15-11-2010, 07:06 PM
Draga jurnalule,
Astazi a fost o zi ca oricare alta. Nimic special de notat. Ma trezesc la sapte si ma pregatesc pentru scoala. Era un frig afara, imi parea rau ca nu am ascultat- o pe mama sa- mi iau caciula. Orele au decurs normal. Pe aproape tot parcursul zilei eu eram adormita, motaind cu capul pe banca. Deja intram in depresie. In ora de matematica imi amintisem de o emisune care explica care este scopul tristetii. Si constatam ca ma incadram foarte bine in randul oamenilor tristi. Simteam ca explodez daca nu voi ajunge mai repede acasa. Nu am putut trece cu vederea ultima ora, cea de sport in care am luat o tranta de toata frumusetea. Ajung acasa intr- un sfarsit, asezandu- ma la masa, apucandu- ma plansul, vazand ce am in farfurie. Ma saturasem de cartofi prajiti, fieti, copti, salata de cartofi. Ma saturasem de un regim idiot pe care trebuie sa- l mai tin inca trei- patru luni. Mananc vreo trei cartofi si ma duc in camera mea. Eram singura acasa, exceptandu- l pe fratele meu mai mic. Aprind calculatorul si incep sa- mi pierd timpul vorbind pe mess. Vroiam atat de mult sa deschid un caiet si sa invat macar doua randuri, insa sila ce o aveam nu ma lasa. Eram si chiar acum sunt satula de invatat. Si asa acum scriu aici, ma gandesc daca sa pun virgula sau nu... daca sa pun puncte de suspensie, sau cat mai am pana sa termin " descarcarea" . Constat ca m- a ajutat foarte mult, ba chiar am reusit sa ma eliberez putin de stres.. poate acum va intrebati ce stres are un copil de paisprezece ani.. sincer, nu stiu cum sa va raspund sau sa imi raspund, insa cert este ca ma simt aiurea. Ma intreb oare cate persoane mai sunt in starea mea acum? Cu siguranta multe...
Nici n- aveti idee cat de mult m- a ajutat ...
Astazi a fost o zi ca oricare alta. Nimic special de notat. Ma trezesc la sapte si ma pregatesc pentru scoala. Era un frig afara, imi parea rau ca nu am ascultat- o pe mama sa- mi iau caciula. Orele au decurs normal. Pe aproape tot parcursul zilei eu eram adormita, motaind cu capul pe banca. Deja intram in depresie. In ora de matematica imi amintisem de o emisune care explica care este scopul tristetii. Si constatam ca ma incadram foarte bine in randul oamenilor tristi. Simteam ca explodez daca nu voi ajunge mai repede acasa. Nu am putut trece cu vederea ultima ora, cea de sport in care am luat o tranta de toata frumusetea. Ajung acasa intr- un sfarsit, asezandu- ma la masa, apucandu- ma plansul, vazand ce am in farfurie. Ma saturasem de cartofi prajiti, fieti, copti, salata de cartofi. Ma saturasem de un regim idiot pe care trebuie sa- l mai tin inca trei- patru luni. Mananc vreo trei cartofi si ma duc in camera mea. Eram singura acasa, exceptandu- l pe fratele meu mai mic. Aprind calculatorul si incep sa- mi pierd timpul vorbind pe mess. Vroiam atat de mult sa deschid un caiet si sa invat macar doua randuri, insa sila ce o aveam nu ma lasa. Eram si chiar acum sunt satula de invatat. Si asa acum scriu aici, ma gandesc daca sa pun virgula sau nu... daca sa pun puncte de suspensie, sau cat mai am pana sa termin " descarcarea" . Constat ca m- a ajutat foarte mult, ba chiar am reusit sa ma eliberez putin de stres.. poate acum va intrebati ce stres are un copil de paisprezece ani.. sincer, nu stiu cum sa va raspund sau sa imi raspund, insa cert este ca ma simt aiurea. Ma intreb oare cate persoane mai sunt in starea mea acum? Cu siguranta multe...
Nici n- aveti idee cat de mult m- a ajutat ...
Mi-e foameee!!!