Lentile de contact

[Yaku-chin]

Tehyyy clatitutza mea iubita, multumesc mult ca m-ai ajutat sa observ ce greseli am facut, o sa le corectez pe tooate, si muultumesc muult . Faza cu semnele de punctuatie nu prea stiu daca am respectat-o :)) uit mereu :D Muultumesc, kissu

Capitolul patru

Ziua trecuse repede. Dadusem si pe la clubul sportiv. Ma distrasem si chiar fusese dragut. Imi parea rau ca peste o luna urma sa plec , dar totusi asta era. Plus ca si la Colegiu aveam sa ma distrez mult mai bine decat acolo, aveam sa ma simt mai in largul meu . Inca ma gandeam la discutia cu Vittorio. Era asa un inconstient si eu o asa inconstienta ca il "ajutam" . Vorbisem de la un telefon public cu Xerxes si ii spusem ca voiam sa ma intanlesc cu el. Fusese de acord sa ma viziteze intr-una din zilele urmatoare. Nu stiam cum aveam sa abordez situatie , nu aveam nicio idee. Nici macar nu aveam gandurile clare cum sa il bag eu pe Vittorio la spanioli. Nu imi doream asta. In primul rand fiindca nu era de incredere si in al doilea rand putea sa ma bage in si mai multe probleme decat aveam la ora actuala.
Oricum aveam sa ascult versiunea lui Ivan si al lui Xerxes despre ce se intamplase intre ei si aveam sa ma gandesc mai clar. Cel putin speram .
Christofer ma adusese acasa pe la ora opt seara . Era inca lumina . Chris plecase spunandu-mi ca mai are si altceva de facut , iar eu ramasesem in fata casei uitandu-ma cu scarba.
Am oftat si am intrat. O angajata m-a salutat si am salutat-o dand din cap. Ii spusesem ca avea sa vina o persoana , daca deja nu venise si sa ii pregateasca o camera langa a mea . Aceasta aproba si pleca.
M-am urcat sus, la etaj , in camera pentru a ma schimba . Mi-am luat o pereche scurta de pantaloni si un tricou care imi ajungea undeva deasupra genunchilor. Mi-am dat drumul la par si m-am trantit in pat.
La televizor nu voiam sa ma uit. Laptopul meu saracutu' statea intr-o parte indepartata a camerei si mi-era lene sa il iau si sa il deschid. Imi luasem in schimb telefonul si am cautat un numar cunoscut. Am apelat, nu raspundea.
Hm, l-am pus pe masuta de langa pat si ma uitam la el. Doar un simplu telefon ma facuse sa ma cert cu Dominique . Nu era vina telefonului, era a mea. De ce nu puteam recunoaste? Ma comportasem copilareste. Era ca atunci cand simti ca cineva iti fura ceva ce tu iubesti mult prea mult si vrei sa recuperezi lucrul acela . Iar atunci cand observai ca nu poti simti cum te apuca toate crizele – cel putin pe mine asa ma apucase . Dar nu , situatia nu era asa. Nu . Nu era! Plus ca nu stiu daca il iubeam, poate doar ma incanta….In fine!
Telefonul fix din camera suna. Mi-am intis mana si am raspuns.
-Ce e ? am intrebat plictisita.
-Domnisoara , bunicul dumneavoastra a sosit, la fel si persoana de care mi-ati vorbit.
-Aha. Instaleaza-l pe respectivul in camera alaturata de a mea.
-Am inteles. Vedeti ca domnul Enrick vine la dumneavoastra.
-Ok.
Am inchis si mi-am adancit capul in pernele de pe pat. Am auzit usa deschizandu-se si nu m-am sinchisit sa fac vreo miscare.
-Ce face nepoata mea rasfatata?
-Sta.
Am raspuns scurt si sec. I-am facut loc bunicului sa stea pe pat, iar acesta bucuros se aseza.Nu avea de gand sa plece prea curand.
Imi puse mana pe cap mangaindu-ma. Uram cand face asta . Ma simtem ca un copil. Mi-am scos capul din perne si m-am uitat la el.
