26-11-2010, 05:43 PM
So, here they are:
Soarele palid se intrezareste printre norii alburii. Este o zi mohorata de octombrie. Pasarile zboara spre alte lumi, iar gazele plapande, amortite de frig cauta adapost sub stratul de frunze ce stralucesc ca niste monede de aur.
Intr-o casa de la periferia unui oras, un baietel pe nume Josh , de opt ani se joaca in camera sa. Are parul negru, nasul carn, fruntea lata si urechiile mari. Buza de sus este mai mica decat cea de jos, iar atunci cand rade aproape ca nu se mai observa. Dintii sunt mari, degetele lungi, iar spatele arcuit. In camera intra mama sa. Baiatelul se apropie de ea , iar cu un glas dulce o intreba:
-Mami, pot sa merg acum afara?
-Nu, dragul meu ,deoarece… Se opri. Nu stia ce sa ii mai spuna. Se saturase sa il tot minta.
-Scumpule, a venit timpul sa afli adevarul! spuse cu o voce stinsa
-Care adevar, mama?
-Dragul meu, tu la nastere nu ai fost un copil tocmai normal. Cu timpul corpul tau a suferit diverse modificari , iar acum…
-Ajunge!Am inteles!Am stiut ca mereu ti-a fost rusine cu mine!spuse baietelul explodand de nervi
-Dragule, nu asta am vrut sa spun! zise mama incercand sa se disculpe
-Ajunge!M-am saturat de atatea minciuni!Timp de opt ani am fost inconjurat numai de prefacuti cu doua fete!M-am saturat de toti si de toate!M-am saturat de tine!spuse copilul, ura profunda citindu-i-se in ochi
Aceste cuvinte o ranesc profund pe mama. Toate vorbele dure pe care i le adresase sunt precum niste sageti cu otrava ce ii ajungeau pana in abisurile sufletului.Fiecare vorba este asemenea unui cutit ce se rasucea adanc in inima, facand-o sa sangereze puternic.
-Dar…incerca mama sa spuna, insa fu intrerupta de Josh
-Mi-a ajuns!Nu mai vreau sa aud nici un cuvant din partea ta!Voi pleca si te voi lasa sa fi fericita!
Mama simtea ca nu mai avea pamantul sub picioare. Mici cristale izvorara din ochii ei, iar mai apoi se transformara in hohote de lacrimi. Cand lumea ii era mai draga, viata i-a dat o lovitura pe care nu a putut s-o suporte, iar acum platea cu lacrimi marea ei greseala.De ce trebuia sa sufere atata?Ce a facut ca sa merite aceasta soarta?De ce viata e asa de cruda cu ea?Mi si mi de intrebari ii treceau prin cap, dar la nici una nu primea vreun raspuns.Mai intai sotul ei o parasise, iar acum propriul ei copil…Deja era prea mult.Nu mai putea suporta atatea.Amintirile cu ziua in care plecase sotul ei ii invadasera subconstientul si acum o chinuiau.Rauri de lacrimi de sticla siroiau pe fata-i palida, iar mai apoi cadeau pe podeaua rece spargandu-se. Simtea ca incet, dar sigur, tristetea ii acapara intreaga-i fiinta. Cu fiecare clipa, parca se adancea tot mai mult intr-un abis de unde nu mai avea scapare, iar nimeni nu facea nimic sa o salveze.Fu trezita la realitate de cuvantul’’adio’’. Un cuvant la prima vedere atat de scurt si de banal, dar totusi plin de tristete.Baiatul pleca,lasandu-si mama singura si trista in mijlocul camerei reci.Aceasta incerca sa gaseasca o speranta, un motiv sa se ridice de jos,dar stia ca toate vor fi la fel.Lipsita de putere,cu o amara tristete in suflet si cu lacrimi pe obraz realiza ca nimic nu mai are rost.Se simtea trista si dezamagita,iar in sinea sa se intreba de ce viata sa este cladita pe un noian de suferinte.Cauta cu disperare un raspuns,voia sa gaseasca puterea de a spera,dar constata ca nimic nu mai are sens.Viata devenise asemenea unei ambarcatiuni goale,fara pasageri,iar prezentul se transformase intr-un trecut etern.Simtea ca cu fiecare secunda lumea se destrama.Dezamagire,disperare,durere,suferinta si tristete,toate aceste stari se invarteau in capul femeii.Nimic nu mai avea rost pentru ea.Din aceea zi,nu a mai auzit nimic de fiul ei si a continuat sa-si traiasca viata mizerabila,inima fiindu-i incatusata de propriile sentimente,iar singuratatea si tristetea devenindu-i singurele prietene.
