Problemele adolescentei

[Tweety]

Iata si al doilea capitol .Multumesc pentru comm si sper sa va placa si acesta. :)

Capitolul 2 : Ceva diferit
Eram sigura ca nu imi va placea aici. Nici macar nu stiam unde vom locui. Trecusera doar cateva ore de cand am plecat ,iar eu inca nu ma simteam mai bine. Priveam pe geamul avionului. Desi nu vedeam decat cerul, ma fascina aceasta priveliste. Mama mea statea langa mine, privindu-ma ingrijorata.
-Scumpo, stiu ca iti lipseste New York-ul, dar trebuie sa te inveselesti macar putin. Vrei iti dau putina apa?
Ma uimea atitudinea mamei mele. Se pare ca ea a trecut destul de usor peste momentul plecarii noaste. Nu imi venea sa cred ca sunt singura careia ii pasa de adevarata noastra casa. Nu i-am raspuns... mi-am intors doar capul, continuand sa privesc pe geam.
Dupa decursul a cateva ore, avionul ateriza pe aeroportul din Paris. M-am ridicat oftand de pe scaun, si mi-am luat geanta.
„Incepe tortura”, mi-am spus dupa care am coborat din avion. In fata aeroprtului ne astepta o masina rosie, cu interiorul frumos decorat.
Pentru prima oara am ridicat privirea din pamant si am inceput sa privesc orasul . Blocurile de piatra se inaltau catre cerul senin. Masinile roiau prin oras formand o agitatie puternica. Oamenii imbracati cu berete si paltoane lungi, impanzeau trotuarele, avand o atitudine distanta fata de cei din jur. Pe marginea trotuarului am zarit un om trecut de varsta a doua, cu parul carunt si imbracat saracacios. In maini avea un acordeon. Degetele sale lungi apasau cu atentie clapele instrumentului muzical. Sunetul melancolic inganat de instrument ma fascina intr-un mod ciudat . Totul era asa de diferit, si totusi asa de frumos. Melodia parca se potrivea cu durerea din sufletul meu. Nu mai puteam rezista. Nu mai vroiam sa aud nimic. Tot ce imi doream era ca toate acesta sa fie un cosmar din care urma sa ma trezesc curand. Dar nu era asa. Asta era realitatea cea rece si cruda. Aceasta era soarta mea si trebuia sa ma lupt cu ea. Mi-am luat ochii de la acel om si am continuat sa privesc inainte.
Masina se opri in fata unei case mari dintr-un cartier luxos din centrul orasului. Urma sa stam la o casa.....din nou ceva diferit si ciudat. Mi-a atras atentia o mica gradina de trandafiri rosii, florile mele preferate. Am rupt una din frumoasele plante, taindu-ma din neatentie la deget. Sangele rosu a inceput sa curga pe petalele trandafirului. Nu stiu de ce, dar aceast incident, ma facut sa ma simt mai bine. Dupa o perioada in care am fost ca o stafie, am inceput sa imi simt corpul din nou frematand. Simteam iarasi ca traiesc. Mi-am dat seama ca trebuie sa ies din aceasta stare depresiva . Am zarit-o pe mama mea vorbind cu un om batran , care era vechiul proprietar al casei. Pe fata mea aparu involuntar un zambet. Mersul caraghios al omului ma inveseli putin. Mi-am luat bagajele si am urcat la etaj, unde urma sa fie camera mea. Am ramas placut surprinsa cand am zarit interiorul decorat in stil frantuzesc. Patul care era asezat langa geam , era imbracat cu asternuturi rosii . Draperiile de culoarea satinului, impedicau lumina soarelui sa patrunda inauntru. Biroul si dulapul din lemn de cires, dadeau incaperii un aer aparte. Am inspirat adanc si am deschis geamul pentru a intra putin aer. Privelistea era una minunata . De aici puteam zari magnificul turn Eiffel inaltandu-se catre nori.
M-am dezbracat de hainele murdare si m-am indreptat catre jacuzzi pentru a ma relaxa putin . Spuma cu miros de lavanda imi invaluia trupul dandu-mi o senzatie de bine pe care nu am mai simtit-o de mult. Dupa ce am iesit din baie, m-am indreptat catre oglinda pentru a ma aranja putin. Desi eram obosita doream sa ies afara si sa explorez „noul teritoriu”. Acum aratam mult mai bine .Parul meu ondulat prinsese luciu, iar ochii mei parca se mai luminasera. M-am imbracat cu ce am gasit prin dulap si am iesit sa ma plimb pe strazile Parisului.
Priveam cu o curiozitate aparte orice om imi iesea in cale. Eram fascinata de lumea pe are incet incet o descopeream. Am zarit intr-un colt un grup de adolescenti asemenea mie care discutau. Asta m-a pus pe ganduri. Brusc m-am amintit de prietenii mei din New York pe care i-am lasat in urma. Am inceput sa respir din ce in ce mai greu, amintindu-mi de noaptea dinainte de plecarea mea, in care m-am certat cu cea mai buna prietena .......
„ – De ce trebuie sa imi faci asta Hanna!? De ce trebuie sa ma parasesti chiar acum cand trec prin aceasta situatie dificila?? Stii ca am nevoie de tine... iar tu pleci, lasandu-ma in urma ca pe o haina murdara si rupta de care nu mai ai nevoie!”
-Imi pare rau!! Am inceput sa tip.... fara sa imi dau seama unde ma aflam . Am inceput sa fug ..... fiind urmarita de amintirile groaznice care nu imi dadeau pace. Fugeam cat de repede puteam, tinand ochii inchisi, pana cand m-am izbit de ceva... sau cineva. Mi-am ridicat ochii inlacrimati, trezindu-ma la realitate. Atunci am zarit doi ochi negrii ce ii fixau pe a mei. Am ramas pe loc, pierzandu-ma in acei ochii abisali. Mai apoi am realizat ca in fata mea statea un baiat in jur de 17 ani , cu trasaturi fine si frumoase ale fetei. Suvitele negre si rebele ii erau fluturate de vantul ce incepuse sa bata din ce in ce mai puternic. Acea gura perfecta incepu sa imi vorbeasca zicandu-mi:
-Ai grija......
Atat. Atat imi zise, dupa care pleca . Acele cuvinte , acel chip si in special acei ochi negrii mi-au ramas in minte, nestiind ca aveam sa le revad destul de curand.