Experiment

[She's a rebel]

Well, thanks de comm'uri ^^ So:

@ IceCat - Well, nu e Fantasy :"> So, restul se afla pe parcurs . Imediat :-" Ja' *.*
@ She - Am gresit eu :"> Sta doar pe randul de la fereasta :)) Sorry :"> graba :))
@ .Anne - Pe viitor o sa am mai mare grija with naratiunea, descrierea :"> Thanks pentru sfaturi :- *

Capitolul 2 - Răzbunare



Toată după-amiaza aceea Cătălina mă înnebunise cu diverse întrebări; cum dădusem peste Răzvan, ce discutasem, de ce s-a oferit să mă ajute, şi alte curiozităţi de-ale ei. Bineînţeles, draga de ea, era dornică să răspândească vreo bârfă. Îmi ţinusem pliscul închis, bineînţeles. Nu aveam de gând să îmi dau de gol trăirile, în special pasiunea care o simţeam pentru EL. Mi se părea oarecum fantastic: deşi nu aveam absolut nici o legătură cu el, apăruse de nicăieri şi mă ajutase. Îmi oferi chiar şi un sărut; erau întâmplări ciudate, care îmi trezeau în minte diverse semne de întrebare. Noaptea aceasta trebuia să meditez la ce urma să fac. Totul era foarte confuz, iar Cătălina, prietena mea, nu-mi uşura deloc situaţia.
- ...Luiza, Luiza ! Aloooo ! Ai de gând să-mi răspunzi azi ? Explică-mi naibii ce legătură ai tu cu Răzvan.
- Nici una. Pur şi simplu eu era să mă duc de-a dura pe scări, el a apărut de nicăieri, m-a salvat şi atâta tot. Ce e aşa mare brânză ? Mi-a salvat viaţa. Doamne, ce dracu e aşa fascinant în aşa ceva ? am întrebat eu exasperată, şi am săgetat-o cu privirea.
- Ho, ce reacţionezi aşa ? Calmează-te. Sau ţi se pare că ştie prea puţină lume de pasiunea ta pentru Răzvan ? întrebă ea ameninţător.
Nu-mi puteam permite să dezvălui asta tuturor. Trebuia să rămână secret, şi asta urma să se întâmple numai dacă o pupam în cur pe Cătălina.
- OK, îmi cer scuze. M-a cam luat valul.
- Aşa ziceam şi eu, replică ea părăsind clasa.


Următoarea zi, venisem la şcoală mai devreme doar ca să îl văd pe EL. Eram decisă să nu las acele momente să se risipească; urma să fac următorii paşi şi să încep o relaţie oficială cu el. Aveam nevoie doar de puţin noroc şi mai mult tupeu, iar restul venea de la sine. Petrecusem cam un sfert de oră lângă clasa lui, stând rezemată de unul din pereţi. Majoritatea colegilor săi sosiseră deja, şi nu fusesem scutită de vreo privire. Câteva fete chicotiră la vederea mea, dar le-am ignorat. Nu trebuia să-mi stric ziua din cauza lor.
În clipa aceea, l-am văzut mergând; discuta ceva cu o colegă, mergând cu paşi repezi. Purta cămaşa albă descheiată la primii trei nasturi, şi se vedea de la o poştă că nu-şi dăduse silinţa să fie foarte aranjat. Blugii pe care-i purta astăzi aveau o nuanţă asemănătoare nuanţei părului meu. Aş fi vrut să cred că această asemănare nu era întâmplătoare, dar erau foarte slabe şansele. Continuam să îl privesc, bucurându-mă de privelişte. Probabil că mă observase, pentru că îşi schimbase direcţia, şi acum venea spre mine. Îi făcuse scurt cu mâna acelei colege, şi veni în dreptul meu.
- Bună.
Mă salutase destul de indiferent, şi nu prea puteam regăsi un sentiment în privirea sa. Ori nu simţea nimic, ori doar încerca să se ascundă. Ca mine, de altfel. I-am zâmbit stângace la început, după care mi-am dezvelit dantura într-un zâmbet larg, până la urechi. Apoi realizasem că fusese un gest destul de prostesc.
- Hei. N-neaţa. Ce faci ? l-am întrebat, şi am făcut un pas spre el în mod inconştient.
- Bine. De ce ai venit aici ? m-a întrebat direct, neavând nici măcar intenţia de a se interesa cum o duceam eu.
Mă străpungea cu privirea ca şi cum ar fi înfipt cuţitul în inima unui om; o altă comparaţie mai ideală nu găsisem. Înghiţisem în sec; nu aveam nici un motiv pentru care mă aflam aici.
- Hmm, ştii... Ieri, ăă, de fapt, hmm...
- Poftim ? întrebă el, şi ridică din sprâncene mirat de bâlbâiala mea.
- Ieri m-ai sărutat ! am spus eu direct şi repede, şi mi-am mutat privirea în pământ de ruşine.
Am înghiţit în sec; proastă greşeală de a-i reaminti această acţiune. Dacă totuşi, fusese un vis?
- Da. Ştiu. Nu e o noutate. Şi ce-i cu asta ? mă întrebă el încruntându-se.
Oare pentru el valora chiar atât de puţin un sărut? Chiar nu-l mişcase cu nimic acel moment, acea unire? Împietrisem. Clar, o dădusem în bară. Şi acum, ce urma? Aşteptam să râdă de mine, orice. Fusesem fraieră; chiar mă gândisem că el poate fusese şi el îndrăgostit de mine în secret. Pe dracu ! Eram altă puştoaică pe care o amăgise.
- Păi... am început eu, destul de confuză.
- Scuză-mă, dar când ai să vii să mă mai cauţi cu motive de-astea, anunţă-mă din timp să nu-ţi acord atenţie. Acum te rog să mă scuzi, dar chiar nu am chef de prostiile tale.
Iar în următoarea clipă, mă trezisem singură pe coridor. Soneria începuse să răsune în toată şcoala, dar eu nu mă clinteam din loc. Împietrisem; fusesem doar o altă bătaie de joc, doar pentru amuzamentul său fusese acel sărut. Pentru câteva clipe, avusesem impresia că urma să plâng, dar mi-am transformat suspinele într-un râs isteric. Nu aveam de gând să sufăr pentru băieţi; eram decisă. Curând, foarte curând, urma să mă răzbun pentru durerea care mi-o cauzase. Deşi negam, durea. Durea ca naiba, şi nu voiam să arăt asta.
ÃŽn ziua aceea, nu fusesem la ore.

