15-12-2010, 11:03 PM
Uite ca am venit si eu ^_^
Titlu&Tema: El
Prima lucrare:
Privirea lui ma speria. Gandul ca acei ochi, calzi, imi simteau orice miscare si imi citeau orice sentiment imi dadea fiori. Cum pot sa te iubesc atat, nesperat de mult…cum poti inseamna pentru mine mai mult decat orice? De ce esti TU acela ce imi schimba destinul? Stiu, dar vreau sa spun nu, stiu ca in orice clipa mi-as da viata pentru tine, stiu ca inima mea cere imposibilul, inima mea te cere pe tine…tu esti cel care ma trezeste in fiecare dimineata. Tu esti cel care imi sopteste “noapte buna†cand luna se ascunde de rusinea mea. Cand iti simt inima batand, e cel mai frumos cadou pe care mi-l poti oferi. Nu stii, cat de mult te ador, ingerul meu. Insa imi ascund dorintele. Aceasta iubirea interzisa e tot ce am, e tot ce imi aminteste de tine. Tu esti trecutul, prezentul si viitorul meu. Tu, doar tu…si.. ma ascund. Trupul meu te dispretuieste. Sufletul meu tanjeste dupa tine. Dragostea ce ti-o port e pura. De aceea nu vreau sa iti simt atingerea. E prea putin, nu inseamna nimic, doar fantezii ce se risipa precum norii dupa ploaie... totusi, nici eu nu stiu ce vreau. Pentru ca sunt o mie si una de ganduri ce plutesc in jurul meu. Si nu am decat doua alegeri. Sa risc si sa risipesc fraja tesuta cu atata pricepere de mintea ta diabolica sau sa astept pana cand el isi va da seama de ce imi doresc cu atata ardoare. El e lumea mea.
Zambetul lui imi incalzea sufletul in orice moment al zilei. Caldura pe care o simteam cu fiecare vorba, cu fiecare privire era o fantezie ce nu vroiam sa se indeplineasca. Pentru ca, daca era realitate, pierdeam frumusetea unui vis. Nu acceptam adevarul fara sa accept fiecare sfat, gand, parere pe care aveam placerea sa le ascult. Si fiecare atingere era un alt simt, o noua dimensiune. Fara sa imi dau seama, imi uitam gandurile, pasind intr-o alta lume. Nu eram obisnuita sa iau in seama parerile. Insa cand era vorba despre el, totul se pierdea in ceata, propriile reguli pe care jurasem sa le respect. Lumea imi era invadata, insa nu faceam nimic pentru a o proteja. Deoarece era o lupta cu un singur, posibil invingator. Si stiam ca nu aveam aparare. Nu mai aveam aparare. De cand el aparuse in tot ce ma inconjura, pierdusem orice speranta de a mai visa la ziua de maine fara ca in acelasi vis, sa vad o privire blanda si un zambet cald, veghiind asupra mea...
