15-12-2010, 03:54 PM
* cough * Deea, marea majoritate dintre noi suntem minori. Probabil că te-ai referit la cei mai " tinerei ", adică sub treisprezece ani or smth like that. xD
Anyway, cei care doresc să vină, dar nu ştiu cum pot ajunge acolo, pm me.
Bun, deci majoritatea a ales Afi. Oookeeee, rămâne Afi. =D
Bănuiesc c-o să mergem la patinoar, nu? Iar dup-aia o să ne plimbăm puţin [ în funcţie de timp ] prin Herăstrău or smth?
Cum s-a mai spus, mai bine renunţăm la film. Presupun că vom fi mai mulţi, prin urmare nu vom rezista fără să vorbim. Şi personal, când refletectez asupra ideii legate de film, consider c-ar fi o pierdere de timp să stăm două ore p-un scaun fără să facem mare lucru. Pun pariu că cel puţin jumătate dintre noi se vor plictisi la un moment dat, so yeah, renunţăm la ideea cu filmul. Rămâne patinoarul, după care o scurtă plimbare [ sau lungă, depinde de timpul de care vom dispune în acel moment ] prin Herăstrău sau eventual o raită printr-un McDonalds. Dar asta o s-o stabilim la faţa locului.
Dar unde ne-ntâlnim? I mean, ne-ntâlnim în faţa intrării principale sau într-o staţie de metrou / tramvai?
^^

Edmond: [pauses, remembering what Fernand said when he asked why he betrayed him] It's complicated. Let's just say it's vengeance for the life that you stole from me.