18-09-2010, 03:12 PM
A.Tatiana >: d< îţi mulţumesc enorm pt. comentariu şi mă bucur că îţi place. Sper să continui să citeşti / comentezi. Merci.
Lectură plăcută!
[center]Capitolul ÅŸase[/center]
Zis şi făcut.
M-am îndreptat cu paşi siguri şi tare mincinoşi, spre centrul localului. Este de înţeles faptul că habar nu am când s-a umplut atât de tare localul. Câteva domnişoare se aşezaseră deja la bar, conversând cu un barman, altele stăteau pe nişte canapele, unele într-un separeu – etc. Acesta era un club exclusivist şi doar pentru femei, atâta lucru înţelegeam şi eu.
Cred că trebuia să mai studiez regulile pentru că am văzut vreo două-trei tipe care nu păreau mai mari de şaisprezece ani, oare aveau voie aici şi minorele? Ah, nu contează, nu îmi pasă!
Hai să mă fac de râs, totuşi – mi-am zis în timp ce mă îndreptam spre o tipă înaltă, brunetă, cu nişte ochi mari şi expresivi – destul de drăguţă. Era debusolată, de parcă era în căutare de ceva ( sau cineva ) şi nu găsea nimic, aşa dezorientată cum era , a tresărit atunci când m-a zărit în faţa ei.
Am zâmbit, neştiind ce altceva să fac.
Şi atunci, eu am fost cel care a rămas uimit. A făcut ochi mari, chiar mai mari decât îi avea şi a început brusc să clipească mult mai des, parcă vrând să se apropie de mine. Uau, cochetărie, nu glumă. Foarte indiscret, şi-a strecurat o mână pe lângă braţul meu şi mi-a zâmbit, iar eu am fost instantaneu scârbit. Dar se părea că sunt un actor minunat, pentru că mi-am menţinut expresia şi am condus-o spre o canapea. Parcă făcusem asta de-o viaţă întreagă.
- Eşti nou pe aici... Nu te-am mai văzut!
Mi-a zis domnişoara, pe semne timidă. Oh, deci era clientă fidelă, ce pot să spun. Între timp un chelner şi-a făcut apariţia – cât arsenal exista aici! Văzusem şi chelneriţe şi chelneri, dar acum apăruse un tip, ce-i drept, nu avea nimic interesant, dar avea o extraordinară bună dispoziţie, pur şi simplu te atrăgea să îl chemi să îţi aducă o băutură, presupun.
- Ce doreÅŸte domniÅŸoara?
A clipit iar des şi a anunţat că vrea un Garonne şi apoi s-a uitat la mine foarte cochet, iar eu mi-am înţeles misiunea - trebuia să o fac să cumpere cât mai mult posibil, vedeam şi expresia cu sub înţeles a colegului meu de serviciu, chelnerul chel.
- Doar un whiskey, prinţesa mea? Adu o sticlă, prietene; şi nişte căpşuni.
Frate, mergea combinaţia? Cui îi păsa. Chelul a zâmbit cu subânţeles, de parcă mă felicita, şi s-a cărat anunţând că o să se întoarcă imediat.
Tipa, între timp, se băgase şi mai tare în mine. Dacă nu eram atât de scârbit de comportamentul ei, sigur mi s-ar fi sculat. Stăteam pur şi simplu acolo, şi ea se lipise de mine. A trebuit să îmi trec un braţ peste gâtul ei şi să o trag lângă mine, am pupat-o chiar şi pe obraz, ceea ce aproape că a înnebunit-o. Presupun că avea neapărată nevoie de un bărbat, sau ceva asemănător.
Imediat după ce a băut un pahar, a scos câteva bacnote şi mi le-a vârât în pantaloni, pe bune şi adevărat. Am zâmbit şi am tras-o iar mai aproape de mine, căutându-i buzele, dar nu am sărutat-o. Nu ştiu de ce, ce m-a împins să nu o fac, dar mi-am mulţumit pentru asta. Doar am lăsat-o să creadă că o să o fac, şi i-am mângâiat faţa. Asta a făcut-o să mai scoată câteva sute şi m-a împins să o sărut, un gest scurt şi pe semne plin de tandreţe, în care – spun drept, nu am pus niciun sentiment. Nu că mi-ar fi păsat, atâta vreme cât ea era mulţumită.
A mai băut un pahar, şi încă unul, şi încă unul... S-au dus vreo patru, în timp ce eu îl terminasem de abia pe primul. A continuat aşa, a mai comandat o sticlă, a mai comandat şi altceva iar eu o priveam tot mai amuzat cum se îmbătase şi arunca cu banii în stânga şi în dreapta, se tot freca de mine, îmi mai dădea câte-o sută, se mai agăţa de gâtul meu şi îmi mai trăgea câte o limbuţă...
Ce femeie proastă.
Cred că trei ore a stat pe capul meu, trei ore întregi până când mobilul ei a sunat şi aceasta a tresărit. Printr-o mişcare bruscă s-a depărtat de mine, şi a ieşit din încăpere, fugind în baie. Am aşteptat acolo, zâmbind peste mustăţi şi simţindu-mă privit insistent. Probabil că era impresia mea. Peste vreo cinci minute, domnişoara ( al cărui nume draci dacă-l reţinusem ) a reapărut.
Clătinându-se aşa, în zig-zag, m-a anunţat că ea trebuie să plece. Era beată de-a binelea. M-am ridicat să o ajut cu echilibrul, şi între timp a apărut şi chelul cu nota de plată. A achitat-o fără cel mai mic efort, de parcă ar fi fost vorba de o sumă foarte mică. Şi era gigantică; preţul pentru tot ce comandase plus preţul meu, pentru că mă ţinuse trei ore întregi. Şi-a amintit vag că nici măcar nu mă întrebase cum mă cheamă.
