Lumea Ireala

[Vex]

Bon Soir, diărs *smile* ! Thx pentru comentarii, sper că o să vă placă şi acest capitol . Ei bine, acum veţi afla cine-i S.(Sasuke, adică ce e ) , si m-am gândit sa scriu cu diacritice xD Să-mi spuneţi dacă vă place aşa .
Lectură Plăcută !

~ Capitolul 2 ~

În urmă cu cinci sute de ani . . .

- Dar domnule, ce va spune Miss Uchiha când va afla ?
Întrebă tânăra, în timp ce-şi strângea rochia de pe jos, apoi îşi aruncă privirea albăstruie către mine, iar eu m-am uitat în jos, spre decolteul ei, rânjind cu pofta, mi-am şters buzele de lichidul roşiatic, apoi am inspirat adânc, mutându-mi privirea către fereastră.
- Mama nu va afla, Anelli, nu-ţi fă tu griji pentru asta !
Flutur indiferent din mână, apoi îmi aprind o ţigare, trăgând vicios din ea. Blondina, ce-mi era menajeră, în acelaşi timp şi fiinţa care-mi potolea poftele ce-mi venea dintr-o dată . Era singura care vroia să o golesc de sânge, nu se împotrivea niciodată, mai bine spus mi se oferea pe tavă .
Aceasta s-a îmbrăcat, a înclinat uşor capul, apoi a zbughit-o pe uşa, ieşind afară din dormitorul meu.
Am închis ochii o clipă, gustul dulce-acrişor al sângelui rămânându-mi pe limbă. ,,Delicios" , m-am gândit, apoi am tresărit uşor, nu din cauza frici sau altceva, dar bătăile din uşă îmi deranjaseră liniştea. Văzând că nu răspund, cel sau cea care era după uşă, a deschis-o încet, aceasta scârţâind subtil.

Era Miss Sakura . Purta o rochie de iarnă, albăstruie, ce-i acoperea frumos braţele, iar părul îi era strâns într-un coc dezordonat, câteva suviţe căzându-i pe gâtul liber si frunte . Am ridicat o sprânceană, ştiind ca nu se cuvenea ca o domnişioară să aibă gâtul liber în camera unui domn. Probabil că şi-a dat seama, pentru că şi-a încheiat imediat năsturaşi de la guleraşul de mătase. Am zâmbit mulţumit, observând că obrajii prinseseră o culoare roşiatică . Surâzând, m-am ridicat, aplecându-mă uşor, sărutându-i gentil mâna.

- Ce te aduce la mine în cameră, Miss ? Am întrebat, îndreptându-mă de spate, apoi mi-am închis nasturii de la cămaşa descheiată.
- Miss Uchiha m-a rugat să te chem, Sir. Şi mai vroiam să-ţi spun că trandafirii din seră au crescut, îţi vine să crezi ? Îşi înclină finuţ capul, un zâmbet inocent apărându-i pe buze.
-Foarte frumos ! Sunt albi, nu ? M-am îndreptat către uşă, conducând-o galant pe tânăra.
- Şi roşii ! A murmurat fata, ieşind o dată cu mine din încăpere, timp în care eu am surăs, văzându-i zâmbetul copilăros de pe buze.


ÃŽn prezent . . .

Am clipit des, luându-mi privirea de la florile ce-mi aminteau cu atâtea ardoare de trecut. Strângând mâna în pumn, şi încercând să înlătur veselia şi sublimul ei zâmbet, m-am plimbat din stânga-n dreapta prin living-ul învăluit în întuneric. Mi-am aruncat privirea spre uşă, am apăsat clanţa, ieşind din cameră. Am dat într-un hol slab luminat de câteva lumânări, pereţii fiind vopsiţi într-un crem plăcut la vedere.
Cu paşi apăsaţi, am deschis o uşiţă mică, pe care-am intrat, dând într-o criptă în care lumina nu avea cum să intre. Ştiam locul acesta prea bine, şi nu mi-a fost greu să gasesc ceea ce căutam. Sticla cu sânge proaspăt, pur, de om. Mi-am lins pofticios buzele, apoi am ieşit de acolo, ducându-mă în bucătarie. Aşezând sticla pe masă, i-am ordonat bucătăresei să pregăteasca masa, spunându-i că astă seara aveam invitaţi, ceea ce era şi adevărat.

Când am dat să mă întorc, am vazut-o . Stătea acolo, în pragul uşii, chicotind cristalin. Avea părul lăsat liber, acesta căzându-i delicat pe umeri, iar ochii îi scliperau veseli. Purta nişte pantaloni scurţi de pijama, ciorapi coloraţi ce treceau de genunchi şi un maieu verde. Mă amuza, ce-i drept, felul fetei în care putea să se îmbrace. Dar nu aveam ce face, astea erau timpurile.
Schiţând un zâmbet, m-am apropiat de ea, iar cuvintele au ieşit singure:
- Miss . . . M-am oprit brusc, înghiţind în sec. Iartă-mă, Sakura! Cina v-a fi servită peste o oră şi ceva, dacă nu mă înşel, dar până atunci ai vrea să-ţi petreci cele câteva minute libere împreună cu mine ?
- Mulţumesc de invitaţie, Sasuke, şi sigur că da !
Un zâmbet senin îi apăru pe buze, i-am privit vena care pulsa sânge o clipă, înghiţind în sec, apoi am luat-o uşor cu fata către living.

S-a aşezat într-un fotoliu de lângă şemineu, în care focul ardea uşor, luminând chipul albicios, dar mirific de frumos al rozaliei.
Şi-a aruncat priviea verzuie peste rafruri, mijindu-şi ochii la unele cărţi . Era şi normal să facă asta, probabil unele titluri nu le înţelegea.
- Dacă nu te superi că întreb, Sasuke, ai citit toate aceste cărţi ? Par tânăr şi nu ştiu, dar mă uimeşte gândul .
A ridicat finuţ din umeri, privindu-mă . Stateam aşezat în fotoliul din faţa ei, învârtind între degete un trabuc scump.
- Nu mă supăr, da, eu le-am citit pe toate! Chiar dacă nu par, sunt mult mai bătrân, iar experienţele de viaţă pe care le-am avut eu le întrec cu mult pe ale tale, drăguţo !
- Da ? Nu cred! Eu am văzut o creatură din aceea ciudată, ce lăsa fără sânge o doamnă ! Spuse cu tupeu, încruntându-se la mine, punându-şi mâinile sân.
Nu-mi puteam crede urechilor ! Fata asta văzuse un vampir, şi nici măcar nu-i era frică de aşa ceva.
- Dacă ti-aş spune ca eu sunt un fel de creatură din aceea, tu ce-ai face?
I-am spus serios, iar ea a început să râdă parcă amuzată de vorbele mele. Am ridicat o sprânceană, nu vedeam nimic hilar în spusele mele.
- Da, da, cum să nu ! Tu ? O chestie care bea sânge ?! Amuzant mai eşti! Şi-a dus mâna la gură, continuând să râdă.
Mda, ar fi trebuit să mă gândesc la asta . Era om, era fata, era prietenă cu Hinata, şi dacă acum reacţiona aşa, oare ce reacţie ar fi avut când ar fi dat ochii cu crudul adevăr ?