Capcana Morții

[Itsumi]

Part 2...
enjoy! :)



Capitolul 2 - Tradarea part 2




Suspans... mult suspans. Simt cum fiecare clipa este incetinita de inima care imi pulseaza nebuneste. Vreau sa vad cine m-a strigat, vreau sa ies, vreau sa evadez. Sunt singurele lucruri care ma fac sa reactionez asa. Vreau, vreau sa vad cine sau ce se ascunde in spatele usii.
Imi simt cum pasii mei ma duc incet incet spre destinatie. Stiu pare o prostie, inima sa isi doreasca atat de mult, dar corpul sa reactioneze contrar dorintelor posesorului. Gata mai am un pas spre libertatea care ma va duce spre acel moment important din viata mea. Nustiu cat am asteptat, dar sunt sigura ca mai rau decat a fost aici nu poate fi.
Simt cum ultimul pas dus in incaperea surprinzator de slab luminata, incepe sa tremure si sa doreasca sa se intoarca inapoi. Teama aceea de necunoscut pune din nou stapanire pe mine, dar nu imi mai pasa vreau sa cunosc adevarul asa cum este el si nu cum este spus de mintea mea bolnava.
Spre surprinderea mea simt in aer un miros usor intepator de scortisoara amestecata cu un miros dulce de miere. Numai cand inspiri acest aer te face sa te inmoi si sa cazi in genunchi din cauza relaxarii muschilor. Dar nu si eu. Nu voi mai ingenunchia in fata nimanui. Mai bine mor decat sa fiu sclavul unuia.

- Bine ai venit Anais. Incepusem sa imi fac griji ca nu veti mai aparea. Va loc luati loc pe acel scaun.

Simteam ca acea voce este ostila si rece...Stiam ca nu ii va face placere sa vorbeasca cu mine, insa nu aveam de ales. Trebuia sa joc dupa regulile ei. Aceasta voce te poate aduce usor in starea de iritare sau de teama dar mie nu imi produce nici una nici alta. Vreau doar sa clarific lucrurile odata pentru totdeauna.
Scaunul care mi-l oferise era intr-un colt luminat slab iar in celalalt colt al camerei se afla o oglinda. Persoana aceea care imi vorbise statea cu spatele la mine, fiind in centrul acestei incaperi stand in picioare si batand usor enervant din picior.
Putea sa fie o capcana si sa mor pe acel scaun. Mintea mea imi procesa tot felul de variante, insa trebuia sa ma incred in aceea persoana, nu aveam ce sa fac. Trebuia sa ma comformez. Asa ca mai bine iau loc si voi urma sa vad ce se intampla mai departe.

- Asa...acum ca te-ai asezat da-mi voie sa ma prezint. Ma numesc Lia Cantrige si de azi inainte vom lucra impreuna.
Prea multe informatii deja. Nu imi suna a bine, dar nustiam de ce sau cum trebuia sa reactionez. S-a multumit vazandu-ma dand din cap ca un catelus loial si continua mai departe.
- Nu esti prea vorbareata. Nici nu trebuie, mai ales in sarcina pe care noi doua o vom avea de indeplinit. Banuiesc ca ai foarte multe intrebari si crezi ca sunt persoana care iti va spune totul despre cine sau ce ai fost.

Nici de aceasta data nu am putut scoate vreun cuvant. Insa doar un lucru se schimba. Ochii mei numai fugeau aiurea prin camera, dornici sa isi scoata din minte acea camera alba bine impregnata. Acum faceau contact vizual cu aceea fiinta, acea fata care se credea atat de interesanta si de convingatoare incat simteam cum sangele imi clocoteste.
- Din nou nu spui nimic...off...Chiar ma dezamagesti. Se pare ca nu vrei cu adevarat sa stii cine ai fost, de ce ai ajuns aici. Nimic din toate astea. Ce pacat. Poate esti impacata cu sine, ca nustii nimic.
Gata...fata aceasta Lia, intrecuse orice limita a bunului simt si imi doream sa o ucid, sa o strang de gat. Cum isi putea inchipui ca nu imi doresc sa stiu despre mine. Oare cum s-ar simti ea, daca s-ar trezi brusc intr-o camera alba inchisa? Oare i-ar conveni? Si mai spune ca eu tac. Vrea sa vorbesc voi vorbi, insa chiar si eu sunt speriata de vocea mea ciudat de limpede asemenea unui rau lin.

- Te inseli, Lia. Imi doresc foarte mult sa stiu cine sunt si ce am fost sau cum am ajuns aici. Asa ca numai lua tu decizii si pentru mine.
- Se pare ca printesa a prins in sfarsit glas. Prea bine Anais...Vrei sa stii cine esti atunci iti voi spune doar o particica mica...prin a-ti spune ca nu esti om.
In acel moment am simtit cum toata lumea mea se prabuseste. Cum putea acea individa sa imi spuna ca nu sunt om. Simteam sangele care curgea lin si fierbinte prin tot corpul, imi simteam inima batand nebuneste. Aveam ganduri, sentimente de ura, de dispret de orice. Daca aceste lucruri nu sunt caracteristicile unei fiinte vii atunci care sunt?
- Nu te cred! Spui numai minciuni.
Ridicarea tonului meu probabil ca a surprins-o si chiar spre surpinderea mea nu a deranjat-o. Din contra mi-a ranjit cu un zambet diabolic si mi-a spus incet...
- Rabdare Anais Laysia Iss...rabdare...