06-12-2010, 04:47 PM
Ohauaaaa!!!! Ce faceti? Eu foarte bine, doar sunt in vacanta ( doar 3 zile)..... zilele astea mi-a trecut o idee pentru o micuta istorie si sper sa va placa... este legata intr-un fel de craciun... este one-shot. Sper sa va placa si.... enjoy it^_^:
¨In noaptea sfanta a Craciunului.....eu am doar o dorinta....¨
O pot auzi...o pot simti... o pot respira...oriunde as merge, ea ma inconjoara. Oriunde as fii, este mereu in spatele meu si orice as face, ea mereu mi-l desface si ma inconjoara cu bratele ei reci ale singuratatii.
Inca ma intreb de ce.... dar nu gasesc niciun raspuns. Inca mai am acelasi sentiment dar parca mai departe. Inca mai simt aceiasi spini in fiecare zi si orice as face, nu-mi pot scoate imaginea ei din minte. Inca mai vreau imbratisarea ei, sa o imbratisez, sa pot plange pe umarul ei de fiecare data cand am nevoie. Prosopul umed si rece care il tin in mana nu imi poate oprii lacrimile ce imi spala obrazul si imi incetoseaza inima. Vreau sa revin, vreau sa fiu din nou in locul acela, vreau ca trecutul sa devina prezent, vreau totul sa fie ca inainte, vreau ca ploaia sa nu inceteze nici macar o clipa fiindca doar ea ma mai alina. Desi ma alina cu suferinta aducandu-mi aminte de clipele prin care fugeam prin iarba umeda sub lacrimile calde ale cerului. Ne aruncam in apa cristalina a lacului unde ne puteam reflecta si vedea cum inima noastra este fericita.
Acum.... apa s-a schimbat, de fiecare data cand ma intorc acolo, tot ceea ce vad este eternitatea unui abis.
Dar orice as face imi vine in minte imaginea de cand eram mici, asa de fragile si asa de indepartate de lumea reala. Imi aduc aminte zambetele noastre, ideile noastre si desenele noastre pentru Mos Craciun. In afara de acele idei, altele nu-mi trec prin minte, ea era sursa mea de inspiratie, ea imi dadea putere, desi au trecut aproape 5 ani de cand nu ne-am vazut sau auzit.
Imi este dor de ea, de noptile inzapezite cand ieseam prin spatele casei si o luam la fuga prin zapada mai inalta decat noi. Imi amintesc cand ne opream fiindca stiam ca parintii nu ne mai pot urmari, mereu o admiram pentru ideile ei ingenioase pentru a putea scapa de sub supravegherea parintiilor. Mana ei calda o tinea pe a mea iar pasii nostri marunti mergeau la aceiasi viteza. Ne opream, inchideam ochii si trageam aer in piept.
Nu stiu de ce dar inca mai simt mirosul acela rece si proaspat al iernii imbinat cu mirosul umed al lacului nostru. Simt cum melancolia ma inconjoara si ma face sa imi deschid ochii. Privesc in sus, iar culoarea albastra inchisa a cerului ma face sa raman uimita. Privesc stelele ce stralucesc in noapte, aducandu-mi aminte de cuvintele ei ¨Intr-o zi, vom ajunge doua stele si vom putea fii impreuna pentru totdeauna. Vom straluci mai puternic decat orice stea si vom da speranta tuturor celor care ne vor vedea!¨.
Tresar brusc cand o adiere de vant trece peste pielea mea fina. Privesc confuza in jur si raman uimita cand vad zapada inalta ce ma inconjoara. Ma ridic in picioare si simt cum frigul ma cuprinde. Unde sunt? Ce se intampla? Dorm? Acum cateva secunde stateam pe scaunul biroului si acum....:
- Este cineva?
Spun cu glas tare si raspicat dar nu primesc niciun raspuns decat ecoul. Imi intorc privirea in stanga si in dreapta. Locul acesta.... imi pare asa de cunoscut dar in acelasi timp necunoscut.... Este doar un camp imens, plin de zapada. Cerul albastru si plin de stele nu imi raspunde, il privesc intrebatoare dar nimic, intrebarile mele nu au raspuns. Inaintez prin neaua alba ce imi uda pijamalele facute cadou in noaptea Craciunului trecut, le port cu atata drag fiindca mi-au fost daruite cu iubire. As vrea sa ma incalzeasca si acum dar frigul ma cuprinde din ce in ce mai mult.
