09-09-2010, 01:01 PM
Thx for comm ^:)^. Za next is here:>. De data asta l-am afcut ceva mai mare:-?.
-Nu inteleg nimic. De ce? Spune-mi… de ce?
Ma uitam pierdut prin camera in timp ce vorbeam cu brunetul. Sentimnetele care le aveam in momentul de fata in interiorul meu nici nu pot fi definite, sunt mult prea amestecate.
-Ran, ti-ai dat seama de cod?
Mi-a vorbit foarte calm, sorbind dintr-o ceasca cu cafea. Nu stiam daca in momentul acela eram calm sau nervos, de fapt, nici macar nu intelegeam de ce aveam acele reactii. Imi era din nou teama pentru brunet? De ce ar fi trebuit? Doar totul e incheiat acum! Ganduri si sentimente ciudate imi strabateau corpul si mintea.
-Da… Ai putea sa-i multumesti caietului meu de geometrie din generala, ii spun sarcastic in incercarea de a-mi potoli starea de spirit.
Se uita mirat la mine, incercand sa gaseasca o explicatie.
-Daca nu as fi dat din greseala peste el, nu as fi realizat niciodata ce ai vrut sa scrii. Prima parte, 40s, inseamna patruzeci de secunde- asta cred ca mi-a fost clar de la inceput. M[k] nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte ca notatia respectiva ar insemna multiplu de k, unde din cate am reusit sa-mi dau seama, k il reprezenta pe Kira. Cea mai interesanta a fost oricum ultima parte, LYcI. Ai scris c-ul cu litera mica fata de celelalte litere, ingenios, lucru ce era de asteptat din partea ta. Am reusit sa-mi dau seama ca nu avea rolul obisnuit de litera, ci de fapt, acel semn de incluziune invatat in generala. Ca urmare, ar fi insemnat, LY inclus in I, adica, mai explicit, Light Yagami inclus in Interpol. Iar ca o sinteza, 40 de secunde, timpul in care victimele mureau, au fost mai multi Kira, iar Light Yagami avea legaturi cu Interpolul.
-Ai gandit bine, mi-a spus pe un ton care nu l-am putut recunoaste ca fiind normal sau sarcastic. Ce te nelinisteste?
Din scurta noastra conversatie am avut impresia pe moment ca ma simteam de parca as fi fost la un psiholog. Eu ii spuneam cat de buimac si nelinistit sunt, iar el incerca sa afle mai multe, in oarba speranta de a ma vindeca.
-Totul e atat de… perfect. Gandul asta imi da fiori.
Nu ma puteam uita la el, nu il puteam privi in ochi cum o faceam odata! Nu intelegeam de ce… nu era nimic de care sa-mi fie frica sau teama. Am ramas pe ganduri. Era un lucru care ma nelinistea deoarece nu ii puteam gasi un raspuns concret. Toata vremea asta m-am tot intrebat…
-Ryuuzaki, continui eu, daca te intreb ceva promiti sa-mi raspunzi sincer?
-Mereu fac asta.
Am ras in sinea mea la afirmatia facuta de brunet. Daca lucrurile ar fi stat astfel, atunci niciunul dintre noi nu s-ar mai fi aflat aici.
-Ai tot continuat sa spui ca nu ma ajuti, iar acum imi dai codul asta ca sa pot afla totul. De ce…? Chair nu inteleg ce legatura am eu cu cazul Kira.
Chiar nu puteam intelege acest aspect. Nu vad cu ce l-ar ajuta daca as sti despre un caz, care oricum, este inchis. M-am asezat mai bine pe canapeaua din fata biroului, privind ganditor la masuta din fata mea. Asteptam un raspuns.
-Vei afla in curand.
-Dar ai zis… sar ca ars de pe canapea cand aud ce mi-a zis.
Ma opresc brusc cand ii observ expresia fetei. Mereu l-am vazut ca pe un om foarte calm, indiferent si nepasator, insa acum stau si privesc uluit la zambetul deschis cel avea in timp ce sorbea din ceasca de cafea.
-Ti-am dat un raspuns sincer, dupa cum mi-ai cerut.
