Naufragiul iubirii...

[Assyria]

Sper sa va placa!
Multumesc pentru comentarii :X :X :X!



Capitolul 3


Deja intrecea orice limita. Teoretic si practic, omul asta chiar m- a rapit. Adica m- a luat pe sus si m- a bagat in limuzina, fara voia mea. Cine se crede? Buricu’ pamantului?! Dupa cate ca eu aveam de gand sa ma obisnuiesc cu caracterul lui minunat si sa incerc sa colaborez impreuna cu el, vine si imi tranteste una, care ma face sa cred ca o colaborare cat de cat de cat normala cu acest Uchiha ar fi imposibila.
Deja fierbeam de nervi. Stateam pe o bancheta din piele alba, defapt toata limuzina era alba in interior, fata in fata cu asociatul meu, avand mainile incrucisate cerandu- I parca din priviri explicatii. Pe masura ce nervozitatea mea se intensifica din ce in ce mai tare, calmul lui crestea extrem de mult, cel putin dupa cum arata expresia lui.
- Poti sa-mi spui care este scopul acestei plimbari? Il intreb aproape strigand.
- Draga colega, mai relaxeaza- te si tu, la faza asta aproape era sa il iau la bataie, uite….mai racoreste- te cu o bautura.
- Tie- ti arde de baut acum?! Ii zic in timp ce el lua de pe masuta, dintre banchetele noastre, o sticla de sampanie cred, nu stiu ce era si nici nu- mi pasa, si o turna in doua pahare cu picior. Spune- mi ce vrei ?
- Pai.. avand in vedere ca vom “ coopera” impreuna, ar trebui sa ne cunoastem, nu crezi? Imi spune pastrndu- si aceeasi expresie, iritanta deja.
- Cred ca putem coopera impreuna si fara a ne cunoaste. Eu nu vreu sa implic orice fel de sentiment intr-o afacere, ii zic de data aceasta cu foarte mult calm. De obicei foloseam acest ton iesit din comun de calm, pentru mine, cand era vorba de afaceri.
- Sampanie? Ma intreaba el intinzandu- mi unul dintre pahare.
Deci dupa cum am mai spus omul asta este imposibil. Ma face sa ma intreb daca nu cumva este si surd si daca a auzit macar vreun cuvintel din ce am spus mai devreme.
- Tu ai o problema, ii zic accentuand ultimul cuvant, pur si simplu nu te pot intelege.
- Pai acesta este si scopul micii noastre plimbari. Ar trebui sa ne stim problemele, spune pronuntand mai accentuat cuvantul “ probleme”.
Ar fi fost coplilaresc sa o tinem tot asa, in acest duel al cuvintelor, asa ca am renuntat la replica ce o aveam pregatita, acceptand paharul de sampanie pe care mi l- a oferit.
Desi ador sampania, de data aceasta nu a fost asa. Nu am simtit gustul acela dulceag alintandu- mi simturile. De data aceasta nici macar nu i- am simtit gustul. Toate miscarile mele erau mecanice iar privirea imi era fixa. Pana si Sasuke m-a intrebat:
- Ce- I cu tine? Esti cam palida.
Nu- mi venea sa cred ca acele cuvinte veneau din partea lui. Nu i- am raspuns. Doar mi- am atintit privirea spre fata lui, uitandu- ma in ochii lui negri. Erau frumosi, insa acei ochi abisali si reci ii tradeau comportamentul de neinteles.
- Ai ochi frumosi, ii zic inca uitandu- ma in acel negru.
Era surprins. Dar ce i-am spus? Am afirmat ca avea ochii frumosi. Mare chestie. Oricine ar fi putut sa- I spuna asta.. insa poate el chiar nu se astepta la perosana mea.
Insa in sfarsit si-a schimbat si el atitudinea. Acum era din cale- afara de uimit. Am inceput sa rad. De ce? De situatie si de comportamentul lui si de faptul ca in mod surprinzator ma simteam mai bine. Nici macar nu stiam unde ma va duce, sau despre ce vom vorbi.
Nimeni nu a mai scos un sunet, pana cand vocea lui se face auzita:
- Am ajuns! imi spune in timp ce eu ies imediat afara.
