Fairy's reflection

[Juliette]

In sfarsit, am terminat de scris. M-am apucat acum juma de ora sa scriu capitolul asta si initial voiam sa fie o scurta batalie, dar m-am razgandit. Am optat pentru ceva mai simplu. Sper sa va placa si bineinteles, astept pareri bune, dar si critici. Ca orice om imperfect, fac si greseli si e normal :">
IceCat, multumesc pentru comentariu! Ma bucur sa aud ca-ti place. Eh, Caleb, vedem, vedem pe parcurs. Multumesc :"> da, trebuie sa mai trag de mine la descriere. Bine, recunosc, capitolul nou pe care o sa-l pun imediat, nu m-am straduit deloc sa scriu cateva randuri, dar o sa exersez si apare pe viitor. Incerc!
oV!K!o, multumesc pentru comentariu! Ma bucur ca-ti place stilul meu, cu toate ca am si greseli T.T eh, fata plangea.. o sa aflati in capitolul urmator, nu cel de astazi, ci de saptamana viitoare. Am zis sa mai tin putin suspansul. Sper ca nu va deranjeaza :D multumesc,multumesc.
Jasmine, din cate stiu eu am voie sa raspund la comentariile cititorilor si stiu ca trebuiesc minim doua randuri ca sa nu fie considerat spam. Eu nu stiu regulamentul la fanfiction, pentru ca nu l-am gasit, dar te asigur ca cel general l-am citit. Nu am mai auzit de asta pana acum, sa nu raspund decat cand pun fragment nou ca fac spam o.O
Enjoy, people ^.^

Capitolul II: Speranţă.

• AparenÅ£ele puteau să înÅŸele chiar ÅŸi pe cel mai bun dintre cei mai buni. Åži asta doar pentru că se foloseau de o mică, dar deÅŸteaptă miÅŸcare. Unii nu realizau pe moment, dar alÅ£ii îşi dădeau seama prea târziu. Oare era vreo diferenţă între cei care realizau pe moment ÅŸi cei care se deÅŸteptau mai târziu? Sigur că exista, pentru că în timpul unei bătălii trebuia să te miÅŸti repede. Nu-Å£i permiteai să pierzi timp ÅŸi asta pentru ca duÅŸmanul te putea lovi pe la spate, terminându-te dintr-o lovitură. ÃŽnsă, durerea fizică nu se putea compara cu cea a sufletului. O durere mult mai îngrozitoare decât cea provocată de un cuÅ£it sau o săgeată înfiptă în piept sau spate. Åži oricât încercai să treci peste un asemenea moment, pur ÅŸi simplu, nu puteai să uiÅ£i. Când îţi reaminteÅŸti, inima primeÅŸte aceeaÅŸi lovitură, dar mai dureroasă decât precedenta.
  - De ce?
  Petalele erau împrăştiate peste tot, încercând să acopere bălţile de sânge. Erau dovezile vizibile ale luptei care tocmai se terminase. Tensiunea se resimţea. Dezamăgirea profundă, tristeţea şi durerea sufletească se puteau citi pe chipul tânărului cu sabia-n mâinile care-i tremurau. Avea capul plecat, privirea spre pâmânt, părul acoperindu-i uşor ochii. Tânăra cu aripile care încetau uşor să mai strălucească şi plină de sânge căzu în genunchi, sabia alunecându-i din mâna dreaptă. Regele zăcea aproape inconştient la câţiva metri distanţă de locul în care se aflau cei doi. Lacrimile nu întârziară să apară.
  - Credeam că mă iubeşti, spuse lovindu-se cu trupul rănit de pământ. Tânărul aruncă sabia şi o privi, neştiind cum să reacţioneze. Se simţea vinovat.
  - Iartă-mă, Niel.
  O luă în braţe şi urlă cu toată forţa, ceilalţi reuşind să spargă zidul protector care avea un alt scop, acela de a-i ţine la distanţă pe toţi.
  - Liam, Liam, trezeşte-te! aproape că strigă, mişcându-l, doar doar ca să se trezească.
  Se trezi dintr-o dată, răsuflând uşurat că totul a fost doar un vis. O amintire neplăcută, dar de care îşi amintea de parcă ar fi fost ieri. Îl privi pe cel care îl trezi, în secunda următoare fâcându-şi apariţia în doar un prosop înfăşurat în jurul trupului o domnişoară frumoasă. Băiatul se abţinu să nu roşească, din reflex întorcându-se cu spatele la ea. Liam pufni în râs, ridicându-se din pat.
  - Aţi înnebunit? O să întârziem. E singura seară când putem să ne distrăm.
  - Nu pleacă clubul, să ştii.
  - Ai chef de glume? spuse uşor nervoasă, pregătindu-se parcă să-l atace.
  - Jarah, Mialyn, încetaţi. Şi te rog, Mialyn, îmbracă-te. Jarah mai are puţin şi o să-i ţâşnească sângele pe nas, zise Liam căutându-şi ceva de îmbrăcat, în timp ce Mialyn privi nedumerită.
  - Ce-a vrut să spună cu asta?
  - Nu mai contează, îi răspunse Jarah ducându-se în bucătărie.
  Liam se apropie de fereastră şi privi multitudinea de lumini care făcea oraşul să strălucească pe timp de noapte. În doar câteva minute, Mialyn si Jarah erau pregătiţi, Liam ieşind primul din apartamentul cu trei camere, locuind într-o zonă rezidenţială, chiar aproape de centrul oraşului.
  Aileen şi Caleb ajunseră la faimosul club, cu toate că Aileen nu avea niciun chef, dar nu putea să refuze oferta fratelui ei, pentru că ştia ce-ar fi urmat să se întâmple dacă refuza o asemenea invitaţie. Aproape că se împiedică când un grup se grăbi să intre cât mai repede, dar un străin o prinse de braţe, ajutându-o să se ridice. Ochii celor doi se întâlniră.
  - Liam, ce faci? întrebă Jarah care-l aştepta la intrare. Nu vii odată?
  - Ba da, zise acesta lăsându-o în urmă pe Aileen, privindu-o încă o dată.