Nu am mai zis nimic, asezandu-ma la loc pe canapea. S-au intamplat asa de multe astazi. Am aruncat o privire incaperii, atentia fiindu-mi captata de peisajul de pe fereastra. Deja se inserase. Se pare ca astazi am ramas peste program.
-Maine plecam in America.
Am sarit din nou ca ars. Ce era cu anuntul asta asa, dintr-o data? Plus ca a schimbat subiectul! Nu terminasem de vorbit.
-America?! Ce naiba sa facem in America?!
-Nu e evident? Avem un caz. Trebuie sa mergem pana in Dakota de Nord.
Ma uitam buimac la el. Nu stiam ce sa cred, mi nu imi mirosea doar a caz. Cred ca Ryuuzaki iar avea un plan.
-Stai, cum adica “plecam�
-Nu vrei sa merg cu tine?
Tonul care l-a folosit ma facea sa ma simt parca vinovat de intrebarea pe care am pus-o. Pentru un moment am avut impresia ca Ryuuzaki isi batea joc de mine.
-Deobicei ma trimiti cu Missa... Stai, nu-mi spune. De data asta e ceva atat de important incat sa ma acompaniezi?
A continuat sa priveasca ceasca goala de cafea de pe biroul din lemn, fara sa-mi dea un raspund. Ma intrebam… oare ce mai avea in minte si de data asta?
Heh, vom trai si vom vedea. Mai bine las detaliile pe ziua de maine.
-Cand avem avionul?
-Nu trebuie sa-ti faci griji in privinta asta. M-am ocupat de toate.
Pe moment mi s-a parut ok ideea, nestiind bineinteles ce avea sa urmeze ziua urmatoare.
4.00. Ora la care am fost trezit datoria batailor insistente in usa. M-am ridicat buimac din pat, inca adormit, si acoperit cu patura. Nu voiam sa parasesc patul cel moale si cald. Aseara m-am culcat atat de tarziu! Din nou m-au preocuapt lucruri ce nu ar fi trebuit.
-Vin, vin acum, vorbesc in timp ce ma tarasc cu patura dupa mine pana la usa.
M-am impiedicat de vreo doua ori datorita faptului ca inca nu puteam sa vad clar. Ma aflam in acel moment cand incercam sa-mi dau seama daca visez sau chiar e real. O granite periculoasa, pot spune. Mereu tinzi sa gresesti concluzia.
Am deschis usa cu o rata de nervozitate deoarece am fost trezit la o asa ora.
-Ran, ce ai facut pana acum?
Priveam uimit la parul ciufulit si negricios. Mi-a luat cateva moment sa ma acomodez cu imaginea din fata mea.
-Ryuuzaki, e patru dimineata.
-Te-am trezit?
Tonul uimit pe care l-a folosit m-a facut sa cred ca brunetul era o persoana foarte matinala.
-Oamenii normali dorm la ora asta, plus ca aseara am ramas pana peste program.
Nu a spus nimic la afirmatia pe care am adus-o, in schimb a intrat in apartament. M-am indepartat agale de usa si m-am indreptat spre pat.
-Ah… ce bine e, am spus in timp ce m-am aruncat pe suprafata moale si alba a patului.
-Ran nu e timp de dormit, mai bine te-ai imbraca.
-Vreau sa dooorm.
Eram foarte constient de faptul ca ma purtam ca un copil, si asta tocmai cu seful meu. Insa asta era adevarul, nu il puteam nega! M-am culcat la ora doua… cum intentioneaza el sa ma convinga sa ma scol dupa nici doua ore de odihna? As umblu ca un zombie prin aeroport. Nu voiam sa-mi imaginez.
-Daca pierdem avionul o sa mergem cu vaporul.
Pentru altii probabil ar fi sunat ca o propozitie banala, fara pic de ajutor, insa pentru mine... Vaporul, detest vaporul! Este cel mai cretin mod de a transporta oamenii! Uram cam tot ce era legat de mari si oceane. Le detestam pana la ultima celula din corpul meu.
-Bine, bine… merg sa ma imbrac.
