Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Un figurant in viata reala - yaoi [18+]

#4
A trecut ceva vreme. Am avut probleme cu Netu'. Light stie foarte bine povestea. Capitolul nu este prea lung, dar mie imi place ce a iesit. O sa ma revansez in capitolul 3.

Capitolul 2


Privesc fereastra cu o oarecare melancolie. Unde sunt stelele care sclipeau timide pe un cer cu totul în mâna mea? Unde e luna, care-mi lumina părul blond şi drumul îndoielnic? Unde e lumea care-mi stătea la picioare doar cu o seară înainte? Bolta este neagră şi goală, iar prin draperiile transparente ce îşi leagănă trupurile inutile, luptându-se cu vântul, abia zăresc o şosea stricată, ce şerpuieşte spre infinit, dispărând undeva departe. Acela e drumul pe care trebuie să merg eu şi mi se pare că se şterge tot mai mult cu fiecare minut pe care-l pierd în patul ăsta clad, printre cearşafurile transpirate. Îl privesc pe cel de lângă mine. E ciudat, dar acum că îl văd dormind, parcă flăcările care îl înconjuraseră până atunci, nu mai sunt. Chipul îi pare mult mai liniştit, aproape infantil în aspectul lui angelic.
Nu îl mai recunosc pe omul căruia mă dăruisem mai devreme. Nu mă mai atrage cu nimic. Poate e din cauza pleoapelor ce îi acoperă ochii scânteietori, dar chiar imaginându-mi acei ochi care te absorb, buzele par cuminţi, supuse, par că cerşesc săruturi, nu că sunt gata să le fure. Sprâncenele exprimă bunătate, nu hotărâre, parcă toate trăsăturile i s-au transmutat. E...frumos, dar nu aşa cum vreau eu. E un înger, nu un demon. Acum mă simt ca şi cum aş fi pângărit acest suflet curat şi aceste aşternuturi.
Mă ridic uşor de pe pat şi îmi caut hainele ponosite, cu care mă îmbrac la repezeală, urmărind fiecare tresărire a feţei lui Jack. Când a deschis ochii ştia că plec. M-a privit mai întâi cu durere, apoi cu resemnare şi, în cele din urmă, şi-a arcuit buzele într-un zâmbet ştrengăresc, care m-a lăsat să-l revăd pentru o clipă pe Jack, aşa cum îl cunoscusem.
***
Picăturile de ploaie îmi izbesc faţa. Mereu a fost ploaia aşa rece? De fapt, mereu au fost nopţile aşa reci? Îmi simt părul lipindu-se de fruntea albă într-un sărut ciudat, parcă protector. Da, cineva acolo sus, mă iubeşte. Dacă m-aş duce acolo să văd cine e?
Mă aşez pe mijlocul drumului şi aştept o maşină. Mda...mă iubeşte prea mult. Nu vine niciuna. Nu ar trebui să mi se pară ciudat, doar e cinci dimineaţa şi sunt într-un sătuc prăpădit în care probabil primarul e singurul care are maşină.
Mă ridic oftând şi îmi continui drumul spre nicăieri. Pantofii lui Jack sunt într-adevăr buni. Pariez că dacă ar fi fost ai mei, s-ar fi rupt până acum. Aşa sunt eu: ghinionist şi m-am obişnuit deja cu asta aşa că, în majoritatea timpului, nu mă mai deranjează.
Dintr-odată mă simt obosit, ca şi cum cineva mi-ar fi luat toată vlaga. Poate că au fost picăturile de ploaie sau poate am fost eu însumi...
Mă opresc lângă o tăbliţă pe care scrie „Bun venit în Essex!”. Ochii mi se măresc şi recitesc tăbliţa o dată, de două ori, de cinci ori...Mda! Ţara asta şi indicatoarele ei! Desigur că de aici înainte începe o autostradă fără nicio crăpătură.
Ploaia s-a oprit pe neaşteptate şi departe se zăresc luminile civilizaţiei. Toată oboseala mea dispare ca prin farmec şi alerg spre oraş cu un entuziasm de zile mari.
