Dragostea nu are vârstă

[Bloom.]

Salut! Sper ca nu v-am facut sa asteptati prea mult, doar ca am fost foarte ocupata saptamanile astea.
Pai, dupa o perioada lunga de timp, am adus nextu`. Imi pare sincer rau ca e atat de scurt, dar sunt presata de timp.

Capitolul 3

Ma simt ingrozitor! Nu pot sa cred ca mi se intampla asta. De cateva minute stau prabusita pe parchetul rece in timp ce lacrimile nu inceteaza sa-mi curga siroaie din ochii rosii si umflati. De ce el? De ce acum? E numai vina mea, doar a mea! Poate daca nu ma certam cu el nu se intampla asta.
Mii de ganduri imi strabat mintea si ma fac sa devin si mai confuza cu fiecare clipa ce trece.
Cu greu, ma ridic de pe podea si imi sterg lacrimile. Atunci cand realizez cu adevarat ca tot ce se intampla e adevarat si telefonul de mai devreme nu fusese o farsa, ies vijelios din apartament si urc in masina. Merg cu viteza, dar nu mai am rabdare. Trebuie sa-l vad, sa ma conving ca nu e nimic grav si sa-i spun cat de mult il iubesc si ca nu vreau sa ma paraseasca vreodata.
Intr-un sfert de ora, opresc in fata spitalului. Cobor grabita din automobil si intru in cladire. Nu pot spune in cuvinte disperarea pe care o simt.
Intreb o asistenta ce trece pe langa mine unde este salonul lui Shinsuke Asazuki, iar aceasta ma conduce spre acel loc. Cand sa deschid usa, cineva mi-o ia inainte, eu ciocnindu-ma de el. Imi ridic privirea vazand un barbat inalt ce nu cred ca avea mai mult de patruzeci de ani. Imi cer scuze si il intreb cum se simte blondul.
-Avand in vedere ce i s-a intamplat, e intr-o stare destul de buna. Nu suntem singuri, dar. . . sunt sanse sa ramana paralizat. spune si imi pune mana pe umar.
Cand aud ce-mi spune doctorul, fac ochii mari si il privesc pe cel din fata mea. Speram sa fie o gluma, dar de ce ar vrea un doctor sa glumeasca cu asa ceva. Era real! O realitate care imi zdrobeste inima si ma lasa fara vlaga.
Inchid pentru cateva secunde ochii si trag aer in piept. Ii deschid din nou si il intreb pe doctor daca pot intra sa-l vad.
-Desigur, dar sa nu-i spuneti ca ar putea sa ramana paralizat, i s-a putea agrava starea. spune, iar eu doar incuvintez din cap si intru in salon.
Era o camera destul de mare, culorile predominante fiind alb si albastru. In partea stanga, langa perete, se afla patul in care se odihnea un barbat palid, ce parea mai mult mort decat viu. Ma apropii sfoasa de el si ma asez pe un scaun ce era acolo. ``olo. Il apuc de mana dreapta si i-o mangai usor. Era rece, foarte rece! Oricat as fi vrut sa nu o fac, o lacrima sarata mi se scurge din ochiul drept si cade pe mana sa. Nu pot sa exprim in cuvinte durerea ce o simt in suflet. In mare parte, e vina mea, deoarece ma certasem cu el si practic, ne despartiseram, dar nu puteam sa trec cu vbederea faptul ca se sarutase cu Ino, desi, daca stau bine sa ma gandesc, el mi-a zis ca blonda l-a sarutat. Ar putea fi adevarat, doar eu am zis ca pare o tarfa.

Nu mai apuc sa-mi continui gandurile, deoarece in salon intra doua persoane. Parintii lui Shinsuke. Femeia e blonda cu ochii negri, scunduta, iar barbatul are parul castaniu si ochii albastri. Au in jur de patruzeci si cinci de ani, dar arata mult mai tineri.
Ma ridic de pe scaun si ii salut respectuos. Elizabeth ma priveste urat si se repede spre patul baiatului, iar William se apropie de mine si ma ia in brate.
-Imi pare rau scumpo! Stiu cat de mult il iubesti! imi spune cu o voce blanda.
Ii zimbesc slab si acesta se indeparteaza de mine ducandu-se la fiul sau. Spre deosebire de Elizabeth, care ma uraste, Will ma iubeste ca pe o fiica.
Simtindu-ma in plus acolo, ma scuz si ies din salon. Ma asez pe o banca din apropiere si imi rezm capul de perete.


In salon se aud doua voci strigand una la cealalta
-Doar ea e de vina pentru ceea ce i s-a intamplat fiului nostru! spune Elizabeth printre lacrimi.
-Nu,nu e doar vina ei, si el e de vina! El s-a sarutat cu fata aia !Tie ti-ar conveni sa ma sarut eu cu alta?!
-Nu, dar eu nu pot sa o iert! Nu dupa tot ce i-a facut fiului meu!
Aud tot ce se vorbeste in salon si simt cum inima mi se rupe si o mie de ace imi strapung corpul. Incep sa transpir si fara sa-mi dau seama raman fara aer si ma prabusesc la pamant.Nu pot sa cred! Eu nu i-as face rau niciodata. Il iubesc! Cum pot ei sa spuna asa ceva?Nici macar nu ma cunosc! Poate ca e si vina mea, dar partial e vina lui! Nu trebuia sa o lase pe Ino sa il sarute.

Un doctor trecu pe langa mine si ma ajuta sa ma ridic.
-Esti bine? ma intreaba in timp ce ma priveste ingrijorat.
-D-da,cred!spun eu printre suspine.
-Mai bine mergi acasa,ai nevoie sa te odihnesti! imi spune zambind.
-C-cred ca aveti dreptate.spun eu balbaindu-ma.Ma ridic si merg spre iesire.
Afara il vad pe Garra.Alerg spre el si il imbratisez fara sa scot vreun cuvant.
-Ce s-a intamplat?ma intreaba Garra in timp ce ma strange in brate si ma mangaie pe par.
-A fost ranit grav si asta din cauza mea!ii spun eu printre suspine si il strang si mai tare in brate.
-Cine a fost ranit grav?ma intreaba comfuz si ma indeparteaza putin de el incant sa ma poate privii in ochi.
-Shin! Pentru ca m-am despartit de el.
Acesta nu imi mai pune intrebari si ne urcam in masina sa. Pe drum, niciunul nu am scos nicio vorba. Nu ma simteam in stare sa vorbesc si cred ca el si-a dat seama de asta.
Ajungem in fata blocului destul de repede dupa parerea mea. Imi iau la revedere de la roscat si ies din masina.
Ajunsa in apartament, imi fac un dus dupa care ma intind pe pat. Intunericul din jur ma inspaimanta intr-un fel. Ma simt asa de singura. Mi-as dori ca Shin sa fie langa mkine si sa ma tina in brate, dar din pacate acest lucru nu se poate intampla asa ca adorm cu speranta ca barbatul se va face bine cat in curand.