- Numele tău! Spune-mi-l repede!
Pe picior de plecare cum era, a trebuit să îi răspund. Am zâmbit şi am rostit pe cel mai suav ton posibil.
- Armand.
Asta a făcut-o parcă să tremure, sau poate că era impresia mea. A plecat iar eu nici măcar nu m-am uitat după ea.
Mi-am întors rapid corpul spre partea din care simţeam că sunt privit şi l-am zărit pe Sebastian ( frate cât putea să i se potrivească numele ) uitându-se insistent la mine.
Mi-a făcut semn să mă apropi, ceea ce am vrut să fac. Doar că nu am mai reuşit. În timp ce mă îndreptam într-acolo, o altă tipă s-a agăţat de mine. Îmi zicea să o conduc la un separeu, ceea ce am şi făcut. Se părea că şi aceasta era o clientă veche. Frate, dar era luni. Cum de veneau atâtea femei într-o astfel de zi, luni, nu weekend , nu nimic? Probabil că mai aveam multe de învăţat.
Îndată ce ne-am aflat acolo, beată cum era, a încercat să se urce peste mine ( ar fi vrut şi ea să se culce cu mine, cred ). Era o tipă urâtă de-a binelea, de vreo treizeci de ani, de toată jena. Nu am lăsat-o, doar nu eram prost. În primul rând, dacă voia să se culce cu mine, trebuia să plătească. O jumătate de oră m-a frecat la icre şi nu am putut să o fac să comande decât două pahare de whiskey. La un moment dat m-am ridicat, gata să chem pe cineva pentru nota aia stupidă de plată, mă plictisisem să stau după fundul ei. Atunci, parcă i-a venit interesul pentru mine. Mi-a zis să stau jos, aproape poruncitor, şi a chemat o chelneriţă de unde a comandat o sticlă de nu-mai-ştiu ce, un pachet de ţigări nu ştiu de care şi eu i-am zis că fumez Kent, mi-a luat şi mie un pachet, plus nu mai ştiu ce avea ea chef. Apoi s-a lipit de mine şi a început să fumeze ca proasta, îmbibându-mă şi pe mine de mirosul acela scârbos. M-am prefăcut că fumez şi eu, una, două, trei ţigări. Pe care, doar le-am băgat în gură şi după le-am aruncat în scrumieră.
Era prea beată să realizeze asta.
Două ore au trecut aşa, a fumat vreo trei pachete de ţigări şi a băut ca tembela, povestindu-mi verzi şi uscate şi începând să plângă, zicându-mi că nimeni nu o înţelege. Atunci mi-am zis, de ce nu?
Am început să o mângâi, alintându-i părul şi pupând-o pe obraz, gest care a făcut-o să tresară, îi tot spuneam că eu o înţeleg, că nu trebuie să se simtă aşa, că este o femeie minunată, etc., etc. Îmi explica cum soţul ei era un curvar şi că nu ştia cum să mai facă să îl împace, că acum era plecat nu ştiu unde. Iar mie îmi venea să îi urlu : tu ce faci acum? Evident, nu am făcut-o. Îi explicam în continuare cât de preţioasă era.
A mai trecut o oră, şi încă una. Nici nu ştiu cât, dar ea nu se mai sătura de vorbă şi mă făcea şi pe mine să bălmăjesc, deloc o problemă. Mereu tresărea de încântare şi mă mângia pe păr, mai comanda o bere, un wiskey, un vin, până ce a amestecat tot felul de băuturi posibile şi mi-a zis să o duc de acolo, că ea vomită. Am tras-o în baia fetelor, se presupune că nu aveam voie? Nu conta. Şi am ajutat-o să verse.
Foarte plăcută imaginea aceasta, de când ajunsesem aici doar asta îmi era dat să văd?
S-a petrecut aşa de repede că nici nu am avut timp să conştientizez, ea s-a agăţat apoi de mine şi îmi tot spunea nu-ştiu-ce chestii inteligibile. Se făcuse dimineaţă, mai erau doar câteva persoane acolo care se cărau, pentru că era ora închiderii.
Aşa am putut să o trimit şi eu de aici pe Mary, care tot nu mai voia să plece iar eu mă săturasem de ea, mirosea în ultimul hal a vomă.
- Ne mai vedem, Mary.
I-am şoptit la ureche în timp ce o scoteam afară pe uşa principală, gest ce ei i se părea foarte gentil. Plătise nota şi pe mine doar asta mă interesa.
- Ne revedem curând, Armand!
Mi-a strigat ea aproape vioaie şi cu un zâmbet stupid pe faţă. Mai că i-am trântit uşa în nas şi apoi am oftat, obosit de toată această tevatură. Mi-am căutat bacşişul prin pantaloni şi am fost mulţumit, poate prea tare, de încasări. Dacă lucram vreo săptămână ca prostul, nu cred că reuşeam să câştig tot bacşişul acesta.
- Eh, asta a fost ceva. Frăţioare, a stat cu tine vreo cinci ore, poate mai bine – realizezi că eşti un fel de mină de aur?
O voce foarte veselă şi amuzată m-a întâmpinat iar eu nu am făcut decât să dau din cap şi să zâmbesc. Era chelnerul acela chel, care presupun că se uitase la mine toată noaptea-dimineaţa, sau ce dracu o fi fost. Vai, eram frânt de oboseală.
