Reflexie

[Ich.]

Danke pt tot

In vino veritas

La final ar trebui sa ma urc pe un piedestal
Si sa spun:
“Voi, tematori cuprinsi in cercuri, ridicati-va ochii!
destul m-ati ocarit iar spinii vostrii inveninati
Au sfarsit prin a-mi aduce bucurie’
De la un timp schelele constiintei mele au subrezit
Au fost mancate de o rugina asemanatoare nihilismului.

Mi-as pune epitaf-ul pe cap si v-as spune:
“Noi, suntem oameni
Inperfecti si cu lipsuri,
Cu vise si scopuri usor
De prefacut in scrum.”
Si-as spune-o inainte de a ma preface in stana de piatra
Si m-as preface numai de dragul uitarii!
Ca intr-o betie crunta…

“Dar uite, uite colo-n zare! O muiere alearga cu-n prunc in brate- e bolnava, sarmana!
Uite tu inrobitule, uite-o cum alearga, asculta soaptele invalizilor
Si handicapatilor—ca-n basme!”
Urati-ma— hraniti-ma—
Urati-ma, ca doar atat mai puteti duce….
Dar eu-s mai presus.
Si-asa, cu epitaful pe cap si-n maini cu pensule ale caror par e facut din cerneala si apa –
Poate si praful unei stele cazatoare—
M-as preface in stana de piatra si-as ramane pe acel piedestal prada porumbeiilor!