M-am ridicat dezamagit din pat, mi-am luat hainele pe care le pregatisem cu cateva ore in urma si m-am indreptat spre baie. Mi-am facut toata rutina matinala, sarind bineinteles peste cafea si mic dejun. Era pentru prima data cand il vedeam pe Ryuuzaki atat de grabit. Sau sa fi fost oare nerabodator? Am zambit in sinea mea la aceasta idee. Pana la urma eram unul dintre angajatii lui, de ce sa fie nerabdator? Mi-am adus brusc aminte de intamplarea de acum cateva saptamani, acel sarut neasteptat pe care l-am primit. M-am inrosit.
-Idiot, idiot, asta sunt! Trezeste-te!
Cum mi-as putea reaminti o asa prostie? Pentru moment chiar uitasem de ea. Uf, o zi proasta.
-Ran, vorbesti singur?
Intrebarea brunetului m-a luat prin surprindere. Uitasem ca mai era si el in camera.
-Ah, nimic. Mi se mai intampla cateodata cand mai uit sa fac unele lucruri.
Stiam ca si-a dat deja seama despre ce e vorba, insa mi-am continuat fatada. Era destul de frunstarat sa ai ca prieten un detectiv, sa nu mai vorbim ca Ryuuzaki este cel mai bun dintre toti.
M-am indreptat spre oglinda din baie. Heh, eram imbracat ca deobicei, nu aveam prea multe preferinte la capitolul haine. Camasa neagra si pantalonii de aceasi culoare, usor evazati mi se pareau perfecti. Ryuuzaki era imbracat ca deobicei, nici el nu cred ca avea prea multe preferinte in domeniul asta. Am chicotit.
-Sunt gata, ii spun in timp ce ies pe usa din baie.
-Sa mergem.
Mi-am luat valiza cea rosie care m-a acompaniat si in celelalte calatorii ale mele cu Misa si l-am urmat pe Ryuuzaki. Inca mi se parea ciudat faptul ca eram acompaniat de el. Sa fie ceva atat de serios?
Capitolul 22: America, venim!
-Nu inteleg nimic. De ce? Spune-mi… de ce?
Ma uitam pierdut prin camera in timp ce vorbeam cu brunetul. Sentimnetele care le aveam in momentul de fata in interiorul meu nici nu pot fi definite, sunt mult prea amestecate.
-Ran, ti-ai dat seama de cod?
Mi-a vorbit foarte calm, sorbind dintr-o ceasca cu cafea. Nu stiam daca in momentul acela eram calm sau nervos, de fapt, nici macar nu intelegeam de ce aveam acele reactii. Imi era din nou teama pentru brunet? De ce ar fi trebuit? Doar totul e incheiat acum! Ganduri si sentimente ciudate imi strabateau corpul si mintea.
-Da… Ai putea sa-i multumesti caietului meu de geometrie din generala, ii spun sarcastic in incercarea de a-mi potoli starea de spirit.
Se uita mirat la mine, incercand sa gaseasca o explicatie.
-Daca nu as fi dat din greseala peste el, nu as fi realizat niciodata ce ai vrut sa scrii. Prima parte, 40s, inseamna patruzeci de secunde- asta cred ca mi-a fost clar de la inceput. M[k] nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte ca notatia respectiva ar insemna multiplu de k, unde din cate am reusit sa-mi dau seama, k il reprezenta pe Kira. Cea mai interesanta a fost oricum ultima parte, LYcI. Ai scris c-ul cu litera mica fata de celelalte litere, ingenios, lucru ce era de asteptat din partea ta. Am reusit sa-mi dau seama ca nu avea rolul obisnuit de litera, ci de fapt, acel semn de incluziune invatat in generala. Ca urmare, ar fi insemnat, LY inclus in I, adica, mai explicit, Light Yagami inclus in Interpol. Iar ca o sinteza, 40 de secunde, timpul in care victimele mureau, au fost mai multi Kira, iar Light Yagami avea legaturi cu Interpolul.
-Ai gandit bine, mi-a spus pe un ton care nu l-am putut recunoaste ca fiind normal sau sarcastic. Ce te nelinisteste?
