Plansa dragostei

[Layla.]

Din pacate, Miranda ^_^ nu mai este partea din acest fic. Eu am rugat-o sa ma lase sa-l continui singura.
Disclamer:Nu detinem nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto,( inafara de cele create de noi) creat de Masashi Kishimoto si nu facem profit de pe urma personajelor/intamplarilor.

Cap .1 Trecutul din prezent


-Tati nu mai da! Te implor!
Atat imi amintesc . Apoi m-am trezit in camera de oaspeti. Dormisem, cred ca, ultima oara pe un pat adevarat pentru mult timp . Mama imi era la cap si plangea. Am vrut sa ma ridic dar imi era imposibil. Nu mai puteam M-am uitat la palmele mele.Erau rosii. Pe maini aveam urme mari de lovituri. Eram vanata si rosie peste tot. Am strigat-o pe mama . Am auzit doar cum s-a oprit din plans cand mi-a auzit vocea apoi a strigat spre cineva :
-S-a trezit! In sfarsit! Si in glasul ei se auzea bucuria ca m–am trezit.
Apoi a venit la mine si a inceput sa-mi maingaie parul. Mama era o femeie blanda si ii
semanam mult . Avea parul roz, pielea alba si fina. Doar ochii erau diferiti. Ai mei sunt verzi, ca iarba proaspata, ai ei erau caprui ca ciocolata.
Am vazut cum matusa mea , Sango, a intrat in camera impreuna cu pisica ei de care era nedespartita, Kirara. Matusa era asistenta la spitalul din satul meu, Konoha si se ocupa de cazuri grave, cum , peste putin timp aveam sa aflu ca am fost si eu. Dar mama nu a vrut sa ma duca la spital.
M-am intors spre mama si am intrebat-o:
- El unde e? intreb in timp ce im glasul meu se simte o dara de ura.
- Stai linistita, a plecat ieri… incearca mama sa ma linisteasca dar in zadar.
- Dar el pleaca numai la inceput de saptamana, iar atunci era sambata…
- Da , ai stat 3 zile in pat fara sa te trezesti.
- Si scoala?
- Am vorbit eu cu diriginta si i-am zis ca nu poti ajunge pt ca suntem la tara .
- Eu ce fac cand se intoarce?
- Deocamdata vreau sa stii doar atat…te-a mutat in pod.
- Unde? In pod? Si pe ce ar trebui sa dorm ?
- Ti-am facut un pat acolo, daca se poate numi asa, din fan …
Deodata , cand mi-am intors capul spre mama am vazut ca era putin vanata la unul dintre ochi. Era clar. Imi luase apararea deci se alesese si ea cu o bataie de la tata. Sincera sa fiu el era un om bun, dar nu cu noi. El nu a fost mereu asa. Cand eram mica era un om bun…nu era cu bataia sau cu bautura. Dar s-a schimbat deodata. Mai exact dupa ce a fost concediat. Cel mai rau durea faptul ca pana acum il iubisem....dar dupa asta a disparut toata iubirea, iar in locul ei a venit ura. Acea ura profunda pe care nu o poti simti decat de cateva ori in viata. Eu imi uram tatal. Pana acum nu am vrut sa recunosc. Dar era devarat. Il uram si nimeni nu avea cum sa mai schimbe asta decat el…dar cu greu…dar ii era si lui imposibil daca ma gandesc putin. Nu am inteles-o pe mama niciodata. De ce ramane cu el desi ne-am transformat in sacii lui de box? Un raspuns simplu: Il iubea si nu vedea viata fara el cu toate ca facea ce facea .Adevarata dragoste nu a cunoscut niciodata masura. Asa era si in cazul lor…mai bine zis al mamei.
Citisem mai de mult intr-o carte ca in dragoste drumul nu este niciodata drept: exista doar suisuri si coborasuri. Iar mama era in cadere libera…numai ca nu vroia sa recunoasca. Imi era mila de ea… Ea il iubea iar el era un idiot care isi batea joc de sentimentele ei. Pacat ca nu realiza. Asta face inconstienta din om….
Acum tot ce aveam de facut era sa imi traiesc viata in batai si cu dragostea mamei care era in stare sa ia bataie de la tata doar ca sa-mi cumpere mie o bluza …Cata tristete exista in inima mea mica si plina pana la rasuflu de ura. De ura neagra si pacatoasa care imi mananca firavul meu suflet. Ura pe care o simteam pt omul care il numeam “tata”.
Stau cu capul in alta directie decat mama, nu vreau sa vad cum arata. Sa ma simt iar vinovata pt. ce a patit.dar asa se intampla de fiecare data. Sincer, pana acum nu ma mai batuse atat de rau. Dar probabil acel 8 la matematica nu l-a multumit.
Au trecut 4 zile…trebuie sa apara din moment in moment. Imi e frica de ce se va intampla.Mama era langa mine si incerca sa ma linisteasc spunandu-mi ca totul va fi bine. Nu prea reusea. Usa se deschide incet… ii zaresc ochii. Acei ochi verzi …care de obicei erau reci…acum erau altfel…aveau o calura in ei…nu stiu ce era diferit…ba da…stiu…era treaz . Era atat de bine cand e treaz dar din pacate in inima mea se gasea o parte care e constienta ca nu va i mereu asa.Ca iar o sa bea, ca iar o sa ma bata.
Ne imbratisa pe mine si pe mama cu caldura pe care credeam ca o pierduse. Deodata , de la spate scoate o cutie si o pune jos. Desi si-a amintit. In acea saptamana fusese ziua mea. Implinisem 13 ani. Din cutie iesi o faptura mica….cat un ghemotoc negru, ca abanosul, pufos ca o pana , si dulce, atat de dulce….imi sari in brate incepand sa-mi miroasa frata cu botisorul ei nergu si umed.Era un catelus…sau mai bine zis o catelusa . Avand in vedere ca stateam la casa l-am intrebat pe tata unde va locui micul ghemotoc. Il putea da afara, dar venea iarna. Deja fulgii cristalini de zapada incepusera sa cada si-mi era mila de saracul ghemotoc. Seara trecu. La masa tata ne povesti din nou ce mai facuse prin strainatate si ce mai vazuse pe acolo. Era ca de mai demult. Toti 3 asezati la masa…exact cum imi aminteam. Deodata , mama se ridica si ne spune sa ne tinem bine pentru ca ne va anunta ceva important:
- Dragii mei, sunt insarcinata !
------------------------------------------------------------------------
Soo…asta e pentru inceput…acum o asteptam pe andreea cu next-ul de sapt viitoare