03-10-2010, 08:01 PM
Thx for comm, SuviteDeea. Ai drepate suna mai bine, insa aveam un lapsus cu acel cuvant:)). ^:)^
Gud, am venit cu nextul. Sper sa va placa>:D<
-Da. Imi place modul in care iti manifesti gelozia.
-Nu sunt gelos, ii zic ripostand. Pentru ce as fi? Sarah este doar o asociata a ta, cea cu care vorbesti despre caz, cea caruia ii zambesti incontinuu, ii acorzi atentie si…
Mi-am dus mana la gura, fiind surprins de ceea ce am spus. Parca nu as fi gandit cand am vorbit. M-am inrosit puternic. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez, ce ar trebui sa cred despre mine. Mi-am lasat capul sa cada pe suprafata alba a mesei.
Nu stiu cat am stat asa, insa Ryuuzaki a asteptat calm o reactie din partea mea. Eram atat de buimac. Daca am spus toate acele lucruri fara sa gandesc, atunci de unde au venit?
-Nee… Ryuuzaki, spun cu o voce scazuta fara sa-mi ridic capul.
-Ce e?
-Spune-mi ca… nu ai planuit asta de la inceput.
-De data asta nu. Nici eu nu ma asteptam sa fi gelos.
De cate ori mi se repeta cuvantul acela in minte, capul imi vajaia. Era un sentiment groaznic. De ce? De ce eu? De ce tocmai eu dintre toate persoanele?
-Ryuuzaki, ce inseamna asta…?
A oftat, ridicandu-se in picioare.
-De asta trebuie sa iti dai seama singur.
Pe dracu. Cum sa-mi dau seama cand nici macar nu ma pot gandi limpede la asta? Il urasc cand face asta.
Ryuuzaki a iesit din camera, insa eu nu m-am miscat din pozitia aceea. Chiar nu stiam ce sa cred. Nu puteam sa fiu indragostit de el, nu aveam cum! Era imposibil, e ceva ridicol. Nici macar nu pot percepe gandul asta. Mereu l-am vazut ca pe un prieten, desi pentru el, eu eram doar un asociat. Nu am gandit niciodata mai departe de atat, nici macar nu puteam sa sufar relatiile de genul! E atat de scarbos. Nu aveam cum sa-l plac, nu eram gay! Nu puteam sa fiu!!
Afirmatia brunetului mi-a strabatut fulgerator mintea. Am ridicat brusc capul.
Zambisem. Ryuuzaki e asa un idiot. Ma bucur insa ca m-a facut sa inteleg. Intradevar, nu conteaza genul, nu ar avea de ce sa conteze. Chiar si asa, asta tot nu ma face sa cred ca m-am indragostit de el. E imposibil, pur si simplu ideea este ridicola. De ce m-as indragosti de o persoana care ma vede ca pe un angajat? E mult prea absurd. Heh, intr-un fel ma simt mai bine. Cred ca ar trebui sa uit despre incident si sa-mi focalizez atentia asupra cazului.
Desi am ripostat si am incercat din rasputeri sa imi pastrez opinia, pana la urma am cedat. Am mers cu Ryuuzaki la acel restaurant, insa din pacate domnul Hoeven a fost anuntat in ultimul moment de o sedinta importanta, deci nu a putut sa ajunga. In schimb, Sarah a fost cea care ne-a tinut companie. Si inca ce companie. Tot ce am facut a fost sa stau pe un scaun si sa incerc sa inteleg discutiile dintre Ryuuzaki si Sarah. M-am lasat pagubas bineinteles; chiar nu aveam stofa de afacerist. Brunetul stia despre toate lucrurile de care Sarah vorbea – cel putin asta am putut deduce dupa gesturile care le facea. Uneori chiar ma gandeam ce caut eu aici, alaturi de oameni langa care nici n-as fi visat sa ajung. Totul mi se parea atat de strans innodat. Nu puteam sa gasesc nici o solutie de rezolvare la nimic ce se intampla in jurul meu.
Oricum, am fost atat de fericit cand am ajuns inapoi la hotel. Eram obosit- fara sa mai vorbim de incidentele de dimineata.
