08-01-2011, 09:43 PM
Hey! va multumesc foarte mult pentru comentariile voatre. ma bucur ca va placa! Ei bine, iata si continuarea care, sper sa va placa la fel de mult^^ Ei bine, stiu ca acest capitol e cam scurt, insa nu am timp sa le fac mai mari si... imi cer scuze pentru eventualele greseli, dar e necorectat... lipsa de timp>.>
In fine, va urez Lectura placuta!
Capitolul 7
Vreau sa ies din camera, insa barbatul se ridica de pe pat si inainte de a iesi, ma apuca de mana tragandu-ma din nou in camera si inchizand usa in urma mea. Ma impinge in peretele din spatele meu si imi tine mainile deasupra capului, cu cealalta mana libera imi ridica barbia fortandu-ma sa-l privesc in ochi. Isi plimba degetul pe buza mea inferioara trimitandu-mi fiori placuti prin tot corpul. Oare de ce nu pot sa scap de aceasta dragoste pentru el. Poate... adica, sper ca daca voi ramane aici il voi uita, chiar imi doresc asta.
Sunt intrerupta din ganduri de catre buzele argintiului ce se plimba nestingherite pe gatul meu. Nici nu mi-am dat seama cand si-a dat masca jos. Daca stau mai bine sa ma gandesc... nici nu a avut-o. Simt cum genunchii mi se inmoaie, iar barbatul vazand asta, ma apuca de talie si imi lipeste corpul de al sau ridicandu-ma putin deoarece e mai inalt ca mine cu un cap si ceva. Imi pun mainile treurande dupa gatul acestuia jucandu-ma cu parul sau. Kakashi ma strange si mai mult in brate apropiindu-se cu pasi lenti de pat si asezandu-ma pe suprafata moale. isi pune genunchii de o parte si de alta a corpului meu si incepe sa ma sarute violent. Tocmai cand vrea sa-mi ridice tricoul ma dezmeticesc si incep sa ma zbat.
Nu! oricat l-as iubi, nu-l pot l;asa sa-si bata joc de mine. Cu puterea ramasa, il imping acesta cazand pe covor. Eu ma dau in spate si il privesc cu frica. lacrimile mai aveau putin si incepeau sa-mi brazdeze obrajii palizi. Acesta se ridica dupa care vrea sa se apropie de mine, insa eu il opresc incepand sa vorbesc.
-Iesi! Te rog, pleaca! u vreau sa te mai vad niciodata... spun si arunc cu o perina dupa el. Nu mai spune nimic si paraseste incaperea. Speram, chiar speram ca o sa isi ceara scuze, insa se pare ca m-am inselat amarnic.
Nu, refuz sa cred ca acesta e omul pe care il iubesc. Ce e cu schimbarea asta brusca de atitudine? Jur ca nu-l mai recunosc.
Oftez si cad fara vlaga pe suprafata moale a patului adormind numaidecat.
A doua zi ma trezesc, ca de obicei, foarte devreme. Nu cred ca e mai mult de sase dimineata. Imi fac siesta dupa care ma imbrac si cobor la parter. Acolo, spre surprinderea mea, colegii, senseiul si gazdele casei sunt prezente. Mai bine spus, ia micul- dejun! Ce Dumnezeu?! Mi s-a stricat cumva mie ceasul sau ce? Adica.. nu cred ca Naruto s-ar fi trezit la ora asta, dar totusi, se pare ca minunile se intampla atunci cand te astepti mai putin.
Ii salut dupa care ma asez si eu alaturi de ei incepand sa mananc si incercand sa-mi feresc privirea de a lui Kakashi ce, spre nemultumirea mea ma priveste insistent, dar totusi discret, nedorindu-si sa observe si ceilalti.
