30-10-2010, 04:22 PM
Hey!! Dragii mei cititori, am reusit sa scriu al optulea capitol. Actiunea poate ca este lenta, dar tot ce vreau este sa observati ceea ce simteau personajele, sa va imaginati in acea lume. Sper sa va placa si aceasta parte, iar cu celalalt capitol am sa vin cat pot de repede. Si va multumesc din suflet, tuturor celor care isi folosesc o parte din timp sa citeasca acest fic. Enjoy!
Se lasase o tacere terifianta. Steven nu era langa ea, norii negrii se adunau din ce in ce mai mult. Se lasa noaptea, ploaia batea in geamurile uriase din camera baiatului. "De ce mi-e atat de frig?" gandea Amy. "Totul este din ce in ce mai ciudat. Ar trebuii sa imi pese de tata, dar simt ca nici nu trebuie sa imi fac griji. Am lasat totul de izbeliste acasa, dar parca nu as mai pleca de aici. Si totusi cel mai tulburator este faptul ca habar nu am ce s-a intamplat la scoala, cu Fernand, cu toti ceilalti. Nu ma simt prea implinita ca am fugit si am lasat totul de izbeliste." Dintr-o data, o durere crunta ii strapunse-se ceafa ca un fulger al noptii, atat de stralucitor si totusi atat de periculos. Stia ca a fost ranita de Fernand, dar numai primele doua lovituri le-a simtit. Apoi cazuse intr-un abis, lesinase. Corpul intrase in repaus, pentru a-si aduna toate fortele.
Se ridicase usor de pe patul urias, imbracat in lenjerie alba. Voia sa se duca la baie, lucru aproape imposibil pentru starea ei, insa dorea din tot adinsul sa se priveasca, iar singura oglinda in baie se afla. Puterile ii cedau, corpul abia se putea misca. Avea nevoie de energie, nu mancase mult timp, iar resursele proprii erau la limita. Intr-un final reusi sa se ridice, dar nu s-a putut tine pe picioare. Podeaua dura ii oprii caderea in gol. Atat de rece si dura, un lemn masiv, lacuit si foarte curat. Gravitatia o tinea nemiscata, caci fara forta, nu putea face niciun pas. "Ce se intampla cu mine? Mi-e atat de rau, incat imi doresc sa se termine odata. Nu e nimeni care sa ma poata ajuta, Steven m-a parasit aici...Steven!". Cu ultimele puteri incepu sa il strige pe baiat. Insa nimeni nu raspundea, nimeni nu venea. "De ce m-ai lasat aici? Vino odata si ajuta-ma!" Ciudat, dar parca furia ii dadea energie. Orgoliul o facea sa vrea sa se ridice, nu ii mai pasa daca ar mai fi cazut inca o data. Tot ce voia era sa se priveasca in oglinda, apoi sa caute mancare. Atata vointa, iar aceasta aducea de la sine un plus de energie. "N-am sa ma las batuta, orice ar fi. Si oricum cred ca am sa plec de aici, mi-e sila de locul acesta si mai ales de faptul ca Steven m-a lasat singura, fara hrana, fara nimic! Prea bine..." Intr-un final a ajuns in fata unei oglinzi uriase. Baia, de asemenea era enorma, un jacuzzi, o cabina de dus, toaleta si chiuveta, toate negre, lucioase. I se facea greata de tot luxul pe care il gasii. Se simtea prizoniera in palatul unui demon atat de nobil pe cat de rau. Reflexia ii dadea de gol slabiciunea din ochii ei. Abia mai putea respira, dorea doar sa se termine acest chin. "M-ai adus aici si ma lasi sa mor de foame, incet dar sigur." Lacrimile ii curgeau pe pielea dezhidratata, ca un rau ce avea sa inunde un oras intreg. Insa nu suspina, decat in sinea ei. Voia sa se intoarca la viata pe care o avuse pana acum.