M-am zbătut, încercând să găsesc fericirea. Am căzut, negăsind-o. Am încercat să mă ridic, cu gândul la o nouă încercare. Dar acum văd că totul a fost inutil. Această lume crudă, întunecată, nu poate dărui fericire, iar razele calde ale bucuriei şi iubirii sunt rare. Păcat că nu toţi oamenii ştiu să preţuiască darul numit iubire şi îi îndepărtează pe apropiaţii lor, alungând acel sentiment frumos.
De ce nu există cineva care să-mi poată dărui o rază de speranţă, să mă pot ridica din această prăpastie întunecată ?
Mult timp am crezut că va veni vremea când voi fi fericită cu cineva lângă mine, care să ştie să mă aprecieze. Dar am renunţat la aceste gânduri...
Aceste cuvinte crude mi-au sfărmat inima, asemenea unui ghimpe care străpunge pielea. Am fost pusă la pământ de jignirile celor din jurul meu. Şi nu m-am mai putut ridica.
Lacrimi au început să-mi alunece pe obraji. Sunt şi întotdeauna am fost singură. În fiecare zi, casa-mi e goală. Simt cum vălul întunericului mă acoperă. Singurătatea mă amărăşte şi sentimentul de tristeţe-mi pătrunde în corp, îşi face de cap, îmi cutreieră venele, iar apoi ajunge la inimă. Se răspândeşte rapid, asemenea otrăvii. Mă asfixiez cu propia-mi respiraţie. Încerc să scap, să ţip, însă tot ceea ce se aude sunt sunete înăbuşite de tăcerea atroce.
Nimeni nu mă poate scăpa din acest labirint fără sfârşit! Oricât aş înainta, în jurul meu este numai întuneric. Nimeni nu-mi poate dărui fericire! Doar speranţe moarte...
Îmi pun capul pe pernă şi închid ochii. Mâine e o nouă zi. O zi ca toate celelalte...
Având în vedere că amândouă am terminat lucrările, pot spune start vot!
Tristetea unei mame
Soarele palid se intrezareste printre norii alburii. Este o zi mohorata de octombrie. Pasarile zboara spre alte lumi, iar gazele plapande, amortite de frig cauta adapost sub stratul de frunze ce stralucesc ca niste monede de aur.
Intr-o casa de la periferia unui oras, un baietel pe nume Josh , de opt ani se joaca in camera sa. Are parul negru, nasul carn, fruntea lata si urechiile mari. Buza de sus este mai mica decat cea de jos, iar atunci cand rade aproape ca nu se mai observa. Dintii sunt mari, degetele lungi, iar spatele arcuit. In camera intra mama sa. Baiatelul se apropie de ea , iar cu un glas dulce o intreba:
-Mami, pot sa merg acum afara?
-Nu, dragul meu ,deoarece… Se opri. Nu stia ce sa ii mai spuna. Se saturase sa il tot minta.
-Scumpule, a venit timpul sa afli adevarul! spuse cu o voce stinsa
-Care adevar, mama?
-Dragul meu, tu la nastere nu ai fost un copil tocmai normal. Cu timpul corpul tau a suferit diverse modificari , iar acum…
-Ajunge!Am inteles!Am stiut ca mereu ti-a fost rusine cu mine!spuse baietelul explodand de nervi
-Dragule, nu asta am vrut sa spun! zise mama incercand sa se disculpe
-Ajunge!M-am saturat de atatea minciuni!Timp de opt ani am fost inconjurat numai de prefacuti cu doua fete!M-am saturat de toti si de toate!M-am saturat de tine!spuse copilul, ura profunda citindu-i-se in ochi
Aceste cuvinte o ranesc profund pe mama. Toate vorbele dure pe care i le adresase sunt precum niste sageti cu otrava ce ii ajungeau pana in abisurile sufletului.Fiecare vorba este asemenea unui cutit ce se rasucea adanc in inima, facand-o sa sangereze puternic.
-Dar…incerca mama sa spuna, insa fu intrerupta de Josh
-Mi-a ajuns!Nu mai vreau sa aud nici un cuvant din partea ta!Voi pleca si te voi lasa sa fi fericita!