Ma opresc brusc din dardait si din mers. Ochii mei ies din orbita, in fata mea este afisat peisajul din trecut. Lacul acela frumos si albastru curpins de nea, in care eu si ea mergeam in fiecare zi de iarna pentru a ne juca. Apa acea cristalina in care se reflecta cerul statea acum in fata mea.
Fac cativa pasi fermecata incat uit de tot iar mintea imi este acoperita cu amintiri. Intru cu picioarele in apa rece ca gheata si inaintez fara sa vreau. Privirea mea este fixata in oglindere iar pasii mei marunti se afunda din ce in ce mai mult in lichidul rece.
Printre oscilarile mici ale lacului ii vad chipul palid, parul ei scurt si negru ii defineste ochii verzi si mari. Buzele ei rozalii formeaza un mic zambet, iar privirea ei este fixata pe fata de langa ea. O fata cu parul saten, lung si ochii negri in care se poate vedea stralucirea fericirii. Acum ca le privesc mai bine, le pot recunoaste si spre surprinderea mea dar fericirea, suntem chiar noi doua. Mi-aduc aminte de ziua aceasta, era chiar in noaptea de Craciun, eu si mama abia ce ne mutasem in casa la matusa mea, fiind mama ei. Aveam doar 6 ani. Eram asa de fericite sa fim impreuna incat cantam in timp ce ne jucam. Pijamalele noastre erau identice iar zambetele noastre erau ca niste globuletele unui brad.
Continui sa privesc imaginea din apa si vad cum cele doua fetite danseaza in jurul pomului de Craciun. Schitez un zambet si intind mana. Vreau asa de mult sa o pot atinge, sa o trag din amintirea ce se oglindeste in apa si sa o imbratisez cat pot de strans fara sa o mai las sa plece vreodata.
Ating apa si imaginea se distruge. Intind mana sa o prind, dar in schimb ma ud complet trezindu-ma la realitate. Privesc lichidul cristalin si imi vad fata surprinsa de acum:
- Anne.... oare unde esti acum? Inca mai locuiesti in casa aceea veche? Eu nu am nici cea mai mica idee unde sunt insa lipsa ta imi trezeste amintiri. Poti crede? Am revenit la lacul nostru, dar tu nu esti....
Imi spun mie insumi, ma las sa cad in genunchi. Imi dau cu apa pe fata pentru a ma trezii de-a binelea. Ma ciupesc de piele pentru a ma asigura ca e un vis.
- Auci... asta a durut! Bun...am ajuns sa vorbesc si singura....
¨- Anne! Asteapta-ma! Anne! Anne! Unde pleci? Mami! Spunei lui Anne sa iasa din casa! Mami! De ce nu spui nimic? Mami! Lasa-ma! Vreau sa ma intorc in casa! Nu vreau sa plecam! Mami!¨
- Huh? Imi cobor privirea si pot sa-mi deslusesc in oglindirea apei, chipul meu de 10 ani, spalat cu lacrimi amare in timp ce ma zbat pentru a ma intoarce inapoi la Anne. Privesc cum eram trasa in masina fara a mi se explica vreun cuvant, in timp ce eu vreau sa revin.
- Anne! Intind mana in apa iar imaginea disparu din nou. Lacrimile fierbinti mi se scurg pe obrajii fini. Imi tot repet numele lui Anne incercand sa ma calmez.
Simt o mana calda cum ma atinge pe umar, vad cum o alta mana palida vrea sa ma ajute sa ma ridic. O apuc fara sa stiu a cui este. Stiu doar ca mana asta... este asa de calda... . Imi ridic privirea si raman impietrita cand intalnesc ochii blanzi si verzi ca smaraldul ce ma privesc de parca m-ar putea citi. Parul negru si lung ii dau fetei o trasatura usor palida. Vad cum buzele ei foarmeaza un mic zambet calduros. Chipul acesta, asa de popular pentru mine, asa de frumos si asa de cunoscut. Chipul acesta este dorinta mea. Mainile acestea calde vroiam sa ma conduca din nou pana la lac. O privesc fara sa spun nimic, simt cum inima imi bate puternic iar lacrimile imi curg siroaie pe obraji.