M-am dus în aceaşi cameră în care mă schimbasem cu ceva ore în urmă şi mi-am luat hainele mele, nici nu ştiu cum arătau pe mine. Aveam nevoie de un duş, simţeam că se lipesc toate de mine. Am deschis uşa şi atunci am dat nas în nas cu Miki. M-a întâmpinat cu un zâmbet larg.
- Treabă bună, te-ai descurcat excelent. Vezi că te cheamă ÅŸefu’, e la el în birou. Urci scările alea înguste ÅŸi e o uşă pe care scrie „ DirecÅ£iuneâ€. Să baÅ£i înainte să intri, altfel eÅŸti ars.
Mi-a făcut cu ochiul ÅŸi am observat să se pregătea ÅŸi ea să plece, probabil stătuse toată noaptea aici, totuÅŸi – chiar când am plecat spre „şefâ€, am observat că a intrat pe o altă uşă ce nu dădea spre ieÅŸire. Nu am băgat detaliul acesta în seamă. Am trecut peste ringul ăla de dans, printre toate canapelele până la scara îngustă de care îmi zisese Miki, am urcat repejor ÅŸi am bătut la uÅŸa aia stupidă.
- Intră.
S-a auzit o voce uşor seacă şi indiferentă, la fel de plină de aroganţă ca întotdeauna. Evident, am recunoscut acea tonalitate.
Intrând, am avut grijă să trântesc destul de tare uşa, ca să îi atrag atenţia. S-a uitat la mine şi mi-a zâmbit, fără să mă poftească să iau loc. Ce nesimţire din partea lui. Totuşi, să trecem peste asta. Avea un birou tare frumos amenajat, cu mult stil şi bun gust. Câteva rafturi de cărţi, o canapea, câteva fotolii, o măsuţă din aceea de sticlă, un bar, biroul pe care îşi avea un calculator performant şi nişte hârţoage, plus o lampă, , scaunul pe care stătea el, alte două în faţa acestuia, o fereastră imensă stătea în spatele lui... Frumos loc, într-adevăr.
- Te-ai gândit, deci, la programul tău?
Frate! Ai înnebunit! Când aveam eu timp să mă gândesc la ceva, am fost atât de ocupat cu proastele alea două că nu am avut vreme de nimic. Am reuşit să mă abţin şi am dat din cap în semn negativ, ceea ce l-a făcut să îşi şteargă expresia aceea binevoitoare şi să capete o aură foarte plictisită.
- O să o punem, atunci, în funcţie de facultate şi presupun că ai şi alte preferinţe? Nu mai sta ca un bou în faţa mea şi zi-mi odată, nu am timp de pierdut.
Care va să zică, poate să mă jignească după bunul lui plac? Cu ce drept? Ce mama mă-sii? Ar trebui să sar la gâtul lui şi să îi trag vreo două în faţa aia perfectă, frumoasă şi... Ce dracu? Iar, am încercat să mă calmez şi să îi ignor toate insultele, ca o persoană inteligentă ce eram. Am încercat să îi explic faptul că nu prea mă duc la facultate, ceea ce l-a făcut, practic , să explodeze.
- Uite ce e, idiotule, eu nu primesc în clubul meu proşti cu fiţe. Poate că ţi se pare că nu faci cine ştie ce, dar peste câţiva ani nu am eu de gând să mă arăţi cu degetul că nu poţi face nimic din cauză că nu ai o diplomă, am lucrat la „ Paradisul Frumuseţii†şi mi-a mâncat tot timpul – aşa zic toţi! Uite ce e, peste câţiva ani nu o să mai fi aşa macho-man şi frumuşel, aşa că s-ar putea să mori de foame. Bine, dacă eşti prost n-ai decât să fii în altă parte!
Eram angajat doar de o zi şi avea de gând să mă dea afară? Eşti nebun, fratele meu? M-am calmat foarte rapit, eram o persoană destul de calculată, nici chiar atât de impulsiv cum păream adesea. Iar l-am ignorat şi aveam impresia că asta îl deranja profund, nu de parcă mie mi-ar fi păsat. Nu m-am aşezat , deşi muream de dorinţa de a sta jos, mi-era aşa un somn şi mă dureau toate oasele.
Şi apoi, ce îi păsa lui ce făceam eu? Puteam să mor mai târziu de foame şi să îi denigrez localul, şi care e faza? Mă durea direct în paişpe!
- Ok. Fie. Luni, marţi şi joi ( după amiaza ) am ore. Vineri am liber şi miercuri am doar două cursuri fără prea mare importanţă. Examenele or să îmi cadă în zile de joi şi marţi, doar aşa ( ştiu şi datele, dacă eşti interesat ). Evident, week-end-ul e liber. Alte preferinţe aş putea să le spun pe parcurs? Momentan sunt în procesul de acomodare aici şi nu ştiu ce o să apară pe parcurs.
Ha!
Ia, înghite şi mori!
L-am văzut oarecum surprins din cauza calmului de care dădeam dovadă, probabil pentru faptul că nu începeam să ţip la el sau el mai ştiu ce. Asta aştepta, o ştiam. Dar nu aveam să îi dau eu ceea ce îşi dorea, nu mersi. Ce naiba era atitudinea asta, din partea mea şi din partea lui? Ne purtam de parcă... Mi-am alungat continuarea gândului, nu avea niciun rost. Era din cauza oboselii, trebuia să fie !
- Bine. Lucrezi vineri , marţi şi joi pentru moment. Sâmbătă şi duminică sunt zile de vârf, nu intră oricine. Am făcut un alt program, de săptămâna viitoare miercurea şi lunea aveam închis.
