Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Capitolul ÅŸapte - Daniel ÅŸi Key

Zgomotele incredibil de insuportabile m-au făcut să mă trezesc.
M-am uitat atentă la decorul din jurul meu. Nimic nu-mi era familiar, aşa că am intrat în panică. Am zărit o siluetă în pragul uşii, care mi-a zâmbit. E nebun ? Parcă i-am spus să mă ducă acasă, în nici un caz în casa lui ! Aş vrea să ripostez, dar nu vreau să înrăutăţesc situaţia. S-a aşezat lângă mine căutându-mi mâna prin plapumă. Când a găsit-o şi-a strecurat degetele printre ale mele şi mi-a dat un sărut pe frunte. Pe faţa mea a apărut un zâmbet extrem de pueril.
- Bună dimineaţă, rază de soare. Cum ai dormit ?
- Bună. Eu foarte bine, însă nu ştiu ce caut la tine acasă.
- Haide nu te supăra pe mine, dar era deja trei dimineaţa şi m-am gândit că nu avea rost să te duc acasă la ora aceea târzie. Aşa că te-am adus la mine. Apropo să ştii că ar trebui să te mai îngraşi puţin, eşti uşoară ca un fulg de nea.
- Hei ! Mă simt ofensată !
- Şi cu toate astea râzi.
A început să mă gâdile, iar eu am râs atât de mult încât mi-au dat lacrimile. Nu aş putea spune că nu-mi place, ba din contră. Cred că încep să simt ceva pentru Daniel. Dar oare el simte ceva pentru mine ? Aş vrea să aflu, însă nu mă încumet să întreb. Sunt o lasă, aşa-i ?
- Hai să mâncăm ceva, a spus Daniel cu un glas foarte subţire şi domol.
- Nu îmi este foame. Îmi pare rău.
M-a cuprins în braţele lui uriaşe strângându-mă la piept. Se pare că îi plăcea enorm de mult răspunsul meu. Mi-a dat un sărut neaşteptat pe gât. Atunci am simţit un fior rece în tot corpul. A început să îmi dea hainele jos, una câte una. Încercând să îl opresc, am eşuat. Era mai ceva ca un animal înfometat, căruia îi era frică să nu-şi piardă hrana. Adevărul este că şi eu îl doresc din toată fiinţa mea.
Se aude un sunet şi nişte vibraţii se simt pe sub mine. Telefon stupid ! Bun moment să suni. " Ce ironică pot fi. "
Daniel îmi spune să ignor apelul şi să continuăm ce am inceput. Eu îi spun că nu pot face asta, însă telefonul se oprise între timp. " Aveţi un mesaj neascultat, pentru a-l asculta apăsaţi tasta unu ". Vocea mamei mele îmi răsuna în cap plină de îngrijorare. Urăsc sentimentul de vinovăţie şi îl simt chiar acum în proporţii uriaşe. Ce voi face ?

***
- Ce zi stupidă. Soare tâmpit, îmi intri în ochi !, am spus eu frustrat şi supărat din cauza micuţei Claire, care, din câte am observat , nu a ajuns acasă nici până la această oră. " Oh ! Fata asta o s-o încurce rău de tot ! "
Am început să merg agale, cu o lene de nedescris în fiecare părticică a corpului meu, către baie, unde timp de zece minute mi-am făcut siesta. Am luat un mic dejun copios, deşi nu prea am avut poftă de mâncare. Mama lui Claire , Margaret, s-a întors cu faţa spre mine. Se citea pe faţa ei îngrijorarea şi frustrarea. Se pare că cel puţin din punct de vedere al sentimentelor ne asemănăm, în acest moment, în rest nu am nimic în comun cu o babă pe care o folosesc pe post de intermediar între mine şi fiica sa. Da ştiu ce am spus mai devreme nu a fost absolut deloc plin de respect sau eleganţă, dar nu m-am putut abţine. Scuză-mi limbajul inadecvat. Micuţa asta îmi dă bătăi de cap. Frumuseţea ei mă zăpăceşte, mă încânta, încât aş vrea să o ţin mult timp de acum înainte în braţele mele puternice şi să o sărut pe buzele sale calde şi moi. Exact atunci când visam şi eu mai frumos mama ei m-a întrerupt:
- Unde o fi fata asta ? O să vadă ea ce păţeşte când vine acasă.
Da de parcă nu ştiam asta, aş vrea să-i răspund urât, atât de urât încât să mă ţină minte toată viaţa, dar nu merită şi nu vreau să risc să-mi pierd iubirea din cauza unei furii de moment.
- Sigur, i-am răspuns eu ferm. Nu ştie ce o aşteaptă, totuşi fiţi blândă cu ea, va rog.
Se pare că ziua asta va fi a dracului de interesantă.