-Ce ?
-Nimic. Doar voiam sa discut cu tine.
Nu observasem sincer. In fine, ma intrebam ce voia sa imi spuna , dar aveam o mica-mare banuiala.
-Am auzit ca nu l-ai primit bine pe Sherindan.
Sherindan? Care era Sherindan? Acum ca aveam doua persoane necunoscute in casa si imi era cam greu sa stiu care e. Ori era cel ce imi spusese fratiorul meu ca e viitorul meu "partener" , ori noul sosit in acea seara pe care, poate, bunicul il cunostea.
-Aa..si cine e Sherindan? Intreb nestiutoare , desi banuiam ca ar fi primul sosit .
Bunicul rase si se uita la mine dand negativ din cap , dar inca cu zambetul pe buze.
-Uite draga mea , nu iti impun sa fi cu el. Desi sincer, m-as bucura enorm . E un baiat bun, si destept in acelasi timp. Plus ca e frumos. E o alegere buna. Crede-ma.
M-am uitat urat la el si am spus fara sa-mi dau seama niste cuvinte care ar fi trebuit sa ramana tacute.
-Asa le-ai zis si mamei si tatei .Si alegera aceea asa buna a ta a esuat.
Bunicul se uita surprins la mine si zambi din nou.
-Da, da, asa e. Atunci poate am avut prea mare incredere in ei doi si m-am inselat in privinta lor. Dar in privinta ta Leonora, sunt sigur ca va fi bine. Uite, vreau doar sa te antrenezi cu el. E pregatit mult mai bine ca tine si ati face o echipa buna.
-Cat timp? Intreb cu o voce inceata .
-Nu stiu, patru-cinci ani Poate chiar mai mult. Si in primul rand daca tu nu iti doresti sa conduci … Vereni, Domnique si chiar altii o pot face. Multi pot sa ma mosteneasca !
Bineinteles, eu chiar as permite asta. Si in primul rand cine l-ar crede? Acum, din cele spuse de el intelegeam ca puteam pleca oricand din mafia si intr-un fel sau altu, oricare putea sa imi ia locul. Nu as fi putut permite asa ceva, plus ca daca as vrea sa plec nu m-ar lasa, indiferent de ce spune el acum . Pe cine incearca sa minta?
-Si atunci eu ce rol as mai avea?
-Credeam ca nu vrei...
-Nu am vrut, dar acum e diferit.
-Bine. Gandeste-te! Luam cina impreuna, asa ca schimba-te!
Tonul cu care imi vorbise era…era poruncitor si superior ?! Da cine naiba se crede ? Fac ce vreau pana la urma.
Dar pe cine mint? Pe mine... De ce nu puteam sa ii spun in fata ca : nu. Nu accept . Nu vreau sa traiesc asa . Nu mai suport lumea aceea. De ce nu ziceam toate aste? Oare de…? Nuuuu. Bineinteles ca nu !! Mi-am alungat din minte un anumit motiv pentru care nu as fi putut face tot ce voiam si incercam sa ma conving ca nu, era imposibil sa fie din cauza aceea .Oricum nici eu nu mai stiam daca voiam sau nu sa plec de aici .
In sfarsit, m-am reimbracat cu gandul la cina care va urma . Am oftat si m-am privit in oglinda. Aratam jalnic la ora aceea . Aveam chipul palid si cearcanele din jurul ochilor erau adanci si imi dadeau un aspect tare urat. Eram imbracat cu o pereche de blugi subtiri , de un albastru inchis si cu un tricou rosu simplu .Aratam obisnuit, nimic iesit din comun . Nu ma plangeam din cauza asta, stiam cum sunt si cine sunt. Am iesit din camera si am cioncanit in usa de alaturi. Ciudat, mi-am reamintit de maniere. Usa s-a deschis si in fata mea statea un viitor aliat, sau poate ca nu .
