07-01-2011, 12:04 AM
Am adus nextul care dupa parerea mea este destul de repede fiind si scoala care nu ma lasa in pace.
Pai cam atat, hai ca ma duc la somnic deoarece m-am trezit de dimineata in aceste zile si imi este somn. Noapte buna si este necorectat fiind scris abia acum.
Capitolul 5
A sosit ziua
Soarele isi face aparitia in incaperea roz in care ma aflu. Sunt treaza de ceva vreme. De fapt nu pot spune ca am dormit in aceste nopti. Cum sa dorm cand stiu ca astazi este inmormantarea parintilor mei? Oftez si-mi prind parul rozaliu intr-o coada la spate lasand cateva suvite sa se joace cu chipul meu. Ma asez pe pat usor si-mi amintesc toate momentele petrecute cu ei. De ce a trebuit sa-i pierd asa? Las frau liber perlelor sa se scurga pe chipul meu trist insa sunt trezita din acea transa de un zgomot provenit de pe balcon.
Ma indrept spre acel loc si-l vad pe Naruto cum arunca mici pietricele in geam pentru a ma face sa cobor. Nici nu-mi pasa daca a spart ceva. De ce mi-ar pasa? Este doar un obiect pe care il voi putea inlocui insa pe mama si tata nu-i voi putea inlocui niciodata. Cobor scarile si ies cat pot de incet. Prefer sa incetinesc ritmul. Nu doresc sa-i vad indreptandu-se spre somnul vesnic. Sunt parintii mei. Ce ar trebui sa fac?
Ma indrept spre blond dupa ce incui usa iar acesta ma ia de mana si-mi zambeste. Ce m-as face fara el? Incer sa-i raspund la zambet insa nu reusesc. Ceva ma impiedica. Mergem cu pasi lenti spre locul inmormantarii fara a privi cerul ce obtine nuante cenusii. Oare va ploua? Din cate tin minte ca am auzit pe la batrani se spune ca daca la o inmormantare ploua atunci si cerului ii pare rau de pierderea pe care o sufera pamantul. A plouat si cand a fost inmormantat al treilea hokage. Pe atunci eram toti trei. Eu, Naruto si el.
Ajungem in cimitir si spre mine vine blonda care imi spune ca eu trebuie sa spun ceva despre ei fiind unicul lor copil. Inghit in sec dupa care o urmez catre un loc unde se afla pozele lor si multe flori albe. In fata se afla un fel de scena pe care va trebui sa ma urc si sa spun doua, trei cuvinte. Privesc multimea de oameni ce par a fi indurerati. Nu credeam ca vor veni atatia. Peisajul se inchide la culuare nu datorita oamenilor ce poarta haine negre ci datorita cerului ce acum este cenusiu.
Dupa ce toti oamenii au depus florile pe mormanturilor parintilor mei sunt trimisa de Tsunade-sama sa incep asa numitul discurs. Ce voi spune? Oftez dupa care ma urc si priviesc multimea de oameni ce stau si ma analizeaza. Inchid ochii si mi-i imaginez pe mama si tata dupa care deschid gura pentru a spune ceva insa fara rost. Cuvintele parca s-au blocat undeva sau parca nici nu ar fi fost gandite. Dupa mii de incercari esuate micile cristale isi fac aparitia. Plang? Nu, nu dic cauza faptului ca ma fac de rusine ci din simplul motiv ca nu-i voi mai avea alaturi. Ma musc de buza dupa care parasesc scena in fuga. Trec pe langa Tsunade, Naruto si restul prietenilor si ma indrept spre locul meu de pace si anume locul in care am fost parasita de cel iubit.
Ce mai loc mi-am gasit si eu. Insa nu am ce face. Acolo imi pot gasi linistea. Ajung intr-un timp relativ scurt si ma asez pe banca dupa care dau drumul lacrimilor sa se plimbe pe chipul meu. Plang in hohote. Este un cosmar! Naruto, Ino, Hinata, cineva, spuneti-mi ca este doar un cosmar din care ma voi trezi cat de curand. Spuneti-mi ca nu am fost niciodata violata, nu am purat niciodata un copil in pantec si mai ales spuneti-mi ca mama si tata sunt in viata. Va rog! Cineva, oricine!