Intr-un final imi indrept atentia si spre ceilalti. Nimic neobisnuit. Totul este... monoton, as putea spune. Nimic special. Ca de obicei, la fel ca si argintiul, Daisuke nu-si mai ia privirea de pe mine, dar spre deosebire de celalalt, el nu se fereste de ceilalti ceea ce-l face pe profesorul meu sa-l priveasca urat. Of... de ce am impresia ca o sa innebunesc in curand? Oftez dupa care ma scuz de la cei prezenti si o rog pe Temari sa ma urmeze deoarece am ceva de discutat cu ea. Da, asta e cel mai bun moment sa o intreb, iar daca accepta, o sa le spun tuturor acum, la masa. Da, uneori pot fi mai rea decat pot crede... desi, sa fiu sincera, nu inteleg de ce am gandit asta acum. Ajunse afara, ne asezam pe o banca, eu incepand sa vorbesc.
-Mmm... ei bine, eu m-am gandit aseara mai bine si am decis sa raman aici. Adica, mama oricum n-o sa-mi duca dorul, iar tustii prea bine asta! Adica... o sa raman daca tu esti de acord sa ma gazduiesti pana imi gasesc o locuinta! spun repede, cu un zambet micut pe chip.
Blonda sta putin meditand- probabil- la ceea ce tocmai i-am spus dupa care un zambet imens ii apare pe chip si imi sare in brate. Stam asa cateva minute bune, raspunsul fiind evident, insa chiar si asa, a inceput sa vorbeasca.
-Sigur ca da! Adica... normal ca vreau sa ramai aici si, nu-ti face griji cu gasirea unei locuinte, vei putea locui la noi, permanent! spune accentuand ultimul cuvant.
Incepem amandoua sa radem, nu stiu exact din ce motiv, dupa care intram in casa. ne asezam la masa, iar eu imi dreg vocea facandu-i pe toti atenti.
-Pai... am un anunt de facut; vreau sa va informez ca m-am hotarat sa raman aici. Nu vreau sa ma mai intorc in Konoha. Imi pare rau, Naruto! spun in timp ce-l privesc. Nu cred ca mai are mult si se pune pe plans.
Ei bine, primul care sparge tacerea e cel la care ma asteptam cel mai putin. Defapt... poate ma asteptam, insa, nu ca va reaciona asa si, mai ales in fata tuturor.
In fine, va urez Lectura placuta!
Capitolul 7
Vreau sa ies din camera, insa barbatul se ridica de pe pat si inainte de a iesi, ma apuca de mana tragandu-ma din nou in camera si inchizand usa in urma mea. Ma impinge in peretele din spatele meu si imi tine mainile deasupra capului, cu cealalta mana libera imi ridica barbia fortandu-ma sa-l privesc in ochi. Isi plimba degetul pe buza mea inferioara trimitandu-mi fiori placuti prin tot corpul. Oare de ce nu pot sa scap de aceasta dragoste pentru el. Poate... adica, sper ca daca voi ramane aici il voi uita, chiar imi doresc asta.
Sunt intrerupta din ganduri de catre buzele argintiului ce se plimba nestingherite pe gatul meu. Nici nu mi-am dat seama cand si-a dat masca jos. Daca stau mai bine sa ma gandesc... nici nu a avut-o. Simt cum genunchii mi se inmoaie, iar barbatul vazand asta, ma apuca de talie si imi lipeste corpul de al sau ridicandu-ma putin deoarece e mai inalt ca mine cu un cap si ceva. Imi pun mainile treurande dupa gatul acestuia jucandu-ma cu parul sau. Kakashi ma strange si mai mult in brate apropiindu-se cu pasi lenti de pat si asezandu-ma pe suprafata moale. isi pune genunchii de o parte si de alta a corpului meu si incepe sa ma sarute violent. Tocmai cand vrea sa-mi ridice tricoul ma dezmeticesc si incep sa ma zbat.
Nu! oricat l-as iubi, nu-l pot l;asa sa-si bata joc de mine. Cu puterea ramasa, il imping acesta cazand pe covor. Eu ma dau in spate si il privesc cu frica. lacrimile mai aveau putin si incepeau sa-mi brazdeze obrajii palizi. Acesta se ridica dupa care vrea sa se apropie de mine, insa eu il opresc incepand sa vorbesc.
