My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

za next is here. Stiu ca e mic >.<, insa nu am foarte mult timp, plus ca nu stiu daca mai sunt persoane care inca mai citesc ficul :-S.

Capitolul 27:

-Nee, Sasuke…
-Hn?
-Sunt fericit.
Il priveam uimit, indepartandu-ma usor de el. Yuuki s-a lipit insa de mine, lasandu-si capul de pieptul meu si incolotacindu-si mainile in jurul corpului.
-N-ai rezistat. Chiar nu ai rezistat sa dormi fara mine.
M-am lasat in jos, astfel incat sa ajung la acelasi nivel cu el, incovoindu-mi buzele intr-un zambet sincer:
-Nu te bucura inca.
-Ba chiar o fac. Plus ca nu mai am acel sentiment ca suntem incontinuu urmariti.
Se pare ca nu am fost singurul care si-a dat seama de chestia asta. M-am bucurat in sinea mea, timp in care l-am si sarutat. De fiecare data cand faceam asta mi se parea atat de ciudat. Ceva se nastea inauntrul meu care ma determina sa fac mereu un pas inainte, sa avansez. Partea proasta e ca nu puteam niciodata sa ajung mai departe, mai ales cand vedeam figura inocenta a lui Yuuki. Cine s-ar fi gandit ca o sa ajung sa iubesc o asa pacoste. Am zambit din nou in sinea mea.
-Yuuki, vreau sa faci ceva.
-In numele echipei… sau al tau?
Avea o privire care emana curiozitate, insa si o cantitate semnificativa de perversiune. Iata unul dintre motivele pentru care il iubesc.
-Ambele. O sa mergem azi la Tsunade si o sa-i spunem ca vrem sa ajutam la restauratia satului. Vreau ca tu sa mergi undeva in spitale si sa iti folosesti tehnicare de vindecare.
-Tu ce o sa faci?
-Probabil o sa ajut la reconstruirea cladirilor, spun cu lipsa de dezinteres fata de idee.
-Eee? De ce nu pot lucra cu tine?
Avea o privire copilaroasa, in spatele careia cred eu ca se ascundea atat dezamagirea, cat si o urma de tristete.
-Nu vreau sa ti se mai intample altceva, e cel mai sigur asa, zic in timp ce imi las privirea in jos.
S-a inrosit tot la fata, privindu-ma uluit. Nici eu nu m-am asteptat sa spun asa o chestie. Heh, pana la urma, Itachi a avut dreptate, pentru siguranta celor la care tii, trebuie mereu sa te schimbi ca persoana si sa faci lucruri fara sens. Am ras in sinea mea.
-E cel mai frumos lucru care l-am auzit vreodata, a spus acesta extaziat. Inca un lucru pentru care sa fiu fericit.
Se uita intr-un asa mod la mine, cred ca mai avea putin si plangea.
-Daca stiam ca reactionezi asa nu iti mai spuneam nimic.
-Nu, nu, nu, nu!
Am oftat. Yuuki intradevar era o persoana unica, asta pot admite cu mana pe inima.
-Acum ca am stabilit cam totul, cred ca ar fi bine sa ne pregatim.

Iata-ne deci, in fata biroului lui Tsunade. O sa trec peste lucrurile care a trebuit sa le fac ca sa ajung aici. Este pentru prima data cand realizez ca Yuuki este un dezastru, un adevarat dezastru. Sa spunem doar ca nu este prea priceput la ”procesul de imbracare”. Nu stiu ce a facut in timpul in care stateam inca la ascunzatoare, cum de a reusit sa se imbrace, insa acum… chiar nu stiu ce sa cred. Parea ca un copil mic, care nu stia care-i fata si care-i spatele.
Privind din alt punct de vedere situatia, m-a amuzat grozav ceea ce s-a intamplat.
Am batut asadar in usa masiva din lemn. S-au schimbat mult lucrurile de cand am trecut ultima data pe aici.
-Intra, s-a auzit o voce stridenta.
Am deschis usa, intrand in incapere. In fata noastra se afla Tsunade, stand la un birou parca ingropat in teancuri de hartii; era o femeie de statura inalta, cu parul de un blond intens si niste ochi caramizii care din cate mi-am dat seama din intalnirile precedente, erau mai mereu inconjurati de un skepticism grozav.
Cu ocazia asta, mi-am si adus aminte de Suigetsu si Karin, ma intrebam daca au reusit sa colecteze acele pergamente.
-Sasuke! se auzi vocea uimita a femeii din fata noastra.
-Am hotarat impreuna cu restul echipei ca vom ajuta la reconstruirea satului.
Privirea lui Tsuande se schimba de la uimit, din nou, la una sceptica. Inainte sa dau “lovitura de gratie” aveam nevoie de toate incredere pe care o puteam colecta. Dupa cum spunea si Yuuki, fara incredere nu poti distruge nimic.
-Si ce propuneri aveti?
-Eu voi ajuta la reconstruirea cladirilor, iar Yuuki detine tehnica de vindecare.
Tsunade isi schimba privirea cand la mine, cand la Yuuki. Intr-un fel, aveam impresia ca acest Hokage nu era ca ceilalti, insa nu stiam exact motivul. Poate aparenta indiferenta cu care trata totul era de vina…
-La ce stadiu esti? intreba blondina, tintuindu-l pe Yuuki cu o privirea iscoditoare.
-Hmm… Nu stiu exact, insa ma descurc destul de bine. Daca nu as fi fost eu, Sasuke era mort pana acum.
L-am lovit peste cap. Ce mod de descriere a puterilor a putut si el sa gaseasca! si inca ce exemplu a dat! Cred ca eu am fost cel fara de care el nu ar mai fi trait acum.
S-a auzit un oftat lung in incapere.
-Banuiesc ca nu am de ales. Sasuke mergi in vest, acolo este zona cea mai agravata, iar Yuuki poti sa ramai in est, o vei ajuta pe Sakura.
Nu parea multumita de situatie, insa avand in vedere ca satul era de tot pe duca… Asta poate sa explice decizia rapida pe care a luat-o.
Se pare insa ca pana la urma, tot ne-a separate. Avand in vedere ca nu pot sa dau timpul inapoi, tot ce pot face este sa sper ca lui Yuuki nu o sa i se intample nimic.
Era asa de ciudat cand ma gandeam la grija… altuia.
Am salutat politicos si am iesit din cladire. Yuuki mergea cu capul usor lasat, avand o privire trista. Nu era singurul caruia nui convenea situatia, insa avand in vedere ca nu prea putem face nimic in legatura cu asta…
-Bine atunci, am plecat, am spus, oprindu-ma din mers. Ne vedem deseara.
S-a intors cu fata la mine; avea o expresie de om nemultumit.
-Chiar nu se poate…?
Am oftat.
-Daca vrei sa mearga totul bine, ar trebui sa incetezi sa te mai plangi atat de mult.
-Stiu asta! Totusi…
Din nou, am oftat. Dupa cum am mai spus, este o adevarata pacoste. Cum as putea eu sa distrug ceva cand Yuuki se ataseaza atat de mult de fiecare lucru in parte? Baiatul asta o sa ma distruga psihic.
M-am apropiat brusc de el, aplecandu-ma astfel incat fetele noastre sa fie la acelasi nivel:
-Ai grija, ii soptesc, dupa care dispar intr-un nor de fum.