De parcă vorbeam de mersul la doctor. Mi-a venit să râd, dar m-am abţinut şi am încuviinţat printr-un gest al capului. Astfel şi-a întors privirea spre fereastră şi eu am dispărut, nu ştiu dacă gestul lui însemna : cară-te , sau nu . Dar nici că îmi păsa. Aveam de gând să mă duc acasă şi să dorm ca prostul. Ceea ce am şi făcut. Am străbătut oraşul pe jos, deşi îmi permiteam să iau un taxi, şi destul de târziu m-am aflat în garsoniera mea călduroasă şi primitoare. Nu m-am schimbat, n-am făcut duş, doar am adormit.
Printr-un acord cu mine însumi, m-am decis ca a doua zi să merg la facultate. Nu fusesem deloc – decât să îmi iau orarul, dar nu conta prea tare. Aveam de gând să mă apuc puţin şi de treaba aceasta, ca să nu o dezamăgesc prea tare pe soră-mea. Cred că de asta făceam acest lucru. În orice caz, a doua zi avea să fie miercuri şi nu trebuia să mă stresez prea tare, presupun. Să vedem cum o să fie.
M-am trezit pe seară, dormisem destul şi mă simţeam foarte odihnit. Am fost la supermarket şi mi-am făcut provizii, după care mi-am gătit ceva şi am mâncat ca prostul, parcă nu mai băgasem ceva în gură de ani de zile. Mai târziu a apărut şi Kazuki pe la mine, am jucat nişte poker, i-am luat nişte bani şi după am început să povestim.
- Pe bune, te-ai angajat acolo? Eşti nebun, omule! Aş veni să te văd, dar e un local doar pentru fete, dacă îţi vine să crezi!
Mi-a venit să râd din cauza tonului ironic pe care îl folosea, ceea ce am şi făcut. Am mai stat puţin de vorbă cu el, apoi a dispărut spunându-mă că avea ceva de lucrat, probabil ceva „ heckăreală†, dar nu era treaba mea, desigur. Deci, lucram şi azi, marţi; apoi aveam liber o zi, joi iar, vineri iar, după liber de voie... Îmi convenea. Salariul îl luam doar peste o lună de lucrat acolo, apoi avea să mi se dea partea în fiecare seară, doar că pentru nou veniţi ( cică ) aşa se lucra la început. Ok, era foarte ok.
Am sunat-o pe Olive. Muream de dorul ei.
- Frăţioare! Ce bine că m-ai sunat....
Cât m-a bucurat entuziasmul din glasul ei. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, să o îmbrăţişez şi să stau aşa, pur şi simplu, lângă ea. Să mă mai liniştesc.
- Oli! Mi-e aşa de dor de tine, nu mai pot. Îmi vine să vorbesc singur câteodată, să mor. Ce faci?
A început să chicotească apoi a făcut o pauză de câteva secunde înainte să deschidă iar gura.
- Ştii... Cred că m-am îndrăgostit....
Am făcut ochii mari, chiar dacă eram conştient de faptul că ea nu observa asta. A început să îmi bată inima mai tare. Soră-mea a fost toată viaţa ei ceva de genul: stat cu fratele meu geamăn, citit, stat cu fratele meu geamăn, mers la şcoală ( necesar dar nu plăcut ) , stat cu fratele meu geamăn, gătit, citit, citit, stat cu fratele meu geamăn, ieşit cu prietenele ( mai rar pentru că sunt nişte piţipoance încrezute şi inculte ) .... Cam aşa, dar nu tu : fluturaşi în stomac, băieţi drăguţă, cluburi, băut, etc. Ceea ce nu aş zice că era un lucru rău, era o fată cuminte, bună şi adorabilă. Şi eu nu eram acum acolo să o protejez. Şi totuşi, mă bucuram atât de tare că era îndrăgostită. I-am cerut detalii.
- Ştii... Nici măcar nu îl cunosc! Am fost ieri la bibliotecă să înapoiez o carte...şi..
M-a bufnit râsul şi totodată un val de uşurare m-a cuprins.
- Vrei să zici că tipul era la bibliotecă? I-auzi!
A oftat iar eu am tăcut, neînţelegându-i gestul.
- Nu. Asta e treaba. Nu e. Când am ieşit de acolo trecea pe stradă. Înţelegi? Doar asta s-a întâmplat, l-am văzut pe stradă şi... Am simţit că mi se înmoaie picioarele, am avut fluturaşi în stomac, am simţit că leşin, că nu mai am aer, că înnebunesc... Eram roşie toată şi ar fi trebuit să merg în aceaşi direcţie ca şi el ca să merg acasă.. Eh! Nu ştiu ce s-a întâmplat, am fost aşa de intimidată că am luat-o pe cealaltă parte... Să nu mai vorbesc că am ocolit o grămadă şi pe deasupra... L-am pierdut din vedere...
Avea un ton oarecum trist şi plin de regret, iar eu i-am spus câteva cuvinte de încurajare; la care ea mi-a mărturisit faptul că asta i s-a întâmplat cam acum o săptămână, dar că a crezut că era ceva trecător şi de aceea nu mi-a mărturisit. Iar eu aş mai fi stat mult şi bine la taclale cu ea, să o cos şi descos pe toate părţile, dar trebuia să merg la prostia aceea de club..
- Sis, trebuie să merg la restaurant. Sunt de tură în noaptea asta, e ca dracu! Dar ... ce să fac? Vorbim mâine. Te pupăcesc şi ai grijă de tine.
A făcut o remarcă cu referire la slujba mea de chelner, inexistentă de altfel, şi după şi-a luat la revedere.
- Pa-pa, bro! Te iubesc!