Incepea sa isi simta inima ca un metal greu ce ii rupea coastele. Sangele incepu sa ii alerge, il simtea in maini, ca niste intepaturi de ace micute, ca un burete de sarma ce ii apasa pe piele. Energia incepea sa ii creasca din ce in ce mai mult. Era nevoie doar de timp ca virusul sa se trezeasca de-a binelea si sa isi protejeze gazda, ce era pe cale sa piara de foame. "Cum de naiba nu-mi mai e foame? Si cum naiba dintr-o data ma simt mai bine?" Intrebari care nu aveau raspuns pentru ea. Nu intelegea ce se intampla, era dezorientata, dar in acelas timp fericita si nu ii mai pasa de motiv. Se gandea ca era nevoie de timp pentru corpul ei sa isi revina din starea de somnoleta. "Cred ca m-a hranit Steven in tot acest timp, dar nu imi mai pasa." Vrand sa scape de acea inchisoare, gasii un palton barbatesc, il imbraca si dadu sa iasa pe usa, insa era incuiata. Stia ca era normal ca usa sa fie blocata, dar trebuia sa existe o cheie de rezerva pe undeva. Cauta peste tot, absolut in toate coltisoarele, dar nu gasii nimic. Devenea din ce in ce mai furioasa si cu o dorinta uriasa de libertate. Era o fire independenta, iar locurile inchise o speriau. Devenea din ce in ce mai agitata, transpiratia ii curgea pe fruntea-i neteda, avea privirea atat de speriata. Nu stia ce sa faca. Din instinct, incerca sa sparga usa. Nu reuside, iar acest lucru o enerva din ce in ce mai rau. Apucase clanta usor, se concentra ca sa se linisteasca, insa nu reusii. Dorind sa scape de tensiune, isi revarsa furia asupra usii, impingand-o cu toata forta acumulata, iar aceasta cazuse ca un gigant de stanca ce fusese impins de o forta uriasa. "Cum de... am atata forta?" Amy ramasese total surprinsa de ceea ce facuse. Totul incepea sa se adune si dorea o explicatie, insa nu avea de unde sa primeasca. Steven era singurul care ar fi putut-o ajuta. Fara sa mai stea pe ganduri a coborat scarile cladirii si a iesit pe o usa uriasa, construita din metal greu si negru. Afara ploua, insa nu ii pasa, a pornit spre marele necunoscut.
Locul unde se afla nu semana nicidecum cu un oras. Era mai degraba ca un parc industrial. "Oare unde m-a dus omul asta? Locuieste intr-un parc industrial sau ce?" Ajunsese pe un platou imens, unde parca vedea sculptat in ciment un anumit fel de desen ce era greu de inteles. Deodata simtii ceva ce nu isi putea explica. Un sentiment ce parca ii strangea inima, trezindu-i toate simturile si receptorii. Ca si cum cineva o urmareste, dar cine? Nu era nimeni in acel loc parasit si mai ales pe acea vreme urata. Intr-un fel simtea si pozitia unde ar fi putut fi acea persoana. Desigur era cineva infectat cu acelas virus pe care il avea si Amy, energia lor ciocnindu-se. O prezenta misterioasa ii tulbura gandirea si hotari sa ramana in loc, poate ar fi iesit din ascunzatoare. "De-ar fi sa imi faca ceva, asta e. Poate scap eu cumva, asa cum am scapat intotdeauna."
- Te-ai ratacit? se auzi o voce barbateasca, de undeva dintre niste depozite daramate. Hmmm... Ma intreb cine te-a adus si unde te-a gasit.
- Da, m-am ratacit. De ce te intereseaza cine m-a adus?
Amy se intoarse cu fata spre locul de unde se auzea vocea. Un tanar misterios, imbracat cu un palton negru, lung pana la genuchi, cu parul ca pana de corb si lung, acoperindu-i gatul ud, i se arata. Zambea sarcastic, ca un demon ce avea sa o devoreze. Se apropia incet de ea, dorind sa o atinga, sa o vada mai bine. Ceva il impingea de la spate parca. Ii placea fiinta ratacita printre niste depozite parasite. Fata se sperie, dar ramasese pe loc, ceva tinand-o acolo. Intr-un fel se calma, se gandea ca intuitia ii spunea sa nu fuga de primejdie.
- Steven te-a adus?
"Baiatul acesta seamana extrem de mult cu Steven! Doar ca ochii lui nu sunt caprui. Sunt atat de verzi, parca si albastrii, nu imi dau seama. El nu are cum sa fie, nu s-ar fi schimbat atat de repede, sunt totusi putin diferiti. Prezenta lor se simte diferita, comportamentul e diferit. Dar infatisarea..."
- Il cunosti pe Steven? Intreba fata cu un ton grav si calm.
- Hmm... Steven te-a adus, deci?
- Da. Spune-mi, daca stii, unde e?
Se lasase tacerea, apoi baiatul misterios incepu sa rada sarcastic. "Asta-mi mai trebuia. Inca unul care sa nu imi raspunda la intrebari clar. Numai de persoane d-astea am parte in ultima vreme."