-Iesi! Te rog, pleaca! u vreau sa te mai vad niciodata... spun si arunc cu o perina dupa el. Nu mai spune nimic si paraseste incaperea. Speram, chiar speram ca o sa isi ceara scuze, insa se pare ca m-am inselat amarnic.
Nu, refuz sa cred ca acesta e omul pe care il iubesc. Ce e cu schimbarea asta brusca de atitudine? Jur ca nu-l mai recunosc.
Oftez si cad fara vlaga pe suprafata moale a patului adormind numaidecat.
A doua zi ma trezesc, ca de obicei, foarte devreme. Nu cred ca e mai mult de sase dimineata. Imi fac siesta dupa care ma imbrac si cobor la parter. Acolo, spre surprinderea mea, colegii, senseiul si gazdele casei sunt prezente. Mai bine spus, ia micul- dejun! Ce Dumnezeu?! Mi s-a stricat cumva mie ceasul sau ce? Adica.. nu cred ca Naruto s-ar fi trezit la ora asta, dar totusi, se pare ca minunile se intampla atunci cand te astepti mai putin.
Ii salut dupa care ma asez si eu alaturi de ei incepand sa mananc si incercand sa-mi feresc privirea de a lui Kakashi ce, spre nemultumirea mea ma priveste insistent, dar totusi discret, nedorindu-si sa observe si ceilalti.
Intr-un final imi indrept atentia si spre ceilalti. Nimic neobisnuit. Totul este... monoton, as putea spune. Nimic special. Ca de obicei, la fel ca si argintiul, Daisuke nu-si mai ia privirea de pe mine, dar spre deosebire de celalalt, el nu se fereste de ceilalti ceea ce-l face pe profesorul meu sa-l priveasca urat. Of... de ce am impresia ca o sa innebunesc in curand? Oftez dupa care ma scuz de la cei prezenti si o rog pe Temari sa ma urmeze deoarece am ceva de discutat cu ea. Da, asta e cel mai bun moment sa o intreb, iar daca accepta, o sa le spun tuturor acum, la masa. Da, uneori pot fi mai rea decat pot crede... desi, sa fiu sincera, nu inteleg de ce am gandit asta acum. Ajunse afara, ne asezam pe o banca, eu incepand sa vorbesc.
-Mmm... ei bine, eu m-am gandit aseara mai bine si am decis sa raman aici. Adica, mama oricum n-o sa-mi duca dorul, iar tustii prea bine asta! Adica... o sa raman daca tu esti de acord sa ma gazduiesti pana imi gasesc o locuinta! spun repede, cu un zambet micut pe chip.
Blonda sta putin meditand- probabil- la ceea ce tocmai i-am spus dupa care un zambet imens ii apare pe chip si imi sare in brate. Stam asa cateva minute bune, raspunsul fiind evident, insa chiar si asa, a inceput sa vorbeasca.
-Sigur ca da! Adica... normal ca vreau sa ramai aici si, nu-ti face griji cu gasirea unei locuinte, vei putea locui la noi, permanent! spune accentuand ultimul cuvant.
Incepem amandoua sa radem, nu stiu exact din ce motiv, dupa care intram in casa. ne asezam la masa, iar eu imi dreg vocea facandu-i pe toti atenti.
-Pai... am un anunt de facut; vreau sa va informez ca m-am hotarat sa raman aici. Nu vreau sa ma mai intorc in Konoha. Imi pare rau, Naruto! spun in timp ce-l privesc. Nu cred ca mai are mult si se pune pe plans.
Ei bine, primul care sparge tacerea e cel la care ma asteptam cel mai putin. Defapt... poate ma asteptam, insa, nu ca va reaciona asa si, mai ales in fata tuturor.
![[Imagine: o7k7f6.jpg]](http://i1113.photobucket.com/albums/k509/Marina955/o7k7f6.jpg)