Iar eu am rostit pe un ton blând şi sută la sută sincer, înainte să închidă :
- Åži eu te iubesc...
Lectură plăcută!
[center]Capitolul ÅŸase[/center]
Zis şi făcut.
M-am îndreptat cu paşi siguri şi tare mincinoşi, spre centrul localului. Este de înţeles faptul că habar nu am când s-a umplut atât de tare localul. Câteva domnişoare se aşezaseră deja la bar, conversând cu un barman, altele stăteau pe nişte canapele, unele într-un separeu – etc. Acesta era un club exclusivist şi doar pentru femei, atâta lucru înţelegeam şi eu.
Cred că trebuia să mai studiez regulile pentru că am văzut vreo două-trei tipe care nu păreau mai mari de şaisprezece ani, oare aveau voie aici şi minorele? Ah, nu contează, nu îmi pasă!
Hai să mă fac de râs, totuşi – mi-am zis în timp ce mă îndreptam spre o tipă înaltă, brunetă, cu nişte ochi mari şi expresivi – destul de drăguţă. Era debusolată, de parcă era în căutare de ceva ( sau cineva ) şi nu găsea nimic, aşa dezorientată cum era , a tresărit atunci când m-a zărit în faţa ei.
Am zâmbit, neştiind ce altceva să fac.
Şi atunci, eu am fost cel care a rămas uimit. A făcut ochi mari, chiar mai mari decât îi avea şi a început brusc să clipească mult mai des, parcă vrând să se apropie de mine. Uau, cochetărie, nu glumă. Foarte indiscret, şi-a strecurat o mână pe lângă braţul meu şi mi-a zâmbit, iar eu am fost instantaneu scârbit. Dar se părea că sunt un actor minunat, pentru că mi-am menţinut expresia şi am condus-o spre o canapea. Parcă făcusem asta de-o viaţă întreagă.
- Eşti nou pe aici... Nu te-am mai văzut!
Mi-a zis domnişoara, pe semne timidă. Oh, deci era clientă fidelă, ce pot să spun. Între timp un chelner şi-a făcut apariţia – cât arsenal exista aici! Văzusem şi chelneriţe şi chelneri, dar acum apăruse un tip, ce-i drept, nu avea nimic interesant, dar avea o extraordinară bună dispoziţie, pur şi simplu te atrăgea să îl chemi să îţi aducă o băutură, presupun.
- Ce doreÅŸte domniÅŸoara?
A clipit iar des şi a anunţat că vrea un Garonne şi apoi s-a uitat la mine foarte cochet, iar eu mi-am înţeles misiunea - trebuia să o fac să cumpere cât mai mult posibil, vedeam şi expresia cu sub înţeles a colegului meu de serviciu, chelnerul chel.
- Doar un whiskey, prinţesa mea? Adu o sticlă, prietene; şi nişte căpşuni.
Frate, mergea combinaţia? Cui îi păsa. Chelul a zâmbit cu subânţeles, de parcă mă felicita, şi s-a cărat anunţând că o să se întoarcă imediat.
Tipa, între timp, se băgase şi mai tare în mine. Dacă nu eram atât de scârbit de comportamentul ei, sigur mi s-ar fi sculat. Stăteam pur şi simplu acolo, şi ea se lipise de mine. A trebuit să îmi trec un braţ peste gâtul ei şi să o trag lângă mine, am pupat-o chiar şi pe obraz, ceea ce aproape că a înnebunit-o. Presupun că avea neapărată nevoie de un bărbat, sau ceva asemănător.
Imediat după ce a băut un pahar, a scos câteva bacnote şi mi le-a vârât în pantaloni, pe bune şi adevărat. Am zâmbit şi am tras-o iar mai aproape de mine, căutându-i buzele, dar nu am sărutat-o. Nu ştiu de ce, ce m-a împins să nu o fac, dar mi-am mulţumit pentru asta. Doar am lăsat-o să creadă că o să o fac, şi i-am mângâiat faţa. Asta a făcut-o să mai scoată câteva sute şi m-a împins să o sărut, un gest scurt şi pe semne plin de tandreţe, în care – spun drept, nu am pus niciun sentiment. Nu că mi-ar fi păsat, atâta vreme cât ea era mulţumită.
A mai băut un pahar, şi încă unul, şi încă unul... S-au dus vreo patru, în timp ce eu îl terminasem de abia pe primul. A continuat aşa, a mai comandat o sticlă, a mai comandat şi altceva iar eu o priveam tot mai amuzat cum se îmbătase şi arunca cu banii în stânga şi în dreapta, se tot freca de mine, îmi mai dădea câte-o sută, se mai agăţa de gâtul meu şi îmi mai trăgea câte o limbuţă...
Ce femeie proastă.
Cred că trei ore a stat pe capul meu, trei ore întregi până când mobilul ei a sunat şi aceasta a tresărit. Printr-o mişcare bruscă s-a depărtat de mine, şi a ieşit din încăpere, fugind în baie. Am aşteptat acolo, zâmbind peste mustăţi şi simţindu-mă privit insistent. Probabil că era impresia mea. Peste vreo cinci minute, domnişoara ( al cărui nume draci dacă-l reţinusem ) a reapărut.
Clătinându-se aşa, în zig-zag, m-a anunţat că ea trebuie să plece. Era beată de-a binelea. M-am ridicat să o ajut cu echilibrul, şi între timp a apărut şi chelul cu nota de plată. A achitat-o fără cel mai mic efort, de parcă ar fi fost vorba de o sumă foarte mică. Şi era gigantică; preţul pentru tot ce comandase plus preţul meu, pentru că mă ţinuse trei ore întregi. Şi-a amintit vag că nici măcar nu mă întrebase cum mă cheamă.