- Hai s-o terminam odata. Daca nu vrei sa imi spui unde e, am sa plec sa il caut de una singura.
- N-ai sa-l gasesti, daca nu ti-a zis despre Laborator.
- Laborator?
Totul devenea din ce in ce mai ciudat. Ce legatura ar fi avut Steven cu un laborator? Era cumva la universitate si nu stia ea? Era mult mai mare decat ea si era chimist? Nu avea cum, infatisarea ii dadea de gol varsta. Intrebarile ii asaltau mintea, voia doar sa stie adevarul. Mereu a fost asa, mereu creierul ei obosea din cauza intrebarilor si din cauza faptului ca niciodata nu primea raspunsul pe care voia sa il auda. Mereu i se spuneau lucruri neclare, toti voiau sa para misteriosi, niciodata nu i-a zis cineva verde-n fata ce avea de zis. Era o persoana directa, iar tot ce voia de la ceilalti era sa fie la fel. Dar parca cerea prea mult. Parca era imposibil sa spui ce gandesti sau poate nimeni nu stia raspunsul adevarat si doreau sa para mai interesanti.
- Daca il asteptai pe Steven in camera, poate aparea mai repede decat te asteptai. Oricum, de ce iti pasa atat de mult de el? Acum ca te-a adus aici, lasa-te pe mana noastra. Stii bine pentru ce ai fost adusa si ar fi pacat sa ratezi ocazia.
- Habar nu am despre ce vorbesti si nici nu ma mai obosesc sa afluu. Serios, parca toata lumea ascunde un adevar universal pe care eu nu trebuie sa il stiu.
Baiatul se apropie usor de ea. Privirea sa era atat de adanca, de ispititoare. Un inger negru, un demon al luminii, nu stiu cum sa il numesc. Emana atata mister si frumusete. Amy era intr-un fel coplesita. Nu stia de ce, de cand l-a intalnit pe Steven i se intamplau numai lucruri ciudate. Se simtea atrasa de frumusetea celui ce statea in fata ei, insa inima ii apartinea celuilalt, care a lasat-o singura si lipsita de orice puteri.
- Te rog, spune-mi unde e Steven...
- Il iubesti? intreba el cu un glas sarcastic, prinzandu-i chipul intre palmele sale delicate, ce aveau degetele lungi ca ale unui pianist.
- Da, raspunse ea, ferindu-se de privirea lui captivanta.
- Priveste-ma! Te-ai alaturat noua acum. Steven e intr-un fel folosit pentru a aduce subiecti. Pentru ABIV. Daca vrei am sa iti explic de ce esti aici, dar vino cu mine. Lasa-l pe el, te va baga intr-o situatie din care nu vei mai putea iesii.
- Si daca vin cu tine nu patesc la fel? Sunt deja intr-o situatie acum, lasa-ma sa ies din ea. Nu am nevoie de mai multe intrebari. Tot ce vreau acum e sa il gasesc pe Steven. Daca nu vrei sa ma ajuti, pleaca. Ma voi descurca eu.
Baiatul o prinsese de la spate si o imobiliza. Tensiunea crestea din ce in ce mai mult si se simtea in aerul rece de toamna. Ploaia ii uda pe amandoi, scurgandu-i de caldura corporala.
- Cheama-l aici. Acum! ii poruncise el.
Amy, privea spre el cu coada ochiului. Incepea sa fie din ce in ce mai furioasa. Bratele ii tremurau, respira cu greutate simtindu-se captivata de un strain ce avea sa ii faca rau. Voia din tot sufletul sa scape. Asta era unica dorinta si sa il gaseasca pe Steven. Isi intoarse corpul si reusii sa scape de bratele lui. El o apucase de umeri si o trase spre el, aruncand-o in bratele sale. Era atat de cald acolo, dar ei nu ii placea. Simtea cum il tradeaza pe Steven. Incepea sa isi doreasca sa fii fost langa el. "Omule, unde esti? Am nevoie de tine, nu simti? Am nevoie de tine, Steven!"
- Mark, las-o!
Steven sosise parca intr-o secunda, dupa ce ea il striga in sinea ei. Ramasese uimita de acest lucru, dar tot ce voia era sa fuga spre el, sa ii sara in brate.
- In sfarsit ai aparut, fratioare.
