My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Thx for coom :X. Ma bucur enorm ca va place si trebuie sami cer si eu scuze pentru ca intarzii asa cu nexturile. Nush ce draku am T.T. however, sper sa va placa si acest capitol ^:)^.
P.S: nu va faceti griji, ficul este abia la jumatate si cred ca... dupa ce il termin e posibil sa existe si o parte a doua ;)

Capitolul 20:

A fost usor sa fac rost de celelalte trei pergamente- nu mi-a luat mai mult de trei zile. Doar cel de al cincilea ne mai lipsea. Eh, voiam sa-l las la urma, nu impartaseam nebuna placere de al intalni pe detinator. Aveam un plan in minte, insa nu eram pe deplin convins ca va functiona. Daca ar depinde doar de mine totul ar fi perfect, dar cand sunt mai multi implicati… Oricum, nu asta ma preocupa in mod special in momentul de fata. Pergamentul mai putea sa astepte o zi sau doua, intamplarea din seara precedent m-a pus pe ganduri:

Un tipat asurzitor m-a facut sa ma trezesc si sa sar ca ars din pat. Sunetul in sine nu ma ingrijora deloc, mai degraba persoana care l-a scos. Nu puteam sa vad nimic, nici macar sa ma misc. Am putut insa recunoaste acel par lung si moviu; Yuuki statea cu spatele la mine, impingandu-si corpul inspre perete – acolo unde ma aflam eu- parca ingrozit. L-am apucat de maini, strangandu-l puternic, astfel incat sa inceteze sa se mai zbata.
-Oi, ce-i cu tine?!
Nu am primit nici un raspuns, de fapt cred ca cuvintele mele nici nu au ajuns pana la el. Ajungand la capatul puterilor in scurt timp, a incetat sa se mai zbata- inca il tineam strans de maini. Acum ca s-a mai linistit situatia, m-am uitat in camera sa vad ce l-a speriat atat de tare. Nimic. Incaperea era goala. M-am ridicat din pat, sprijinind corpul lui Yuuki de perete. Am inspectat fiecare coltisor si rezultatul a fost aceleasi, nimic neobisnuit. Mi-am aruncat privirea spre Yuuki. Pentru moment, un fior mi-a strabatut corpul. Statea precum o papusa, sprijinit de perete, cu privirea pierduta, capul usor plecat si gura intredeschisa. M-am apropiat usor de el si abia atunci am observant “lucrul” care l-a ingrozit atat de tare. De un fir subtire, invizibil in conditiile de fata, era atarnat cu opt picioare suspendate in aer un paianjen. Nici nu stiam cum sa reactionez. Sa turbez de nervi ca Yuuki si-a pierdut constiinta doar pentru ca a avzut un paianjen sau sa raman calm si sa trec peste? Am omorat aratarea si m-am asezat din nou in pat, in fata lui Yuuki. L-am pleznit usor peste fata, nici o reactie.
-Hei, revin-o pe lumea asta. Era doar un paianjen, nu o sa te manance.
Din nou, nici o reactie. L-am lovit peste cap, deja enervat de modul absent in care ma privea. Rezultatul tot nul a fost. Mi-am incruntat privirea. Doamne, ce idiot!
Am oftat, incercand sa alung gandurile pesimiste care le aveam in minte. Doar n-o sa ramana asa pe vecie, nu? Gandul imi dadea fiori. Imi mai ramasese o singur lucru de facut, nu stiu cat de eficient putea sa fie, dar decat sa stau si sa-l privesc in conditia actuala…
M-am apropiat mai mult de el, lipindu-mi buzele de ale sale. Chiar era ciudat sa-l vad ca nu reactioneaza in nici un fel. De data asta nu-i mai puteam vedea fata inrosindu-se de emotie sau ochii de un caprui foarte deschis cu o sclipire ciudata in ei. Bizar mod de al descrie pe Yuuki.
-Uhm, Sasuke…
Vocea inceata a baiatul mi-a trezit atentia. M-am indepartat de el rapid si l-am privit. Isi revenise. Cine ar fi crezut ca un sarut l-ar fi readus cu picioarele pe Pamant.
-Nu stiam ca ai astfel de pasiuni in mijlocul noptii, si in timp ce-mi vorbi isi lasa privirea in jos.
Atunci cand chicoti, m-am uitat si eu in aceasi directia. Piciorul meu drept se afla chiar intre picioarele lui usor departate, in timp ce mainile mele erau dupa gatul lui. Cand am mai facut si asta? Mi-am scuturat capul, revenind la o pozitie normala. Yuuki a inceput sa rada cu pofta.
-Deci, incep eu cu o nota de seriozitate in voce, ce s-a intamplat cu tine? Nu mai aveam mult pana sa cred ca ai murit.
-Huh? Ce vrei sa zici? Nu esti tu cel care a inceput sa ma mangaie si sa ma sarute in timpul noptii?
L-am privit de parca as fi fost gata sa-l desfigurez. Acum un minut arata ca si mort si acum imi zice ca nu-si aduce aminte nimic- lasand la o parte faptul ca ma crede un obsedat sexual.
-Cuvantul “paianjen” iti spune ceva?
Privirea copilareasca se schimba intr-un serioasa, pe care rar o vedeam. Mereu m-am intrebat care dintre laturile lui este cea adevarata.
-Deci stii despre fobia mea, nu? Nu ma mira ca nu-mi aduc aminte nimic.
-Ti s-a mai intamplat?
-Cine stie?
Atitudinea lui actuala ma enerva mai mult decat cea obisnuita. Ce e cu raspunsul ala? Ce sa inteleg eu din asta?
-Oricum, continua acesta, nu trebuie sa iti faci probleme. Pur si simplu imi e frica de paianjeni, nu pot sa-i sufar.
Nu am mai zis nimic, m-am lungit pe patul ravasit, intorcandu-ma cu spatele la el. Am realizat ca nu avea nici un sens sa vorbesc cu el in situatia de fata. Noua lui atitudine ma enerva- imi dadea senzatia ca stie mai multe despre situatie decat lasa sa se vada.