Simt o mana care se afla pe umarul meu si-l vad pe blond privindu-ma trist. Ma intreaba daca poate lua loc iar eu dau din cap in semn ca da. Se aseaza usor dupa care linistea pune stapanire pe noi. Niciunul nu mai scoate vreun cuvant. Si oricum, de ce am face-o? Doar pentru a fi amagita? Doar atat? Nu, eu vreau mai mult. Vreau ca tot ce se intampla sa nu fie real. Vreau sa nu ma fi nascut. Totul este intors impotriva mea. Cineva ma uraste intratat de tare incat doreste sa sufar intreaga mea viata care este si asa destul de scurta fiin un ninja.
-Sakura-chan, imi dau seama ca iti este greu insa nu avem ce face. Asta este viata. Cruda sau nu nu avem cum sa ne impotrivim, imi spune blondul in timp ce priveste in fata.
Raman stana de piatra la auzul acestor cuvinte. Daca le-ar fi spus Kakashi-sensei sau Iruka-sensei atunci reactia mea nu ar fi fost aceasta insa din partea lui Naruto nu ma steptam chiar deloc. Raman asa mult timp dupa care ma dezmeticesc si-l imbratisez pe blond. Acesta ezita prima data insa dupa imi raspunde. Dupa ce stam asa cateva minute ii spun un simplu "Multumesc" dupa care ma ridic de pe banca. Ii intind mana pentru a-l ajuta sa se ridice si imi zambeste.
Ne ducem inapoi la inmormantare. Cerul deja presare picaturile reci de apa pe noi insa nu ma deranjeaza. In aceste patru luni Naruto mi-a fost alaturi. Nu am ce spune. Este un prieten foarte bun si ma bucur ca l-am cunoscut. Imi apare un zambet pe chip cand ma gandesc ca acum cativa ani nimeni nu-l placea, ma refer ca prieten. Fetele erau toate printre care ma pot numara si eu, in limba dupa Sasuke. Insa acum totul este diferit. De cand a avut lupta la examenul chunin cu Neji este vazut altfel nu numai de fete ci si de restul satului. Nu mai spun ca el este eroul satului. Nu credeam niciodata ca Naruto ar putea fi asa insa ma bucur. Ma bucur ca imi este alaturi.
Dupa mai bine de trei ore petrecute in fata mormantului ma indrept trista spre casa cu pasi marunti. Nu ma intereseaza cand voi ajunge avand in vedere ca nimeni nu ma mai asteapta. Ceilalti au plecat de mult folosind nu stiu ce pretexte. Recunosc, s-au purtat cam ciudat insa nu pot face legatura cu nimic. Oare ma evita? Nu cred. Adica, ce le-am facut?
Ajung intr-un final in fata locuintei. Caut cheia si dupa minute intregi am gasit-o. Zambesc prosteste si descui usa dupa care intru in casa. Lumina este stinsa asa ca o deschid insa o mare surpriza ma astepta si anume prietenii mei care au intrat prin nefractie in casa pentru a o decora de... ziua mea? Cum am putut uita? Doar stiam ca inmormantarea va fi de ziua mea insa fiind prea incalcita in gandurile mele au si uitat.
Ino imi sare la gat si ma darama cu greutatea ei. Bine, poate nu chiar greutate insa m-a dezechilibrat si am facut amandoua contac cu podeaua. Imi ureaza "La multi ani!" dupa care ma strange mai tare de gat. Incerc sa o dau de pe mine deoarece nu mai lasa oxigenul sa intre in plamani. Dupa lupte intregi cu blonda ma ridic si-mi privesc prietenii care vin la mine si ma saruta pe obraji urandu-mi la fel precum blondina.
Le zambesc dupa care le multumesc iar acestia imi spun ca desi astzai nu ar fi chiar o zi buna de petrecut datorita celor intamplate nu avem de ales. Zambetul imi piere de pe buze rapid iar Hinata isi da seama ca cei care au spus acest lucru si anume Kiba si Choji ma ia de acolo si ma urca la etaj. Intram in camera mea unde vad u punga mare, de fapt mai multe pungi insa cea care mi-a atras atentia este chiar gigantica si de culuare roz. Satena ma pune sa o deschid iar eu fac exast cum mi-a spus. Raman uimita cand vad o rochita fara bretele de culuare gri cu panglici rozalii. O rpivesc uimita si imi zambeste. Nu mai spun nimic si ii sar in brate si ii multumesc pentru cadou dupa care imi spune ca ma va ajuta sa ma imbrac cu ea.