Cei doi se priveau in tacere. Amy scapase din bratele lui Mark si alerga spre Steven. Acum era in siguranta, insa cei doi parca ar fi pornit o lupta. Ura din ochii lor era evidenta si se citea dispretul pe fata amandurora. Ce aveau de gand sa faca, numai ei doi stiau.
Capitolul VIII
Mister
Se lasase o tacere terifianta. Steven nu era langa ea, norii negrii se adunau din ce in ce mai mult. Se lasa noaptea, ploaia batea in geamurile uriase din camera baiatului. "De ce mi-e atat de frig?" gandea Amy. "Totul este din ce in ce mai ciudat. Ar trebuii sa imi pese de tata, dar simt ca nici nu trebuie sa imi fac griji. Am lasat totul de izbeliste acasa, dar parca nu as mai pleca de aici. Si totusi cel mai tulburator este faptul ca habar nu am ce s-a intamplat la scoala, cu Fernand, cu toti ceilalti. Nu ma simt prea implinita ca am fugit si am lasat totul de izbeliste." Dintr-o data, o durere crunta ii strapunse-se ceafa ca un fulger al noptii, atat de stralucitor si totusi atat de periculos. Stia ca a fost ranita de Fernand, dar numai primele doua lovituri le-a simtit. Apoi cazuse intr-un abis, lesinase. Corpul intrase in repaus, pentru a-si aduna toate fortele.
Se ridicase usor de pe patul urias, imbracat in lenjerie alba. Voia sa se duca la baie, lucru aproape imposibil pentru starea ei, insa dorea din tot adinsul sa se priveasca, iar singura oglinda in baie se afla. Puterile ii cedau, corpul abia se putea misca. Avea nevoie de energie, nu mancase mult timp, iar resursele proprii erau la limita. Intr-un final reusi sa se ridice, dar nu s-a putut tine pe picioare. Podeaua dura ii oprii caderea in gol. Atat de rece si dura, un lemn masiv, lacuit si foarte curat. Gravitatia o tinea nemiscata, caci fara forta, nu putea face niciun pas. "Ce se intampla cu mine? Mi-e atat de rau, incat imi doresc sa se termine odata. Nu e nimeni care sa ma poata ajuta, Steven m-a parasit aici...Steven!". Cu ultimele puteri incepu sa il strige pe baiat. Insa nimeni nu raspundea, nimeni nu venea. "De ce m-ai lasat aici? Vino odata si ajuta-ma!" Ciudat, dar parca furia ii dadea energie. Orgoliul o facea sa vrea sa se ridice, nu ii mai pasa daca ar mai fi cazut inca o data. Tot ce voia era sa se priveasca in oglinda, apoi sa caute mancare. Atata vointa, iar aceasta aducea de la sine un plus de energie. "N-am sa ma las batuta, orice ar fi. Si oricum cred ca am sa plec de aici, mi-e sila de locul acesta si mai ales de faptul ca Steven m-a lasat singura, fara hrana, fara nimic! Prea bine..." Intr-un final a ajuns in fata unei oglinzi uriase. Baia, de asemenea era enorma, un jacuzzi, o cabina de dus, toaleta si chiuveta, toate negre, lucioase. I se facea greata de tot luxul pe care il gasii. Se simtea prizoniera in palatul unui demon atat de nobil pe cat de rau. Reflexia ii dadea de gol slabiciunea din ochii ei. Abia mai putea respira, dorea doar sa se termine acest chin. "M-ai adus aici si ma lasi sa mor de foame, incet dar sigur." Lacrimile ii curgeau pe pielea dezhidratata, ca un rau ce avea sa inunde un oras intreg. Insa nu suspina, decat in sinea ei. Voia sa se intoarca la viata pe care o avuse pana acum.
