20-11-2010, 12:21 AM
Uitati si next- ul :P.
Capitolul 13
Cat de misterios putea fi albastrul noptii si cat de tacut parea a fi praful stralucitor ce il impodobea. In departare se vedea cu cata maretie, luna hipnotica plutea pe mare. Rasuflu usurata, indreptandu- mi privirea spre genunghii acoperiti de nisip, pe care ii aveam stransi la piept. Simt cum mana brunetului imi atinge umarul, invitandu- ma in adapostul nostru. Nu era cine stie ce “ locuinta†, era doar un acoperis deasupra capului, cum s- ar zice. Ma ridic, intrand cu acesta in asa- zisul adapost, lungindu- ma alaturi de el pe o patura din frunze. Aproape cu inima sfarsita il intreb pe brunet:
- Crezi ca o sa ne gaseasca cineva?
Dupa cateva clipe de tacere acesta imi raspunde, incercand sa ma faca sa cred ca este optimist.
- Nu- ti face griji. Pana la urma cineva trebuie sa- si fi dat seama ca lipsim si probabil ca acum ne cauta…
- Dar care sunt sansele sa ne si gaseasca? Daca..
Nu imi termin bine propozitia caci simt cum buzele brunetului se lipesc de ale mele.
- Hai sa ne culcam, imi spune acesta rugandu- ma.
- Dar…
- Sshh, zice punandu- mi degetul aratator pe buze.
Ma intorc cu spatele la el, fiind gata sa plang. Inceputul unei izbucniri nervoase mi- a fost intrerupta de gestul tandru al lui Sasuke. Isi aseaza mana peste talia mea, apropiindu- ma de el. Orice gand mi-a disparut si asa am adormit.
Aud sunetul infernal facut de valurile marii, de pasarile zgomotoase si simt cum nisipul imi biciuieste pielea. Imi placea natura, dar nu intr- atat incat sa dorm sub cerul liber pe nisip, pana la urma. Ma ridic in sezut, trecandu- mi o mana prin par, iar cealalta asezand- o pe ochi. Lumina era prea puternica pentru soarele de dimineata. Oare cat dormisem? Ma uit in jur si observ ca Sasuke nu era langa mine. Ies din “ casa†uitandu- ma prin imprejurimi. Nimic. Totul era pustiu. Cu atat mai bine… chiar simteam nevoia sa fiu un pic singura. Ma asez pe nisipul umed, astfel incat valurile reci ale marii sa- mi atinga usor degetele picioarelor.
Nici nu stiam la ce sa ma mai gandesc: la naufragiu, sau la sentimentele mele pentru brunet. Despre ce simteam eu despre brunet era clar: chiar il iubeam. Ce ma deranja era acea brusca schimbare de caracter pe care o aveam. De cand Hinata imi marturisise ca il place pe Sasuke, intentiile si sentimentele mele fata de el s- au schimbat imediat. De la o simpla atractie la dragoste, iubire sau cum s- o mai fi numi.
La naufragiu lucrurile se complica atat intre mine si brunet, daca amintim scena de la cascada, dar si in legatura cu vietile noastre. Daca nu ne gasea nimeni? Daca aveam sa traim pe acea insula pana la sfarsitul vietii? Oare puteam fi mai pesimista de atat? Trebuia sa ma mai gandesc doar la canibali si scenariul ar fi fost perfect.
Ideile imi sunt intrerupte de o voce foarte cunoscuta mie. Era Sasuke cu aproximativ o duzina de banane in maini. Se apropie de mine, oferindu- mi una.
- Unde ai fost? il intreb curioasa.
- Pai.. prin imrejurimi si pentru niste mancare, imi spune incercand sa fie cat de cat convingator. Cu mine nu tinea. Insa nu aveam de gand sa- I spun nimic momentan.
Desfac banana, cam cruda ce- I drept, insa era mult mai buna decat nimic. Terminam de mancat micul dejun, nici macar de asta nu eram sigura avand in vedere ca nu cunoasteam ora. Eram foarte debusolati, insa asta nu l- a oprit pe brunet sa ma impinge brutal pe nisip, asezandu- se peste mine, incepand sa- mi desfaca nasturii rochitei uzate. Nu aveam chef de nimic in acele momente in care mi- am dat seama ca habar n- aveam ce se va intampla cu noi.
Il indepartez repede de pe mine:
- La asta iti este tie gandul acum? Vrei sa ne- o tragem si gata?! Asa se rezolva totul?! Daca stau sa ma gandesc mai bine tu chiar n- ai nici un stres.
Ma ridic de pe nisip, incepand sa fug. Ciudat era ca desi ma simteam foarte prost nu- mi venea sa plang. Ba chiar nervii mi se intensificau, iar dorinta de a sparge ceva crestea.
