I Care About You by Abbeh and Fluffeeh[Yaoi] [+18]

[Abbeh.]

@Noesis, mersi c-ai trecut pe aici, apreciem mult. Nu ştiu cât de clişeic este, sincer eu am citit un singur yaoi până acum şi ideea asta diferă mult de aia.

Revenind: Fluffeh o să mă mănânce; capitolul e gata de azi dimineaţă dar plănuisem să-l postez doar mâine. Asta este.
AÅŸtept critici, sfaturi, tot ce se poate. Am nevoie.
Lectură plăcută!

Capitolul II

TaeMin’s P.O.V.

Am fost mereu un pesimist incurabil, mereu am văzut jumătatea goală a paharului, iar „defectul” ăsta m-a făcut să cred că sunt doar realist. Niciodată nu i-am înţeles pe cei care sperau să se întâmple ceva, care sperau într-o minune; nu cred în minuni, ele nu există; toate lucrurile bune din propria-ţi viaţă sunt făcute de tine, tu le-ai făcut posibile, nu o minune sau faptul că mereu ai sperat.
Ce-ar fi să sper acum să fiu acceptat în trupă? Adevărul e că sper, dar am şi lucrat şi m-am zbătut să fiu acceptat. Sunt un dansator foarte bun; eh da, sunt şi narcisist dar sincer am de ce.
Azi mă va suna managerul celor de la Shinee să mă anunţe dacă am fost acceptat sau nu; partea bună e că nu mai trebuie să dau probă, au cerut o înregistrare cu mine şi în caz că am falsificat ceva voi fi dat afară.
Ha! Sunt prea mândru, nu aş falsifica nimic din ce ţine de mine. Mă tot uit către ecranul telefonului mei mobil şi aştept să se aprindă, să sune, să vibreze, orice.
Mă plimb prin cameră ca un idiot, sunt stresat sincer. E jenant ca o persoană atât de sigură pe ea, cum sunt eu, să aştepte ceva cu sufletul la gură gândindu-se că poate nu va fi acceptată.
Telefonul sună şi eu mă năpustesc ca un sălbatic asupra lui.
-Alo.
-Alo, TaeMin la telefon?
-Da, eu sunt.
-Sunt managerul celor de la Shinee, te-am sunat să te anunţ că azi la ora unsprezece trebuie să vi la studio. Vom trimite o maşină la ora zece să te aducă. La revedere.
-Bine, mulţumesc. La revedere.
Inima a început să-mi bată cu putere, în sinea mea sar într-un picior, dar încerc să-mi controlez emoţiile. Tot ce mi-a spus managerul rezultă un singur lucru: că sunt în trupă de-acum. Sunt atât de fericit, sper să mă înţeleg bine cu restul băieţilor şi mai sper că mă vor considera capabil de absolut orice.
Pun din nou mâna pe telefon şi privesc poza de pe ecran. E Sulli, iubita mea; nu ştiu sincer de ce ţin la ea, sau mai bine zis nu ştiu dacă ţin la ea. Tind să cred că e doar atracţie, aş putea spune c-o folosesc pentru proprile-mi plăceri „naturale” să le spun aşa; nu vreau să fiu vulgar.
Trebuie totuşi să recunosc că e frumoasă: faţa albă încadrată de păru-i lung şi brunet, ochii micuţi şi expresivi, buzele apetisante; da, e într-adevăr frumoasă.
Cred că ea mă iubeşte, sau poate mă foloseşte, nu ştiu. Ne spunem mereu unul altuia tot felul de dulcegării dar asta nu înseamnă că le şi simţim. Sunt un ipocrit, nu ştiu dacă am mai menţionat; nu prefăcut, doar ipocrit. Am să ajung să mă contrazic singur, dar asta e altă treabă.
Mai este o oră până vine maşina după mine, am timp să fac un duş şi toate cele până atunci, deşi trebuie să recunosc că îmi este cam lene. Habar nu am cu ce să mă îmbrac, dar oricum nu sunt fată să-mi fac griji pentru aşa ceva, asta face Sulli, sincer, nu eu.