Incepea sa isi simta inima ca un metal greu ce ii rupea coastele. Sangele incepu sa ii alerge, il simtea in maini, ca niste intepaturi de ace micute, ca un burete de sarma ce ii apasa pe piele. Energia incepea sa ii creasca din ce in ce mai mult. Era nevoie doar de timp ca virusul sa se trezeasca de-a binelea si sa isi protejeze gazda, ce era pe cale sa piara de foame. "Cum de naiba nu-mi mai e foame? Si cum naiba dintr-o data ma simt mai bine?" Intrebari care nu aveau raspuns pentru ea. Nu intelegea ce se intampla, era dezorientata, dar in acelas timp fericita si nu ii mai pasa de motiv. Se gandea ca era nevoie de timp pentru corpul ei sa isi revina din starea de somnoleta. "Cred ca m-a hranit Steven in tot acest timp, dar nu imi mai pasa." Vrand sa scape de acea inchisoare, gasii un palton barbatesc, il imbraca si dadu sa iasa pe usa, insa era incuiata. Stia ca era normal ca usa sa fie blocata, dar trebuia sa existe o cheie de rezerva pe undeva. Cauta peste tot, absolut in toate coltisoarele, dar nu gasii nimic. Devenea din ce in ce mai furioasa si cu o dorinta uriasa de libertate. Era o fire independenta, iar locurile inchise o speriau. Devenea din ce in ce mai agitata, transpiratia ii curgea pe fruntea-i neteda, avea privirea atat de speriata. Nu stia ce sa faca. Din instinct, incerca sa sparga usa. Nu reuside, iar acest lucru o enerva din ce in ce mai rau. Apucase clanta usor, se concentra ca sa se linisteasca, insa nu reusii. Dorind sa scape de tensiune, isi revarsa furia asupra usii, impingand-o cu toata forta acumulata, iar aceasta cazuse ca un gigant de stanca ce fusese impins de o forta uriasa. "Cum de... am atata forta?" Amy ramasese total surprinsa de ceea ce facuse. Totul incepea sa se adune si dorea o explicatie, insa nu avea de unde sa primeasca. Steven era singurul care ar fi putut-o ajuta. Fara sa mai stea pe ganduri a coborat scarile cladirii si a iesit pe o usa uriasa, construita din metal greu si negru. Afara ploua, insa nu ii pasa, a pornit spre marele necunoscut.
Locul unde se afla nu semana nicidecum cu un oras. Era mai degraba ca un parc industrial. "Oare unde m-a dus omul asta? Locuieste intr-un parc industrial sau ce?" Ajunsese pe un platou imens, unde parca vedea sculptat in ciment un anumit fel de desen ce era greu de inteles. Deodata simtii ceva ce nu isi putea explica. Un sentiment ce parca ii strangea inima, trezindu-i toate simturile si receptorii. Ca si cum cineva o urmareste, dar cine? Nu era nimeni in acel loc parasit si mai ales pe acea vreme urata. Intr-un fel simtea si pozitia unde ar fi putut fi acea persoana. Desigur era cineva infectat cu acelas virus pe care il avea si Amy, energia lor ciocnindu-se. O prezenta misterioasa ii tulbura gandirea si hotari sa ramana in loc, poate ar fi iesit din ascunzatoare. "De-ar fi sa imi faca ceva, asta e. Poate scap eu cumva, asa cum am scapat intotdeauna."
- Te-ai ratacit? se auzi o voce barbateasca, de undeva dintre niste depozite daramate. Hmmm... Ma intreb cine te-a adus si unde te-a gasit.
- Da, m-am ratacit. De ce te intereseaza cine m-a adus?
Amy se intoarse cu fata spre locul de unde se auzea vocea. Un tanar misterios, imbracat cu un palton negru, lung pana la genuchi, cu parul ca pana de corb si lung, acoperindu-i gatul ud, i se arata. Zambea sarcastic, ca un demon ce avea sa o devoreze. Se apropia incet de ea, dorind sa o atinga, sa o vada mai bine. Ceva il impingea de la spate parca. Ii placea fiinta ratacita printre niste depozite parasite. Fata se sperie, dar ramasese pe loc, ceva tinand-o acolo. Intr-un fel se calma, se gandea ca intuitia ii spunea sa nu fuga de primejdie.
- Steven te-a adus?
"Baiatul acesta seamana extrem de mult cu Steven! Doar ca ochii lui nu sunt caprui. Sunt atat de verzi, parca si albastrii, nu imi dau seama. El nu are cum sa fie, nu s-ar fi schimbat atat de repede, sunt totusi putin diferiti. Prezenta lor se simte diferita, comportamentul e diferit. Dar infatisarea..."
- Il cunosti pe Steven? Intreba fata cu un ton grav si calm.
- Hmm... Steven te-a adus, deci?
- Da. Spune-mi, daca stii, unde e?
Se lasase tacerea, apoi baiatul misterios incepu sa rada sarcastic. "Asta-mi mai trebuia. Inca unul care sa nu imi raspunda la intrebari clar. Numai de persoane d-astea am parte in ultima vreme."
- Hai s-o terminam odata. Daca nu vrei sa imi spui unde e, am sa plec sa il caut de una singura.