-Ce bine e, spun in timp ce ma arunc pe suprafata moale a patului.
Ryuuzaki nu a spus nimic, inaintand prin camera pana a ajuns la biroul unde i se afla laptopul si cateva prajituri. Parea nemultumit.
-S-a intamplat ceva? il intreb cu o urma usoara de curiozitate in voce.
A dat negativ din cap. Era clar ca ceva il deranja, insa nu imi puteam da seama exact ce. Cat de frustrant. Ryuuzaki era o persoana atat de inchisa. Aveam acel sentiment ca nu stiu nimic despre el. Era ciudat. L-am privit in timp isi satisfacea poftele cu o prajitura. Chiar asa, nu l-am vazut sa se atinga prea mult de mancare. De fapt, nu cred ca l-am vazut vreodaata mancand ceva infara de prajituri. Am zambit in sinea mea.
-Nee, Ryuuzaki. Nu vrei sa mergem si sa mancam ceva?
-Nu imi e foame.
-N-ai mancat nimic in avion, nici cat am stat la hotel, iar la restaurant abia te-ai atins de mancare, ii spun in timp ce ma ridic din pat si ma indrept spre el, in incercarea de a-l face atent.
La ceea ce i-am spus chiar nu putea sa aduca nici un argument.
-Nu-mi place mancarea americanilor.
Ok, la asta nu m-am asteptat. Doamne, chiar putea sa aduca argument la orice? Omul asta e imposibil.
-Bine atunci, ii raspund. Iti voi gati eu ceva. E din tara mea natala, cred ca o sa-ti placa.
S-a intors inspre mine, privindu-ma uimit. I-am zambit, timp in care m-am indreptat spre bucatarie. Nu puteam sa il dezamagesc. Am zambit din nou in sinea mea.
Dupa vreo trei ore de stat in bucatarie, am terminat ceea ce mi-am propus. Trebuie sa recunosc ca nu mi-a iesit chiar cum as fi vrut. Heh… a trecut ceva timp ce cand nam mai gandit ceva traditional. Imi aduc aminte ca mama obisnuia sa-mi gateasca asta. Chiar imi placea pe vremea aia. L-am chemat pe Ryuuzaki; eram nerabdator.
Destul de ciudat…
Chiar si asa, am asteptat sprijinit de unul dintre dulapuri, gandindu-ma la lucrurile pozitive ce s-ar putea intampla.
Ryuuzaki a intrat in bucatarie, asezandu-se la masa.
-Sigur e comestibila?
Am oftat.
-Da, nu-ti face griji. Nu am pus otrava in ea.
Ma privea sceptic. Nu i-am spus nimic. Ce as fi putut sa fac? Nu e vina mea ca n-are incredere in mine. Il priveam totusi dezagamit.
-O sa mananc doar daca mananci si tu cu mine.
Afrimatia lui a sunat atat de copilaros. M-a bufnit rasul. La asta nu m-as fi asteptat. Am luat insa o furculita si m-am asezat pe scaunul din dreapta lui.
-Bine atunci, ii spun in timp ce iau o inghititura.
A iesit chiar bine. Nu ma asteptam. brunetul a gustat si el si faptul ca a incercat si a doua oara m-a facut sa cred ca i-a placut.
-Nu as fi crezut ca esti din Anglia, a spus in timp ce imi arunca o privire degajata.
Am zambit. Heh, ma bucur totusi ca exista un lucru despre care Ryuuzaki sa nu stie.
-Mama obisnuia sa-mi gateasca cand eram mic.
Nu a spus nimic despre asta, in schimb…
-Maine ce vom manca?
L-am privit uimit. Voia sa… mai gatesc?
-Poti sa comanzi mancare englezeasca daca suni la receptie. O sa ti-o faca mult mai delicioasa.
M-a privit… dezamagit?!
-Imi place doar mancare care o faci tu.
Am inghitit in sec, timp in care mi-am putut simti obrajii inrosindu-se. Am indreptat rapid privirea in alta parte. Ii placea sa ma tachineze chiar atat de mult? Nu-l mai inteleg.
-B-bine atunci. Vom hotari dimineata, ii spun.
