Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Capitolul nouă - Incantaţia

După ce am luat cina, i-am spus mamei că îmi este atât de somn, încât trebuie să mă retrag în cameră. Nu a bănuit nimic aşa că am luat-o la fugă pe scări, cu grijă să nu cumva să calc strâmb şi să cad. M-am pregătit pentru ieşirea din această seară, este într-un cimitir, totuşi, deci nu trebuie să fiu atât de elegantă. Blugii mei obişnuiţi şi un tricou roşu sunt de ajuns pentru a fi atracţia principală de acolo. Închid uşa cu cheia şi aşez patul în aşa fel încât dacă intră cineva, cumva în camera mea să nu-şi dea seama că nu sunt acolo. Mă strecor pe geam încet, încercând să nu fac zgomot. Categoric nu aş fi o hoaţă bună, nu ştiu absolut deloc să mă furişez prin efracţie. Aterizând în tufa de trandafiri, m-am rănit cu spinii acestora. Sângele a început să-mi curgă şiroaie, dar nu e momentul să stau să-mi plâng de milă, nu acum când Daniel mă aşteaptă nerăbdător. Am început să fug cu speranţa că nu şi-a dat nimeni seama de acel zgomot pe care l-am făcut, furişându-mă. Daniel se află la colţul străzii, proptit de maşina lui şi privindu-mă cu nişte ochii provocatori, care te fac să te topeşti. L-am luat în braţe, da ştiu un gest total neaşteptat şi disperat, dar aveam nevoie să-l simt aproape. M-a sărutat scurt şi a izbucnit nervos:
- Ce ai făcut ? Ce ai la mână ?
- Nu e nimic grav, crede-mă. Doar nişte zgârieturi.
- Doar nişte zgârieturi ? Tu chiar nu vezi că îţi curge sânge încă ? Uita-te la mine. Mie chiar îmi pasă de tine, înţelegi ? Te iubesc şi nu vreau să păţeşti nimic rău, în special când eşti cu mine.
Mi-a deschis uşa din dreapta şoferului şi a început să mă tamponeze pe zgârieturi cu o substanţă galbenă. " Ahhh, ustură. Dar stai aşa ! Mi-a spus cumva că mă iubeşte ? Nu pot să cred ! ". Apoi a pornit maşina grăbindu-se să ajungă la întâlnire. Din cauza mea am întârziat. Mă simt penibil, dar foarte fericită din cauza declaraţiei pe care tocmai am auzit-o.



***
- Ce vrei copile ? Tu vezi cât este ceasul ?
Micuţa piticanie stă în faţa mea cu nişte ochi plini de lacrimi. Este foarte înspăimântat şi tremură.
- Ce s-a întâmplat ?
- Este vorba de Claire, spune acesta cu un glas chinuit înăbuşindu-şi un suspin amar. Nu este acasă, am intrat puţin la ea în cameră să o întreb dacă am voie la calculator. Şi ştiu uşa era închisă, dar eu am cheia, aceea a fost cameră mea cu puţin timp în urmă, dar nu-mi mai plăcea aşa că i-am dat-o ei. Patul era aranjat, erau multe perne sub plapumă, pentru a ne induce în eroare. Îmi e frică să nu fi păţit ceva, ajută-mă Key. Te rog.
- O, copile sigur că te voi ajuta. Lasă totul pe seama mea, tu du-te la culcare şi nu-ţi mai face griji, nu ai de ce.
O doamne ! Mă scoate din sărite ! Unde dracului a plecat din nou ? Sigur ! E cu Daniel, impertinentul ăla. Nu pot să cred că pleaca pe furiş de acasă pentru ăla ! Chiar nu înţelege că o iubesc, nu ? Ei, bine o voi aştepta la ea în cameră, nu cred că o să-i pese foarte tare când mă va vedea stând acolo ca un prost.
***


Fetei pe care eu nu o suport, aceea tipă blondă care a râs de mine, i-a căzut ceva din mână. Curioasă de felul meu, în loc să îi dau cărticica, am început să citesc, cu voce tare. " Ce ciudat ! "
- ,, Doar eu şi numai eu voi fi mereu aici cu tine. Aş vrea să mă aflu pe meleagurile tale, ale nebuniei şi ale nopţii " .
Când Daniel a văzut ce am în mână a ţipat să arunc chestia aia imediat, dar prea târziu deja citisem tot.
- Spune-mi că nu ai citit aia ! Spune-mi !
- Daniel, dă-mi drumul mă doare. Şi îmi pare rău că te dezamăgesc, dar am citit tot, şi ?
- Claire, o Doamne, nu trebuia să faci asta. Te-ai condamnat singură !
M-am condamnat ? Ce vrea să spună ?