01-11-2010, 10:38 PM
Multumesc pentru comenturi little crazy and Marina...Stiu ca..*micile mele greseli sunt virgulitele* mereu le-am avut. Insa sper sa ma corectez :)
Deoarece maine nu voi avea timp sa postez, *am multe teste T_T*...am venit mai repede cu primul capitol.
Sper sa va placa..
Enjoy!
Capitolul 1 - Amintirile...
”Te astept sa vii...
Sa te intorci la mine,
Numai aici, ne va fi cel mai bine..
Mirabela Dauer - Te astept sa vii
Altadata...ce cuvant gol, care nu iti exprima nici un sentiment, decat de dezamagire. Simti cum viata, sufletul, numai conteaza, atata timp cat a fost amanat pentru alt timp, alta data...
Eu am asteptat, atata timp sa te intorci la mine, stiind ca impreuna vom trece peste orice greutate a vietii, impreuna fiind o forta invincibila. Insa tu ai decis sa imi calci in picioare inima, sentimentele purtate de atata vreme pentru tine, crezand astfel ca te vei razbuna pe mine.
Chiar si dupa atata timp imi aduc aminte de mine, cum eram eu la inceput de viata.
Am fost o fata frumoasa, draguta, talentata, placandu-mi toate placerile vietii, avand orice imi doream, fiind o mica printesa pentru prietenii si familia mea. Nu pot spune ca eram rasfatata foarte mult, si eu munceam pentru a-mi fi indeplinite dorintele, luand cele mai mari note din scoala, invatand cat mai multe limbi straine, ducandu-ma pentru cateva saptamani la scoli de vara , unde puteam sa imi exersez vorbitul intr-o limba straina, cat si comportamentul meu in societate.
Tin si acum minte, pe prima mea invatatoare de la scoala. Eu stiam deja la varsta de 5 ani, sa citesc, si sa scriu destul de bine. Gradinita pot spune ca nu am urmat-o deoarece imi displacea ideea de a ma juca cu alti copii ca mine.
Da, eram o fire foarte retrasa, fara multi prieteni, decat cei din cercul de prieteni ai familiei mele. Intr-un fel eram un bibelou intr-un glob de cristal, care trebuia sa fie perfecta, admirata de toata lumea, fara a fi atinsa nici macar cu un fulg.
Prima mea zi la scoala, a fost destul de emotionanta. Ma asezasem in prima banca de pe mijloc, asteptandu-mi invatatoarea la fel ca si ceilalti elevi. Toata lumea se uita la mine, de parca as fi fost o ciudata, insa mie nu imi pasa de ce spunea lumea. Eu voiam sa fiu perfecta, iar perfectiunea cere sacrificii mari. Atunci cand domana invatatoare a intrat pe usa am stiut ca ma voi intelege foarte bine cu ea, desi aveam de trecut prin multe incercari grele pentru a o convinge ca sunt o eleva demna si excelenta pentru a-i fi predate cunostiintele dansei in profunzime.
De indata ce a deschis catalogul si mi-a pronuntat numele: Leena Howard, am simtit o mandrie trufasa in mine, ca si cum eu as fi fost aleasa de doamna mea...se pare ca eram foarte egoista pe vremea aceea.
Dupa cei patru ani in care am acumulat cunostiinte, eram deja prea buna pentru acea scoala. Intre timp, in acest interval de timp, multi baieti incepura sa ma placa, insa eu nici macar nu le aratam vreo atentie. Mi se pareau prea josnici pentru mine, eu eram prea buna pentru ei, si cel mai important lucru eram prea mica pentru o tampenie ca aceasta. Cel putin asa mi se parea mie, la momentul respectiv.
Prima mea zi de gimnaziu...Pot spune ca si mutarea mea la acel liceu, m-a facut sa ma maturizez drastic, in toate sensurile. Numai eram doar o fetita...Incepeam deja sa fiu o adolescenta, care isi dorea si alte lucruri decat invatatul, desi incercam sa imi ascund aceste impulsuri cat de bine puteam. In tot acest timp am reusit sa imi fac atat prieteni pe viata, cat si dusmani. Nu poti fi placuta de toata lumea, nu?
De asemenea aici am cunoscut si prima mea iubire sau cel putin eu asa consideram atunci cu creierul meu de furnica, in privinta baietilor. Bineinteles, a fost un esec total, deoarece acel baiat nu ma vedea mai mult decat o amica...si asa s-a terminat totul...patetic, nu? Si toata aceasta ”idila” a mea a durat sa zicem...3 ani... In timp in care din nou eram atractia principala a clasei, iar eu sufeream...Cu timpul am acceptat pe altcineva ca si prieten foarte bun in viata mea, insa, totul a devenit dintr-o ”iubire inocenta" intr-un esec total, ajungand la dispret si ura. La fel si a treia incercare a mea, a fost din nou esec..