- N-ai sa-l gasesti, daca nu ti-a zis despre Laborator.
- Laborator?
Totul devenea din ce in ce mai ciudat. Ce legatura ar fi avut Steven cu un laborator? Era cumva la universitate si nu stia ea? Era mult mai mare decat ea si era chimist? Nu avea cum, infatisarea ii dadea de gol varsta. Intrebarile ii asaltau mintea, voia doar sa stie adevarul. Mereu a fost asa, mereu creierul ei obosea din cauza intrebarilor si din cauza faptului ca niciodata nu primea raspunsul pe care voia sa il auda. Mereu i se spuneau lucruri neclare, toti voiau sa para misteriosi, niciodata nu i-a zis cineva verde-n fata ce avea de zis. Era o persoana directa, iar tot ce voia de la ceilalti era sa fie la fel. Dar parca cerea prea mult. Parca era imposibil sa spui ce gandesti sau poate nimeni nu stia raspunsul adevarat si doreau sa para mai interesanti.
- Daca il asteptai pe Steven in camera, poate aparea mai repede decat te asteptai. Oricum, de ce iti pasa atat de mult de el? Acum ca te-a adus aici, lasa-te pe mana noastra. Stii bine pentru ce ai fost adusa si ar fi pacat sa ratezi ocazia.
- Habar nu am despre ce vorbesti si nici nu ma mai obosesc sa afluu. Serios, parca toata lumea ascunde un adevar universal pe care eu nu trebuie sa il stiu.
Baiatul se apropie usor de ea. Privirea sa era atat de adanca, de ispititoare. Un inger negru, un demon al luminii, nu stiu cum sa il numesc. Emana atata mister si frumusete. Amy era intr-un fel coplesita. Nu stia de ce, de cand l-a intalnit pe Steven i se intamplau numai lucruri ciudate. Se simtea atrasa de frumusetea celui ce statea in fata ei, insa inima ii apartinea celuilalt, care a lasat-o singura si lipsita de orice puteri.
- Te rog, spune-mi unde e Steven...
- Il iubesti? intreba el cu un glas sarcastic, prinzandu-i chipul intre palmele sale delicate, ce aveau degetele lungi ca ale unui pianist.
- Da, raspunse ea, ferindu-se de privirea lui captivanta.
- Priveste-ma! Te-ai alaturat noua acum. Steven e intr-un fel folosit pentru a aduce subiecti. Pentru ABIV. Daca vrei am sa iti explic de ce esti aici, dar vino cu mine. Lasa-l pe el, te va baga intr-o situatie din care nu vei mai putea iesii.
- Si daca vin cu tine nu patesc la fel? Sunt deja intr-o situatie acum, lasa-ma sa ies din ea. Nu am nevoie de mai multe intrebari. Tot ce vreau acum e sa il gasesc pe Steven. Daca nu vrei sa ma ajuti, pleaca. Ma voi descurca eu.
Baiatul o prinsese de la spate si o imobiliza. Tensiunea crestea din ce in ce mai mult si se simtea in aerul rece de toamna. Ploaia ii uda pe amandoi, scurgandu-i de caldura corporala.
- Cheama-l aici. Acum! ii poruncise el.
Amy, privea spre el cu coada ochiului. Incepea sa fie din ce in ce mai furioasa. Bratele ii tremurau, respira cu greutate simtindu-se captivata de un strain ce avea sa ii faca rau. Voia din tot sufletul sa scape. Asta era unica dorinta si sa il gaseasca pe Steven. Isi intoarse corpul si reusii sa scape de bratele lui. El o apucase de umeri si o trase spre el, aruncand-o in bratele sale. Era atat de cald acolo, dar ei nu ii placea. Simtea cum il tradeaza pe Steven. Incepea sa isi doreasca sa fii fost langa el. "Omule, unde esti? Am nevoie de tine, nu simti? Am nevoie de tine, Steven!"
- Mark, las-o!
Steven sosise parca intr-o secunda, dupa ce ea il striga in sinea ei. Ramasese uimita de acest lucru, dar tot ce voia era sa fuga spre el, sa ii sara in brate.
- In sfarsit ai aparut, fratioare.
Cei doi se priveau in tacere. Amy scapase din bratele lui Mark si alerga spre Steven. Acum era in siguranta, insa cei doi parca ar fi pornit o lupta. Ura din ochii lor era evidenta si se citea dispretul pe fata amandurora. Ce aveau de gand sa faca, numai ei doi stiau.