Trecuse un an de-atunci. În viaţa mea avuseseră loc foarte multe schimbări; Cătălina se mutase din oraş iar acum eram ferită de răutăţile ei. Răzvan se transferase în clasă la mine, sub nu ştiu ce pretext. Nu mă mai recunoştea datorită schimbării de look pe care o adusesem asupra mea. Părul meu roşcat şi lung era acum până în dreptul umerilor, ciufulit, şi cel mai adesea stătea rebel. Începusem să mă machiez şi arătam ca o păpuşă, lucru care-mi adusese multe cuceriri, şi îmi făcusem chiar şi un pierce în sprânceană. Schimbasem totul la mine, inclusiv atitudinea. Învăţasem să nu mai fiu puştoaica sensibilă şi uşor de influenţat; ba din contră. Acum eram o rebelă fără pereche şi o arogantă şi jumătate. Ajunsesem să fumez, să beau uneori, şi chiar participam la cele mai importante bătăi. Mulţi fuseseră destul de uimiţi de schimbarea mea, dar s-au obişnuit rapid. Singurul care nu mă recunoştea era Răzvan, şi eram decisă să mă răzbun pe el. Urma să îl fac să se îndrăgostească de mine; să îmi satisfac nevoile, să îl folosesc, după care să-l rănesc în cel mai oribil mod. Numai când îmi treceau prin minte aceste scene îmi apărea pe buze un surâs plin de viaţă.
Toamna începuse într-un mod destul de plictisitor; eu şi Răzvan nu aveam absolut nici un contact. Stătea în locul Cătălinei, şi mi-era destul de dificil să flirtez cu el din priviri în ore. Dar plănuiam ca de azi să îmi pun în aplicare planul. Îl iertasem suficient, şi în plus, mă deranja teribil faptul că el avea zilnic câte o relaţie cu o altă fată. Un alt suflet distrus, o altă inimă rănită. Dar eu urma să pun capăt acestui şir. Nu era doar o vorbă, nici o promisiune, ci un jurământ.
Tocmai terminase de şters tabla; m-am dus în spatele său cu paşi înceţi, şi am aşteptat să se întoarcă şi să se ciocnească de mine. Câţiva din clasă observară planul meu, dar nimeni nu comentase nimic. De altfel, nimeni nu îndrăznea.
Tocmai îmi căzuse în plasă: se întorsese brusc, izbindu-se violent de mine. Impactul fusese destul de dureros, dar în acelaşi timp, creease între noi o oarecare scânteie. Probabil şi el simţise acest contact, pentru că era destul de vizibil afectat.
- Uită-te pe unde mergi, fraiere ! am pufnit eu nervoasă, apucându-l de gulerul cămăşii, lipindu-mi trupul de al său.
Mai ţii minte fraiere, cum sânii mei erau presaţi de abdomenul tău iar tu flirtai cu mine ca idiotul, dându-mi speranţe? Oh, te rog, lasă-mă să-ţi dau şi ţie puţin din ce ai oferit.
Iar atunci, am făcut-o: mi-am unit buzele cu ale lui, iar cu asta, chiar îl luasem prin surpirindere. Îi striveam uşor buzele moi şi firave; erau exact aşa cum mi le aminteam. Îmi introdusesem uşor limba în lăcaşul său umed, atingând fiecare colţişor care-mi era permis. Respiram pe nas destul de greoi, dar încercam să fac faţă presiunii. Nu-mi răspundea la sărut, dar nici nu se împotrivea. În cele din urmă, limba mea o găsi pe a lui: îi atinse uşor vârful, o gâdila, o pătrunse, o explora. Şi eram ferm convinsă că îi plăcea: îşi prinse palmele în părul meu, şi mă trase şi mai aproape de el. Îmi pare rău, scumpi, dar cred că tocmai ţi s-a terminat rolul !
M-am îndepărtat repede de el, aruncându-i o privire plictisită. Am dus mâna la gură ştergându-mă, în semn de scârbă pentru dâra de salivă care mai aluneca uşor în colţul gurii mele, şi m-am strâmbat.
- Sincer, săruţi oribil.
Avusesem grijă să spun asta destul de tare, şi probabil că îi rănisem suficient orgoliul. Probabil înţelegea că era o provocare la război, dar nu avea încă tupeul de a-mi răspunde. Nu reacţiona în nici un fel; nici un gest, nici un cuvânt. În jurul nostru se adunară deja câţiva colegi, aşteptând cu nerăbdare circul ce urma să se declanşeze.
- Hei, voi, ce se întâmplă aici ? se auzi o voce masculină, care aparţinea domnului profesor Teodor Cenuşă.
Mulţimea de elevi se risipise, toţi luând loc în băncile lor. Când se sunase? Nici nu auzisem din cauza concentraţiei. Mă dusesem şi eu în cele din urmă în banca mea, şi simţisem cum Răzvan mă privise în tot acest timp.