Se pare ca tot ce tine de romantism nu ma caracteriza si pe mine, ci din contra ma ocolea cum stia ea mai bine, sau ma ataca pana cand simteam ca viata numai are rost.
Prima mea zi la liceu...Pot spune ca a fost si trist dar si frumos in acelasi timp. Imi parea rau ca ma despartisem de colegii mei, care si cu bune si cu rele imi fusesera ca o familie, un timp indelungat, si inca sunt. Colegii cei noi, ma dezamageau in fiecare zi, prin simplitatea lor, insa cu timpul m-am acomodat cu ei, formand o noua familie, mai puternica si mai unita...
Intre timp nu am mai cunoscut ce era iubirea, eu canalizandu-ma doar pe invatat, pe note mari si atat. Nu pot spune ca aveam o prietena foarte buna sau ceva de genu acesta insa, incercam sa ies din obscuritatea vietii mele incetul cu incetul.
Imi doream un baiat superb, perfect, la fel cum era cel din visurile mele..insa stiam ca nu exista asa ceva, si de aceea nu imi mai deschideam inima in fata niciunui baiat.
Intradevar, ma mai uitam dupa ei, si comentam ce picioare frumoase are, ce spate uimitor are...chestii de ale fetelor care nu au ce face...Insa nici unul nu ma fermeca cu adevarat. Se pare ca perechea ideala pentru mine nu exista...
A venit si timpul balului de absolvire a clasei a 12a...Nimic nou, nimic ceva de nevazut. Am dansat, am ras, ne-am promis unii, altora ca nu vom rupe legatura speciala care se crease intre noi, si ca o sa ne vedem la reuniunile de clasa. Insa toata lumea stia ca acestea sunt doar promisiuni, iar promisiunile se tin greu...Bacul nu a fost asa de usor cum spera toata lumea,insa cu mult talent am reusit sa il iau cu cea mai mare medie din liceu, si intrand la facultatea de medicina foarte usor.
Imi doream sa imi schimb viata insa, acum nustiu ce m-a determinat sa recurg la acest gest...
Nu imi mai amintesc de chipul lui, de nimic ce ne tinea stransi pe amandoi. Se pare ca o parte din suflet, si din memorie s-au dus la momentul impactului cu cimentul dur si rece..Acum ramane de vazut ce se va intampla cu mine..Voi ramane o biata fantoma, sau voi reusi sa ma reincarnez...Doamne ce tampenii spun...
Insa spre bucuria mea nebunesca, am auzit salvarea de undeva din apropiere, aducand speranta mea desarta cu ea...
Deoarece maine nu voi avea timp sa postez, *am multe teste T_T*...am venit mai repede cu primul capitol.
Sper sa va placa..
Enjoy!
Capitolul 1 - Amintirile...
”Te astept sa vii...
Sa te intorci la mine,
Numai aici, ne va fi cel mai bine..
Mirabela Dauer - Te astept sa vii
Altadata...ce cuvant gol, care nu iti exprima nici un sentiment, decat de dezamagire. Simti cum viata, sufletul, numai conteaza, atata timp cat a fost amanat pentru alt timp, alta data...
Eu am asteptat, atata timp sa te intorci la mine, stiind ca impreuna vom trece peste orice greutate a vietii, impreuna fiind o forta invincibila. Insa tu ai decis sa imi calci in picioare inima, sentimentele purtate de atata vreme pentru tine, crezand astfel ca te vei razbuna pe mine.
Chiar si dupa atata timp imi aduc aminte de mine, cum eram eu la inceput de viata.
Am fost o fata frumoasa, draguta, talentata, placandu-mi toate placerile vietii, avand orice imi doream, fiind o mica printesa pentru prietenii si familia mea. Nu pot spune ca eram rasfatata foarte mult, si eu munceam pentru a-mi fi indeplinite dorintele, luand cele mai mari note din scoala, invatand cat mai multe limbi straine, ducandu-ma pentru cateva saptamani la scoli de vara , unde puteam sa imi exersez vorbitul intr-o limba straina, cat si comportamentul meu in societate.
Tin si acum minte, pe prima mea invatatoare de la scoala. Eu stiam deja la varsta de 5 ani, sa citesc, si sa scriu destul de bine. Gradinita pot spune ca nu am urmat-o deoarece imi displacea ideea de a ma juca cu alti copii ca mine.
Da, eram o fire foarte retrasa, fara multi prieteni, decat cei din cercul de prieteni ai familiei mele. Intr-un fel eram un bibelou intr-un glob de cristal, care trebuia sa fie perfecta, admirata de toata lumea, fara a fi atinsa nici macar cu un fulg.
