IGNORANCE, CONFESSION OF A GOD

[Bathony]

Nu aveam nevoie de soare sau de căldură. Ne era suficient să ne avem unul pe altul. Cel puţin aşa gândeam eu, dar la fel şi el. Erau momente în care nu mai ştiam care erau gândurile mele şi care erau ale lui. Sau poate că niciodată nu ne-am împărtăşit gândurile, ci pur şi simplu a fost doar imaginaţia mea. Adeseori mă vedeam cu o verighetă de argint pe mână dăruită de el. Simplă şi rotundă. Acel cerc perfect din toate punctele de vedere fără început şi fără sfârşit. Zilele de vară toride le petreceam uitându-ne unul la celălalt iar în cele friguroase de iarnă împrumutam puțin din comportamentul oamenilor și stăteam îmbrățișați. Nu ieșeam în timpul zilei și nu ne arătam bipezilor pentru că nu ar fi știut să ne aprecieze valoarea și probabil ne-ar fi urât pentru frumusețea nostră superioară, mai ales a lui. Cei de sex feminin din rasa noastră avea pe puțin un metru nouăzeci iar cei de sex masculin treceau de doi metri treizeci.
Călătorisem prim multe galaxii și prin multe dimensiuni, deși doar câteva erau cele importante. Am ales să vedem multe lumi și să cunoaștem multe forme de viață. Cei mai impresionanți și evoluați erau locuitorii din Zona 2 a Universului. Acele entități palide sunt supranumite constructorii Universului. Se pot asemana cu niște corpuri luminoase care se mișcă foarte repede. Deși aspectul lor ar putea să ne facă să credem că sunt niște ființe de nisip gata să cedeze la prima bătaie a vântului, puterea și inteligența lor ne confirmă contrariul. Ei sunt doar arhitecții. Au descoperit cum să îșă facă viața mai ușoară creând diferite tipuri de roboți nano-tehnici care se puteau uni, construind un adevarat gigantic, cum nici pe Gama Verot nu vedeai. Pământenii au spus bine atunci când și-au pus întrebarea “Cât de mici suntem?”. Nu era nevoie să gândească mai departe şi să întrebe cât de mare este Universul pentru că nişte creaturi asemeni lor nu îl vor putea măsura niciodată. Oricum Pământul este o planetă tânără dar bolnavă care nu va putea împli niciodată mai mult de cinci zeci de mii de ani. Planeta lor este ca un fumător: cu chef de viaţă dar pe drumul morţii de la primul fum.
Noi, lyraeii, sau verganii aşa cum ne spuneau superiorii din Arcturus, eram nişte călători în spaţiu şi rar la câteva mii de ani lua naştere şi unul în timp. Aspectul nostru se asemăna cu cel al oamenilor, dar părul alb, pielea palida, buzele stacojii şi înălţimea ne diferenţiau. Nu am avut din totdeauna această formă, dar o adoptatasem încă din vremea războiului cu cei de pe Sirius. Am reuşit să ajungem la o înţelegere diplomatică cu ei iar războiul a încetat cu stabilirea noastra pe Lyrae. Cei de pe Sirius îşi meritau numele, care venea din latina veche şi însemna extravaganţă. Metalele preţioase ale pământenilor precum aur şi argint erau ceva obişnuit pentru ei din care aceştia îşi făceau haine sau pavau drumuri. Cei din Sirius i-au educat pe pământeni, limba latina fiind baza creiată de superiori. Deşi suntem „din afară” nu înseamnă că în trecut nu ne-am pus amprenta în lumi tridimensionale inferioare. Nu v-aţi întrebat cum s-au construit piramidele, de ce a explodat Vezuviul sau cum de unele imperii s-au dezvoltat atât de mult? Să nu credeţi că nişte muritori care nu ştiau scrisul au reuşit atât de mult. A fost contribuţia noastra, şi fără noi încă ar fi alergat după mamuţi ca să îi mănânce cruzi. Şi focul a fost adus tot de superiori. Norocul Terrei a constat în transportarea oxigenul „putred” din Zona 2 care ca din senin a dat naştere unor bacterii care au evoluat în timp şi din urma cărora au luat într-un final naştere muritorii.
Universul este uimitor, dar nu este apreciat aşa cum trebuie şi totuşi noi am venit pe Terra-cea-Inferioară. Noi... Eu şi El.