Gud, am venit cu nextul. Sper sa va placa>:D<
Capitolul 24: ...
-Da. Imi place modul in care iti manifesti gelozia.
-Nu sunt gelos, ii zic ripostand. Pentru ce as fi? Sarah este doar o asociata a ta, cea cu care vorbesti despre caz, cea caruia ii zambesti incontinuu, ii acorzi atentie si…
Mi-am dus mana la gura, fiind surprins de ceea ce am spus. Parca nu as fi gandit cand am vorbit. M-am inrosit puternic. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez, ce ar trebui sa cred despre mine. Mi-am lasat capul sa cada pe suprafata alba a mesei.
Nu stiu cat am stat asa, insa Ryuuzaki a asteptat calm o reactie din partea mea. Eram atat de buimac. Daca am spus toate acele lucruri fara sa gandesc, atunci de unde au venit?
-Nee… Ryuuzaki, spun cu o voce scazuta fara sa-mi ridic capul.
-Ce e?
-Spune-mi ca… nu ai planuit asta de la inceput.
-De data asta nu. Nici eu nu ma asteptam sa fi gelos.
De cate ori mi se repeta cuvantul acela in minte, capul imi vajaia. Era un sentiment groaznic. De ce? De ce eu? De ce tocmai eu dintre toate persoanele?
-Ryuuzaki, ce inseamna asta…?
A oftat, ridicandu-se in picioare.
-De asta trebuie sa iti dai seama singur.
Pe dracu. Cum sa-mi dau seama cand nici macar nu ma pot gandi limpede la asta? Il urasc cand face asta.
Ryuuzaki a iesit din camera, insa eu nu m-am miscat din pozitia aceea. Chiar nu stiam ce sa cred. Nu puteam sa fiu indragostit de el, nu aveam cum! Era imposibil, e ceva ridicol. Nici macar nu pot percepe gandul asta. Mereu l-am vazut ca pe un prieten, desi pentru el, eu eram doar un asociat. Nu am gandit niciodata mai departe de atat, nici macar nu puteam sa sufar relatiile de genul! E atat de scarbos. Nu aveam cum sa-l plac, nu eram gay! Nu puteam sa fiu!!
-Atata timp cat sunt indragostit de o persoana, cel mai important este sa o iubesc si sa am incredere in ea. Cineva care sa ma stimuleze. Nu imi pasa de gen.
Afirmatia brunetului mi-a strabatut fulgerator mintea. Am ridicat brusc capul.
Zambisem. Ryuuzaki e asa un idiot. Ma bucur insa ca m-a facut sa inteleg. Intradevar, nu conteaza genul, nu ar avea de ce sa conteze. Chiar si asa, asta tot nu ma face sa cred ca m-am indragostit de el. E imposibil, pur si simplu ideea este ridicola. De ce m-as indragosti de o persoana care ma vede ca pe un angajat? E mult prea absurd. Heh, intr-un fel ma simt mai bine. Cred ca ar trebui sa uit despre incident si sa-mi focalizez atentia asupra cazului.
***
Desi am ripostat si am incercat din rasputeri sa imi pastrez opinia, pana la urma am cedat. Am mers cu Ryuuzaki la acel restaurant, insa din pacate domnul Hoeven a fost anuntat in ultimul moment de o sedinta importanta, deci nu a putut sa ajunga. In schimb, Sarah a fost cea care ne-a tinut companie. Si inca ce companie. Tot ce am facut a fost sa stau pe un scaun si sa incerc sa inteleg discutiile dintre Ryuuzaki si Sarah. M-am lasat pagubas bineinteles; chiar nu aveam stofa de afacerist. Brunetul stia despre toate lucrurile de care Sarah vorbea – cel putin asta am putut deduce dupa gesturile care le facea. Uneori chiar ma gandeam ce caut eu aici, alaturi de oameni langa care nici n-as fi visat sa ajung. Totul mi se parea atat de strans innodat. Nu puteam sa gasesc nici o solutie de rezolvare la nimic ce se intampla in jurul meu.
Oricum, am fost atat de fericit cand am ajuns inapoi la hotel. Eram obosit- fara sa mai vorbim de incidentele de dimineata.