- Numele tău! Spune-mi-l repede!
Pe picior de plecare cum era, a trebuit să îi răspund. Am zâmbit şi am rostit pe cel mai suav ton posibil.
- Armand.
Asta a făcut-o parcă să tremure, sau poate că era impresia mea. A plecat iar eu nici măcar nu m-am uitat după ea.
Mi-am întors rapid corpul spre partea din care simţeam că sunt privit şi l-am zărit pe Sebastian ( frate cât putea să i se potrivească numele ) uitându-se insistent la mine.
Mi-a făcut semn să mă apropi, ceea ce am vrut să fac. Doar că nu am mai reuşit. În timp ce mă îndreptam într-acolo, o altă tipă s-a agăţat de mine. Îmi zicea să o conduc la un separeu, ceea ce am şi făcut. Se părea că şi aceasta era o clientă veche. Frate, dar era luni. Cum de veneau atâtea femei într-o astfel de zi, luni, nu weekend , nu nimic? Probabil că mai aveam multe de învăţat.
Îndată ce ne-am aflat acolo, beată cum era, a încercat să se urce peste mine ( ar fi vrut şi ea să se culce cu mine, cred ). Era o tipă urâtă de-a binelea, de vreo treizeci de ani, de toată jena. Nu am lăsat-o, doar nu eram prost. În primul rând, dacă voia să se culce cu mine, trebuia să plătească. O jumătate de oră m-a frecat la icre şi nu am putut să o fac să comande decât două pahare de whiskey. La un moment dat m-am ridicat, gata să chem pe cineva pentru nota aia stupidă de plată, mă plictisisem să stau după fundul ei. Atunci, parcă i-a venit interesul pentru mine. Mi-a zis să stau jos, aproape poruncitor, şi a chemat o chelneriţă de unde a comandat o sticlă de nu-mai-ştiu ce, un pachet de ţigări nu ştiu de care şi eu i-am zis că fumez Kent, mi-a luat şi mie un pachet, plus nu mai ştiu ce avea ea chef. Apoi s-a lipit de mine şi a început să fumeze ca proasta, îmbibându-mă şi pe mine de mirosul acela scârbos. M-am prefăcut că fumez şi eu, una, două, trei ţigări. Pe care, doar le-am băgat în gură şi după le-am aruncat în scrumieră.
Era prea beată să realizeze asta.
Două ore au trecut aşa, a fumat vreo trei pachete de ţigări şi a băut ca tembela, povestindu-mi verzi şi uscate şi începând să plângă, zicându-mi că nimeni nu o înţelege. Atunci mi-am zis, de ce nu?
Am început să o mângâi, alintându-i părul şi pupând-o pe obraz, gest care a făcut-o să tresară, îi tot spuneam că eu o înţeleg, că nu trebuie să se simtă aşa, că este o femeie minunată, etc., etc. Îmi explica cum soţul ei era un curvar şi că nu ştia cum să mai facă să îl împace, că acum era plecat nu ştiu unde. Iar mie îmi venea să îi urlu : tu ce faci acum? Evident, nu am făcut-o. Îi explicam în continuare cât de preţioasă era.
A mai trecut o oră, şi încă una. Nici nu ştiu cât, dar ea nu se mai sătura de vorbă şi mă făcea şi pe mine să bălmăjesc, deloc o problemă. Mereu tresărea de încântare şi mă mângia pe păr, mai comanda o bere, un wiskey, un vin, până ce a amestecat tot felul de băuturi posibile şi mi-a zis să o duc de acolo, că ea vomită. Am tras-o în baia fetelor, se presupune că nu aveam voie? Nu conta. Şi am ajutat-o să verse.
Foarte plăcută imaginea aceasta, de când ajunsesem aici doar asta îmi era dat să văd?
S-a petrecut aşa de repede că nici nu am avut timp să conştientizez, ea s-a agăţat apoi de mine şi îmi tot spunea nu-ştiu-ce chestii inteligibile. Se făcuse dimineaţă, mai erau doar câteva persoane acolo care se cărau, pentru că era ora închiderii.
Aşa am putut să o trimit şi eu de aici pe Mary, care tot nu mai voia să plece iar eu mă săturasem de ea, mirosea în ultimul hal a vomă.
- Ne mai vedem, Mary.
I-am şoptit la ureche în timp ce o scoteam afară pe uşa principală, gest ce ei i se părea foarte gentil. Plătise nota şi pe mine doar asta mă interesa.
- Ne revedem curând, Armand!
Mi-a strigat ea aproape vioaie şi cu un zâmbet stupid pe faţă. Mai că i-am trântit uşa în nas şi apoi am oftat, obosit de toată această tevatură. Mi-am căutat bacşişul prin pantaloni şi am fost mulţumit, poate prea tare, de încasări. Dacă lucram vreo săptămână ca prostul, nu cred că reuşeam să câştig tot bacşişul acesta.
- Eh, asta a fost ceva. Frăţioare, a stat cu tine vreo cinci ore, poate mai bine – realizezi că eşti un fel de mină de aur?
O voce foarte veselă şi amuzată m-a întâmpinat iar eu nu am făcut decât să dau din cap şi să zâmbesc. Era chelnerul acela chel, care presupun că se uitase la mine toată noaptea-dimineaţa, sau ce dracu o fi fost. Vai, eram frânt de oboseală.
M-am dus în aceaşi cameră în care mă schimbasem cu ceva ore în urmă şi mi-am luat hainele mele, nici nu ştiu cum arătau pe mine. Aveam nevoie de un duş, simţeam că se lipesc toate de mine. Am deschis uşa şi atunci am dat nas în nas cu Miki. M-a întâmpinat cu un zâmbet larg.
