
M-am intors cu fata la el. Avea o privire serioasa, insa eu nu i-am aratat nici o emotie.
-Stii prea bine ca nimeni nu are nimic cu infatisarea ta, nici eu si nici Yuuki. Am ales sa fiu un idiot, un ninja idiot, ca sa le demonstrez tuturor ca esti persoana pe care am cunoscut-o, cea pe care o stiu cel mai bine. Care ar fi rostul meu ca Hokage, de ai salva pe ceilalti, cand nici macar nu pot salva un sigur prieten? Nu ma face sa cred ca totul a fost pentru nimic.
M-am uitat la el, incercand sa iau decizia daca sa-i spun sau nu ceea ce gandeam. Ar fi pus in pericol multe lucruri, insa Naruto este un idiot, asa ca va uita de ele.
-Ti-ai rosit timpul. Deja am ales alte lucruri. Am lasat in urma tot ce inseamna trecut.
Mi-a zambit.
-Asta demonstreaza ca te-ai schimbat, deci nu mi-am irosit timpul.
L-am privit pentru prima oara, mirat. Erau lucruri pe care el le intelegea, iar eu nici macar nu le observasem.
-M-am schimbat?
-Da. Acum ai realizat si tu (insfarsit) ca nu esti singurul pe acest Pamant.
-Ce vrea sa insemne asta?
Voia sa ma faca oare intr-un mod indirect un egoist? Cred ca a uitat cine este si cu cine vorbeste. Insa nu am apucat sa primesc nici un raspuns, usa s-a deschis brusc; Yuuki a intrat.
-Sasuke, nu vi sa te culci? E tarziu.
Am oftat si m-am indreptat spre usa. Nu voiam sa creez nici un fel de discutii intre mine si Yuuki, asa ca am mers cu el, desi inca nu ma lamurisem cu afirmatiile lui Naruto.
-Noapte buna, a rostit Yuuki, inainte sa iesim din camera.
Casa facuta de jutsul lui Naruto era destul de dubioasa. Din exterior parea mica, insa era de fapt formata din trei camere. In una din ele am mancat niste peste gasit intr-un rau din apropiere, iar in celelalte doua am hotarat sa dormim. Normal era ca Yuuki sa stea cu mine, insa la fel de normal era ca si Naruto sa isi doreasca sa stea cu el. Prin urmare, a trebuit sa tragem la sorti, iar pentru a fi sigur ca Yuuki ajunge unde trebuie, am facut mici “modificari”.
Cand am ajuns in asa-zisa noastra camera, Yuuki s-a asezat fara sa spuna nimic in patul improvizat din niste paturi care le-am gasit la o cabana darapanata aflata in drumul spre rau. I-am urmat exemplul, asezandu-ma pe o parte, cu fata la el, aripile incercand sa mi le pun in asa fel incat sa nu deranjeze.
-Sasuke, sunt gelos.
-Stiu, ii spun in timp ce-l iau in brate.
S-a intors cu fata la mine, nemultumit.
-Nu-i corect! Naruto stie asa de multe despre tine, iar eu…
Am oftat.
-Nu s-a sfarsit lumea, o sa avem timp si de depanat amintiri.
-Promiti?
-A cata promisiune este care ti-o fac?
S-a uitat intr-o parte, fara sa spuna nimic. Din nou, am oftat.
-Nu trebuie sa-ti mai promit nimic, ai uitat? Mergem pe incredere.
Mi-a zambit, ochii licarindu-i, de parca i s-ar fi luat o piatra de pe suflet. S-a opropiat de mine, sarutandu-mi buzele. Nu am reactionat in forma asta, aveam intr-un mod surprinzator si colti, nu voiam sa-l ranesc.
-Oiasuminasai, mi-a zambit si s-a apropiat mai mult de mine, inchizand ochii.
Nu am spus nimic, fiind inca cu gandul la afirmatiile lui Naruto. M-am schimbat. Cat de adevarat putea fi? Realizam o frantura de adevar, insa Naruto nu avea de unde sa o cunoasca –relatia dintre mine si Yuuki. Nu vedeam ce altceva ar putea fi. Poate ar trebui sa-l intreb pe Yuuki maine. El trebuie sa stie chestiile de genul asta.
Am oftat, inchizand si eu ochii, cufundandu-mi capul in parul moale a lui Yuuki.