Din scurta noastra conversatie am avut impresia pe moment ca ma simteam de parca as fi fost la un psiholog. Eu ii spuneam cat de buimac si nelinistit sunt, iar el incerca sa afle mai multe, in oarba speranta de a ma vindeca.
-Totul e atat de… perfect. Gandul asta imi da fiori.
Nu ma puteam uita la el, nu il puteam privi in ochi cum o faceam odata! Nu intelegeam de ce… nu era nimic de care sa-mi fie frica sau teama. Am ramas pe ganduri. Era un lucru care ma nelinistea deoarece nu ii puteam gasi un raspuns concret. Toata vremea asta m-am tot intrebat…
-Ryuuzaki, continui eu, daca te intreb ceva promiti sa-mi raspunzi sincer?
-Mereu fac asta.
Am ras in sinea mea la afirmatia facuta de brunet. Daca lucrurile ar fi stat astfel, atunci niciunul dintre noi nu s-ar mai fi aflat aici.
-Ai tot continuat sa spui ca nu ma ajuti, iar acum imi dai codul asta ca sa pot afla totul. De ce…? Chair nu inteleg ce legatura am eu cu cazul Kira.
Chiar nu puteam intelege acest aspect. Nu vad cu ce l-ar ajuta daca as sti despre un caz, care oricum, este inchis. M-am asezat mai bine pe canapeaua din fata biroului, privind ganditor la masuta din fata mea. Asteptam un raspuns.
-Vei afla in curand.
-Dar ai zis… sar ca ars de pe canapea cand aud ce mi-a zis.
Ma opresc brusc cand ii observ expresia fetei. Mereu l-am vazut ca pe un om foarte calm, indiferent si nepasator, insa acum stau si privesc uluit la zambetul deschis cel avea in timp ce sorbea din ceasca de cafea.
-Ti-am dat un raspuns sincer, dupa cum mi-ai cerut.
Nu am mai zis nimic, asezandu-ma la loc pe canapea. S-au intamplat asa de multe astazi. Am aruncat o privire incaperii, atentia fiindu-mi captata de peisajul de pe fereastra. Deja se inserase. Se pare ca astazi am ramas peste program.
-Maine plecam in America.
Am sarit din nou ca ars. Ce era cu anuntul asta asa, dintr-o data? Plus ca a schimbat subiectul! Nu terminasem de vorbit.
-America?! Ce naiba sa facem in America?!
-Nu e evident? Avem un caz. Trebuie sa mergem pana in Dakota de Nord.
Ma uitam buimac la el. Nu stiam ce sa cred, mi nu imi mirosea doar a caz. Cred ca Ryuuzaki iar avea un plan.
-Stai, cum adica “plecam�
-Nu vrei sa merg cu tine?
Tonul care l-a folosit ma facea sa ma simt parca vinovat de intrebarea pe care am pus-o. Pentru un moment am avut impresia ca Ryuuzaki isi batea joc de mine.
-Deobicei ma trimiti cu Missa... Stai, nu-mi spune. De data asta e ceva atat de important incat sa ma acompaniezi?
A continuat sa priveasca ceasca goala de cafea de pe biroul din lemn, fara sa-mi dea un raspund. Ma intrebam… oare ce mai avea in minte si de data asta?
Heh, vom trai si vom vedea. Mai bine las detaliile pe ziua de maine.
-Cand avem avionul?
-Nu trebuie sa-ti faci griji in privinta asta. M-am ocupat de toate.
Pe moment mi s-a parut ok ideea, nestiind bineinteles ce avea sa urmeze ziua urmatoare.
***
4.00. Ora la care am fost trezit datoria batailor insistente in usa. M-am ridicat buimac din pat, inca adormit, si acoperit cu patura. Nu voiam sa parasesc patul cel moale si cald. Aseara m-am culcat atat de tarziu! Din nou m-au preocuapt lucruri ce nu ar fi trebuit.
-Vin, vin acum, vorbesc in timp ce ma tarasc cu patura dupa mine pana la usa.