Vreau sa o intreb unde a fost, vreau sa stiu cum ii merge, vreau sa stiu daca pentru ea eu mai insemn ceva. Vreau doar....
- Anne.... Murmur fascinata si fericita. Nu mai pierd o clipa, nu as mai suporta, o imbratisez strans simtind cum toata suferinta pe care o avusesem in toti acesti 5 ani se lasa pierduti in lac. Simtind-o pe ea si parca simtind ca intrebarile mele au raspunsuri. Deschid ochii simtind cum corpul ei se risipeste usor. O privesc ingrijorata si o strang cu putere pentru a nu o pierde. Iar atunci imi dau seama ca din ea a mai ramas doar un praf albastrui ce se risipeste odata cu vantul:
- Lacul dorintelor....
Aud un murmur ce imi mangaie auzul si inainte sa imi dau seama cad pe spate. Simt cum bratele reci ale apei ma inconjoara si ma trage in adancuri. Intind mana sperand sa ma pot agata de ceva insa totul in jur e doar apa. Incerc sa inot dar nu stiu. Incerc sa strig pe cineva dar nu pot scoate decat un sunet greu de interpretat.
Renunt sa ma mai zbat fiindca putinul oxigen care il mai am nu mi-l permite. Nu mai simt frigul sau caldura. Privirea mea este pierduta incercand sa strabata intunericul din adancime. Oare cum am putut sa nu imi dau seama ca am mers mai departe de mal decat ar fii trebuit? Am fost asa de proasta. Acum, cand apa imi invadeaza plamanii imi dezvaluie tot adevarul. Ma simt asa de bine, nici suferinta nu ma mai poate atinge iar inima mea se poate odihni in pace. Inchid ochii si imi amintesc in intuneric zambetul cald al lui Anne inainte de a pleca. Zambetul acela ce nu il voi uita, iar intr-o zi, stiu ca ne vom revedea.
¨-Mari, stiai ca.... aproape de casa noastra, exista un lac fermecat ce in Ajunul Craciunului iti indeplineste orice dorinta ai avea?
- Anne... vorbesti serios? Atunci ar trebui sa-l vizitam cu siguranta!¨
Tresar brusc, ochii mei negri privesc in gol, imi las privirea in jos in timp ce imi ridic capul, observ albul hartiei aproape ¨prafuite¨. Imi intorc capul in stanga, privesc aeriana ceasul si imi dau seama ca este ora 08:30. Ticaiturile ceasului nu m-au trezit deloc din gandurile mele pierdute in trecut insa timpul fiind in prezent. Imi dau brusc seama ca am ramas pe acelasi scaun de azi-noapte, nemiscata, pierduta in ganduri, incercand sa scriu o scrisoare pentru Mos Craciun. Imi aduc imediat aminte de Anne, de lacul nostru, de..... oare am adormit?
Imi duc mana la inima si simt cum sta sa-mi iasa din piept. Trag aer in plamani si caldura din incapere imi incalzeste usor pielea in timp ce imi dau seama ca pijamalele mele sunt ude. Ochii mei recunoscura imediat camera, biroul si foaia alba usor incrustata de lacrimile mele. Privesc confuza coala si pe mine insusi. As vrea sa am o explicatie insa nu gasesc vreuna si tot ce imi vine in minte este visul ciudat pe care l-am avut, dar totusi... oare a fost un vis? Deschid pumnul ce il tineam strans langa inima si imi aduc aminte ca asa am inchis ochii cand am cazut in apa.
Raman surprinsa cand vad ca in palma mea se afla putin praf albastrui ce se reflecta in lumina soarelui. Il privesc confuza, intrebandu-ma de unde il am insa nu primesc niciun raspuns.
Ma ridic de pe scaun urmandu-mi instinctul. Ajung in simpla sufragerie privind sub pomul impodobit. Pasii mei rapizi abia se auzeau in scartaieturile podelei reci. Iau in mana mea scrisoarea alba ce se afla sub el, ii privesc plicul si simt cum lacimile incearca sa iasa:
- A fost doar un vis nu? Murmur in timp ce imi repet in minte cuvintele puse pe plic:
¨ In noaptea sfanta a Craciunului.....eu am doar o dorinta.... sa fiu langa tine!.
