19-09-2010, 05:12 PM
Primul desen
Sincer cel mai tare din tot desenul imi place linia, e expresiva, apoi ca imagine e foarte frumoasa si totusi: un pom nu se deseneaza asa, sunt doua lini una langa alta si altele cateva la care ai adaugat o grosime, ii lipseste precizia, ii lipsesc mutle axe de constructie, pare un desen de clasa a cincea.
Valoratia, nu ma pot da in vant dupa ea, dar e clar ca esti pe drumul cel bun. 5.
O mica precizare inainte: o parte din naturile statice sunt de cel mult clasa a cincea
A doua
Dude? de ce doua obiecte, de ce nici unul peste axul foii? e impotriva regulilor compozitiei chestia asta.
Valoratia de la fond jeneaza rau.
Vasul e complet asimetric iar valoratia este dezordonata. Nota, acordata mai mult pe valoratie(nu prea stralucita), 5.
al treilea desen
Mi-a placut, mult, ca idee, ca iamgine, e destul de complexa, sincera sa fiu imi da senzatia unei piese Shakespereana si totusi, linile sunt destul de goale. Lipsesc, destul de tare, contrastele(inchis pe deschis, deschis pe inchis) iar cele care sunt sunt slabe, dar lucrarea e bunicica 8
a patra
M-a impresionat, desi si aici lipseste cu desavarsire contrastul, este o lucrare buna, ii mai lipseste ceva anume, dar linia mi se pare destul de expresiva, detalile au aerul lor placut. Ai o mica greseala la pensula, o face sa para o pleasca uda si scarboasa, la una dintre pensule mai exact, dar merge. 9
numarul 5
Natura statica, apreciez ca sunt trei obiecte, dar sunt in scara magarului ceea ce este destul de inestetic, apoi le lipseste personalitatea, nu redai nimic, nici prin valoratie, nici prin linie.
Vasul este asimetric, iar elipsa de sus este urata si ceva ce ma deranjeaza putin cam tare, umbra nu e niciodata pe margine, acolo e reflexul.
Gogosarul a iesit destul de urat. 6
numarul 6
Cu toate ca imi plac obiectele asa-zise, doar sugerate, care in general sunt expresive, la tine lucrarea e de fix clasa a patra, de ce?
In primul rand formele sunt urate, rigide, nu e nimic preste axul foii, deci nu se poate numii compozitie, apoi sunt toate pe ACELASI plan, ceea ce este strict aiurea.
Valoratia, la fel lasa de dorit, lipsesc contrastele, umbrele s.a.m.d
In plus lucrarea este murdara, ai mai mare grija la igena.4
Sfat pentru toti; nu renuntati la desen ca de miscat miscati ceva, cu toate ca e mare discrepanta intre voi ^^

Iubesc sa simt cum cazi
cad
cadem
cadem