Geamana personalitatii mele

[Unia]

Capitolul 4

Temari’s P.O.V
Imabatata de intalnirea cu Sasuke, m-am intors intr-un tarziu acasa. Am gresit strada de trei ori si zambeam de cate ori imi aduceam aminte de privirea lui patrunzatoare. Oare cand il voi revedea? Am rasucit cheia in broasaca si am intrat tiptil in holul in care patrundea doar lumina difuza a televizorului.
- Temari? Unde ai stat atata? Chiar mi-am facut griji.
Ah, Kankuro, fratele meu mai mic. Locuiam cu el doar pentru ca eu nu imi permiteam sa-mi platesc singura chiria si trebuia s-o impart cu cineva. El lucra la un atelier de reparat masini si nu mergea la facultate; considera ca studiile superioare nu sunt asa de importante cum cred eu. Isi petrecea noptile cu prieteni de la munca colidand barurile sau pur si simplu uitandu-se la televizor si band bere de unul singur. Chiar nu—I pasa cand ma intorceam de la cursuri si n-avea treaba cu ora la care ma intorceam din oras. Partea cea mai amuzanta la Kankuro era ca ii placea intr-o oarecare masura de Tenten. Le-am aranjat o intalnire odata, dar Tenten nu vroia o relatie cu cineva care nu merge la facultate si mi se planse ca nu are despre ce vorbi cu Kankuro. Dar fratele meu inca simtea ceva pentru ea si ii facea diverse complimente de fiecare data cand venea pe aici.
- Chiar ti-ai facut griji pentru mine? Da, sigur, nu-s asa de fraiera sa te si cred, i-am spus aruncandu-I un zambet.
- Si totusi unde ai fost? Tu nu esti genul care sa vina tarziu acasa.
- M-am plimbat, i-am spus. Nu puteam sa-I zic ca m-am ratacit prin satul natal dupa ce m-am intalnit cu cel mai frumos tip de pe aici, i-am promis lui Sasuke ca nu voi spune nimanui. Ce e la televizor?
Mi-am aruncat pantofi undeva la intamplare si m-am aruncat pe canapea alaturi de Kanukuro care urmarea captivat jocul actoricesc al prezentatorilor unei emisiuni.
- Deci, la ce ne uitam? L-am intrebat in timp ce imi afundam mana in castronul de floricele de porumb.
- Vrei sa spui ca o sa… stai aici?
I-am aruncat un zambet si m-am intins dupa telecomanda. Aveam mintea prea incarcata ca sa ma culc si aveam nevoie de ceva care sa ma relaxeze. Un film de groaza vizionat impreuna cu fratele meu era exact ce imi trebuia acum. Nu imi aduc aminte cum s-a terminat filmul pana la urma; tot ce stiu ca e singurul film de care am dat era incredibil de siropos si ca inainte ca tipul sa-I spuna tipei ceva ca banuiam deja de la inceput, somnul m-a biruit si am ramas pe canapea.
M-am trezit cu mirosul painii prajite facute de Kankuro. Eram imbracata in hainele de ziua trecuta si inca mai strangeam in mana care atarna in afara canapelei telecomanda. M-am ridicat inca somnoroasa si am intrat in baie. L-am auzit pe Kankuro injurand si mi-am imaginat ca reusise sa se arda din nou in timp ce aprindea focul. O, ce fraier. Nu-mi vine sa cred ca trebuie sa locuiesc cu el. Mi-am aruncat hainele intr-un colt si am intrat in dus, tragand perdeaua pictata de mine. Imi placea sa imi decorez singura casa. M-am intins dupa sapun si am inspirat adanc aroma lui de trandafiri. Dragut, seamana cu parfumul lui Sasuke… La naiba, am uitat complet de tipul de ieri. Bine ca mi-am adus aminte, acum n-o sa ma mai pot concentra la altceva toata dimineata. Am iesit din dus invelita doar in prosop. Am trecut in camera mea si am intredeschis usa ca sa pot purta o conversatie cu Kankuro in timp ce ma imbrac.
