27-09-2010, 02:15 PM
Editia III
(tema "Moartea")
Recviem
de Polaris
Eşti liber să numeşti asta cum vrei tu, cum ţi-e mai uşor, oricum n-o să ajungă la tine; nu m-a lăsat inima să rup timbrele din dulap, ei mi-au spus că sunt preţioase, că sunt amintiri, aşa că nu pot să ţi-o trimit. Amintiri… Peste câţiva ani o să se transforme şi bucata asta de hârtie în aşa ceva? Promit că o să fiu acolo să văd – prostii! Să nu mă crezi, nu promit nimic; doar mă cunoşti – mă cunoşti, nu-i aşa?
Åžtii, am uitat cu desăvârÅŸire să-Å£i caut numele la pagina zece a cărÅ£ii, iar cartonul cu numărul de telefon l-am scăpat în scoarÅ£a copacului de la etajul trei – neîndemânatică la fel ca întotdeauna, ai spune. Å¢i minte că Å£i-am povestit odată mai multe despre mine? Eram pe bancheta din spate, privind prin ÅŸoferul invizibil parbrizul, iar ochii îmi cădeau uneori pe vitezometrul din plastic. Drumul era acelaÅŸi pe care nu l-am mai văzut niciodată, cu crăpături pe sticla vopsită în gri. Deasupra, tornada a aÅŸezat tabloul de toamnă din camera bunicii, reciclând rama din lemn; te-am rugat atunci să-l iei la tine, ca suvenir, dar mi-ai spus că peretele din frunze este prea mare ÅŸi că o să arate ciudat. Nu te-am mai rugat nimic de atunci… Să nu crezi că am fost supărată - nu, am fost de-a dreptul revoltată. Cum ai putut refuza ceva ce Å£i-am oferit? Ceva de la mine ?! IntenÅ£ionasem ca el să fie ultimul lucru pe care-l las acolo, printre „eiâ€. Ah, nu mă lua în seamă, răceala mausoleului mi-a afectat gândirea! Sunt convinsă că ai avut dreptate, că ar fi arătat groaznic aÅŸa, atârnat de o scobitoare; doar ÅŸtii perfect că nu am simÅ£ estetic.
Acum câteva zile m-am întrebat cum arăţi, dar de fiecare dată am primit acelaşi răspuns: diferit. De ce eşti diferit de mine? De ce nu putem fi la fel, măcar noi doi? Ştiu că nu am dreptul să mă joc cu clepsidra din capătul scărilor, iar tu când o ai nu laşi niciodată nisipul să se scurgă, nu poţi să-l laşi.
Acum un sfert de minut mi-am dorit să fiu ca tine, am dorit să fiu TU, dar vreau să te anunţ că m-am răzgândit; ce rost ar mai fi avut să joc Ruleta Rusească dacă aş fi acceptat aşa ceva? Oh, uite, e rândul meu… Să nu te sperii dacă mă semnez cu o picătură de sânge, pentru că azi e vineri 13 şi ieri am spart oglinda de pe hol.
(tema "Moartea")
Recviem
de Polaris
Eşti liber să numeşti asta cum vrei tu, cum ţi-e mai uşor, oricum n-o să ajungă la tine; nu m-a lăsat inima să rup timbrele din dulap, ei mi-au spus că sunt preţioase, că sunt amintiri, aşa că nu pot să ţi-o trimit. Amintiri… Peste câţiva ani o să se transforme şi bucata asta de hârtie în aşa ceva? Promit că o să fiu acolo să văd – prostii! Să nu mă crezi, nu promit nimic; doar mă cunoşti – mă cunoşti, nu-i aşa?
Åžtii, am uitat cu desăvârÅŸire să-Å£i caut numele la pagina zece a cărÅ£ii, iar cartonul cu numărul de telefon l-am scăpat în scoarÅ£a copacului de la etajul trei – neîndemânatică la fel ca întotdeauna, ai spune. Å¢i minte că Å£i-am povestit odată mai multe despre mine? Eram pe bancheta din spate, privind prin ÅŸoferul invizibil parbrizul, iar ochii îmi cădeau uneori pe vitezometrul din plastic. Drumul era acelaÅŸi pe care nu l-am mai văzut niciodată, cu crăpături pe sticla vopsită în gri. Deasupra, tornada a aÅŸezat tabloul de toamnă din camera bunicii, reciclând rama din lemn; te-am rugat atunci să-l iei la tine, ca suvenir, dar mi-ai spus că peretele din frunze este prea mare ÅŸi că o să arate ciudat. Nu te-am mai rugat nimic de atunci… Să nu crezi că am fost supărată - nu, am fost de-a dreptul revoltată. Cum ai putut refuza ceva ce Å£i-am oferit? Ceva de la mine ?! IntenÅ£ionasem ca el să fie ultimul lucru pe care-l las acolo, printre „eiâ€. Ah, nu mă lua în seamă, răceala mausoleului mi-a afectat gândirea! Sunt convinsă că ai avut dreptate, că ar fi arătat groaznic aÅŸa, atârnat de o scobitoare; doar ÅŸtii perfect că nu am simÅ£ estetic.
Acum câteva zile m-am întrebat cum arăţi, dar de fiecare dată am primit acelaşi răspuns: diferit. De ce eşti diferit de mine? De ce nu putem fi la fel, măcar noi doi? Ştiu că nu am dreptul să mă joc cu clepsidra din capătul scărilor, iar tu când o ai nu laşi niciodată nisipul să se scurgă, nu poţi să-l laşi.
Acum un sfert de minut mi-am dorit să fiu ca tine, am dorit să fiu TU, dar vreau să te anunţ că m-am răzgândit; ce rost ar mai fi avut să joc Ruleta Rusească dacă aş fi acceptat aşa ceva? Oh, uite, e rândul meu… Să nu te sperii dacă mă semnez cu o picătură de sânge, pentru că azi e vineri 13 şi ieri am spart oglinda de pe hol.