Prima mea zi la scoala, a fost destul de emotionanta. Ma asezasem in prima banca de pe mijloc, asteptandu-mi invatatoarea la fel ca si ceilalti elevi. Toata lumea se uita la mine, de parca as fi fost o ciudata, insa mie nu imi pasa de ce spunea lumea. Eu voiam sa fiu perfecta, iar perfectiunea cere sacrificii mari. Atunci cand domana invatatoare a intrat pe usa am stiut ca ma voi intelege foarte bine cu ea, desi aveam de trecut prin multe incercari grele pentru a o convinge ca sunt o eleva demna si excelenta pentru a-i fi predate cunostiintele dansei in profunzime.
De indata ce a deschis catalogul si mi-a pronuntat numele: Leena Howard, am simtit o mandrie trufasa in mine, ca si cum eu as fi fost aleasa de doamna mea...se pare ca eram foarte egoista pe vremea aceea.
Dupa cei patru ani in care am acumulat cunostiinte, eram deja prea buna pentru acea scoala. Intre timp, in acest interval de timp, multi baieti incepura sa ma placa, insa eu nici macar nu le aratam vreo atentie. Mi se pareau prea josnici pentru mine, eu eram prea buna pentru ei, si cel mai important lucru eram prea mica pentru o tampenie ca aceasta. Cel putin asa mi se parea mie, la momentul respectiv.
Prima mea zi de gimnaziu...Pot spune ca si mutarea mea la acel liceu, m-a facut sa ma maturizez drastic, in toate sensurile. Numai eram doar o fetita...Incepeam deja sa fiu o adolescenta, care isi dorea si alte lucruri decat invatatul, desi incercam sa imi ascund aceste impulsuri cat de bine puteam. In tot acest timp am reusit sa imi fac atat prieteni pe viata, cat si dusmani. Nu poti fi placuta de toata lumea, nu?
De asemenea aici am cunoscut si prima mea iubire sau cel putin eu asa consideram atunci cu creierul meu de furnica, in privinta baietilor. Bineinteles, a fost un esec total, deoarece acel baiat nu ma vedea mai mult decat o amica...si asa s-a terminat totul...patetic, nu? Si toata aceasta ”idila” a mea a durat sa zicem...3 ani... In timp in care din nou eram atractia principala a clasei, iar eu sufeream...Cu timpul am acceptat pe altcineva ca si prieten foarte bun in viata mea, insa, totul a devenit dintr-o ”iubire inocenta" intr-un esec total, ajungand la dispret si ura. La fel si a treia incercare a mea, a fost din nou esec..
Se pare ca tot ce tine de romantism nu ma caracteriza si pe mine, ci din contra ma ocolea cum stia ea mai bine, sau ma ataca pana cand simteam ca viata numai are rost.
Prima mea zi la liceu...Pot spune ca a fost si trist dar si frumos in acelasi timp. Imi parea rau ca ma despartisem de colegii mei, care si cu bune si cu rele imi fusesera ca o familie, un timp indelungat, si inca sunt. Colegii cei noi, ma dezamageau in fiecare zi, prin simplitatea lor, insa cu timpul m-am acomodat cu ei, formand o noua familie, mai puternica si mai unita...
Intre timp nu am mai cunoscut ce era iubirea, eu canalizandu-ma doar pe invatat, pe note mari si atat. Nu pot spune ca aveam o prietena foarte buna sau ceva de genu acesta insa, incercam sa ies din obscuritatea vietii mele incetul cu incetul.
Imi doream un baiat superb, perfect, la fel cum era cel din visurile mele..insa stiam ca nu exista asa ceva, si de aceea nu imi mai deschideam inima in fata niciunui baiat.
Intradevar, ma mai uitam dupa ei, si comentam ce picioare frumoase are, ce spate uimitor are...chestii de ale fetelor care nu au ce face...Insa nici unul nu ma fermeca cu adevarat. Se pare ca perechea ideala pentru mine nu exista...
A venit si timpul balului de absolvire a clasei a 12a...Nimic nou, nimic ceva de nevazut. Am dansat, am ras, ne-am promis unii, altora ca nu vom rupe legatura speciala care se crease intre noi, si ca o sa ne vedem la reuniunile de clasa. Insa toata lumea stia ca acestea sunt doar promisiuni, iar promisiunile se tin greu...Bacul nu a fost asa de usor cum spera toata lumea,insa cu mult talent am reusit sa il iau cu cea mai mare medie din liceu, si intrand la facultatea de medicina foarte usor.
Imi doream sa imi schimb viata insa, acum nustiu ce m-a determinat sa recurg la acest gest...
Nu imi mai amintesc de chipul lui, de nimic ce ne tinea stransi pe amandoi. Se pare ca o parte din suflet, si din memorie s-au dus la momentul impactului cu cimentul dur si rece..Acum ramane de vazut ce se va intampla cu mine..Voi ramane o biata fantoma, sau voi reusi sa ma reincarnez...Doamne ce tampenii spun...
Insa spre bucuria mea nebunesca, am auzit salvarea de undeva din apropiere, aducand speranta mea desarta cu ea...