Iubire la suprapreţ

[Teh]

Muuulţumim pentru comentarii * hugs* .


Lectură plăcută!

Capitolul 26

Întotdeauna este nevoie de o a treia parte. Un întreg poate fi format din doar două părţi egale, care să se completeze una pe cealaltă la extreme. Şi totuşi, ajungi într-un anumit moment în care realizezi că nimic nu s-ar fi putut înfăptui fără o influenţă de ordinul trei. Şi atunci, îţi deschizi ochii şi realizezi că totul a fost sub ei, că ar fi trebuit să acţionezi mai devreme dar ai fost reţinut, degeaba şi inutil. Şi nu poţi face decât să mulţumeşti faptului că un întreg de doi, poate primi şi influenţe plăcute din partea unei terţe.

*

Nu îmi pot exprima în cuvinte satisfacţia pe care am avut-o când am intrat în clasa lui Roselyn. Ora începuse, şi dându-mi seama de acest lucru am bătut la uşă, am intrat şi mi-am cerut scuze pentru faptul că deranjam. Fiind o profesoară pe care o cunoşteam destul de bine şi care mă simpatiza într-o oarecare măsură ( de regulă eram preferatul profesorilor, pot fi considerat îngâmfat în orice clipită ), m-a lăsat să intru fără probleme.
- Am venit să îi iau lucrurile lui Roselyn Hope. Nu se simte prea bine şi trebuie să o duc acasă.
M-am scuzat pe un ton atât de mieros încât m-a lăsat să îi iau ghiozdanul fără probleme. Dar nu, nu asta mă făcea să mă simt bine. Ci privirile tuturor, în deosebi a lui Victor Archibald. Mă ucidea cu ochii, deşi încerca să îşi ascundă iritarea şi furia şi totodată… Îngrijorarea. Ceilalţi parcă erau nişte spectatori ai noştri, urmărindu-ne fiecare gest. Adunându-i lucrurile, am prins un moment în care doar eu şi Archibald păream să fim conştienţi de lupta dintre noi doi, i-am zâmbit pe cât de perfid am putut şi i-am rostit uşor, încredinţând că poate citi şi pe buze:
- 1-0 pentru Eric.
Părea că nu îi pică bine replica mea, dar nu am stat să analizez. Eram atât de fericit pentru expresia tâmpită pe care o afişase încât îmi era de ajuns. Pentru moment. Am ieşit victorios din sala de clasă, fiind sigur că am stârnit o grămadă de şuşoteli în urma mea. Oare de ce îmi oferea aceasta o satisfacţie atât de profundă? Roselyn era cu mine acum. Cunoştinţe, prieteni sau orice altceva.
Ziua trecu splendid, frumos, eram pierdut în tot, în amintiri, în peisaj. Adoram toamna, fiind destul de sigur că şi Rose simţea acelaşi lucru. Şi pur şi simplu am fost încântat de orice clipă cu ea. Ploaia, până şi aceasta mă făcea să mă simt bine, chiar dacă aveam să răcesc şi mai rău acum, având în vedere situaţia. Dar nu îmi păsa nici câtuşi de puţin. Eram încă euforic când am lăsat-o pe roşcată acasă, am intrat în apartament şi m-am plimbat de colo-colo, schimbându-mi hainele şi dorind să fac un duş fierbinte. Am avut o surpriză neplăcută pentru că nu curgea apa, era o mică defecţiune astfel încât m-am văzut nevoit să sun pe cineva ce mi-a promis că rezolvă în 10 minute. În tot acest timp mă poziţionasem în canapeaua din sufragerie, Kristin nu era acasă, dar nu mă deranja acest lucru. Nefiind nimic bun de vizionat, începusem să visez iar cu ochii deschişi, imaginea ei fiind prea vie în mintea mea.
