06-11-2010, 08:29 PM
Uitati capitolul 10.. s- ar putea sa fie ultimul .. depinde de voi.. :)
Capitolul 10
Am tresarit atunci cand mana lui a facut contact cu primul nasture al rochiei mele. Apoi cu al doilea, al treilea si tot asa pana cand i- a desfacut pe toti. Imi inlatura rochia uda, si ma aseaza pe pat, el punandu- se deasupra mea. Ma priveste temator in ochi. Ii zambesc dulce, dupa care imi indrept mainile spre pantalonii lui, indepartandu- i. Incep sa- I managai usor si delicat pieptul si umerii. Ma simteam ciudat, ma simteam de parca as fi facut ceva gresit. Stiam ca gresesc, stiam ca eram cea mai egoista persoana. Desi stiam ca il voi rani, ca ii voi frange inima, il lasam sa ma atinga, sa- mi sarute gatul, plin cu sperante ca dupa aceasta “ etapa†, voi incerca sa- l iubesc. Cat as vrea sa tin la el, cat as vrea sa- l iubesc, daca nu cat de mult ma iubeste el , macar cat jumatate din dragostea lui. Am venit aici cu scopul de a ma regasi, insa de ce simt ca ma pierd din ce in ce mai mult, de ce simt cum lacrimile au inceput sa- mi brazdeze fata?
Imi iau mana dreapta de pe spatele lui, si mi- o pun peste fata, iar cu cealalta ii imping usor pieptul.
- Iarta- ma, ii spun soptit, ca mai apoi sa adaug ridicand vocea, nu pot… nu pot!
Se uita uimit la mine. Avea si de ce. Adica eu, care imi dorisem sa il am cat mai repede, iar acum cand am ocazia sa il fac al meu, dau speriata un pas inapoi.
- Nu e vina ta… e numai vina mea, ii spun stergandu- mi lacrimile, ghemuindu- ma si luandu- mi corpul in brate.
Ma asteptam sa tipe, sa plece nervos, sau sa ma jigneasca in toate felurile. Insa, el nu a facut nimic din ce am spus mai sus. El a venit sovaind spre mine, lunadu- ma in brate. Cat de multa nevoie aveam, dar cat de multa nevoie aveam de doua brate care sa ma stranga la piept… iar el mi le- a oferit.
- Nu trebuie sa- ti para rau, imi spune apropiindu- se de urechea mea.
Nu stiu de ce nu m- am indragostit de acest om. Era atat de bland, intelegator, ma sprijinea fara sa vrea ceva in schimb… sa nu mai vorbim de aspectul fizic.
Nici eu nu stiam de ce nu am putut continua… poate pentru ca imi pasa de el. Dar prin faptul ca imi pasa de el, nu am ajuns sa simt ceva, macar cat de mic pentru Sasuke? Cat mi- as dori sa fie asa, cat mi- as dori sa fi ajuns sa incep sa- l iubesc. Zambesc, intorcandu- mi fata plina de lacrimi spre el. Imi zambeste la randul lui plin de intelegere. Ma apropii usor de fata lui, sarutandu- l apasat, dupa care imi asez capul sub barbia lui.
Ma simteam bine, in sfarsit ma simteam bine. Acum puteam rasufla liber, in ciuda furtunii ce se auzea de afara, care imi crea o anumita stare de frica, insa nu indeajuns de mare ca sa- mi acopere fericirea regasirii propriei persoane.
Cand aproape adormisem, aud un sunet puternic foarte aproape de noi. Ma ridic automat in sezut, in acelasi timp cu Sasuke.
-Ce s- a auzit? Il intreb pe brunet ridicandu- ma din pat, imbracandu- ma cu aceeasi rochie uda si alba, el luandu- si pantalonii.
Nu mi- a raspuns. Se grabea sa ajunga cat mai repede pe punte. Aproape ii vedeam disperarea din ochii negri.
Am ajuns pe punte, iar spre disperarea noastra, eram la o distanta considerabila de mal si continuam sa ne indepartam din ce in ce mai mult. Il vad pe Sasuke cum incepe sa fuga spre cabina de comanda, mai exact spre carma, eu urmandu- l speriata. Da! Eram speriata, pentru prima oara imi era cu adevarat frica. Frica pentru viata mea si.. pentru viata lui. Vad cum Sasuke incearca exasperat sa pastreze controlul navei. In zadar insa. Eram in larg iar curentii si valurile marii nu ne lasau sa inaintam spre tarm. Vad cum valurile ingrozitoare , parca gigantice se sparg cu brutalitate de punte. Brunetul se daduse batut; nu se mai impotrivea frutunii. Furioasa, ii zic tipand:
- Te dai batut asa de repede?! Vrei sa murim impreuna?! dupa care ma indrept spre carma, incercand macar sa o misc.