-Ce bine e, spun in timp ce ma arunc pe suprafata moale a patului.
Ryuuzaki nu a spus nimic, inaintand prin camera pana a ajuns la biroul unde i se afla laptopul si cateva prajituri. Parea nemultumit.
-S-a intamplat ceva? il intreb cu o urma usoara de curiozitate in voce.
A dat negativ din cap. Era clar ca ceva il deranja, insa nu imi puteam da seama exact ce. Cat de frustrant. Ryuuzaki era o persoana atat de inchisa. Aveam acel sentiment ca nu stiu nimic despre el. Era ciudat. L-am privit in timp isi satisfacea poftele cu o prajitura. Chiar asa, nu l-am vazut sa se atinga prea mult de mancare. De fapt, nu cred ca l-am vazut vreodaata mancand ceva infara de prajituri. Am zambit in sinea mea.
-Nee, Ryuuzaki. Nu vrei sa mergem si sa mancam ceva?
-Nu imi e foame.
-N-ai mancat nimic in avion, nici cat am stat la hotel, iar la restaurant abia te-ai atins de mancare, ii spun in timp ce ma ridic din pat si ma indrept spre el, in incercarea de a-l face atent.
La ceea ce i-am spus chiar nu putea sa aduca nici un argument.
-Nu-mi place mancarea americanilor.
Ok, la asta nu m-am asteptat. Doamne, chiar putea sa aduca argument la orice? Omul asta e imposibil.
-Bine atunci, ii raspund. Iti voi gati eu ceva. E din tara mea natala, cred ca o sa-ti placa.
S-a intors inspre mine, privindu-ma uimit. I-am zambit, timp in care m-am indreptat spre bucatarie. Nu puteam sa il dezamagesc. Am zambit din nou in sinea mea.
Dupa vreo trei ore de stat in bucatarie, am terminat ceea ce mi-am propus. Trebuie sa recunosc ca nu mi-a iesit chiar cum as fi vrut. Heh… a trecut ceva timp ce cand nam mai gandit ceva traditional. Imi aduc aminte ca mama obisnuia sa-mi gateasca asta. Chiar imi placea pe vremea aia. L-am chemat pe Ryuuzaki; eram nerabdator.
Destul de ciudat…
Chiar si asa, am asteptat sprijinit de unul dintre dulapuri, gandindu-ma la lucrurile pozitive ce s-ar putea intampla.
Ryuuzaki a intrat in bucatarie, asezandu-se la masa.
-Sigur e comestibila?
Am oftat.
-Da, nu-ti face griji. Nu am pus otrava in ea.
Ma privea sceptic. Nu i-am spus nimic. Ce as fi putut sa fac? Nu e vina mea ca n-are incredere in mine. Il priveam totusi dezagamit.
-O sa mananc doar daca mananci si tu cu mine.
Afrimatia lui a sunat atat de copilaros. M-a bufnit rasul. La asta nu m-as fi asteptat. Am luat insa o furculita si m-am asezat pe scaunul din dreapta lui.
-Bine atunci, ii spun in timp ce iau o inghititura.
A iesit chiar bine. Nu ma asteptam. brunetul a gustat si el si faptul ca a incercat si a doua oara m-a facut sa cred ca i-a placut.
-Nu as fi crezut ca esti din Anglia, a spus in timp ce imi arunca o privire degajata.
Am zambit. Heh, ma bucur totusi ca exista un lucru despre care Ryuuzaki sa nu stie.
-Mama obisnuia sa-mi gateasca cand eram mic.
Nu a spus nimic despre asta, in schimb…
-Maine ce vom manca?
L-am privit uimit. Voia sa… mai gatesc?
-Poti sa comanzi mancare englezeasca daca suni la receptie. O sa ti-o faca mult mai delicioasa.
M-a privit… dezamagit?!
-Imi place doar mancare care o faci tu.
Am inghitit in sec, timp in care mi-am putut simti obrajii inrosindu-se. Am indreptat rapid privirea in alta parte. Ii placea sa ma tachineze chiar atat de mult? Nu-l mai inteleg.
-B-bine atunci. Vom hotari dimineata, ii spun.