Prieteni… Nu? Am putea pur şi simplu să redevenim ca înainte. Să fiu eu şi cu ea. Dar ar fi de ajuns pentru mine, la cât de lacom de ea eram? Nu aveam cum, nu aveam forţa necesară de a o împărţi cu altcineva şi dacă aceasta ar fi dorit să se împace cu Victor? Atunci, ce? Nu aş mai putea nici să mă depărtez de ea, ar părea prea stupid şi totuşi m-ar măcina pe dinăuntru şi nu aş putea suporta să îi văd împreună, să ştiu că se sărută, că se ating şi că el e cu ea. E absurd, poate. Dar nu pot. Gelozia este atât de crudă şi atât de vie în sufletul meu încât cu greu o pot controla. Pe roşcata mea o vreau doar pentru mine. Şi totuşi, trebuie să înţeleg faptul că şi ea are anumite sentimente. Respect acest lucru. Şi totuşi, e mai presus de m ine. Nu vreau să se împace cu el şi dacă ar sta în mâinile mele, niciodată nu s-ar mai întâmpla acest lucru. Archibald este un idiot. Un idiot cu succes, bani, fler, frumuseţe şi popularitate. Genul de băiat perfect pe care oricare dintre noi l-ar detesta. Prefăcut. Nu îl puteam înghiţi. Subiectiv, desigur. Îndrăznise să se apropie de ea.
Şi apoi, ea chiar voia să fim ca înainte. Nu? Normal că voia! Aşa că acesta era primul pas în a-i cuceri inima. Pe cine minţeam? Ea încă îl iubea pe prostul acela de Victor. Cât de mult puteam să îl detest. Ciudat, nici măcar nu îmi făcuse ceva. Ba da. Mi-o furase pe Rose. Nu era de ajuns pentru a-l urî toată viaţa?
În timp ce eu mă gândeam la aceste aspecte, am auzit o bătaie rapidă în uşă. M-am ridicat, absent, întrebându-mă cine naiba ar putea fi. Desigur, cred că îşi uitase Kristin cheia, nu ar fi fost prima dată când ar fi făcut aşa ceva, deşi în ultima vreme mi se părea puţin, foarte puţin, mai cu capul pe umeri. Am oftat, deplasându-mă nu prea entuziasmat şi am deschis uşa, la fel de calm şi liniştit ca şi înainte.
Şi apoi nu am mai ştiut cum să reacţionez.
Rose s-a aruncat în braţele mele atât de rapid că de abia mi-am dat seama că era ea. Nici măcar nu o observasem, parcă, stând acolo la intrare. Nu avusesem timp pentru că de îndată ce s-a deschis uşa aceasta mi-a sărit în braţe. Şi-a împleticit mâinile în jurul trupului meu şi m-a strâns atât de tare încât pentru o secundă am crezut că mi se taie respiraţia. Vocea ei suna atât de panicată şi incontrolabilă, îi tremurau buzele, glasul, mâinile. Am reuşit să o apuc de braţe, să o depărtez uşor, mângâindu-i obrazul în treacăt. Tremura toată. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi ea îmi tot zicea să vin cu ea, repeta într-una cuvântul „ Nate”. Neînţelegând nimic din reacţia ei, aceasta m-a prins de mână, m-a strâns tare şi parcă se proptise acolo, nemaiavând forţa de a se mişca. Am preluat imediat iniţiativa, am mers repede, trântind uşa în urma mea şi în câteva secunde ne-am aflat în apartamentul ei, în camera lui Nate.
Acesta stătea în pat lungit pe burtă şi părea să nu dea nici un semn. Nici unul de viaţă sau orice altceva. Rose a ţipat ceva, dar nu am putut desluşi ce. Era atât de panicată şi începuse să plângă, nereuşind să se mai controleze.
Inima mea începuse şi ea să bată mai tare. Doar acum. Eram înainte doar confuz, nepricepând nimic din ceea ce se întâmpla şi refuzând oricare teorie, fiind absent şi euforic la fel cum fusesem întreaga zi, nefiind însă cu adevărat eu, cel cu picioarele pe pământ. Acum parcă fusesem aruncat în poziţie de drept, înţelegând prea bine ce se petrecea. Şi inima mi se zguduia în piept cu o putere atât de accelerată încât a trebuit să respir adânc, convins de faptul că eu nu aveam aceeaşi reacţie violentă ca şi a roşcatei. M-am uitat la Nate, voiam să îi verific pulsul când ea a început să plângă şi mai tare şi să spună cuvinte pe care de abia le înţelegeam.