- Treabă bună, te-ai descurcat excelent. Vezi că te cheamă ÅŸefu’, e la el în birou. Urci scările alea înguste ÅŸi e o uşă pe care scrie „ DirecÅ£iuneâ€. Să baÅ£i înainte să intri, altfel eÅŸti ars.
Mi-a făcut cu ochiul ÅŸi am observat să se pregătea ÅŸi ea să plece, probabil stătuse toată noaptea aici, totuÅŸi – chiar când am plecat spre „şefâ€, am observat că a intrat pe o altă uşă ce nu dădea spre ieÅŸire. Nu am băgat detaliul acesta în seamă. Am trecut peste ringul ăla de dans, printre toate canapelele până la scara îngustă de care îmi zisese Miki, am urcat repejor ÅŸi am bătut la uÅŸa aia stupidă.
- Intră.
S-a auzit o voce uşor seacă şi indiferentă, la fel de plină de aroganţă ca întotdeauna. Evident, am recunoscut acea tonalitate.
Intrând, am avut grijă să trântesc destul de tare uşa, ca să îi atrag atenţia. S-a uitat la mine şi mi-a zâmbit, fără să mă poftească să iau loc. Ce nesimţire din partea lui. Totuşi, să trecem peste asta. Avea un birou tare frumos amenajat, cu mult stil şi bun gust. Câteva rafturi de cărţi, o canapea, câteva fotolii, o măsuţă din aceea de sticlă, un bar, biroul pe care îşi avea un calculator performant şi nişte hârţoage, plus o lampă, , scaunul pe care stătea el, alte două în faţa acestuia, o fereastră imensă stătea în spatele lui... Frumos loc, într-adevăr.
- Te-ai gândit, deci, la programul tău?
Frate! Ai înnebunit! Când aveam eu timp să mă gândesc la ceva, am fost atât de ocupat cu proastele alea două că nu am avut vreme de nimic. Am reuşit să mă abţin şi am dat din cap în semn negativ, ceea ce l-a făcut să îşi şteargă expresia aceea binevoitoare şi să capete o aură foarte plictisită.
- O să o punem, atunci, în funcţie de facultate şi presupun că ai şi alte preferinţe? Nu mai sta ca un bou în faţa mea şi zi-mi odată, nu am timp de pierdut.
Care va să zică, poate să mă jignească după bunul lui plac? Cu ce drept? Ce mama mă-sii? Ar trebui să sar la gâtul lui şi să îi trag vreo două în faţa aia perfectă, frumoasă şi... Ce dracu? Iar, am încercat să mă calmez şi să îi ignor toate insultele, ca o persoană inteligentă ce eram. Am încercat să îi explic faptul că nu prea mă duc la facultate, ceea ce l-a făcut, practic , să explodeze.
- Uite ce e, idiotule, eu nu primesc în clubul meu proşti cu fiţe. Poate că ţi se pare că nu faci cine ştie ce, dar peste câţiva ani nu am eu de gând să mă arăţi cu degetul că nu poţi face nimic din cauză că nu ai o diplomă, am lucrat la „ Paradisul Frumuseţii†şi mi-a mâncat tot timpul – aşa zic toţi! Uite ce e, peste câţiva ani nu o să mai fi aşa macho-man şi frumuşel, aşa că s-ar putea să mori de foame. Bine, dacă eşti prost n-ai decât să fii în altă parte!
Eram angajat doar de o zi şi avea de gând să mă dea afară? Eşti nebun, fratele meu? M-am calmat foarte rapit, eram o persoană destul de calculată, nici chiar atât de impulsiv cum păream adesea. Iar l-am ignorat şi aveam impresia că asta îl deranja profund, nu de parcă mie mi-ar fi păsat. Nu m-am aşezat , deşi muream de dorinţa de a sta jos, mi-era aşa un somn şi mă dureau toate oasele.
Şi apoi, ce îi păsa lui ce făceam eu? Puteam să mor mai târziu de foame şi să îi denigrez localul, şi care e faza? Mă durea direct în paişpe!
- Ok. Fie. Luni, marţi şi joi ( după amiaza ) am ore. Vineri am liber şi miercuri am doar două cursuri fără prea mare importanţă. Examenele or să îmi cadă în zile de joi şi marţi, doar aşa ( ştiu şi datele, dacă eşti interesat ). Evident, week-end-ul e liber. Alte preferinţe aş putea să le spun pe parcurs? Momentan sunt în procesul de acomodare aici şi nu ştiu ce o să apară pe parcurs.
Ha!
Ia, înghite şi mori!
L-am văzut oarecum surprins din cauza calmului de care dădeam dovadă, probabil pentru faptul că nu începeam să ţip la el sau el mai ştiu ce. Asta aştepta, o ştiam. Dar nu aveam să îi dau eu ceea ce îşi dorea, nu mersi. Ce naiba era atitudinea asta, din partea mea şi din partea lui? Ne purtam de parcă... Mi-am alungat continuarea gândului, nu avea niciun rost. Era din cauza oboselii, trebuia să fie !
- Bine. Lucrezi vineri , marţi şi joi pentru moment. Sâmbătă şi duminică sunt zile de vârf, nu intră oricine. Am făcut un alt program, de săptămâna viitoare miercurea şi lunea aveam închis.