- Hei, Kankuro, ai mai vorbit cu Gaara? Am intrebat in timp ce ma indreptam catre dulap. Am injurat printre dinti cand un morman de haine mototolite se pravali in mijlocul incaperii.
- Nu, de ce as vorbi cu el? Sti doar ca ne uraste.
- Nu ne uraste, doar ca nu ne iubeste prea mult. Uneori si eu mi-as fi sorit sa plec din Konoha, am spus in timp ce-mi incheiam sutienul la spate.
- Da, sigur. Gaara ne uraste, Temari. Totusi, de ma intrebi de el?
- Nu stiu… asa pur si simplu. Ce fraiera eram. Credeam ca daca vorbesc despre Gaara o sa uit de Sasuke. Nicio sansa, dar totusi am continuat.
- Temari, chiar ar trebui sa incetezi cu prostiile astea. Vino sa manaci.
Am iesit din camera si m-am asezat in fata fratelui meu.
- Asculta, sa zicem ca asa, din intamplare, as vrea sa merg sa-l vizitez pe Gaara in Tokyo, m-ar primi?
- Adica sa locuiesti la el? Nicio sansa. Nu vrea sa mai auda de noi.
Am inceput sa ma joc cu lingura prin cafeaua aburinda. Ce intrebari stupide. Ce tot aveam cu Gaara? Totusi parca aveam o presimtire ca o sa am nevoi de cazare in Tokyo. Subit, mi-a pierit cheful de vorba. Am mai sorbit o data din cafea si m-am indreptat spre usa. In neatentie, mi-am scapat telefonul cand incercam sa-l pun in geanta. La naiba, purtam singura pereche de skinny-jeans pe care ii aveam si uram din tot sufletul sa ma aplec in ei. Nu prea imi placea sa-I port, dar nu mai aveam altceva. Trebuia sa mai spal din haine cand ma intorceam acasa. Am aruncat o privire inspre Kankuro care spala vasele de zor. Am chicotit in timp ce ma aplecam dupa chei. Nu prea faceam mare lucru prin casa. Fratele meu mai mic spala vasele, gatea si facea curat. Eu eram toata ziua la cursuri si mancam prin oras cand apucam. De obicei veaneam acasa tarziu; dupa cursuri mergeam cu Tenten in parc, sau imi petreceam timpul singura cautand inspiratie pentru pictat. Cand eram acasa ma incuiam in camera si pictam. Nu prea ma mai interesa de Kankuro, care venea si pleca asa cum dorea. Am iesit pe usa aruncand-ui un “Nu ma astepta” fratelui meu, in loc de “La revedere!” sau altceva. Nu ne prea salutam, nu aveam o relatie prea stransa. Nu-l iubeam atat cat ar trebui sa-ti iubesti fratele mai mic.
Ma plimbam pe strazile largi ale Konohai. Voiam sa ajung la magazinul de muzica, dar o luasem pe drumul cel lung. Aveam ceva timp de pierdut inainte de cursul de istoria artei din dimineata asta si ma bucuram de prospetimea diminetilor japoneze. Am ajuns in cele din urma la magazinul de muzica. Clopotelul atarnat de-asupra usii vesit prezenta mea. Vanzatorul se intoarse inspre mine si imi zambi larg. Ne cunosteam de mult si eram un client fidel al magazinului lui. L-am salutat cu un zambet si am purtat o discutie simpla despre vreme, sanatate si vanzari. M-am pierdut printre rafturile cu CD-uri. Veneam aici nu neaparat pentru ca voiam sa caut ceva de ascultat, ci mai mult ca sa admir copertile CD-urilor. Urma sa termin facultatea si aveam nevoie de o profesie. Am cautat ceva timp informatii despre cat de rentabil ar fi sa creez coperti de CD-uri si am fost placut surprinsa sa vad ca e o meserie destul de cautata in randul artistilor. Stiam ce vreau sa fac cand termin cu studiile. Am admirat mai bine de douzeci de minute vreo sapte CD-uri. Ma fascina abundenta de culori, felul artistic in care era transpusa muzica pe hartie. In functie de coperta, imi puteam da usor seama daca as vrea sa ascult sau nu muzica din interior. Zicala “nu judeca o carte dupa coperti” nu se prea potriveste aici.