- Nu mi- ar displacea sa murim impreuna, spune el ridicandu- si mana uitandu- se atent la ea. Perfect; deja intrase in acea stare de dinaintea mortii. Insa eu negam, nu puteam muri. Pur si simplu negam moartea.
- Eu vreau sa traim impreuna! Ii zic, luandu- l in brate, acesta luandu- ma si el la randul lui.
Ce tot vorbeam? Nu mai aveam nicio sansa de supravietuire. Simt cum apa rece imi atinge picioarele. Vasul incepea sa se inunde.
In acel intuneric de nepatruns, numai niste forme pale si negre ale corpurilor noastre se mai vedeau. Nivelul apei crestea rapid, foarte rapid, deja apa imi ajunsese pana la talie.
- Cel putin.. vom muri impreuna ii zic brunetului, punandu- mi capul pe pieptul lui.
- Ce sfarsit tragic.. doi oameni se inneaca impreuna pe un vas, imi spune asezandu- mi mana pe par, apropiindu- ma mai mult de el.
Desi stiam ca sunt la un pas de moarte, ma simteam bine. Stiam ca voi muri impreuna cu el, impreuna cu…
- Doi oameni care se iubesc, ii spun cu disperare, atunci cand apa ajunsese aproape de gurile noastre, ca mai apoi sa fim invaluiti cu totul de apa de ghiata.
Nu simteam nimic. Doar il vedeam pe el zambindu- mi. Parul il avea ravasit, iar ochii negri ii straluceau, la fel ca si ai mei. Ne apropiem din ce in ce mai mult, oferindu- ne ultimul si cel mai dulce sarut. Atat ochii mei cat si ai lui, incep a varsa lacrimi.
Intrerupem sarutul si ne luam din nou in brate.
La un pas de moarte mi- am dat seama ca- l iubesc.
Un posibil : SFARSIT...
Capitolul 10
Am tresarit atunci cand mana lui a facut contact cu primul nasture al rochiei mele. Apoi cu al doilea, al treilea si tot asa pana cand i- a desfacut pe toti. Imi inlatura rochia uda, si ma aseaza pe pat, el punandu- se deasupra mea. Ma priveste temator in ochi. Ii zambesc dulce, dupa care imi indrept mainile spre pantalonii lui, indepartandu- i. Incep sa- I managai usor si delicat pieptul si umerii. Ma simteam ciudat, ma simteam de parca as fi facut ceva gresit. Stiam ca gresesc, stiam ca eram cea mai egoista persoana. Desi stiam ca il voi rani, ca ii voi frange inima, il lasam sa ma atinga, sa- mi sarute gatul, plin cu sperante ca dupa aceasta “ etapa†, voi incerca sa- l iubesc. Cat as vrea sa tin la el, cat as vrea sa- l iubesc, daca nu cat de mult ma iubeste el , macar cat jumatate din dragostea lui. Am venit aici cu scopul de a ma regasi, insa de ce simt ca ma pierd din ce in ce mai mult, de ce simt cum lacrimile au inceput sa- mi brazdeze fata?
Imi iau mana dreapta de pe spatele lui, si mi- o pun peste fata, iar cu cealalta ii imping usor pieptul.
- Iarta- ma, ii spun soptit, ca mai apoi sa adaug ridicand vocea, nu pot… nu pot!
Se uita uimit la mine. Avea si de ce. Adica eu, care imi dorisem sa il am cat mai repede, iar acum cand am ocazia sa il fac al meu, dau speriata un pas inapoi.
- Nu e vina ta… e numai vina mea, ii spun stergandu- mi lacrimile, ghemuindu- ma si luandu- mi corpul in brate.
Ma asteptam sa tipe, sa plece nervos, sau sa ma jigneasca in toate felurile. Insa, el nu a facut nimic din ce am spus mai sus. El a venit sovaind spre mine, lunadu- ma in brate. Cat de multa nevoie aveam, dar cat de multa nevoie aveam de doua brate care sa ma stranga la piept… iar el mi le- a oferit.