A doua lucrare:
Lumina lunii parca imi mangaie fiecare particica a corpului. Stand in fata ferestrei mele,admirand splendoarea lunii... astept. Astept ca un vis sa apara in fata ochiilor mei... Sa intalnesc iubirea. Sa gust mierea vietii si sa simt fiori de placere prin tot corpul. Insa stiu ca este imposibil. Pentru a putea simti aceste sentimente profunde trebuie sa am pe cineva langa mine. Trebuie sa il am pe el. El? Dar,oare el cine e? Sau mai bine spus oare chiar exista? Exista acel cineva care te va iubi sincer? Care-ti va darui fericirea si mai ales speranta ca intr-o buna zi rautatea si durerea nu te va mai putea atinge? Care-ti va sterge orice lacrima de pe obrazul tau rece? Si care nu in ultimul rand te va iubi neconditionat si nu te va ranii niciodata? Stiu... oricine crede ca este un vis. Chiar si eu nu ma pot increde in asa ceva. Nu cred ca exista acel cineva care ma va putea face sa uit durerea pe care am simtit-o in tot acest timp. Uneori ma intreb de ce mai sper ca am sa-l intalnesc pe el. El... nici nu stiu cum as putea sa-l definesc, nu-l cunosc, nici macar nu cred ca exista, dar totusi stiu cum mi-as dori sa fie. Cred si stiu ca tot ceea ce mi-as putea dori de la El este intelegerea si iubirea pura. Acestea doua sunt unele din multele lucruri pe care nu le-am putut obtine in timpul jalnicei mele vieti. De ce e jalnica? Deoarece niciodata nu am simtit acele brate puternice care sa ma mangaie incet si sa-mi aline durerea.Niciodata n-am simtit iubrea ce face ca lacrimile sa dispara ca prin minune. Am auzit atatea lucruri despre acest sentiment. Nu-l cunosc si nici nu cred ca il voi cunoaste vreodata. Sper ca intr-o buna zi il voi putea avea. Mi-l doresc cu atata inversunare, dar... din nou stiu ca nu e posibil. De ce? Deoarece am nevoie de El. Nici nu stiu daca ma mai pot abtine. Aceasta flacara ce-mi tine vie speranta parca se stinge incet provocandu-mi o durere din ce in ce mai profunda. Oare il voi putea astepta?
Uneori... cred ca mi-e frica sa ma indragostesc. Daca acea persoana pentru care voi avea sentimente atat de profunde nu-mi va impartasi iubirea? Daca voi sfarsii suferind? Mi se v-a schimba vreodata soarta? Il voi cunoaste? Oare voi alege persoana potrivita?
Stiu ca niciodata nu voi primii raspunsul la aceste intrebari. Sunt constienta ca va trebui sa astept singura in noapte mereu si mereu suferind. Asteptand ca el sa vina, sa-mi aline suferinta. Asteptand sa-l cunosc si sa-i marturisesc iubirea. Asteptandu-l doar pe El...
Lucrariile find postate nu pot spune decat: Start vot
Titlu&Tema: El
Prima lucrare:
Privirea lui ma speria. Gandul ca acei ochi, calzi, imi simteau orice miscare si imi citeau orice sentiment imi dadea fiori. Cum pot sa te iubesc atat, nesperat de mult…cum poti inseamna pentru mine mai mult decat orice? De ce esti TU acela ce imi schimba destinul? Stiu, dar vreau sa spun nu, stiu ca in orice clipa mi-as da viata pentru tine, stiu ca inima mea cere imposibilul, inima mea te cere pe tine…tu esti cel care ma trezeste in fiecare dimineata. Tu esti cel care imi sopteste “noapte buna†cand luna se ascunde de rusinea mea. Cand iti simt inima batand, e cel mai frumos cadou pe care mi-l poti oferi. Nu stii, cat de mult te ador, ingerul meu. Insa imi ascund dorintele. Aceasta iubirea interzisa e tot ce am, e tot ce imi aminteste de tine. Tu esti trecutul, prezentul si viitorul meu. Tu, doar tu…si.. ma ascund. Trupul meu te dispretuieste. Sufletul meu tanjeste dupa tine. Dragostea ce ti-o port e pura. De aceea nu vreau sa iti simt atingerea. E prea putin, nu inseamna nimic, doar fantezii ce se risipa precum norii dupa ploaie... totusi, nici eu nu stiu ce vreau. Pentru ca sunt o mie si una de ganduri ce plutesc in jurul meu. Si nu am decat doua alegeri. Sa risc si sa risipesc fraja tesuta cu atata pricepere de mintea ta diabolica sau sa astept pana cand el isi va da seama de ce imi doresc cu atata ardoare. El e lumea mea.