De la cea mai buna prietena a ta: Anne ¨
¨In noaptea sfanta a Craciunului.....eu am doar o dorinta....¨
O pot auzi...o pot simti... o pot respira...oriunde as merge, ea ma inconjoara. Oriunde as fii, este mereu in spatele meu si orice as face, ea mereu mi-l desface si ma inconjoara cu bratele ei reci ale singuratatii.
Inca ma intreb de ce.... dar nu gasesc niciun raspuns. Inca mai am acelasi sentiment dar parca mai departe. Inca mai simt aceiasi spini in fiecare zi si orice as face, nu-mi pot scoate imaginea ei din minte. Inca mai vreau imbratisarea ei, sa o imbratisez, sa pot plange pe umarul ei de fiecare data cand am nevoie. Prosopul umed si rece care il tin in mana nu imi poate oprii lacrimile ce imi spala obrazul si imi incetoseaza inima. Vreau sa revin, vreau sa fiu din nou in locul acela, vreau ca trecutul sa devina prezent, vreau totul sa fie ca inainte, vreau ca ploaia sa nu inceteze nici macar o clipa fiindca doar ea ma mai alina. Desi ma alina cu suferinta aducandu-mi aminte de clipele prin care fugeam prin iarba umeda sub lacrimile calde ale cerului. Ne aruncam in apa cristalina a lacului unde ne puteam reflecta si vedea cum inima noastra este fericita.
Acum.... apa s-a schimbat, de fiecare data cand ma intorc acolo, tot ceea ce vad este eternitatea unui abis.
Dar orice as face imi vine in minte imaginea de cand eram mici, asa de fragile si asa de indepartate de lumea reala. Imi aduc aminte zambetele noastre, ideile noastre si desenele noastre pentru Mos Craciun. In afara de acele idei, altele nu-mi trec prin minte, ea era sursa mea de inspiratie, ea imi dadea putere, desi au trecut aproape 5 ani de cand nu ne-am vazut sau auzit.
Imi este dor de ea, de noptile inzapezite cand ieseam prin spatele casei si o luam la fuga prin zapada mai inalta decat noi. Imi amintesc cand ne opream fiindca stiam ca parintii nu ne mai pot urmari, mereu o admiram pentru ideile ei ingenioase pentru a putea scapa de sub supravegherea parintiilor. Mana ei calda o tinea pe a mea iar pasii nostri marunti mergeau la aceiasi viteza. Ne opream, inchideam ochii si trageam aer in piept.
Nu stiu de ce dar inca mai simt mirosul acela rece si proaspat al iernii imbinat cu mirosul umed al lacului nostru. Simt cum melancolia ma inconjoara si ma face sa imi deschid ochii. Privesc in sus, iar culoarea albastra inchisa a cerului ma face sa raman uimita. Privesc stelele ce stralucesc in noapte, aducandu-mi aminte de cuvintele ei ¨Intr-o zi, vom ajunge doua stele si vom putea fii impreuna pentru totdeauna. Vom straluci mai puternic decat orice stea si vom da speranta tuturor celor care ne vor vedea!¨.
Tresar brusc cand o adiere de vant trece peste pielea mea fina. Privesc confuza in jur si raman uimita cand vad zapada inalta ce ma inconjoara. Ma ridic in picioare si simt cum frigul ma cuprinde. Unde sunt? Ce se intampla? Dorm? Acum cateva secunde stateam pe scaunul biroului si acum....:
- Este cineva?
Spun cu glas tare si raspicat dar nu primesc niciun raspuns decat ecoul. Imi intorc privirea in stanga si in dreapta. Locul acesta.... imi pare asa de cunoscut dar in acelasi timp necunoscut.... Este doar un camp imens, plin de zapada. Cerul albastru si plin de stele nu imi raspunde, il privesc intrebatoare dar nimic, intrebarile mele nu au raspuns. Inaintez prin neaua alba ce imi uda pijamalele facute cadou in noaptea Craciunului trecut, le port cu atata drag fiindca mi-au fost daruite cu iubire. As vrea sa ma incalzeasca si acum dar frigul ma cuprinde din ce in ce mai mult.
Ma opresc brusc din dardait si din mers. Ochii mei ies din orbita, in fata mea este afisat peisajul din trecut. Lacul acela frumos si albastru curpins de nea, in care eu si ea mergeam in fiecare zi de iarna pentru a ne juca. Apa acea cristalina in care se reflecta cerul statea acum in fata mea.