Oare cum vom iesi si din asta?
Capitolul 13
Cat de misterios putea fi albastrul noptii si cat de tacut parea a fi praful stralucitor ce il impodobea. In departare se vedea cu cata maretie, luna hipnotica plutea pe mare. Rasuflu usurata, indreptandu- mi privirea spre genunghii acoperiti de nisip, pe care ii aveam stransi la piept. Simt cum mana brunetului imi atinge umarul, invitandu- ma in adapostul nostru. Nu era cine stie ce “ locuinta†, era doar un acoperis deasupra capului, cum s- ar zice. Ma ridic, intrand cu acesta in asa- zisul adapost, lungindu- ma alaturi de el pe o patura din frunze. Aproape cu inima sfarsita il intreb pe brunet:
- Crezi ca o sa ne gaseasca cineva?
Dupa cateva clipe de tacere acesta imi raspunde, incercand sa ma faca sa cred ca este optimist.
- Nu- ti face griji. Pana la urma cineva trebuie sa- si fi dat seama ca lipsim si probabil ca acum ne cauta…
- Dar care sunt sansele sa ne si gaseasca? Daca..
Nu imi termin bine propozitia caci simt cum buzele brunetului se lipesc de ale mele.
- Hai sa ne culcam, imi spune acesta rugandu- ma.
- Dar…
- Sshh, zice punandu- mi degetul aratator pe buze.
Ma intorc cu spatele la el, fiind gata sa plang. Inceputul unei izbucniri nervoase mi- a fost intrerupta de gestul tandru al lui Sasuke. Isi aseaza mana peste talia mea, apropiindu- ma de el. Orice gand mi-a disparut si asa am adormit.
Aud sunetul infernal facut de valurile marii, de pasarile zgomotoase si simt cum nisipul imi biciuieste pielea. Imi placea natura, dar nu intr- atat incat sa dorm sub cerul liber pe nisip, pana la urma. Ma ridic in sezut, trecandu- mi o mana prin par, iar cealalta asezand- o pe ochi. Lumina era prea puternica pentru soarele de dimineata. Oare cat dormisem? Ma uit in jur si observ ca Sasuke nu era langa mine. Ies din “ casa†uitandu- ma prin imprejurimi. Nimic. Totul era pustiu. Cu atat mai bine… chiar simteam nevoia sa fiu un pic singura. Ma asez pe nisipul umed, astfel incat valurile reci ale marii sa- mi atinga usor degetele picioarelor.
Nici nu stiam la ce sa ma mai gandesc: la naufragiu, sau la sentimentele mele pentru brunet. Despre ce simteam eu despre brunet era clar: chiar il iubeam. Ce ma deranja era acea brusca schimbare de caracter pe care o aveam. De cand Hinata imi marturisise ca il place pe Sasuke, intentiile si sentimentele mele fata de el s- au schimbat imediat. De la o simpla atractie la dragoste, iubire sau cum s- o mai fi numi.
La naufragiu lucrurile se complica atat intre mine si brunet, daca amintim scena de la cascada, dar si in legatura cu vietile noastre. Daca nu ne gasea nimeni? Daca aveam sa traim pe acea insula pana la sfarsitul vietii? Oare puteam fi mai pesimista de atat? Trebuia sa ma mai gandesc doar la canibali si scenariul ar fi fost perfect.
Ideile imi sunt intrerupte de o voce foarte cunoscuta mie. Era Sasuke cu aproximativ o duzina de banane in maini. Se apropie de mine, oferindu- mi una.
- Unde ai fost? il intreb curioasa.
- Pai.. prin imrejurimi si pentru niste mancare, imi spune incercand sa fie cat de cat convingator. Cu mine nu tinea. Insa nu aveam de gand sa- I spun nimic momentan.
Desfac banana, cam cruda ce- I drept, insa era mult mai buna decat nimic. Terminam de mancat micul dejun, nici macar de asta nu eram sigura avand in vedere ca nu cunoasteam ora. Eram foarte debusolati, insa asta nu l- a oprit pe brunet sa ma impinge brutal pe nisip, asezandu- se peste mine, incepand sa- mi desfaca nasturii rochitei uzate. Nu aveam chef de nimic in acele momente in care mi- am dat seama ca habar n- aveam ce se va intampla cu noi.
Il indepartez repede de pe mine:
- La asta iti este tie gandul acum? Vrei sa ne- o tragem si gata?! Asa se rezolva totul?! Daca stau sa ma gandesc mai bine tu chiar n- ai nici un stres.
Ma ridic de pe nisip, incepand sa fug. Ciudat era ca desi ma simteam foarte prost nu- mi venea sa plang. Ba chiar nervii mi se intensificau, iar dorinta de a sparge ceva crestea.
Oare cum vom iesi si din asta?
Mi-e foameee!!!