M-am impiedicat de vreo doua ori datorita faptului ca inca nu puteam sa vad clar. Ma aflam in acel moment cand incercam sa-mi dau seama daca visez sau chiar e real. O granite periculoasa, pot spune. Mereu tinzi sa gresesti concluzia.
Am deschis usa cu o rata de nervozitate deoarece am fost trezit la o asa ora.
-Ran, ce ai facut pana acum?
Priveam uimit la parul ciufulit si negricios. Mi-a luat cateva moment sa ma acomodez cu imaginea din fata mea.
-Ryuuzaki, e patru dimineata.
-Te-am trezit?
Tonul uimit pe care l-a folosit m-a facut sa cred ca brunetul era o persoana foarte matinala.
-Oamenii normali dorm la ora asta, plus ca aseara am ramas pana peste program.
Nu a spus nimic la afirmatia pe care am adus-o, in schimb a intrat in apartament. M-am indepartat agale de usa si m-am indreptat spre pat.
-Ah… ce bine e, am spus in timp ce m-am aruncat pe suprafata moale si alba a patului.
-Ran nu e timp de dormit, mai bine te-ai imbraca.
-Vreau sa dooorm.
Eram foarte constient de faptul ca ma purtam ca un copil, si asta tocmai cu seful meu. Insa asta era adevarul, nu il puteam nega! M-am culcat la ora doua… cum intentioneaza el sa ma convinga sa ma scol dupa nici doua ore de odihna? As umblu ca un zombie prin aeroport. Nu voiam sa-mi imaginez.
-Daca pierdem avionul o sa mergem cu vaporul.
Pentru altii probabil ar fi sunat ca o propozitie banala, fara pic de ajutor, insa pentru mine... Vaporul, detest vaporul! Este cel mai cretin mod de a transporta oamenii! Uram cam tot ce era legat de mari si oceane. Le detestam pana la ultima celula din corpul meu.
-Bine, bine… merg sa ma imbrac.
M-am ridicat dezamagit din pat, mi-am luat hainele pe care le pregatisem cu cateva ore in urma si m-am indreptat spre baie. Mi-am facut toata rutina matinala, sarind bineinteles peste cafea si mic dejun. Era pentru prima data cand il vedeam pe Ryuuzaki atat de grabit. Sau sa fi fost oare nerabodator? Am zambit in sinea mea la aceasta idee. Pana la urma eram unul dintre angajatii lui, de ce sa fie nerabdator? Mi-am adus brusc aminte de intamplarea de acum cateva saptamani, acel sarut neasteptat pe care l-am primit. M-am inrosit.
-Idiot, idiot, asta sunt! Trezeste-te!
Cum mi-as putea reaminti o asa prostie? Pentru moment chiar uitasem de ea. Uf, o zi proasta.
-Ran, vorbesti singur?
Intrebarea brunetului m-a luat prin surprindere. Uitasem ca mai era si el in camera.
-Ah, nimic. Mi se mai intampla cateodata cand mai uit sa fac unele lucruri.
Stiam ca si-a dat deja seama despre ce e vorba, insa mi-am continuat fatada. Era destul de frunstarat sa ai ca prieten un detectiv, sa nu mai vorbim ca Ryuuzaki este cel mai bun dintre toti.
M-am indreptat spre oglinda din baie. Heh, eram imbracat ca deobicei, nu aveam prea multe preferinte la capitolul haine. Camasa neagra si pantalonii de aceasi culoare, usor evazati mi se pareau perfecti. Ryuuzaki era imbracat ca deobicei, nici el nu cred ca avea prea multe preferinte in domeniul asta. Am chicotit.
-Sunt gata, ii spun in timp ce ies pe usa din baie.
-Sa mergem.
Mi-am luat valiza cea rosie care m-a acompaniat si in celelalte calatorii ale mele cu Misa si l-am urmat pe Ryuuzaki. Inca mi se parea ciudat faptul ca eram acompaniat de el. Sa fie ceva atat de serios?
![[Imagine: asdsadfu.jpg]](http://img855.imageshack.us/i/asdsadfu.jpg/)
Sank you, Valkyrja *hug*