Prea departe însă...Mă opresc lângă un plop, de care mă sprijin pentru a-mi mai trage sufletul. Nici nu ştiu când am căzut şi am adormit, rezemat de el, dar am visat stele...
***
-Oraş mizerabil! Nu mai poate omu’ să doarmă lângă plop că vin şi-i fură hainele! Şi pantofii lui Jack!
Ghici ce?! Tipul dezbrăcat care se revoltă zgomotos, ascunzându-se după plop sunt chiar eu! Şi dacă la început mi-am spus că aşa ceva nu mi se poate întâmpla mie, atunci când o bătrânică foarte de treabă a leşinat, dând cu ochii de mine, m-am convins că numai realitatea poate fi aşa de crudă şi că nu e vorba de vreun coşmar.
Sigur că eu, ca orice om civilizat, am făcut tot posibilul să o readuc în simţiri. Glumeam! Bine că purta pantaloni, altfel nu ştiu cum mergeam până în oraş.
Drumul a fost...interesant. N-ar mai fi fost!
Plec eu ca orice hoţ care tocmai a dat o lovitură şi merg spre locul unde se înălţau trufaşe blocuri de 6-7 etaje.
Praful străzii îmi murdăreşte pantofii cu toc de trei centimetri, dar poate aşa nu o să se mai observe culoarea roz-pal. Tot mergând cu ochii la noua mea „avere”, dau peste cineva. Înalţ puţin privirea, dar văd doar pieptul binelucrat, aşa că îmi mai las capul pe spate, pentru a analiza o faţă cu trăsături dure, bronzată, cu bărbie proeminentă, crestată de o cicatrice de deasupra ochilui stâng până în dreptul urechii. Nasul este puţin coroiat, iar părul şaten şi aspru mai are puţin şi ajunge la umeri, dar este ţinut în frâu de o basma roşie. Ochii negri, sclipitori par a fi singurul dram de frumuseţe al acestei fizionomii. O voce răguşită mă întrerupe brutal:
-Ce te holbezi aşa, gagicuţo? N-ai mai văzut ocnaşi?
Inima începe să-mi bată în piept cu putere, iar cei care fac mişto spunând că m-am îndrăgostit, să afle că îi înjur de toate neamurile moarte. Un fior îmi traversează şira spinării şi rămân încremenit, cu ochii ficşi...Glumesc! Asta se întâmplă doar în romane, în realitate, cei vizaţi o iau la fugă, iar dacă cei vizaţi au ghinionul de a se afla într-o pereche de pantofi cu toc, se împiedică şi dau cu capul de primul pom.
***
Privesc de câteva minute podeaua murdară, la care roade un şoarece, fără să mă ia în seamă. Nu mă pot ridica. O durere în partea de jos a corpului mă ţintuieşte pe masă. Dacă durerea aia e de la ceea ce cred eu, atunci simt nevoia să vomit şi ceea ce nu am mâncat. Abia acum mă gândesc: oare am pantalonii pe mine? Întorc capul şi...mda...va trebui să fur alţi pantaloni. Pe toţi dracii iadului! De ce mi se întâmplă toate numai mie? Nu puteam eu să fiu o vedetă rock cu o mulţime de bani şi dependentă de droguri? M-aş fi descurcat eu cumva! Aş face oricând schimb de vieţi cu unu d’ăsta.
Mă ridic uşor, sprijinindu-mă de masă şi primul lucru pe care-l văd e uşa verde a casei. Uitând complet de incapacitatea mea de a merge, încerc să alerg spre uşă, văzându-mi salvarea în ea, dar parcă m-ar fi străpuns un pumnal şi din cauza durerii, mă împiedic în propriile tocuri şi cad lângă şoarece, care fuge într-o gaură din podea.
Mă ridic –numai Dumnezeu ştie cum- de pe podea şi apăs clanţa, simţindu-mă salvat.
Lumină! Soare! Libertatea îmi intră prin toţi porii! Mă târăsc până în spatele unui pom şi adorm. Nu sunt în oraş şi nici nu vreau să merg. Vreau doar să dorm şi să visez stele...



Răspunsuri în acest subiect
RE: Un figurant in viata reala - yaoi [18+] - de Reveuse - 29-10-2010, 01:01 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)