La un moment dat, am auzit clopotelul care intampina intrarea clientilor in magazin. Am ridicat privirea deasupra raftului si am zarit un tip inalt cu o freza ciudata. Parul intunecat era ridicat la spate si doua suvite ii incadrau chipul. Sacoul negru, italian probabil, era impecabil si parea facut la comanda. Semana al naibii de mult cu… O Doamne, seamana cu Sasuke. Dar el sa fie? De unde stia el ca vin mereu aici? Sau nu stia? Si atunci ce cauta aici? Am incercat sa-mi pastrez calmul lasandu-mi capul in jos si concentrandu-ma pe CD-uri. Abia asteptam sa-l revad si sa-I vorbesc din nou. Am simtit o respiratie calda in ceafa. Era el, era in spatele meu! am tresarit si el a simtit asta.
- Temari, poarta-te normal.
- Buna si tie, i-am replicat. Cred ca ma descurcam de minune cu purtatul normal.
- Nu putem discuta lucruri importante acum, spuse venind in fata mea si privindu-ma in ochi. Vreau sa ne intalnim pese jumatate de ora la barul din Konoha. Aveam multe de discutat.
- Dar am un curs peste jumatate de ora, am tresarit. M-am privit cu ochii lui adanci si reci si am inteles ca scoala va fi ultima mea grija acum. Gata cu cursurile pentru o vreme. Voi fi acolo.
Pleca linistit si ma lasa singura in magazinul de muzica. Inca nu-mi reveneam dupa intalnirea asta atat de subita. De fapt, inca nu-mi revenisem dupa discutia de ieri. Stiam insa ca viata mea asa cum o stiam urma sa se termine peste jumatate de ora si ca trebuia sa fiu ascultatoare. Mi-am cumparat doua CD-uri. In timp ce asteptam bonul de casa, vanzatorul m-a intrebat exact ce nu voiam sa fiu intrebata.
- Deci, cine e tipul, Temari? Vreun prieten de al tau?
- Ne-am cunoscut ieri. M-am oferit sa-i fac un tur al orasului, nu-I de prin partea locului.
- Vad, are un aer european, foarte rafinat tipul. Temari, se pare ca ai noroc in dragoste pana la urma.
Era cat pe ce sa ma inec cu prorpia saliva la auzul acestor cuvinte. Am mormait un “nu prea cred” sau ceva de genul asta si, insfacand bonul fiscal, am disparut ca o furtuna pe usa. Ce ciudat ma simteam. Nu m-am gandit nicio clipa ca poate mi-a cazut cu tronc tipul asta. Sau poate ca nu am vrut sa ma gandesc la asta. Doamne, nu-mi vine sa cred ca abia acum imi dau seama. Imi place de Sasuke. Da, asta va fi mai ciudat decat pare.

***

O jumatate de ora mai tarziu il asteptam pe Sasuke la o masa din interiorul barului. Era o constructie relativ noua, foarte frumoasa din punctul meu de vedere. Perdele mov incadrau geamurile inalte iar peretii erau zugraviti intr-o nuanta linistitoare de lila. M-am lasat adanc in fotoliul rosiatic si l-am zarit pe Sasuke intrand. Am zambit in directia lui si el s-a asezat in fata mea, privindu-ma cu interes. Eram o pereche cel putin ciudata, eu imbracata in niste blugii foarte stramti, cu un tricou mov in partea de sus si acoperit de o camasa albastra in carouri, iar el in costumul acela italian foarte scump. Si-a comandat un whisky cu gheata si m-a intrebat ce vreau sa beau. Niciodata nu m-am priceput la bauturi pentru ca nu beau prea mult. Am ramas cu gura intredeschisa privind pierduta fata intrebatoare a chelnerului.
- Vin rosu ar fi bine? Ma intreba Sasuke.