- Ce a păţit?! Eric, fă ceva! Nu înţeleg, l-am găsit aşa!
Şi iar parcă suspina şi era greu să se controleze. Voia să se năpustească asupra lui, să se arunce în pat şi să îl zguduie, am văzut asta din reacţiile pe care le avea însă în momentul acela, parcă neprevăzut, s-a împiedicat. Am fost atât de aproape de ea încât am reuşit să o prind, rapid să îi ţin echilibrul şi să o privesc în ochii măriţi, speriaţi, cu lacrimile şiroaie pe obraji. Pielea ei era atât de rece în momentul acesta şi era atât de înspăimântată încât îmi dădea şi mie o oarecare senzaţie de insecuritate. Mă implora să fac ceva, doar uitându-se la mine. Şi părea că se va prăbuşi în orice clipă.
Iar eu nu am mai putut suporta. Era atât de vulnerabilă în această clipă şi atât de greu de controlat. Pentru a putea face ceva, pentru a putea măcar să iau măsuri, să înţeleg cu adevărat ce se întâmpla cu Nate deşi în subconştientul meu eram sigur că acesta doarme buştean. . . Pentru a o controla, şi de fapt pentru a îmi satisface dorinţa aceea ce m-a cuprins atât de subit, ca un vârtej de sentimente. Pentru asta am sărutat-o.
Am prins-o în braţele mele, aceasta încă se zbătea, zguduindu-se puternic şi fără a îmi lăsa o ocazie adevărată de a o ţine sub presiune, de a nu se mai mişca. Dar eu, pur şi simplu neputând suporta, mi-am proptit buzele de ale ei. Eram atât de aproape unul de celălalt şi părea că inima ei bate la fel de tare ca a mea, dacă nu o cu o intensitate chiar mai accentuată decât aceasta. Nu mai puteam respira, nici ea nu părea să o mai facă regulat, eram prinşi în acest act de parcă ar fi fost singurul care conta în acea clipită. Buzele ei reci se încălzeau treptat sub atingerea a lor mele, limba mea s-a strecurat înăuntru uşor, aproape gentil, întâlnind-o pe a ei şi continuând un mic joc ce părea să ne liniştească pe amândoi. Îşi lăsase braţele în jos, închisese ochii, nu se mai zguduia şi părea prinsă în transă, lăsându-se ţinută de braţele mele, fără a protesta, liniştindu-se complet, participând la sărutul iniţiat de mine.
Nu ştiu cât a durat asta. Aş putea spune că ani, dar a fost prea puţin. Aş preciza o secundă, dar nu s-ar încadra nici atunci. A fost ceva nedelimitat de timp, murise acesta, eram doar eu şi cu ea într-o încăpere, fiind fericiţi pentru nu ştiu câtă vreme şi … parcă calmându-ne complet.
Ne-am desprins într-un moment de luciditate, înţelegând că nu era momentul pentru aşa ceva. Mă pregăteam să mă feresc, pentru că eram aproape sigur că mă va pălmui şi va ţipa la mine. Dar aveam deja replica pregătită: Am făcut-o să te calmezi. Şi totuşi, nu a mai fost nevoie de aşa ceva, când se pregătea să izbucnească nervos, un râs s-a auzit în cameră. Ca arşi, fiind luaţi pe nepregătite, ne-am întors privirile spre pat.
Eu nu eram atât de uimit. Nu mă aşteptasem la nimic anume dar eram sigur că motivul de panică a lui Roselyn nu era atât de întemeiat pe cum crezuse ea. Nu ştiu, o simţisem înăuntrul meu. Sau poate că îl cunoşteam prea bine pe Nate şi credeam doar că doarme. Deşi, clar, nu mă aşteptam la asta.
Stătea în pat şi se uita la noi, rânjind prosteşte şi făcându-mă să mă simt, într-o oarecare măsură, ca un idiot. Şi pe de altă parte, eram atât de mulţumit de actul de dinainte încât nu mă mai interesa nimic şi nimeni.
Dar nu eu eram important aici.
