[Terminat] I just wanna love you!

[MiraA]

"Vreau sa mor, dar in acelasi timp vreau sa traiesc...Mi-e frica, mi-e atat de frica de el. Doamne te rog sa ma ajuti, nu vreau sa mor aici, nu vreau sa mor singur, nu de mainile lui. Il vad cum se apropie de mine cu mainile patate de sangele ei. Mirosul e innecacios...nu pot respira. Ma doare pieptul de la incercarile mele disperate de a trage o gura de aer. Bratele nu mi le mai simt, iar picioarele nu mi le gasesc pentru a fugi. Vreau sa scap. Vreau acasa la ea, dar...imi dau seama. Eu sunt acasa. Asta este casa mea. El e la mine in casa si vrea sa ma omoare ca si pe ea. Nu am gresit cu nimic.De ce? DE CE?? dar nimeni nu ma asculta, nimeni nu ma aude. Sunt doar eu si el. Un demon venit din inima intunericului pentru a ma lua cu el. De ce ai luat-o de langa mine, vreau sa strig, dar nu am voce. Ma doare, ma doare sufletul mai mult decat trupul. Trupul si inima imi sunt moarte. Omoara-mi si sufletul ca sa nu mai simt, ca sa nu mai stiu, ca sa uit. Te rog!
Se apropie cu pasi studiati, asa ca si atunci...incet, tot mai incet lungindu-mi agonia in care ma scald. Ma priveste cu niste ochii rosiatici perversi si imi zambeste lenes, scotand dintre faldurile hainei un obiect ascutit ce reflecta lumina difuza din camera, pe care il pune la gatul meu incepand sa traseze dare subtiri pe pielea umeda." Esti al meu scumpule, acum si pentru totdeuna. Niciodata nu vei scapa de mine!"

-Nuuuu!
Blake auzi strigatul plin de agonie al lui Jesse si se trezi speriat si confuz, nestiind pentru un moment ce se intampla si unde se afla. Privirea i se focaliza in cateva momente si il zari pe cel de langa el zvrcolindu-se in pat. In agitatia sa baiatul reusi sa-si smulga perfuzia din mana si cativa electrolizi de la aparatul la care era legat. Blake se desmetici si il prinse de maini, obligandu-l sa se intinda inapoi in pat, fiindu-i teama ca rana i s-ar putea deschide din nou de la atat agitatie.
-Ssss, Jesse, zise acesta cu o voce linistitoare de parca ar vorbi unui copil, totul e bine, esti bine. Calmeaza-te.
-E aici! EL e aici! Vocea tanarului parea un pic mai potolita, dar pastra acelasi grad de teroare ca si inainte.
-E doar un vis. Nimeni nu e aici, inafara de mine, iar eu nu vreau sa-ti fac nimic. Gata. Simtind-i trupul scuturat de tremur, il lua in brate si-l stranse la pieptul sau incercand sa-l linisteasca un pic pana sa nu se raneasa singur. Desigur ar fi putu foarte usor sa-i dea un calmant si probabil asta ar fi facut, daca ar fi fost vorba despre oricare alt pacient. Totusi, in cazul lui Jesse lasase toata pregatirea sa pe locul al doilea, actionand din instinct. Simti cum tanarul isi lasa toata greutatea trupului pe el, respiratia revenindu-i si ea la normal.Adormise...
Il aseza inapoi in pat si verifica umarul pentru a se asigura ca totul este in regula. Nu se intamplase nimic. Respira usurat. Il conecta din nou la perfuzie si puse electrolizii la locul lor, apoi isi privi ceasul. Era 4 dimineata. Ciudat, morfina si anestezicul ar fi trebuit sa-l tina adormit pana dimineata pe la 6. Probabil visul pe care il avuse fusese destul de traumatizant ca sa-l trezeasca...Ofta cu parere de rau. Mai avea multe de aflat despre pustiul din fata lui pana sa-l poata intelege pe deplin. De fiecare data cand elucida un mister un altul se profila in zare. Dar toate astea nu pareau la fel de importante ca aceste clipe de liniste, in care il putea privi in voie, in care ii putea aranja bretonul care ii cazuse pe ochi, in care il putea atinge fara a-i fi teama de reactia lui sau de faptul ca ar trebui sa-i dea explicatii. Era straniu cum o persoana pe care ai cunoscut-o in urma cu 2 zile te poate influenta atat de mult si fara sa se chinuie deloc...
Privindu-l asa de linistit, cufundat din nou intr-un somn adanc, Blake lua o decizie: va face tot posibilul pentru a-l cunoaste mai bine. Nu va permite acestui sentiment sa dispara. Indiferent ce fel de sentiment era, caci inca nu stia. Nu putea sa numeasca ceva ce nu a mai simtit. Pentru prima oara in mult timp se va increde in instinct, nu in logica. Pentru prima oara nu va fugi de ceea ce simte...

