21-10-2010, 06:40 PM
Snowy, mulţumesc mult de comentariu şi mă bucur enorm că ţi-a plăcut.
Godz, mersi şi ţie. :]
Am revenit cu o lucrare pe care tocmai am terminat-o şi care sper să vă placă. :]
O durere mi-a străbătut întreg corpul când te-am văzut cu ea. Nu, nu pentru că sunt geloasă, ci pentru că ai uitat de mine. Tu habar nu ai cum e să aştepţi să-şi amintească cineva de tine; mai ales un cineva atât de special ca şi tine. Te ştiu de când am patru ani şi acum e aşa dureros să renunţ la tine...
Nu am cuvinte să-mi exprim dezamăgirea, gustul amar pe care-l am acum; cu greu m-am abţinut să nu plâng când erai în spatele meu cu ea. Liftul era la etajul opt şi parcă nu mai voia să coboarea o dată; o făcea intenţionat.
Nu m-am uitat înapoi, nu voiam să te văd, de fapt nici acum nu vreau. Au trecut maxim zece minute de la incident şi încă nu-mi pot reveni.
Nu, nu mă doare că erai cu ea, chiar deloc, din partea mea nu ai decât să i-o tragi pe toate părţile, nu sunt geloasă; mă doare că ai uitat de mine.
Alteori eram totul pentru tine...
Flashback
-Azi la patru, da?
-Da! Ţi-am răspuns veselă.
-Hei, voiam să-ţi spun... nu ar mai fi la fel fără tine. Prieteni pe veci, da?
-Cu siguranţă!
End of flashback
Tu m-ai pus să promit cândva că vom fi prieteni pe veci, că nimic nu va dărâma prietenia, nici măcar sfârşitul lumii dacă va fi să vină şi acum? Acum ce?
Acum s-a ales praful de tot: amintiri, promisiuni, speranţe...
Scrisorile şi biletele sunt doar simple hârtii, dar cu o valoare sentimentală imensă. Nu le pot privi, dar nici arunca; înseamnă prea mult pentru mine.
Faţa-mi inundată-n lacrimi mă arde şi nu pot să mă opresc din suspinat, pardon plâns. Rămân fără aer şi-mi tot repet c-ai uitat de mine, că nu am însemnat nimic şi că-n fond tu eşti doar un om, nu un înger, nu am nevoie de tine.
Aş mai vrea o zi ca înainte... Îţi aminteşti când am făcut pizza? Ah, îţi jur c-a fost cea mai bună pizza pe care-am mâncat-o vreodată, n-am s-o uit.
Dar aşa e, suntem doar nişte marionete în faţa sorţii, iar când ea se plictiseşte de noi ne taie sforile lăsându-ne să cădem în abis. Ba mai bine spus în vid, căci acolo nu e viaţa.
Dar dacă marioneta asta a prins viaţă?...
Godz, mersi şi ţie. :]
Am revenit cu o lucrare pe care tocmai am terminat-o şi care sper să vă placă. :]
Te-am pierdut...
O durere mi-a străbătut întreg corpul când te-am văzut cu ea. Nu, nu pentru că sunt geloasă, ci pentru că ai uitat de mine. Tu habar nu ai cum e să aştepţi să-şi amintească cineva de tine; mai ales un cineva atât de special ca şi tine. Te ştiu de când am patru ani şi acum e aşa dureros să renunţ la tine...
Nu am cuvinte să-mi exprim dezamăgirea, gustul amar pe care-l am acum; cu greu m-am abţinut să nu plâng când erai în spatele meu cu ea. Liftul era la etajul opt şi parcă nu mai voia să coboarea o dată; o făcea intenţionat.
Nu m-am uitat înapoi, nu voiam să te văd, de fapt nici acum nu vreau. Au trecut maxim zece minute de la incident şi încă nu-mi pot reveni.
Nu, nu mă doare că erai cu ea, chiar deloc, din partea mea nu ai decât să i-o tragi pe toate părţile, nu sunt geloasă; mă doare că ai uitat de mine.
Alteori eram totul pentru tine...
Flashback
-Azi la patru, da?
-Da! Ţi-am răspuns veselă.
-Hei, voiam să-ţi spun... nu ar mai fi la fel fără tine. Prieteni pe veci, da?
-Cu siguranţă!
End of flashback
Tu m-ai pus să promit cândva că vom fi prieteni pe veci, că nimic nu va dărâma prietenia, nici măcar sfârşitul lumii dacă va fi să vină şi acum? Acum ce?
Acum s-a ales praful de tot: amintiri, promisiuni, speranţe...
Scrisorile şi biletele sunt doar simple hârtii, dar cu o valoare sentimentală imensă. Nu le pot privi, dar nici arunca; înseamnă prea mult pentru mine.
Faţa-mi inundată-n lacrimi mă arde şi nu pot să mă opresc din suspinat, pardon plâns. Rămân fără aer şi-mi tot repet c-ai uitat de mine, că nu am însemnat nimic şi că-n fond tu eşti doar un om, nu un înger, nu am nevoie de tine.
Aş mai vrea o zi ca înainte... Îţi aminteşti când am făcut pizza? Ah, îţi jur c-a fost cea mai bună pizza pe care-am mâncat-o vreodată, n-am s-o uit.
Dar aşa e, suntem doar nişte marionete în faţa sorţii, iar când ea se plictiseşte de noi ne taie sforile lăsându-ne să cădem în abis. Ba mai bine spus în vid, căci acolo nu e viaţa.
Dar dacă marioneta asta a prins viaţă?...