Rose încremenise. Nu se putea mişca. Asta a fost pentru câteva secunde, apoi revenindu-şi din acest şoc, s-a deplasat spre pat. Era incredibil de calmă în acest moment. Chipul lui Nate era uşor crispat, parcă luptându-se cu sine de a nu se mişca, îi venea parcă să fugă de acolo, din faţa furiei tacite a surorii lui mai mici. Şi eu eram puţin înfricoşat de reacţie ei. Aşteptam amândoi, ştiu sigur, să reacţioneze violent, verbal sau fizic şi eram destul de surprinşi că se controla pentru moment atât de bine. Faţa ei arăta surprinzător de deranjată, într-un amestec ciudat cu calmitate. Am respirat adânc, urmând-o, pregătindu-mă să opresc orice gest necugetat din partea ei. Fratele ei era pus în gardă.
Şi apoi, atât de nereprevăzut, s-a întâmplat ceva ce nu aşteptasem nici unul dintre noi doi. Încremenisem şi eu într-o oarecare măsură, la fel ca şi el. Nu prevăzusem nici gând aşa ceva. Ea îi sărise în braţe pur şi simplu. Îl strângea foarte tare, sufocându-l, dar el nu se plângea de acest lucru, părea că nu vrea să scape din acea îmbrăţişare de urs.
Eram martor la un moment de soră – frate, pe care doream să îl las în intimitatea lor. Aşa că am ieşit, având însă în minte acea imagine şi nereuşind, nevrând să o şterg. Faţa lui Roselyn atât de contrariată şi toată dragostea pe care o purta faţă de el, şi acesta înconjurându-şi braţele în jurul ei, mângâind-o, cerându-şi scuze pentru această fază, ea rugându-l să nu mai facă niciodată aşa ceva, începând – poate, să plângă iar. Dar eu nu mai aveam forţa necesară să rămân acolo. Era inutilă, prezenţa mea. Pentru că aş fi stricat clipa. Clipă ce le revenea doar celor doi.
Totuşi, ieşind din dormitor, nu am dorit să plec la mine în apartament aşa că m-am poziţionat în bucătărie, făcând nişte floricele. Oricum, momentul putea dura mult, mai ales cât îi cerea ea explicaţii, şi cu Rose putea dura într-adevăr extraordinar de mult. Eram prins cu adevărat în bucătărie, şi cu mintea plecată doar la toate evenimentele de azi. Nu puteam să îmi opresc zâmbetul plin de satisfacţie pe care îl aveam atunci când îmi aminteam de sărutul de mai devreme. Fusese atât de… Zguduitor, plăcut, ameţitor. Voiam să îl reiau. Voiam să o ating iar, să fiu cu ea, să nu contăm decât noi doi.
Bine că am învăţat să nu mai cer imposibilul!
- Ce faci aici?
Tresar. Nu fusesem atent şi nu ştiam că cineva stătea în pragul uşii, privindu-mă.
- Floricele.
A râs. Nate părea destul de OK acum, deşi cred că fusese devastat mai devreme din cauza celor întâmplate, nu se aşteptase ca surioara lui să reacţioneze astfel. Nici eu, de altfel.
- Data viitoare, nu mai fă glume din astea. Ai exagerat.
A oftat, luând bolul cu popcorn.
- Într-adevăr. O să trebuiască să îmi mulţumeşti mai târziu.
Am chicotit.
- Pentru ce?
A ridicat sugestiv din sprâncene, rânjind cu toţi dinţi şi făcându-mă, într-un fel sau altul, să îmi mut privirea de la el. Pentru că citea în mine ca o carte deschisă şi mă făcea să cred că sunt un idiot, pentru simplul fapt că sunt aşa de transparent şi o iubesc atât de mult pe sora lui. Şi apoi, care era problema în a iubi?
Nu a mai răspuns, pentru că amândoi ne dădusem seama la ce se referea şi ne-am întors în sufragerie. Rose schimba programele neliniştită, stând pe canapea şi ferindu-şi ochii de la mine. Asta m-a durut profund. Nate s-a aruncat lângă ea şi eu aproape că am avut o dorinţă ciudată de a scrâşni din dinţi şi de a pleca de acolo.
Venise la mine să o ajut cu fratele ei şi acum, ce? Nu mă mai băga în seamă? Se ferea.