Am dat afirmativ din cap fericita ca nu ma facusem de ras de data asta. Nu mai stiu ce spusese dupa “bine”, pentru ca urmase o discutie ciudata din punctul meu de vedere despre tipurile de vin care se gaseau in Konoha, care era cel mai scump si care mi s-ar fi potrivit mie cel mai bine. Plictisitor.
Dupa plecarea chelnerului, Sasuke vorbi in sfarsit.
- Si acum, sa trecem la afaceri. Vreau ca tu sa ma ajuti sa-l gasesc pe fratele meu, Itachi. Locuieste in Tokyo acum. Sper ca iti dai seama ca va trebui sa mergem acolo. Uite, eu si fratele meu nu suntem in cele mai bune relatii, dar avem niste lucruri de discutat si de pus la punct. Parintii nostri au murit acum putin timp si trebuie sa impartim mostenirea. Vreau ca tu sa vorbesti cu el pentru mine. O sa plecam maine de dimineata, facu o pauza in timp ce chelnerul aseza bauturile pe masa si sorbi din pahar, deci mai ai timp sa treci pe la scoala si sa anunti ca pleci. Daca intreaba cineva, spune-le ca te interesezi de un loc de munca. Intrebari?
Rostise totul atat de natural de parca mi-ar fi vorbit de vremea superba de afara. Cum naiba sa plec acum? Ce o sa-I spun lui Kankuro? Sigur la el si la Tenten n-o sa tina faza cu locul de munca, daca ar fi fost adevarat le-as fi spus mai din timp. Ce puteam sa-l intreb? Totul era atat de clar si simplu, dar mintea mea era inca in ceata. Am gustat vinul de pe masa si am inspirat adanc.
- La ce ora plecam?
- Aveam un avion din oraselul ala mic de langa sat, … in fine, nu mai stiu cum se numeste la 7:30. Cred ca ar trebui sa luam trenul de 6:45 de aici. Facem vreo douzaci de minute pana la aeroport, dar asta e, nu exista ceva mai tarziu. Nu-mi place sa pierd vremea, dar n-am putut sa vin cu masina personala din Chicago.
Deci locuia in State. Interesant, imi place tpiul asta. Aveam o groaza de lucruri la cre trebuia sa ma gandesc acum, trebuia sa imi fac bagajele si inventez o scuza pentru Kankuro.
- Unde o sa stam acolo?
- Daca vrei sa stam impreuna la un hotel, se rezolva, spuse si un suras ironic ii inflori in coltul buzelor. Nu ma ocup de asta, Temari. Iti platesti singura cazarea, nu prea am bani la mine momentan.
Bine, deci trebuia sa-l sun pe Gaara. Nu va fi frumos, dar trebuia s-o fac. Majoritatea hotelelor erau destul de scumpe si nu cred ca imi permiteam. Fir-ar sa fie, nu voia sa-mi plateasca un hotel. Cred ca era putred de bogat si al naibii de egoist. Restul intalnirii a decurs in tacere. Cand si-a terminat bautura, nu stiu cum putea sa bea atat de incet, a lasat niste bani pe masa si s-a ridicat.
- Am platit eu, Temari. Nu pleca inca, nu vreau sa creada cineva ca am venit impreuna. Ne vedem maine.
Si pleca. Asa cum pleca intotdeauna. Am sorbit vinul ramas in pahar si am incercat sa nu ma gandesc la cat de ciudat va fi sa explic tuturor ca plec. Oare o sa ma mai intorc? Ce vrea sa faca Sasuke o data ce il va intalni pe fratele sau? Am oftat si am parasit localul. Nu ma gandeam decat la Sasuke, la vocea lui calma si totodata puternica, la privirea lui patrunzatoare si la tinuta lui impecabila. Inca simteam in nari impregnat mirosul parfumului sau si inca ii mai auzeam vocea ca un murmur stins inca rezonand in urechile mele.


_________________________
Ok, acum chiar ca vreau un comentariu. Sau doua. Va rog.