Mă ridic alene de pe fotoliul confortabil si mă îndrept spre baie; intru în cabina de duş şi las picăturile reci şi grele să se zdrobească de corpul meu. E atât de relaxant, aş putea sta aici o veşnicie, păcat că nu se poate... Opresc apa şi pun mâna pe un prosop, mă şterg bine şi ies din baie să mă îmbrac.
Mai este un sfert de oră până ajunge maşina, iar eu devin tot mai stresat, încep să-mi pun mii de întrebări şi nu găsesc vreun răspuns la niciuna.
Timp de zece minute m-am învârtit şi m-am răsînvârtit, m-am uitat în oglindă, am făcut tot ce este posibil şi imposibil; acum uitându-mă la ceas sunt conştient că trebuie să-mi părăsesc „umila locuinţă” şi să dau piept cu noul.
Habar nu am cu ce să mă încalţ, dar pana mea, chiar nu contează, nu sunt gay. Doamne, ce aberez, de-aş mai tăcea odată.
Maşina era deja jos, nu ştiu de cât timp, nici măcar nu m-am uitat pe fereastră; am urcat şi şoferul m-a salutat. L-am salutat la rândul meu şi a pornit. Tot drumul a încercat să facă conversaţie, cred că voia să mă mai detensioneze dar nu avea şanse.
Ne-am oprit în parcarea studioului şase, am coborât, iar aici eram aşteptat de managerul celor de la Shinee, sau mai bine spus managerul meu de acum înainte.
Drumul până la clădire nu mi s-a părut foarte lung, din contră cred că am ajuns prea repede; am urcat scările agale şi am intrat în încăperea în care se presupunea că mă voi întâlni cu restul băieţilor.
Când am păşit în cameră toate privirile au fost aţintite asupra mea; managerul a făcut prezentările şi sincer eu eram destul de speriat. Sau emoţionat, nu ştiu sigur.
Prezentările au durat foarte puţin, asta din cauză că la ora treisprezece ne întâlnim din nou pentru a ne apuca de treabă; sincer, abia aştept.
Niciun băiat nu mi-a atras atenţia în mod deosebit, deşi poate voi avea şansa să fiu „cel mai bun prieten” cu unul dintre ei. Totuşi, cum am mai spus, nu sper în minuni.
M-am gândit să fiu totuşi prietenos şi să-i întreb dacă nu cumva vor ceva de băut. L-am întrebat pe JongHyun dacă nu vrea să bem o cafea; mi-a spus că el ar prefera un ceai aşa că am lăsat-o pe altă dată. Minho părea dispus să vină aşa că l-am întrebat şi pe el; a acceptat şi după ce şi-a luat nişte bani am părăsit împreună clădirea. Am mers la magazinul de vizavi şi Minho m-a lăsat pe mine să comand primul; am acceptat, în fond, sunt un răsfăţat.
-O apă minerală vă rog.
-Trei lei.
Am plătit şi i-am mulţumit. I-am făcut loc lui Minho să cumpere şi el ce doreşte. Ieşiţi din magazin am hotărât să ne plimbăm.
Tot drumul am vorbit, îmi pare sincer, un tip de treabă; cred că vom fi buni prieteni.
Minho e un tip înalt, foarte simpatic; dacă nu aş avea iubită zău că m-aş întâlni cu el. Mă buşeşte râsul din vina gândurilor mele. Şi ce buze are, mamă mamă, cred că iubita lui îl sărută non-stop. Ochii lui sunt atât de expresivi, aş vrea să-i pot privi mereu; dar nu se poate.
Plus că, dacă o ţin tot aşa am să ajung să am fantezii cu Minho şi asta nu e bine, Sulli ar arunca cu ceva după mine dar asta e altă mâncare de peşte.
Minho pare destul de agitat şi am impresia că îmi face şi nişte semne. Nu pricep ce naiba vrea să-mi spună băiatul ăsta...