Imi trezise dintr-un somn adanc si parca vesnic un cumplit sentiment, dar nu eram in stare sa il inteleg, dar ardea. Persoana respectiva era mult mai inalta decat mine, cu un chip absolut incantator. Ochii in special mi-au atras atentia, atat de patrunzatori, atat de frumosi incat m-am pierdut in culoarea lor, in farmecul lor atat de aparte. Nu cred ca mai existau ochii atat de expresivi si in acelasi timp atat de inexpresivi. O culoare absolut surprinzatoare , o culoare pe care o fiinta umana nu cred ca ar trebui sa o aiba. Dar, in acel moment ma indoiam ca persoana din fata mea era umana si oricat as fi incercat sa imi impun sa imi revin si sa imi amintesc unde eram, ce era, ce faceam – lucruri necesare si banale in acelasi timp- nu puteam . Mi se stersese tot din minte si erau doar ei: acei ochii patrunzatori si cenusii . In clipa cand fata sa a schitat un mic zambet, mi-am revenit. M-am uitat la el mai bine – presupuneam ca aratam ca o obsedata, dar nu conta . Avea parul brunet si des , nasul drept, buzele pline si foarte definite, de un roz pal – mult prea pal . M-a incantat! Culoarea tenului era palida, iar in contrast cu parul si sprancenele negre iesea in evidenta. Trupul ii era foarte bine conturat si se observa ca muncise ceva pentru a il obtine. Nu era exagerat de muschiulos, in concluzie arata foarte bine. Am clipit si am zambit si eu la cel ce se uita curios la mine. Mi-am intins mana dreapta spre el si am zis:
-Leonora, incantata.
Ce frumos ma purtam – ceva nu era in regula . Chiar si pe mine ma uimea glasul si purtarea mea. Atat de fericita, de parca as fi castigat cine stie ce comoara, dar cine spunea ca nu o castigasem ? Hm? Aberam de acum. Nu mai gandeam logic. Se observa…Pana si eu obervam. Trebuia sa imi spun: stoop. Dar nu, nu o faceam.
-Cesario, de asemenea .
Ce glas puternic, rece si frumos avea ! Ce miros, ce parfum splendid…deja cred ca exageram !.
-Avem multe de vorbit . Ce spui, vrei sa iei cina acum ?
Intreb cu o oarecare bucurie in glas. El a zambit uitandu-se atent la mine . Ma simteam mica . Era amuzant intru-un fel. Stiam ca e mult mai mare decat mine, se observa . Dar ceva ma facea sa il cred din toate punctele de vedere egal cu mine. Pana si la inaltime, si sincer era mult mai inalt ca mine . Cesario ma refuzase, spunandu-mi ca nu avea obiceiul sa cineze asa tarziu fiindca nu ar putea dormi. Am acceptat refuzul, desi nu l-as fi dorit . Am oftat . Ma entuziasma prea tare aceasta noua persoana, dar imi place.
Mi-am amintit de cina si deja stiam cine vor fi persoanele prezente. Dar eu adoram adrenalina si mi-ar fi placut un mic joc de fata cu toate persoanele. Uff…mai ales ca "startul" de-abia se daduse de cateva zile. Deci, eu urma sa creez regulile . Ce amuzant mi se parea in acel moment, cand la inceput totul era atat de obscur. Acum mi se parea chiar foarte distractiv . Dar ma intreb , oare cat va mai tine acea buna dispozitie, acel sentiment care ma incalzea pe dinauntru si ma facea sa vad totul intr-o lumina atat de buna pentru “ adversari “ . Ce se intampla? Nu stiu, dar ma simtea atat de plina de sentimente, incat nu puteam sa le exprim pe toate. Nu puteam sa ii spun mintii mele sa inceteze, sa nu mai acumuleze informatii, ca nu vreau. In acel moment voiam sa am putere asupra creierului meu si sa ii spun: pauza . Dar nu putea, imi dadeam seama ca simteam atatea incat eram epuizata. Cand am ajuns la parter o usoara ameteala incerca sa imi faca ziua mai buna, dar la cat de dulce fusese soarta cu mine in ultimele zile , stiam ca nu trebuie sa ma mai supar si pe aceste lucruri minore.