O lumina puternica ii intra in ochi si-l deranja. Se intreba de ce nu a binevoit sa traga draperiile cu o seara inainte asa cum facea de obicei...Tot corpul ii era amortit, iar ochii grei nu vroiau sa se deschida. Totul era ciudat, camera sa mirosea altfel si daca statea sa se gadeasca bine lumina batea din partea gresita. El avea geamurile in stanga, nu in dreapta. Capul il durea ingrozitor, facandu-l sa injure in gand paharele de sampanie pe care le bause la petrecerea aia nenorocita. Trebuia sa se abtina caci stia ca nu se impaca bine cu bautura. Incerca sa se ridice din pat, dar nu reusi, nici din prima incercare, nici din a doua...In camera mai simtea prezenta cuiva. Ii auzea respiratia linistita langa urechea sa si pentru un moment se sperie atat de tare incat apela la toata vointa sa pentru a-si deschide ochii. Se uita confuz in camera mica si alba si la el, care dormea linistit cu capul pe pat, tinandu-l de mana. Aparatul la care era conectat incepu sa scoata niste sunete stridente, care il deranjau peste masura, dar nu avea puterea de a intinde mana si de a-l opri sau de a arunca cu ceva in el. "Ce naiba se intampla aici?"
Dar intr-o fractiune de secunda amintirile il napadira. Discutia cu Blake, cearta, sarutul, faptul ca a iesit aproape fugind de la el din birou si momentul cand i s-a facut atat de rau inca nu s-a mai putut tine pe picioare. Ultimul lucru pe care si-l amintea fusese vocea lui Blake cand i-a strigat numele, in rest nimic.
-Buna dimineata, zise cel de langa el cu o voce somnoroasa. Cum te simti?
Privindu-l pe doctor in lumina diminetii, asa somnoros si cu hainele toate sifonate, Jesse avuse impresia ca este mult mai frumos decat atunci cand il vazuse in poza pe care i-o dadu-se Roberts. Ochisorii mici si rosii il priveau atat cu interes profesional, cat si cu o oarecare usurare. Inima ii trsari cand isi dadu seama ca Blake fusese destul de ingrijorat incat alesese sa ramana cu el peste noapte.
-Buna, zise cu o voce pe care nici el nu si-o recunostea. Incerca sa se ridice in sezut, dar Blake il impinse la loc cu grija pentru a nu-l rani.
-Trebuie sa stai intins, zise cu o voce calma. Nu ai nici macar o zi de cand ai iesit din operatie. Nu te forta.
-Ce operatie? niciodata nu fusese mai confuz ca atunci. Despre ce vorbea? Cand fusese operat?
-A trebuit sa te operez ieri, dupa ce ti-ai pierdut cunostiinta. Ti se infectase bratul. Doctorul facu o pauza, dorind sa vada daca pacientul are ceva de marturisit, dar cand intalni numai tacere continua. Ar fi trebuit sa-mi spui, sa ma lasi sa te consult, nu sa stai asa.Ai avut noroc, pustiule. Putea fi mult mai rau.
Stia ca are dreptate. Partea sa logica ii dadea dreptate, dar baiatul tacu.Nu vroia sa vorbeasca despre asta. Nu vroia sa-i explice de ce nu avea incredere in doctori, chiar daca doctorul in cauza ar fi fost el.
Vazand ca Jesse nu mai zice nimic si ca si-a inchis ochii, Blake crezu ca adormi din nou. Se ridica incet de pe scaun si se indeparta de pat, cand mana lui Jesse il apuca de camasa si il trase un pic.
-Multumesc...Blake reusi sa zica Jesse inainte de a se lasa din nou prada oboselii si letargiei. Doctorul zambi pentru sine si iesi afara din salon pregatit sa inceapa o noua zi de munca.