De parcă vorbeam de mersul la doctor. Mi-a venit să râd, dar m-am abţinut şi am încuviinţat printr-un gest al capului. Astfel şi-a întors privirea spre fereastră şi eu am dispărut, nu ştiu dacă gestul lui însemna : cară-te , sau nu . Dar nici că îmi păsa. Aveam de gând să mă duc acasă şi să dorm ca prostul. Ceea ce am şi făcut. Am străbătut oraşul pe jos, deşi îmi permiteam să iau un taxi, şi destul de târziu m-am aflat în garsoniera mea călduroasă şi primitoare. Nu m-am schimbat, n-am făcut duş, doar am adormit.
Printr-un acord cu mine însumi, m-am decis ca a doua zi să merg la facultate. Nu fusesem deloc – decât să îmi iau orarul, dar nu conta prea tare. Aveam de gând să mă apuc puţin şi de treaba aceasta, ca să nu o dezamăgesc prea tare pe soră-mea. Cred că de asta făceam acest lucru. În orice caz, a doua zi avea să fie miercuri şi nu trebuia să mă stresez prea tare, presupun. Să vedem cum o să fie.
M-am trezit pe seară, dormisem destul şi mă simţeam foarte odihnit. Am fost la supermarket şi mi-am făcut provizii, după care mi-am gătit ceva şi am mâncat ca prostul, parcă nu mai băgasem ceva în gură de ani de zile. Mai târziu a apărut şi Kazuki pe la mine, am jucat nişte poker, i-am luat nişte bani şi după am început să povestim.
- Pe bune, te-ai angajat acolo? Eşti nebun, omule! Aş veni să te văd, dar e un local doar pentru fete, dacă îţi vine să crezi!
Mi-a venit să râd din cauza tonului ironic pe care îl folosea, ceea ce am şi făcut. Am mai stat puţin de vorbă cu el, apoi a dispărut spunându-mă că avea ceva de lucrat, probabil ceva „ heckăreală†, dar nu era treaba mea, desigur. Deci, lucram şi azi, marţi; apoi aveam liber o zi, joi iar, vineri iar, după liber de voie... Îmi convenea. Salariul îl luam doar peste o lună de lucrat acolo, apoi avea să mi se dea partea în fiecare seară, doar că pentru nou veniţi ( cică ) aşa se lucra la început. Ok, era foarte ok.
Am sunat-o pe Olive. Muream de dorul ei.
- Frăţioare! Ce bine că m-ai sunat....
Cât m-a bucurat entuziasmul din glasul ei. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, să o îmbrăţişez şi să stau aşa, pur şi simplu, lângă ea. Să mă mai liniştesc.
- Oli! Mi-e aşa de dor de tine, nu mai pot. Îmi vine să vorbesc singur câteodată, să mor. Ce faci?
A început să chicotească apoi a făcut o pauză de câteva secunde înainte să deschidă iar gura.
- Ştii... Cred că m-am îndrăgostit....
Am făcut ochii mari, chiar dacă eram conştient de faptul că ea nu observa asta. A început să îmi bată inima mai tare. Soră-mea a fost toată viaţa ei ceva de genul: stat cu fratele meu geamăn, citit, stat cu fratele meu geamăn, mers la şcoală ( necesar dar nu plăcut ) , stat cu fratele meu geamăn, gătit, citit, citit, stat cu fratele meu geamăn, ieşit cu prietenele ( mai rar pentru că sunt nişte piţipoance încrezute şi inculte ) .... Cam aşa, dar nu tu : fluturaşi în stomac, băieţi drăguţă, cluburi, băut, etc. Ceea ce nu aş zice că era un lucru rău, era o fată cuminte, bună şi adorabilă. Şi eu nu eram acum acolo să o protejez. Şi totuşi, mă bucuram atât de tare că era îndrăgostită. I-am cerut detalii.
- Ştii... Nici măcar nu îl cunosc! Am fost ieri la bibliotecă să înapoiez o carte...şi..
M-a bufnit râsul şi totodată un val de uşurare m-a cuprins.
- Vrei să zici că tipul era la bibliotecă? I-auzi!
A oftat iar eu am tăcut, neînţelegându-i gestul.
- Nu. Asta e treaba. Nu e. Când am ieşit de acolo trecea pe stradă. Înţelegi? Doar asta s-a întâmplat, l-am văzut pe stradă şi... Am simţit că mi se înmoaie picioarele, am avut fluturaşi în stomac, am simţit că leşin, că nu mai am aer, că înnebunesc... Eram roşie toată şi ar fi trebuit să merg în aceaşi direcţie ca şi el ca să merg acasă.. Eh! Nu ştiu ce s-a întâmplat, am fost aşa de intimidată că am luat-o pe cealaltă parte... Să nu mai vorbesc că am ocolit o grămadă şi pe deasupra... L-am pierdut din vedere...
Avea un ton oarecum trist şi plin de regret, iar eu i-am spus câteva cuvinte de încurajare; la care ea mi-a mărturisit faptul că asta i s-a întâmplat cam acum o săptămână, dar că a crezut că era ceva trecător şi de aceea nu mi-a mărturisit. Iar eu aş mai fi stat mult şi bine la taclale cu ea, să o cos şi descos pe toate părţile, dar trebuia să merg la prostia aceea de club..
- Sis, trebuie să merg la restaurant. Sunt de tură în noaptea asta, e ca dracu! Dar ... ce să fac? Vorbim mâine. Te pupăcesc şi ai grijă de tine.
A făcut o remarcă cu referire la slujba mea de chelner, inexistentă de altfel, şi după şi-a luat la revedere.
- Pa-pa, bro! Te iubesc!
Iar eu am rostit pe un ton blând şi sută la sută sincer, înainte să închidă :
- Åži eu te iubesc...