In salonul mare de la parter erau asezate doar trei persoane, ceea ce chiar m-a mirat. Unde era Vereni, Dominique si ceilalti ? Spuneam ceilalti fiindca locuiam opt persoane in casa - cu sosirea noilor veniti unsprezece- si ma mira faptul ca nu erau toti .
Bunicul intelesese din incruntarea mea ce voiam sa stiu si acesta imi raspunse.
-Le-am ridicat pedeapsa lui Vereni si lui Dominique si au hotarat sa iasa sa sarbatoreasca , iar ceilalti cine stie Dumnezeu unde sunt.
Am zambit evaziv. Ca urmare a faptelor bunicului, cei doi prieteni ai mei au scapat de tirania mea si au trecut sub tirania bunicului. Pacat. Credeam ca pedeapsa lor avea sa dureze mai mult. Dar…exista un dar.
-Adica, au mers impreuna?
Intreb, de parca nu as sti raspunsul. Bunicul incepu sa rada.
-Nu, nu . Cand au iesit ei doi impreuna? Vai,dar nu se suporta, doar stii asta.
-Sincer, ma cam indoiesc – spun asezandu-ma pe un scaun, ignorandu-mi fratele si viitorul sau actualul partener – fiindca atata timp cat au fost sub comanda mea se cam sprijineau unul pe altul. Ca sa nu zic :se acopereau.
Fratele meu incepuse sa rada si nefiind bagat in seama decisese sa faca el primul pas in a intra in discutie. Tipic – omenesc !
-Dar surioara, toata lumea care te cunoaste si cea care nu te cunoaste le-ar fi cu neputinta sa nu se sperie de rautatea din tine, deci prin urmare si cei mai aprigi dusmani s-ar alia ca sa scape de veninul pe care il imprastii . Nu mereu,dar mai tot timpul.
Poate eram rea, dar nu intratat. Sau eram???
-Poate as fi si mai rea , fratioare, daca unul ca tine ar fi…
-Daca, daca si i-ar daca..Dar surioara, eu nu fac parte din ce faci tu parte, eu aici sunt un musafir, primit numai ca sa isi spele cateva pacate, dar tu? Tu esti aici pe viata.
-Vai, vai, ce tragic nu ? Eu aici, eu in locul tau . Ohh, ce cumplit ma simt. E atat de groaznic . Nici nu ai idee cat ma poate afecta ceea ce spui . Ma atinge direct in inima. Simt , chiar simt cum mi se face greata . Scuteste-ma din a imi pierde timpul conversand cu un nimeni ca tine. Un nimeni care totusi imi sta in cale.
-Deci sunt totusi ceva, daca iti stau in cale.
-Da, esti un nimic, un ..
Si as fi continuat cu acelasi glas dispretuitor sa ii arunc in fata niste jigniri atat de grosolane. Ah, l-as fi ucis prin cuvintele pe care voiam sa i le torn in fata. Dar scumpul, adoratul, iubitul meu bunic ma intrerupse.
-Gata, Leonora! Inceteaza . Incetati amandoi.
Am tacut . Dar nu si el , adica eu ma supuneam, tot eu care fusesem jignita si el, cel ce ma atacase , vorbise, reincepuse un atac pe care era sigur ca avea sa il castige.
-Las-o bunicule, doar toti stim ca e o hiena, chiar mai rea decat atat. Eu doar incercam sa ii arat cat de urat se comporta , ca poate asa deschide si ea ochii . Ca poate realizeaza ca noi nu ii suntem dusmani, dar cine sa ii scoata otrava care se afla in ea si pe care incearca sa o imprastie. Leonora, cine crezi ca iti poate suporta veninul care devine letal la un moment dat?
Poate daca as fi crezut in el, as fi zis ca ceea ce spunea o facea din inima , ca dorea cu adevarat sa ma schimb, dar nu, nu era adevarat. Fiindca daca ar fi tinut poate doar putin la mine nu ar fi fost in stare sa ma arunce pe mine in flacarile iadului in locul sau.
M-am calmat, respirand puternic . I-am zambit .
- Fratioare ..
Dar nu mi-am putut continua discutia dintr-un singur motiv , imi venise o idee .