Capcana Morții

[Itsumi]

Wow ce de commenturi..Arrigato gozaimasu! Ma bucur foarte mult sa aud ca va place :X
Micutsa, Marina and Assyria..thx..a lot
Asa cum ati sperat, am adus o noua continuare..Sper sa va placa.
Enjoy!



Capitolul 2 - Tradarea part 1




Este atat de usor sa vrajesti lumea cu inocenta ta, cu naivitatea ta si sa nu stii niciodata ce se ascunde defapt sub acea masca. Te poate fraieri foarte usor oricine, iar tu cu acea buna credinta, si inima mare esti ranita la fel ca o pasare maiastra careia i se frang aripile mult prea devreme. Speram ca voi cunoaste altfel lumea aceea...mereu ma gandeam cum ar fi daca as fi facut altfel...insa din pacate nu exista loc de intors iar faptele trebuie asumate indiferent de urmarile ei.
Numele meu parca este predestinat acestui destin pe care il am eu. Nu imi place nimic, decat ca simt ca am o gaura imensa in piept si imi doresc doar sa plang si sa uit ca exist pe acest pamant. Nu suport sa imi faca cineva observatie mai ales acum cand sunt atat de vulnerabila. Stiu pare o prostie dar un lucru ca acesta te marcheaza poate chiar pe viata.
Eu numai stiu ce inseamna prietenia, iubirea stiu doar ce inseamna tradarea. Stiu ca cineva m-a tradat si m-a folosit. Numai asa puteam sa ajung in aceasta camera alba. Atat de pura, de inocenta la fel ca mine. Lacrimile care nu inceteaza necontenit sa mai curga, au urmari drastice pe chipul meu, pe sufletul meu. Eu credeam in acea iubire pura care va veni si nu te va parasi niciodata, poate chiar si acea prietenie stransa care nu se rupe nici dincolo de moarte. Din pacate insa, aceste lucruri sunt numai povesti, iar realitatea este cu totul alta. Nimeni nu este perfect, si nimeni nu cere nimanui acest lucru, insa atunci cand injunghii un prieten care te credea prietenul sau prietena ta cea mai buna atunci lucrurile se schimba foarte mult.
Cu ce am gresit eu oare sa ajung prizoniera in propria mea lume? Amintirile mi-au fost sterse, tot ce aveam mai scump pe lume mi-a fost luat. Imi doresc sa fug, sa evadez, dar unde? Am doar un nume, auzit printr-o soapta care nu m-a mai vizitat din acea zi, ora, minut. E gresit sa speri in oameni? Oare exista un pret pe care noi toti trebuie sa il platim pentru a fi fericiti in aceasta viata mizera, plina de probleme si minciuni. De capcane care se zaresc la tot pasul, de prietenii false care aduc spre pierzanie?
Poate naivitatea mea, sau bunatatea mea au adus aceste lucruri, si astfel m-am facut singura prizoniera, dar gata mi-a ajuns. De acum, imi fac o promisiune mie, si camerei stralucitor de albe.

Jur, ca nu voi mai crede niciodata in oameni, ca sunt doar niste masinarii de interes, iar eu la fel ca ceilalti imi voi urmari scopul indeaproape fara a ma abate de la destinul meu.


Acum imi mai ramane, doar libertatea aceea sa imi fie oferita. Aici prinsa in aceasta capcana alba ma simt cum tot ce am trait pana acum este o minciuna. Nimic nu este intamplator, la fel cum am ajuns eu aici. Nu vreau sa fiu rea, sau altfel insa ma voi schimba de acum inainte. Nimeni nu imi va mai sta in cale vreodata. Nu voi mai ajunge bataia de joc a nimanui, iar cel care m-a inchis aici nu va mai avea multa liniste pana il voi gasi si il voi ucide.
Ce se aude? Oare mintea mea o ia iar razna? Ma intorc si observ acea imagine care imi tresalta inima de fericire si de uimire. Usa alba s-a deshis, iar eu am libertatea sa ma duc si sa evadez de aici. Si daca este o capcana, oare voi cadea in ea din nou? Acum insa chiar nu imi va mai pasa, chiar daca voi cadea ma voi ridica singura deoarece toata baza este in mine.

- Anais, mai repede! Nu am toata ziua la dispozitie!

Oare a cui o voce a fi, insa exista doar o cale de a afla, si nu voi da inapoi. Imi voi urma drumul fara ocolisuri si poate asa voi redescoperi cine sau ce am fost eu, si imi voi afla viata care a fost dinaintea acestei capcane inselatoare in care eu am cazut asemeni unei lebede tradate de alta lebada.