Fulgul de zapada

[Ops!]

Zdrobita

Se pierduse prin oceanul de oameni. Cu greu respira si de cateva ori era sa fie calcata in picioare.
" Oh! De ce n-am putut sa raman acasa, sa citesc o carte buna si sa dorm, de ce am ales sa vad acel brad stupid?" se intreba. Ea fusese cea care insistase sa vada bradul Millenium. Ea hotarase sa ia o geaca subtire si tot ea decisese sa mearga de una singura. Nu putea da timpul inapoi si trebuia sa se obisnuiasca cu faptul ca se afla in mijlocul unei multimi furioase. Peste tot se auzeau scancete de copii, strigate de femei -mame ce isi pierdusera fiul sau fiica-, injuraturi de barbati si gemete de batrani. Zgomotul era aproape imposibil de suportat.
Atunci ii dadu prin gand s-o ia la fuga, sa- i dea la o parte pe toti cei din calea ei. Voia - trebuia sa ajunga intr-un tramvai si sa-si odihneasca trupul extenuat si inghetat. Nu se asteptase sa fie atat de frig cand vazuse pamantul dezvelit, fara obisnuita sa mantie alba. Se asteptase la o masa buna la un restaurant, la o priveliste de vis asupra bradului ce stralucea in cateva culori si la un drum linistit spre casa. Probabil la acelasi lucru se asteptasera si cei din jurul ei. Consecintele se resimteau.

In fuga sa disperata poate ca enervase extrem de multi oameni, dar nu ii mai pasa. Tramvaiul saisprezece era chiar acolo, astpetand s-o ia...
Se sui in el si gasi un scaunla fereastra. Era atat de gol -inauntrul sau erau doar vreo sase persoane. Ceea ce nu observase tanara era ca in fata tramvaiului sau erau o multime de alte tramvaie, acelea incarcate cu oameni. Inaintea lor se afla un interminabil convoi de masini.

Dar nu mai conta. Isi incalzi picioarele si un sentiment deadanca usurare incepu sa pluteasca deasupra ei. Era departe de cei care se inghesuiau sa vada copacul. Chiar daca aveau sa vina, ea deja ocupa un scaun si nu mai era atat de deranjant. Inchise ochii si se gandi la Bogdan. Bogdan, cu ochii lui deun albastru intunecat si bland, cu parul ca spicele de grau, cu nasul carn si cu gura zambitoare. I-ar fi placut ca el sa fie acolo, sa ii povesteasca o intamplare hazlie si sa ii puna o mana pe umar... Dar era altundeva...

Brusc, simti cinci degete reci pe mana. Ar fi vrut sa deschida ochii, dar pleoapele devenisera ca de plumb. Apoi, o palma mare i se aseza pe frunte.
- Doamne! Chiar ai febra! se auzi o voce masculina. N-am mai vazut asa ceva!
- Ajutor... reusi sa ingaime fata dupa lungi eforturi.
- Incearca sa deschizi ochii. Vreau sa iti dau ceva ce poate fi de folos, continua vocea.
Reusi sa ridice perdelele pleoapelor de pe ochii sai caprui si il vazu pe cel ce vorbise. Un tanar cu un par negru si lipsit de stralucire, cu sprancene groase si negre, cu ochi migdalati si verzi, cu un nas lung si subtire si cu niste buze carnoase statea langa ea.
- Dumneata ma poti ajuta? Nici eu nu pot sa o fac, dar altcineva! incerca tanara sa faca o gluma.
- Eu vorbesc serios. Am o tableta de Nurofen si as fi dispus sa ti-o dau.
Intinse o mana in care statea o mica pastila alba. Bolnava o inghiti pe de-a-ntregul, apoi arunca o privire pe geam. Avansasera doar vreo cinci metri! Ingrijorarea nu numai ca incoltise in sufletul ei, dar isi arata si urata floare. Parintii sai aveau sa fie ingrijorati, iar fratele ei o va certa. Cauta prin geanta si isi gasi telefonul mobil. Dupa ce suna acasa si ii informa pe ai ei ca avea sa ajunga tarziu, se lasa moale pe scaun. Nu se mai simtise vreodata atat de bolnava si de vulnerabila. Brusc, un gand ingrozitor ii trecu prin minte. Daca acel tanar o drogase? Dar ce motive ar fi avut?
- Nu iti face griji; am si cutia daca vrei sa iti dovedesc ca ti-am dat Nurofen, zise barbatul, parca ghicindu-i gandurile.
Ii arata cutiuta, apoi o aseza intr-un rucsac mare si negru.
- Domnisoara, imi poti spune unde locuiesti?
- Chiar credeti ca am chef de confidente acum? Si in plus, de ce stati langa mine? Mai este loc in tramvai!
- Asta s-o crezi tu. Nu vezi cata lume este aici?

Fata arunca o privire in jurul sau. Intr-adevar, autoturismul se umpluse de oameni in foarte putin timp.
- Acum, revenind la intrebarea mea: unde stai? Te intreb deoarece nu vreau sa ma plictisesc si as vrea sa stiu dacaexista sansa sa ajungi dimineata devreme acasa.
- Locuiesc in cartierul Plumbuita, care e foarte departe de Unirii. Dar nu inteleg ce interes ati avea sa stiti daca ajung peste o jumatate de ora sau cateva ceasuri.
- Eu stau foarte aproape si ma gandeam ca ai putea sta la mine pentru o noapte. Pana la urma, esti intr-o stare de nedescris: ai febra, arati foarte slabita si obosita, iar un drum atat de lung n-ar putea sa-ti faca decat mai rau.
Cand auzi propunerea, tanara se cutremura de groaza. Cum sa isi petreaca o noapte in casa unui strain?
- Cum indrazniti?! Am doar opstprezece ani! Cum ar fi ca de dimineata sa imi sun parintii si sa le spun: "Mama, tata,am stat la un strain si ma pregatesc sa vin spre casa. Va sarut." ?
- Si totusi, eu te stiu, Roxana.
- De unde? Cine v-a zis cum ma cheama? Sau halucinez?
- Numele meu este Ovidiu. Nu ti-a zis Bogdan despre mine? Si totusi mi-a zis aproape totul despre tine.
Vorbele Roxanei pieira in acel moment. El era Ovidiu? Ovidiu, studentul la Farmacie care se imprietenise cu Bogdan? La naiba, sigur ii aratase o poza cu ea de o stia atat de bine!
Socul, multimea galagioasa si boala o zdrobisera. Isi pierdu cunostinta si capul zau cazu pe spatarul scaunului. De ce trebuise sa mearga sa vada bradul?

PS: Actiunea se petrece in 2007, cand a fost inaugurat acel brad in Unirii.