Fac cativa pasi fermecata incat uit de tot iar mintea imi este acoperita cu amintiri. Intru cu picioarele in apa rece ca gheata si inaintez fara sa vreau. Privirea mea este fixata in oglindere iar pasii mei marunti se afunda din ce in ce mai mult in lichidul rece.
Printre oscilarile mici ale lacului ii vad chipul palid, parul ei scurt si negru ii defineste ochii verzi si mari. Buzele ei rozalii formeaza un mic zambet, iar privirea ei este fixata pe fata de langa ea. O fata cu parul saten, lung si ochii negri in care se poate vedea stralucirea fericirii. Acum ca le privesc mai bine, le pot recunoaste si spre surprinderea mea dar fericirea, suntem chiar noi doua. Mi-aduc aminte de ziua aceasta, era chiar in noaptea de Craciun, eu si mama abia ce ne mutasem in casa la matusa mea, fiind mama ei. Aveam doar 6 ani. Eram asa de fericite sa fim impreuna incat cantam in timp ce ne jucam. Pijamalele noastre erau identice iar zambetele noastre erau ca niste globuletele unui brad.
Continui sa privesc imaginea din apa si vad cum cele doua fetite danseaza in jurul pomului de Craciun. Schitez un zambet si intind mana. Vreau asa de mult sa o pot atinge, sa o trag din amintirea ce se oglindeste in apa si sa o imbratisez cat pot de strans fara sa o mai las sa plece vreodata.
Ating apa si imaginea se distruge. Intind mana sa o prind, dar in schimb ma ud complet trezindu-ma la realitate. Privesc lichidul cristalin si imi vad fata surprinsa de acum:
- Anne.... oare unde esti acum? Inca mai locuiesti in casa aceea veche? Eu nu am nici cea mai mica idee unde sunt insa lipsa ta imi trezeste amintiri. Poti crede? Am revenit la lacul nostru, dar tu nu esti....
Imi spun mie insumi, ma las sa cad in genunchi. Imi dau cu apa pe fata pentru a ma trezii de-a binelea. Ma ciupesc de piele pentru a ma asigura ca e un vis.
- Auci... asta a durut! Bun...am ajuns sa vorbesc si singura....
¨- Anne! Asteapta-ma! Anne! Anne! Unde pleci? Mami! Spunei lui Anne sa iasa din casa! Mami! De ce nu spui nimic? Mami! Lasa-ma! Vreau sa ma intorc in casa! Nu vreau sa plecam! Mami!¨
- Huh? Imi cobor privirea si pot sa-mi deslusesc in oglindirea apei, chipul meu de 10 ani, spalat cu lacrimi amare in timp ce ma zbat pentru a ma intoarce inapoi la Anne. Privesc cum eram trasa in masina fara a mi se explica vreun cuvant, in timp ce eu vreau sa revin.
- Anne! Intind mana in apa iar imaginea disparu din nou. Lacrimile fierbinti mi se scurg pe obrajii fini. Imi tot repet numele lui Anne incercand sa ma calmez.
Simt o mana calda cum ma atinge pe umar, vad cum o alta mana palida vrea sa ma ajute sa ma ridic. O apuc fara sa stiu a cui este. Stiu doar ca mana asta... este asa de calda... . Imi ridic privirea si raman impietrita cand intalnesc ochii blanzi si verzi ca smaraldul ce ma privesc de parca m-ar putea citi. Parul negru si lung ii dau fetei o trasatura usor palida. Vad cum buzele ei foarmeaza un mic zambet calduros. Chipul acesta, asa de popular pentru mine, asa de frumos si asa de cunoscut. Chipul acesta este dorinta mea. Mainile acestea calde vroiam sa ma conduca din nou pana la lac. O privesc fara sa spun nimic, simt cum inima imi bate puternic iar lacrimile imi curg siroaie pe obraji.
Vreau sa o intreb unde a fost, vreau sa stiu cum ii merge, vreau sa stiu daca pentru ea eu mai insemn ceva. Vreau doar....