Cred ca pana la urma aceasta zi nu se va termina chiar asa de rau precum a inceput.
_____________________________________A sosit ziua
Soarele isi face aparitia in incaperea roz in care ma aflu. Sunt treaza de ceva vreme. De fapt nu pot spune ca am dormit in aceste nopti. Cum sa dorm cand stiu ca astazi este inmormantarea parintilor mei? Oftez si-mi prind parul rozaliu intr-o coada la spate lasand cateva suvite sa se joace cu chipul meu. Ma asez pe pat usor si-mi amintesc toate momentele petrecute cu ei. De ce a trebuit sa-i pierd asa? Las frau liber perlelor sa se scurga pe chipul meu trist insa sunt trezita din acea transa de un zgomot provenit de pe balcon.
Ma indrept spre acel loc si-l vad pe Naruto cum arunca mici pietricele in geam pentru a ma face sa cobor. Nici nu-mi pasa daca a spart ceva. De ce mi-ar pasa? Este doar un obiect pe care il voi putea inlocui insa pe mama si tata nu-i voi putea inlocui niciodata. Cobor scarile si ies cat pot de incet. Prefer sa incetinesc ritmul. Nu doresc sa-i vad indreptandu-se spre somnul vesnic. Sunt parintii mei. Ce ar trebui sa fac?
Ma indrept spre blond dupa ce incui usa iar acesta ma ia de mana si-mi zambeste. Ce m-as face fara el? Incer sa-i raspund la zambet insa nu reusesc. Ceva ma impiedica. Mergem cu pasi lenti spre locul inmormantarii fara a privi cerul ce obtine nuante cenusii. Oare va ploua? Din cate tin minte ca am auzit pe la batrani se spune ca daca la o inmormantare ploua atunci si cerului ii pare rau de pierderea pe care o sufera pamantul. A plouat si cand a fost inmormantat al treilea hokage. Pe atunci eram toti trei. Eu, Naruto si el.
Ajungem in cimitir si spre mine vine blonda care imi spune ca eu trebuie sa spun ceva despre ei fiind unicul lor copil. Inghit in sec dupa care o urmez catre un loc unde se afla pozele lor si multe flori albe. In fata se afla un fel de scena pe care va trebui sa ma urc si sa spun doua, trei cuvinte. Privesc multimea de oameni ce par a fi indurerati. Nu credeam ca vor veni atatia. Peisajul se inchide la culuare nu datorita oamenilor ce poarta haine negre ci datorita cerului ce acum este cenusiu.
Dupa ce toti oamenii au depus florile pe mormanturilor parintilor mei sunt trimisa de Tsunade-sama sa incep asa numitul discurs. Ce voi spune? Oftez dupa care ma urc si priviesc multimea de oameni ce stau si ma analizeaza. Inchid ochii si mi-i imaginez pe mama si tata dupa care deschid gura pentru a spune ceva insa fara rost. Cuvintele parca s-au blocat undeva sau parca nici nu ar fi fost gandite. Dupa mii de incercari esuate micile cristale isi fac aparitia. Plang? Nu, nu dic cauza faptului ca ma fac de rusine ci din simplul motiv ca nu-i voi mai avea alaturi. Ma musc de buza dupa care parasesc scena in fuga. Trec pe langa Tsunade, Naruto si restul prietenilor si ma indrept spre locul meu de pace si anume locul in care am fost parasita de cel iubit.
Ce mai loc mi-am gasit si eu. Insa nu am ce face. Acolo imi pot gasi linistea. Ajung intr-un timp relativ scurt si ma asez pe banca dupa care dau drumul lacrimilor sa se plimbe pe chipul meu. Plang in hohote. Este un cosmar! Naruto, Ino, Hinata, cineva, spuneti-mi ca este doar un cosmar din care ma voi trezi cat de curand. Spuneti-mi ca nu am fost niciodata violata, nu am purat niciodata un copil in pantec si mai ales spuneti-mi ca mama si tata sunt in viata. Va rog! Cineva, oricine!
Simt o mana care se afla pe umarul meu si-l vad pe blond privindu-ma trist. Ma intreaba daca poate lua loc iar eu dau din cap in semn ca da. Se aseaza usor dupa care linistea pune stapanire pe noi. Niciunul nu mai scoate vreun cuvant. Si oricum, de ce am face-o? Doar pentru a fi amagita? Doar atat? Nu, eu vreau mai mult. Vreau ca tot ce se intampla sa nu fie real. Vreau sa nu ma fi nascut. Totul este intors impotriva mea. Cineva ma uraste intratat de tare incat doreste sa sufar intreaga mea viata care este si asa destul de scurta fiin un ninja.