Mama simtea ca nu mai avea pamantul sub picioare. Mici cristale izvorara din ochii ei, iar mai apoi se transformara in hohote de lacrimi. Cand lumea ii era mai draga, viata i-a dat o lovitura pe care nu a putut s-o suporte, iar acum platea cu lacrimi marea ei greseala.De ce trebuia sa sufere atata?Ce a facut ca sa merite aceasta soarta?De ce viata e asa de cruda cu ea?Mi si mi de intrebari ii treceau prin cap, dar la nici una nu primea vreun raspuns.Mai intai sotul ei o parasise, iar acum propriul ei copil…Deja era prea mult.Nu mai putea suporta atatea.Amintirile cu ziua in care plecase sotul ei ii invadasera subconstientul si acum o chinuiau.Rauri de lacrimi de sticla siroiau pe fata-i palida, iar mai apoi cadeau pe podeaua rece spargandu-se. Simtea ca incet, dar sigur, tristetea ii acapara intreaga-i fiinta. Cu fiecare clipa, parca se adancea tot mai mult intr-un abis de unde nu mai avea scapare, iar nimeni nu facea nimic sa o salveze.Fu trezita la realitate de cuvantul’’adio’’. Un cuvant la prima vedere atat de scurt si de banal, dar totusi plin de tristete.Baiatul pleca,lasandu-si mama singura si trista in mijlocul camerei reci.Aceasta incerca sa gaseasca o speranta, un motiv sa se ridice de jos,dar stia ca toate vor fi la fel.Lipsita de putere,cu o amara tristete in suflet si cu lacrimi pe obraz realiza ca nimic nu mai are rost.Se simtea trista si dezamagita,iar in sinea sa se intreba de ce viata sa este cladita pe un noian de suferinte.Cauta cu disperare un raspuns,voia sa gaseasca puterea de a spera,dar constata ca nimic nu mai are sens.Viata devenise asemenea unei ambarcatiuni goale,fara pasageri,iar prezentul se transformase intr-un trecut etern.Simtea ca cu fiecare secunda lumea se destrama.Dezamagire,disperare,durere,suferinta si tristete,toate aceste stari se invarteau in capul femeii.Nimic nu mai avea rost pentru ea.Din aceea zi,nu a mai auzit nimic de fiul ei si a continuat sa-si traiasca viata mizerabila,inima fiindu-i incatusata de propriile sentimente,iar singuratatea si tristetea devenindu-i singurele prietene.
Speranţe moarte.
M-am zbătut, încercând să găsesc fericirea. Am căzut, negăsind-o. Am încercat să mă ridic, cu gândul la o nouă încercare. Dar acum văd că totul a fost inutil. Această lume crudă, întunecată, nu poate dărui fericire, iar razele calde ale bucuriei şi iubirii sunt rare. Păcat că nu toţi oamenii ştiu să preţuiască darul numit iubire şi îi îndepărtează pe apropiaţii lor, alungând acel sentiment frumos.
De ce nu există cineva care să-mi poată dărui o rază de speranţă, să mă pot ridica din această prăpastie întunecată ?
Mult timp am crezut că va veni vremea când voi fi fericită cu cineva lângă mine, care să ştie să mă aprecieze. Dar am renunţat la aceste gânduri...
„ Crezi că cineva te va iubi vreodată ? “
„ Ha, ce idioată. “
„ Ia uite-o şi pe aia! “
Aceste cuvinte crude mi-au sfărmat inima, asemenea unui ghimpe care străpunge pielea. Am fost pusă la pământ de jignirile celor din jurul meu. Şi nu m-am mai putut ridica.
Lacrimi au început să-mi alunece pe obraji. Sunt şi întotdeauna am fost singură. În fiecare zi, casa-mi e goală. Simt cum vălul întunericului mă acoperă. Singurătatea mă amărăşte şi sentimentul de tristeţe-mi pătrunde în corp, îşi face de cap, îmi cutreieră venele, iar apoi ajunge la inimă. Se răspândeşte rapid, asemenea otrăvii. Mă asfixiez cu propia-mi respiraţie. Încerc să scap, să ţip, însă tot ceea ce se aude sunt sunete înăbuşite de tăcerea atroce.
Nimeni nu mă poate scăpa din acest labirint fără sfârşit! Oricât aş înainta, în jurul meu este numai întuneric. Nimeni nu-mi poate dărui fericire! Doar speranţe moarte...
Îmi pun capul pe pernă şi închid ochii. Mâine e o nouă zi. O zi ca toate celelalte...
Având în vedere că amândouă am terminat lucrările, pot spune start vot!
![[Imagine: 212ctp4.gif]](http://i52.tinypic.com/212ctp4.gif)
'Cause you are so beautiful
Nal sumsuiga haneun ne ibseul saranghandanmal oh
'Cause you are so beautiful
Nae geoteman meomulreo(keudae namanui).