O briza placuta imi inunda simturile, ravasindu- mi parul. Era frumos. Da era…. Iar eu eram acum la mare.. defapt noi eram. Auzeam si vedeam valurile spumoase spargandu- se brutal dar totusi elgant de stancile ascutite, ce capatau o lucire placuta. Vedeam cum nisipul se incalzea sub atingerile fine ale soarelui. Imi inalt capul spre infinitul albastru pierzandu- ma in culoarea lui. Vad pescarusii albi, cum zboara deasupra noastra facand acea atmosfera sa para mai plina de viata. Insa.. nu puteam fi eu atat de visatoare si sa casc gura minute in sir. Sparg acea liniste spunandu- I sarcastic brunetului:
- De ce m- ai adus aici?
Acesta abia isi intoarce capul spre mine, fiind afundat in acea priveliste. Iar spre surprinderea mea imi zice scurt si la obiect:
- Ca sa stii unde vom petrece in seara asta, apoi imi face semn sa ma uit intr- o anumita directie.
Si atunci observ ambarcatiunea ce plutea usor si linistit aproape de mal. Deci acesta este iahtul. Dar ce mai iaht. Era gigantic de culoare alba. Insa in acele momente putin imi pasa mie de iahtul ala nenorocit. Atat de minunat era locul, atat de multe semne de intrebare aveam eu. Nimeni nu mai spunea nimic.. deja devenea enervant.
- Si… ai de gand sa ma duci inapoi la firma?
Primesc ca raspuns rasul lui batjocoritor, ce incepea sa perturbe acea liniste mormantala.
Dupa cateva minute in care el a ras copios, ca un prost, ce mai, iar eu am stat si m- am uitat la prostia lui, acesta se opreste din ras spunandu- mi:
- Nu n- am de gand!
Ce ai mai fi putut sa spui la aceasta replica? Nimic. Nu- ti mai ramanea decat sa actionezi. Asa ca eu impreuna cu armata mea de nervi, ne- am indreptat spre Uchiha care statea sprijinit pe capota limuzinei.
- Auzi domnule? Nu facem cum vrei tu.. facem cum vreau eu. Daca- ti spun sa ma duci inapoi la firma tu executi. Chiar m- am saturat de jocurile tale prostesti! Crezi ca ai sa castigi ceva daca ma scoti pe mine din sarite?! Ii spun aplecandu- ma peste el, luandu- l de gulerul camasii. El nu a mai zis nimic, doar a inceput sa zambeasca pervers. Ce patetic.
- Dar cine a spus ca trebuie sa castig ceva? Fac asta pentru ca imi place… imi place sa te vad plina de nervi vrand sa ma iei la bataie…. Imi place de tine, imi spune in timp ce ma priveste direct in ochi, fara pic de emotie.
Acum era randul meu sa rad. Si exact asta am facut. Mi- am luat mainile de la gulerul camasii lui si m- am asezat langa el, spijinindu- ma tot pe capota, cu mainile pe burta la cat de tare ma durea din cauza rasului.
- Chiar nu ma asteptam la asa ceva, ii spun stergandu- mi lacrimile de la ochi, nici macar nu te cred… cred ca faci asta ca sa ma dezorientezi si mai tare, adaug uitandu- ma amuzata la el. Imi schimb imediat expresia fetei cand vad ca tot corpul lui, mai ales ochii exprimau un sentiment de tristete combinata cu furie. Nu stiu de ce, dar o usoara senzatie de teama m- a cuprins.
- Vad ca nu mai esti la fel de vorbareata si sigura pe tine, imi spune in timp ce se ridica in picoare apropiindu- se de mine, atat de mult incat ii puteam simti respiratia gadilandu- mi pielea , ca mai apoi sa- I simt buzele presate pe gatul meu. Niciun sentiment, nicio emotie.
Dupa cum ma asteptam, vroia mai mult. Si- a dezlipit buzele de gatul meu, indreptandu- le spre fata mea, mai exact spre gura. Nu i- am oferit sansa.. nu sunt eu proasta lui.
- Nu- ti forta norocul, ii spun soptit si senzual la ureche, apoi il vad cum tremura usor sub atingerea degetelor mele fine pe fata lui, ca mai apoi sa aud un strigat de durere atunci cand piciorul meu a facut contact cu “jucaria” lui.
- Eu te- am avertizat, ii spun privindu- l cu dezgust cand cade pe pamnt cu mainile intre picioare. Zambesc, asezandu- ma picior peste picior deasupra capotei. Il aveam la degetul mic.


Cam atat.. :).