- Nu trebuie sa- ti para rau, imi spune apropiindu- se de urechea mea.
Nu stiu de ce nu m- am indragostit de acest om. Era atat de bland, intelegator, ma sprijinea fara sa vrea ceva in schimb… sa nu mai vorbim de aspectul fizic.
Nici eu nu stiam de ce nu am putut continua… poate pentru ca imi pasa de el. Dar prin faptul ca imi pasa de el, nu am ajuns sa simt ceva, macar cat de mic pentru Sasuke? Cat mi- as dori sa fie asa, cat mi- as dori sa fi ajuns sa incep sa- l iubesc. Zambesc, intorcandu- mi fata plina de lacrimi spre el. Imi zambeste la randul lui plin de intelegere. Ma apropii usor de fata lui, sarutandu- l apasat, dupa care imi asez capul sub barbia lui.
Ma simteam bine, in sfarsit ma simteam bine. Acum puteam rasufla liber, in ciuda furtunii ce se auzea de afara, care imi crea o anumita stare de frica, insa nu indeajuns de mare ca sa- mi acopere fericirea regasirii propriei persoane.
Cand aproape adormisem, aud un sunet puternic foarte aproape de noi. Ma ridic automat in sezut, in acelasi timp cu Sasuke.
-Ce s- a auzit? Il intreb pe brunet ridicandu- ma din pat, imbracandu- ma cu aceeasi rochie uda si alba, el luandu- si pantalonii.
Nu mi- a raspuns. Se grabea sa ajunga cat mai repede pe punte. Aproape ii vedeam disperarea din ochii negri.
Am ajuns pe punte, iar spre disperarea noastra, eram la o distanta considerabila de mal si continuam sa ne indepartam din ce in ce mai mult. Il vad pe Sasuke cum incepe sa fuga spre cabina de comanda, mai exact spre carma, eu urmandu- l speriata. Da! Eram speriata, pentru prima oara imi era cu adevarat frica. Frica pentru viata mea si.. pentru viata lui. Vad cum Sasuke incearca exasperat sa pastreze controlul navei. In zadar insa. Eram in larg iar curentii si valurile marii nu ne lasau sa inaintam spre tarm. Vad cum valurile ingrozitoare , parca gigantice se sparg cu brutalitate de punte. Brunetul se daduse batut; nu se mai impotrivea frutunii. Furioasa, ii zic tipand:
- Te dai batut asa de repede?! Vrei sa murim impreuna?! dupa care ma indrept spre carma, incercand macar sa o misc.
- Nu mi- ar displacea sa murim impreuna, spune el ridicandu- si mana uitandu- se atent la ea. Perfect; deja intrase in acea stare de dinaintea mortii. Insa eu negam, nu puteam muri. Pur si simplu negam moartea.
- Eu vreau sa traim impreuna! Ii zic, luandu- l in brate, acesta luandu- ma si el la randul lui.
Ce tot vorbeam? Nu mai aveam nicio sansa de supravietuire. Simt cum apa rece imi atinge picioarele. Vasul incepea sa se inunde.
In acel intuneric de nepatruns, numai niste forme pale si negre ale corpurilor noastre se mai vedeau. Nivelul apei crestea rapid, foarte rapid, deja apa imi ajunsese pana la talie.
- Cel putin.. vom muri impreuna ii zic brunetului, punandu- mi capul pe pieptul lui.
- Ce sfarsit tragic.. doi oameni se inneaca impreuna pe un vas, imi spune asezandu- mi mana pe par, apropiindu- ma mai mult de el.
Desi stiam ca sunt la un pas de moarte, ma simteam bine. Stiam ca voi muri impreuna cu el, impreuna cu…
- Doi oameni care se iubesc, ii spun cu disperare, atunci cand apa ajunsese aproape de gurile noastre, ca mai apoi sa fim invaluiti cu totul de apa de ghiata.
Nu simteam nimic. Doar il vedeam pe el zambindu- mi. Parul il avea ravasit, iar ochii negri ii straluceau, la fel ca si ai mei. Ne apropiem din ce in ce mai mult, oferindu- ne ultimul si cel mai dulce sarut. Atat ochii mei cat si ai lui, incep a varsa lacrimi.
Intrerupem sarutul si ne luam din nou in brate.
La un pas de moarte mi- am dat seama ca- l iubesc.
Un posibil : SFARSIT...
Mi-e foameee!!!