Nu am crezut nici un cuvant din ceea ce mi-a zis, stiam ca este vorba despre altceva. Fobiile nu se manifesta asa, el aproape si-a pierdut constiinta. Plus ca, daca stau bine si ma gandesc, ascunzatoarea in care stateam inainte era plina de panze de paianjen… E aproape imposibil ca Yuuki sa nu fi observat nici macar unul.
-Sasuke, de ce nu dormi?
Vocea baiatului mi-a intrerupt sirul gandurilor. M-am uitat cateva clipe la el inainte de a-i raspunde:
-Te-as putea intreba acelasi lucru.
-Da, dar eu am fost primul care a facut-o, deci raspunde-mi. Este ceva care te preocupa? Poate te pot ajuta, imi vorbise cu o speranta oarba in voce.
M-am uitat la el indecis. Intr-un final, oftasem. M-am intors cu spatele la el, mai bine sa o tin pentru mine.
-Nimic important, ii raspund. Evaluam niste detalii legate de cel care detine al cincilea pergament, ii zic ca si pretext.
-Si eu care credeam ca este vorba despre mine, zise dezamagit.
Nu a mai adugat nimic.
Daca ar fi stiut cata dreptate are. La el ma gandeam, insa nu pot zice cu precizie daca intr-un mod bun sau rau. Puteam observa singur cum cu fiecare zi petrecuta alaturi de Yuuki imi pierdeam din ce in ce mai mult increderea in el. Dintre toata persoanele pe care le cunosc, de la el as vrea cel mai putin sa aiba secrete fata de mine. Aveam o vaga impresie asupra faptului legat ca Yuuki este gazda Nekomatei, si anume ca asta nu era decat o mica parte despre care eu stiam. Acum cu aceasta fobie a lui, impresia s-a intarit si mai mult.