- Anne.... Murmur fascinata si fericita. Nu mai pierd o clipa, nu as mai suporta, o imbratisez strans simtind cum toata suferinta pe care o avusesem in toti acesti 5 ani se lasa pierduti in lac. Simtind-o pe ea si parca simtind ca intrebarile mele au raspunsuri. Deschid ochii simtind cum corpul ei se risipeste usor. O privesc ingrijorata si o strang cu putere pentru a nu o pierde. Iar atunci imi dau seama ca din ea a mai ramas doar un praf albastrui ce se risipeste odata cu vantul:
- Lacul dorintelor....
Aud un murmur ce imi mangaie auzul si inainte sa imi dau seama cad pe spate. Simt cum bratele reci ale apei ma inconjoara si ma trage in adancuri. Intind mana sperand sa ma pot agata de ceva insa totul in jur e doar apa. Incerc sa inot dar nu stiu. Incerc sa strig pe cineva dar nu pot scoate decat un sunet greu de interpretat.
Renunt sa ma mai zbat fiindca putinul oxigen care il mai am nu mi-l permite. Nu mai simt frigul sau caldura. Privirea mea este pierduta incercand sa strabata intunericul din adancime. Oare cum am putut sa nu imi dau seama ca am mers mai departe de mal decat ar fii trebuit? Am fost asa de proasta. Acum, cand apa imi invadeaza plamanii imi dezvaluie tot adevarul. Ma simt asa de bine, nici suferinta nu ma mai poate atinge iar inima mea se poate odihni in pace. Inchid ochii si imi amintesc in intuneric zambetul cald al lui Anne inainte de a pleca. Zambetul acela ce nu il voi uita, iar intr-o zi, stiu ca ne vom revedea.
¨-Mari, stiai ca.... aproape de casa noastra, exista un lac fermecat ce in Ajunul Craciunului iti indeplineste orice dorinta ai avea?
- Anne... vorbesti serios? Atunci ar trebui sa-l vizitam cu siguranta!¨
Tresar brusc, ochii mei negri privesc in gol, imi las privirea in jos in timp ce imi ridic capul, observ albul hartiei aproape ¨prafuite¨. Imi intorc capul in stanga, privesc aeriana ceasul si imi dau seama ca este ora 08:30. Ticaiturile ceasului nu m-au trezit deloc din gandurile mele pierdute in trecut insa timpul fiind in prezent. Imi dau brusc seama ca am ramas pe acelasi scaun de azi-noapte, nemiscata, pierduta in ganduri, incercand sa scriu o scrisoare pentru Mos Craciun. Imi aduc imediat aminte de Anne, de lacul nostru, de..... oare am adormit?
Imi duc mana la inima si simt cum sta sa-mi iasa din piept. Trag aer in plamani si caldura din incapere imi incalzeste usor pielea in timp ce imi dau seama ca pijamalele mele sunt ude. Ochii mei recunoscura imediat camera, biroul si foaia alba usor incrustata de lacrimile mele. Privesc confuza coala si pe mine insusi. As vrea sa am o explicatie insa nu gasesc vreuna si tot ce imi vine in minte este visul ciudat pe care l-am avut, dar totusi... oare a fost un vis? Deschid pumnul ce il tineam strans langa inima si imi aduc aminte ca asa am inchis ochii cand am cazut in apa.
Raman surprinsa cand vad ca in palma mea se afla putin praf albastrui ce se reflecta in lumina soarelui. Il privesc confuza, intrebandu-ma de unde il am insa nu primesc niciun raspuns.
Ma ridic de pe scaun urmandu-mi instinctul. Ajung in simpla sufragerie privind sub pomul impodobit. Pasii mei rapizi abia se auzeau in scartaieturile podelei reci. Iau in mana mea scrisoarea alba ce se afla sub el, ii privesc plicul si simt cum lacimile incearca sa iasa:
- A fost doar un vis nu? Murmur in timp ce imi repet in minte cuvintele puse pe plic:
¨ In noaptea sfanta a Craciunului.....eu am doar o dorinta.... sa fiu langa tine!.
De la cea mai buna prietena a ta: Anne ¨
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24539 O dorinta....oare se poate indeplini? ( one-shot)
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=22963 Te iubesc, te doresc, doar incerc sa te amagesc!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13236 - vampiri? atunci ai venit la locul cu crini
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=22963 Te iubesc, te doresc, doar incerc sa te amagesc!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13236 - vampiri? atunci ai venit la locul cu crini