Parcă spusese-i că vrei să revenim la ceea ce fusesem înainte. Eu şi cu tine. PRIETENI. Şi acum chiar nu am cerut nimic altceva, iar tu nu faci altceva decât să îmi dai uşor, elegant şi discret, cu piciorul. Pentru că, acum nu mai sunt de folos. Cred că mi se citeau nervii pe chip, sau poate că nu. Am dat să plec, fără a atenţiona măcar că aveam de gând să fac aşa ceva.
- Unde te duci? şopti Nathiel atât de convingător încât nu m-am mai putut mişca.
- Bagă şi tu filmul acela şi hai să ne uităm.
De când naiba îmi dădea el mie ordine? Prietenii.
Am băgat dvd-ul fără efort, încercând să îl ignor şi, ascultându-l, m-am aşezat pe canapea. Singurul loc liber era lângă Rose. Nu că m-aş fi plâns. El a plecat până la baie şi ne-a anunţat să nu aprindem filmul până nu vine el, ceea ce nu am făcut.
- Mai liniştită? mă adresez pe un ton destul de glacial.
Dă din umeri, parcă neavând cuvinte. La dracu! Ia, taci! Nu zii nimic, ce importanţă are, măcar?
- Scuze… rosti în cele din urmă pe un glas blând, ezitant, fricos. M-a făcut să zâmbesc.
- Pentru?
- Pentru toate astea. Am dat buzna la tine şi am reacţionat aşa… Şi Nate făcea doar glume proaste. Nu vreau să crezi că abuzez de tine şi … De tot ce s-a întâmplat azi. Ştiu că nu am nici un drept şi cred că ar trebui să îmi cer scuze pentru asta. Nu vreau să…
Însă, deja nu mai găsea o exprimare şi atenţiona că urma să se bâlbâie. Am zâmbit şi i-am luat câteva şuviţe de păr între degete, le-am dus spre buze şi le-am sărutat. Ce gest prostesc, poate. Dar am simţit că trebuie să fac acest lucru. Ea nu ştiu dacă mă urmărea.
- Nu mă înţelege greşit, vreau să mă foloseşti. Se uita atât de ameţită la mine încât m-am văzut nevoit să adaug: suntem prieteni, îţi aminteşti? Deşi eu voiam să spun doar că îmi venea să sar pe ea şi să o mănânc, să o îmbrăţişez şi să nu îi mai dau drumul în veci.
Simţeam că totul se întremase între mine şi ea. De parcă revenisem la relaţie de dinainte. De parcă nu exista nici un fel de groapă între mine şi ea, asta era senzaţia pe care o prinsesem şi care nu dădea semne de a mă părăsi curând.
EU ŞI CU EA. La fel ca înainte.
Poate chiar ar trebui să îi mulţumesc lui Nate. A dat drumul la film şi acesta se derula în faţa noastră. Ca în vremurile bune. Eram pierduţi în decor, eu nefiind atât de atent la acţiunea ce se petrecea în faţa ochilor mei ,eram prea ocupat să îi simt căldura corpului roşcatei. Stătea atât de aproape de mine. Şi mirosea atât de frumos. Şi eu eram atât de beat de fericire şi răcit încât nu mai eram conştient de nimic.
Eram mulţumit de cum evoluaseră lucrurile. Şi eram atât de încântat de faptul că aveam aşa o senzaţie de împăcare cu mine, sufletul meu părea liniştit acum şi întrezăream multe speranţe… În ceea ce o privea pe ea. Ea şi cu mine. Poate erau deşarte. Dar măcar ne apropiasem, iar, la stadiul de prieteni. Foarte buni.
Şi… Oh, mă voi gândi altădată la celelalte probleme. Nu acum. Dacă va pune ochii pe vreun alt băiat, mă voi descurca. De data aceasta, îţi jur, Roselyn, nu voi mai lăsa pe nimeni să mi te fure.

Şi parcă adormisem. Mă simţeam atât de bine, mirosul ei era atât de aproape şi parcă stăteam lipiţi unul de celălalt. Nu am idee despre ce era filmul, pentru mine era doar un moment frumos în care reuşeam să readuc la viaţă unele amintiri, combinate cu prezentul