Zambetul lui imi incalzea sufletul in orice moment al zilei. Caldura pe care o simteam cu fiecare vorba, cu fiecare privire era o fantezie ce nu vroiam sa se indeplineasca. Pentru ca, daca era realitate, pierdeam frumusetea unui vis. Nu acceptam adevarul fara sa accept fiecare sfat, gand, parere pe care aveam placerea sa le ascult. Si fiecare atingere era un alt simt, o noua dimensiune. Fara sa imi dau seama, imi uitam gandurile, pasind intr-o alta lume. Nu eram obisnuita sa iau in seama parerile. Insa cand era vorba despre el, totul se pierdea in ceata, propriile reguli pe care jurasem sa le respect. Lumea imi era invadata, insa nu faceam nimic pentru a o proteja. Deoarece era o lupta cu un singur, posibil invingator. Si stiam ca nu aveam aparare. Nu mai aveam aparare. De cand el aparuse in tot ce ma inconjura, pierdusem orice speranta de a mai visa la ziua de maine fara ca in acelasi vis, sa vad o privire blanda si un zambet cald, veghiind asupra mea...
A doua lucrare:
Lumina lunii parca imi mangaie fiecare particica a corpului. Stand in fata ferestrei mele,admirand splendoarea lunii... astept. Astept ca un vis sa apara in fata ochiilor mei... Sa intalnesc iubirea. Sa gust mierea vietii si sa simt fiori de placere prin tot corpul. Insa stiu ca este imposibil. Pentru a putea simti aceste sentimente profunde trebuie sa am pe cineva langa mine. Trebuie sa il am pe el. El? Dar,oare el cine e? Sau mai bine spus oare chiar exista? Exista acel cineva care te va iubi sincer? Care-ti va darui fericirea si mai ales speranta ca intr-o buna zi rautatea si durerea nu te va mai putea atinge? Care-ti va sterge orice lacrima de pe obrazul tau rece? Si care nu in ultimul rand te va iubi neconditionat si nu te va ranii niciodata? Stiu... oricine crede ca este un vis. Chiar si eu nu ma pot increde in asa ceva. Nu cred ca exista acel cineva care ma va putea face sa uit durerea pe care am simtit-o in tot acest timp. Uneori ma intreb de ce mai sper ca am sa-l intalnesc pe el. El... nici nu stiu cum as putea sa-l definesc, nu-l cunosc, nici macar nu cred ca exista, dar totusi stiu cum mi-as dori sa fie. Cred si stiu ca tot ceea ce mi-as putea dori de la El este intelegerea si iubirea pura. Acestea doua sunt unele din multele lucruri pe care nu le-am putut obtine in timpul jalnicei mele vieti. De ce e jalnica? Deoarece niciodata nu am simtit acele brate puternice care sa ma mangaie incet si sa-mi aline durerea.Niciodata n-am simtit iubrea ce face ca lacrimile sa dispara ca prin minune. Am auzit atatea lucruri despre acest sentiment. Nu-l cunosc si nici nu cred ca il voi cunoaste vreodata. Sper ca intr-o buna zi il voi putea avea. Mi-l doresc cu atata inversunare, dar... din nou stiu ca nu e posibil. De ce? Deoarece am nevoie de El. Nici nu stiu daca ma mai pot abtine. Aceasta flacara ce-mi tine vie speranta parca se stinge incet provocandu-mi o durere din ce in ce mai profunda. Oare il voi putea astepta?
Uneori... cred ca mi-e frica sa ma indragostesc. Daca acea persoana pentru care voi avea sentimente atat de profunde nu-mi va impartasi iubirea? Daca voi sfarsii suferind? Mi se v-a schimba vreodata soarta? Il voi cunoaste? Oare voi alege persoana potrivita?
Stiu ca niciodata nu voi primii raspunsul la aceste intrebari. Sunt constienta ca va trebui sa astept singura in noapte mereu si mereu suferind. Asteptand ca el sa vina, sa-mi aline suferinta. Asteptand sa-l cunosc si sa-i marturisesc iubirea. Asteptandu-l doar pe El...
Lucrariile find postate nu pot spune decat: Start vot