-Sakura-chan, imi dau seama ca iti este greu insa nu avem ce face. Asta este viata. Cruda sau nu nu avem cum sa ne impotrivim, imi spune blondul in timp ce priveste in fata.
Raman stana de piatra la auzul acestor cuvinte. Daca le-ar fi spus Kakashi-sensei sau Iruka-sensei atunci reactia mea nu ar fi fost aceasta insa din partea lui Naruto nu ma steptam chiar deloc. Raman asa mult timp dupa care ma dezmeticesc si-l imbratisez pe blond. Acesta ezita prima data insa dupa imi raspunde. Dupa ce stam asa cateva minute ii spun un simplu "Multumesc" dupa care ma ridic de pe banca. Ii intind mana pentru a-l ajuta sa se ridice si imi zambeste.
Ne ducem inapoi la inmormantare. Cerul deja presare picaturile reci de apa pe noi insa nu ma deranjeaza. In aceste patru luni Naruto mi-a fost alaturi. Nu am ce spune. Este un prieten foarte bun si ma bucur ca l-am cunoscut. Imi apare un zambet pe chip cand ma gandesc ca acum cativa ani nimeni nu-l placea, ma refer ca prieten. Fetele erau toate printre care ma pot numara si eu, in limba dupa Sasuke. Insa acum totul este diferit. De cand a avut lupta la examenul chunin cu Neji este vazut altfel nu numai de fete ci si de restul satului. Nu mai spun ca el este eroul satului. Nu credeam niciodata ca Naruto ar putea fi asa insa ma bucur. Ma bucur ca imi este alaturi.
Dupa mai bine de trei ore petrecute in fata mormantului ma indrept trista spre casa cu pasi marunti. Nu ma intereseaza cand voi ajunge avand in vedere ca nimeni nu ma mai asteapta. Ceilalti au plecat de mult folosind nu stiu ce pretexte. Recunosc, s-au purtat cam ciudat insa nu pot face legatura cu nimic. Oare ma evita? Nu cred. Adica, ce le-am facut?
Ajung intr-un final in fata locuintei. Caut cheia si dupa minute intregi am gasit-o. Zambesc prosteste si descui usa dupa care intru in casa. Lumina este stinsa asa ca o deschid insa o mare surpriza ma astepta si anume prietenii mei care au intrat prin nefractie in casa pentru a o decora de... ziua mea? Cum am putut uita? Doar stiam ca inmormantarea va fi de ziua mea insa fiind prea incalcita in gandurile mele au si uitat.
Ino imi sare la gat si ma darama cu greutatea ei. Bine, poate nu chiar greutate insa m-a dezechilibrat si am facut amandoua contac cu podeaua. Imi ureaza "La multi ani!" dupa care ma strange mai tare de gat. Incerc sa o dau de pe mine deoarece nu mai lasa oxigenul sa intre in plamani. Dupa lupte intregi cu blonda ma ridic si-mi privesc prietenii care vin la mine si ma saruta pe obraji urandu-mi la fel precum blondina.
Le zambesc dupa care le multumesc iar acestia imi spun ca desi astzai nu ar fi chiar o zi buna de petrecut datorita celor intamplate nu avem de ales. Zambetul imi piere de pe buze rapid iar Hinata isi da seama ca cei care au spus acest lucru si anume Kiba si Choji ma ia de acolo si ma urca la etaj. Intram in camera mea unde vad u punga mare, de fapt mai multe pungi insa cea care mi-a atras atentia este chiar gigantica si de culuare roz. Satena ma pune sa o deschid iar eu fac exast cum mi-a spus. Raman uimita cand vad o rochita fara bretele de culuare gri cu panglici rozalii. O rpivesc uimita si imi zambeste. Nu mai spun nimic si ii sar in brate si ii multumesc pentru cadou dupa care imi spune ca ma va ajuta sa ma imbrac cu ea.
Cred ca pana la urma aceasta zi nu se va termina chiar asa de rau precum a inceput.
Pai cam atat, hai ca ma duc la somnic deoarece m-am trezit de dimineata in aceste zile si imi este somn. Noapte buna si este necorectat fiind scris abia acum.