Argint, nu mint, în chihlimbar ~ Alerim's One Shots..

[AlerimxD]

Da, Mirela ^^ Alerim e scris invers xD
Îţi mulţumesc foarte mult pentru comentariul tău la postul ăsta şi de la celelalte :chuu:

Am revenit cu alte încercări... Adică lucruri scrise acum jumătate de an din lipsă de ocupaţie probabil.

Drum pietruit

Sophie mergea pe o potecă îngustă presărată cu pietre felurite. Acolo unde drumul pitoresc se amesteca cu pământul mascat de fire de iarbă fragedă şi cu flori vii, care emanau un miros specific, un copac îşi trăia viaţa de câtiva ani. Crengile sale ramificate erau decorate cu frunze de un verde puternic.

Tânăra privea pirdută spre cerul senin, de un albastru deschis, uniform. Nici un nor pierdut nu se observa pe pata de culoare. Ochii ei închişi la culoare trebuiau să se întunece şi mai mult pentru a rezista luminii orbitoare, astfel încât erau de un negru intens. Părul ei lung era pictat în aceiaşi culoare puternică, iar câteva fire din breton îi atingeau irişii.
Mergea. Mergea înainte, încet, simţind căldura înăbuşitoare şi lumina în care câteva fire de praf se jucau.

Deasupra unui nor

Deasupra norilor şi a speranţelor noastre nemărginite există o lume aparte, unde divinităţile trăiesc libere. Cei de jos îi numesc îngeri, susţinând că sunt cele mai minunate creaturi. Dar ei îşi spun Arieni sau filozofi. Soarele încălzeşte sufletele acestei seminţii în fiecare dimineaţă, amintindu-le Arienilor tot ceea ce trebuie să-i înveţe pe oameni despre Univers.

Păşind prudent printre nori, Chloe. o tânără Ariană, reflecta asupra unor lucruri înalte. „Păşeşte uşor, pentru că tu calci peste visurile lor”, şopti ea şi privi culorile contopite într-o pictură reală. Ei sunt oamenii care trăiesc în vanitate şi care se tem noaptea de ceea ce au devenit. Dar Chloe ştia că noaptea este doar o parte din întreaga zi.


Amândouă ar fi fost nişte proiecte frumoase, dar cred că eu sunt făcută doar pentru lucrări de întindere... mică =]]

Te aÅŸtept...

Ceasul s-a oprit calm şi timpul se scurge parcă mai lent acum. Fiecare moment se prelungeşte puţin. Întunericul nu are sfârşit şi nu pot privi luna nouă. Stelele nu strălucesc deloc când îmi amintesc de tine.

Simţeam cum mă dizolv în molecule când erai aproape de mine. Îţi auzeam vocea tandră şi groasă pe care o recunoşteam de mult timp, dar te priveam pentru prima oară faţă-în-faţă. Bătăile inimii mele acceleraseră şi eram recunoscătoare că pot citi pe buze. Am văzut un zâmbet fugar şi sincer, apoi te-ai aplecat, apropiindu-te extrem de mult, şi m-am pupat. M-ai surprins total.

Nu este nicio luptă şi niciun zbor. Nu pot pierde amintirile şi nici nu le pot refuza. Mai târziu mă întâlnesc cu răsăritul şi-mi voi dori să te îmbrăţişez. Dar aceasta este realitatea. Lumina mă va încălzi după noaptea rece. Împreună vom face faţă acestei zile. Te-am aşteptat o zi, două, trei... nu mai ştiu, le-am pierdut şirul. Te aştept la noapte. Acum trăiesc ziua.


Cea din urmă este mult mai recentă.
Mersi pentru că ai citit şi aştept orice cometariu, critică, nu contează, pentru că sunt binevenite anyway! :yes:
P.S. Data viitoare promit că postez ceva frumos, o povestioară numită "Pentru cea mai scurtă clipă", unul dintre proiectele pentru care m-am dedicat eu trup şi suflet :001_wub:
Xoxo.